Slider

Tren deraiat în Botoșani, după ce o vacă a sărit pe șine

0

Incidentul a avut loc în dreptul comunei Hlipiceni, din județul Botoșani, joi, 17 iunie. O vacă aflată la păscut în apropierea căii ferate a sărit în faţa unui tren de călători, iar conductorul nu a putut-o evita, scrie publicația locală Monitorul de Botoșani.


În urma impactului, trenul Interregio Iaşi-Dorohoi a sărit de pe șine, iar vreo 30 de călători au rămas câteva ore în mijlocul câmpului.


„Totul s-a petrecut sub ochii mei. Vaca era dezlegată şi a sărit în faţa locomotivei. Erau aproape 30 de oameni în tren şi au aşteptat vreo 2-3 ore”, a spus un martor al incidentului, potrivit publicației locale Monitorul de Botoșani.


Reprezentanţii companiei care administrează ruta Dorohoi-Iaşi au venit cu o soluţie pentru a putea duce călătorii la destinaţie: două trenuri au plecat din Dorohoi, respectiv Iaşi, garniturile întâlnindu-se la locul unde a avut loc incidentul, iar pasagerii și-au putut continua drumul.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo