Slider

Un studiu din Israel confirmă „posibila legătură” între vaccinarea cu Pfizer și apariția unor cazuri rare de miocardită

0

Concluziile anunțate marți, după un studiu pe scară largă, arată că aceste cazuri rare de inflamare a mușchiului inimii au fost în marea lor majoritate ușoare și au afectat în special bărbați tineri, cu vârsta sub 30 de ani, scrie Times of Israel.


Ministerul Sănătății din Israel a anunțat, marți, că a observat un număr mic de cazuri de inflamare a mușchiului inimii, în special în rândul bărbaților tineri cărora le-a fost administrat vaccinul Pfizer, trasând astfel o legătură probabilă între vaccinare și miocardită.


Problema a fost semnalată anterior și este analizată și în alte țări, dar concluziile autorităților din Israel vin în urma unui studiu la scară largă derulat în țara care a folosit în mod masiv vaccinul Pfizer/BioNTech pentru a-și imuniza populația.


Astfel, potrivit studiului, 275 de cazuri de miocardită au fost raportate între decembrie 2020 și mai 2021, după vaccinarea a mai bine de cinci milioane de persoane.


148 de cazuri au fost semnalate imediat după efectuarea dozei de vaccin.


Cei mai mulți pacienți care s-au confruntat cu această problemă nu au petrecut mai mult de patru zile în spital, iar 95% din cazuri au fost catalogate drept „ușoare”, potrivit studiului derulat de trei echipe de experți.


A existat și un deces, posibil conectat cu miocardita, dar această legătură nu a putut fi dovedită definitiv, scrie Times of Israel.


Concluzia a fost că „există o legătură probabilă între vaccinarea cu a doua doză a vaccinului Pfizer și apariția miocarditei la bărbații între 16 și 30 de ani”, a precizat ministerul într-o declarație.


Potrivit studiului, legătura a fost mai vizibilă în rândul bărbaților cu vârste între 16 și 19 ani.


Israelul merge mai departe cu vaccinarea adolescenților


Compania Pfizer a precizat într-o declarație că a luat cunoștință de concluziile oficialilor israelieni, notând că nu a fost identificată o legătură cauzală clară.


Efectele adverse sunt revizuite în mod atent, iar Pfizer se întâlnește în mod regulat cu Departamentul de Siguranță a Vaccinurilor din cadrul Ministerului Sănătății din Israel pentru a analiza datele, a mai precizat compania.


Israelul amânase vaccinarea populației cu vârste între 12 și 15 ani, în așteptarea acestui raport. În paralel cu publicarea concluziilor, o comisie a ministerului a aprobat vaccinarea în rândul adolescenților, a anunțat un oficial.


„Comisia a dat undă verde vaccinării tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar acest lucru va fi posibil de săptămâna viitoare”, a anunțat Nachman Ash, coordonatorul răspunsul la pandemie, într-o declarație pentru Radio 103 FM.


„Eficacitatea vaccinului depășește riscurile”, a asigurat el.


Simptomele miocarditei


O comisie de consiliere a Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA (CDC) a recomandat luna trecută studierea suplimentară a legăturii dintre miocardită și vaccinurile care folosesc tehnologia ARN mesager, cele mai folosite fiind Pfizer și MOderna.


CDC nu a găsit mai multe cazuri decât cele prezente de obicei în rândul populației generale, dar comisia de consiliere a declarat că providerii de sănătate ar trebui să fie conștienți de informațiile privind acest „posibil efect advers”.


Potrivit CDC, simptomele posibile la care ar trebui să fim atenți după vaccinare, pentru identificarea unui posibil caz de miocardită, sunt dureri în piept, dificultăți de respirație și palpitații.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo