Slider

COSTA UTILAJE, tehnologie în mișcare

0

Cele mai noi produse din portofoliu sunt autobuzele de transport în comun electrice, compania fiind reprezentant pentru cel mai important brand la nivel mondial, YUTONG. COSTA UTILAJE, companie cu capital privat integral românesc, cu peste 20 de ani de experiență în domeniul vânzărilor de utilaje pe piața din România, a cunoscut o evoluție marcată de numeroase provocări, dar și de succese, continuând să se adapteze la realitățile capitalismului, antreprenoriatului și sistemului hibrid românesc. Citatul definitoriu pentru COSTA UTILAJE, „Cine nu are memoria istoriei, riscă să o repete”, aparținând celebrului George Santayana, a fost cel care a ghidat, în permanență, activitatea și strategiile de dezvoltare ale companiei.

Sloganul Costa Utilaje – „Tehnologie în mișcare” – reflectă totodată procesul de evoluție continuă, prin îmbunătățirea gamei de produse și servicii, compania fiind prima care a introdus un atelier de service mobil profesional în 2002, creând standarde ale configurării utilajelor pentru piață, totul cu scopul de a servi cât mai bine clientul român.

Sloganul Costa Utilaje – Tehnologie în mișcare – reflectă procesul de evoluție continuă, prin îmbunătățirea gamei de produse și servicii

„În toți acești 20 de ani, am lansat mai multe mărci de utilaje – mai exact 9 mărci de utilaje și foarte multe mărci de atașamente, unele dintre ele nemaifiind în acest moment pe piață, dispărând prin absorbția lor de către alte mărci, și de fiecare dată a trebuit să o luăm de la capăt, să ne suflecăm mânecile și să plecăm iar din poziția celui nou venit”, ne-a declarat Dl. Constantin Mincu Pătrașcu Brâncuși, Președinte Costa Utilaje.

Reprezentantă a multor mărci de renume mondial

Costa Utilaje este reprezentanta mai multor mărci de renume mondial, scopul fiind în primul rând de a crea un portofoliu cât mai cuprinzător, iar clienții să beneficieze de o ofertă cât mai completă.

Gama de produse comercializată este una foarte diversă, un motiv fiind acela că o mare parte dintre clienți solicitau asistență în achiziția diverselor tipuri de echipamente, dar și datorită faptului că, de multe ori, anumite echipamente sau soluții căutate de clienți nu se aflau în portofoliul propriu.

În momentul de față, gama de produse și servicii cuprinde mai multe linii de business, și anume: utilaje construcții, agricole, utilaje de întreținere drumuri, de salubritate; mașini multifuncționale pentru municipalități; utilaje amenajare râuri – lacuri, amfibii, precum și atașamente pentru toate acestea; grupuri generatoare; auto macarale; platforme și nacele, nacele PRB; stații de concasare și sortare fixe și mobile, la toate acestea asigurându-se servicii post-vânzare, atât în perioada de garanție, cât și de post-garanție.

Cele mai noi produse din portofoliul Costa Utilaje sunt autobuzele de transport în comun electrice, COSTA UTILAJE fiind reprezentant pentru cel mai important brand la nivel mondial – YUTONG.

Cele mai noi produse din portofoliul Costa Utilaje sunt autobuzele de transport în comun electrice YUTONG

În luna mai 2021, compania a demarat importul primelor autovehicule electrice marca XEV, primul autovehicul a cărui caroserie este printată 3D și cu swap battery manual. Tot în 2021, firma a înființat și o linie de business pe zona marină, reușind să preia importul mărcii Tohatsu, unul din cei mai importanți producători de motoare marine out board din Japonia.

Branduri distribuite la nivel național

Printre principalele mărci distribuite la nivel național se regăsesc echipamente/utilaje de renume, realizate de:

  • MST, producător de buldoexcavatoare și încărcătoare telescopice;
  • LiuGong Dressta, singurul producător din China care deține fabrică în Europa, mai exact în Polonia, producător de excavatoare pe șenile, încărcătoare frontale, buldozere, autogredere, mini încărcătoare multifuncționale, mini excavatoare, lansatoare de conducte;
  • Furukawa FRD, producător Japonez de atașamente pentru excavatoare, precum ciocane hidraulice, plăci compactoare, foarfeci de demolare, cupe de sortare, dar și producător de foreze de suprafață;
  • Eurocomach, brandul sub care se comercializează utilajele de construcții ale grupului italian Sampierana S.p.A (mini încărcătoare multifuncționale compacte și pe șenile, mini excavatoare, căi de rulare pe șenile și piese de schimb pentru acestea). Sampierana este dealer autorizat Berco de peste 40 de ani și producător OEM pentru multe mărci internaționale;
  • Thwaites, un producător specializat în mini dumpere cu o experiență de peste 6 decenii.
  • Reform, producător recunoscut internațional de utilaje pentru agricultură montană și de utilaje destinate lucrărilor specifice municipalităților și care pot fi folosite pe parcursul întregului an, doar prin schimbarea diverselor atașamente în funcție de sezon și aplicația dorită;
  • Comet, care oferă o gamă de produse foarte vastă care cuprinde nacele telescopice, nacele articulate și telescopice, cu înălțimi începând de la 13.5 m și ajungând până la 33 m (heavy duty) sau chiar 45 m cele montate pe camionete.  Acestea se pot monta pe dubițe, pick-up-uri, camionete, tractoare sau pot fi remorcabile sau autopropulsate.

Costa Utilaje acționează ca o reprezentanță pe piața din România, asigurând pentru toate mărcile de utilaje servicii post vânzare, având acoperire națională, mai multe puncte de lucru la nivel național și o flotă de ateliere mobile care se deplasează în orice tip de locație

  • Marca Rockwheel este de asemenea inclusă în portofoliu, companie austriacă în Top 1 pe piața atașamentelor (foreze) pentru excavatoare (clasament realizat în 2017) – foreze, unități diverse de tăiere și plăci compactoare;
  • Simex, producător de atașamente pentru utilaje de construcție (foreze, trencere, plăci compactoare, cupe concasoare, diverse instrumente de tăiere, etc.);
  • Rock Oil – lubrifianți premium pentru orice tip de utilaje, mașini, ambarcațiuni, motociclete etc.;
  • Zoomlion – automacarale, macarale pe șenile și macarale de șantier;
  • Yutong – cel mai mare producător din lume de autobuze și autocare, cu o cotă de piață de 15% la nivel mondial, autobuze convenționale, autobuze energie nouă (electrice) vehicule speciale și componente & piese de schimb.

Soluții personalizate de buy back

Viziunea Costa Utilaje este de a fi cel mai solicitat și de renume furnizor de servicii after sales din România.

Compania nu comercializează în mod curent utilaje second hand, însă poate oferi soluții personalizate atunci când clienții care doresc să achiziționeze un utilaj nou doresc să dea în schimb utilajul vechi, sau când clienții își fac cunoscută intenția, la momentul achiziționării utilajului nou de a beneficia de buy back după o perioadă specificată. Toate aceste utilaje SH care ajung în parcul COSTA trec mai întâi printr-o perioadă în care sunt închiriate pe termene scurte sau medii, sunt recondiționate și repuse în vânzare.

„La COSTA UTILAJE, avem o MISIUNE – trebuie să fim percepuți pe piață ca fiind un partener care oferă soluții after sales de calitate, adaptate nevoilor și potențialului fiecărui client. Astfel, clienții noștri vor reuși să aibă în utilizare cele mai puțin costisitoare utilaje. Succesul va veni ca urmare a dăruinței angajaților și dorinței lor de a performa și de a rezolva toate problemele clienților noștri. În acest fel, obținem plus valoare și se facilitează dezvoltarea continuă, atât a firmei, cât și a fiecărui angajat”, continuă Președintele companiei.

Soluțiile de finanțare oferite

Pentru a facilita achiziționarea de utilaje, COSTA UTILAJE oferă, de asemenea, soluții de finanțare care pornesc de la clasicul credit furnizor, leasing financiar sau operațional. Pentru zona fondurilor europene, compania a dobândit o experiență bogată, întrucât din anul 2009 a furnizat utilaje prin fonduri. Compania s-a implicat în aceste proiecte, din stadiul de studiu, dar și în momentul în care clientul a obținut finanțarea, implicându-se fie prin intermediul unor IFN-uri partenere, bănci sau chiar prin finanțarea directă până la momentul încasării efective a banilor de la fondurile europene.

„COSTA UTILAJE oferă cele mai mari perioade de garanție pentru utilajele livrate (24 – 60 luni garanție, în funcție de gama de utilaje), dar și mai multe variante de garanție extinsă, de la cele care conțin doar garanția pentru unele componente, până la garanție full, precum și acoperire full a costurilor de mentenanță. Cea mai recentă ofertă, unicat pe piața din România, este în desfășurare acum la mini excavatoarele marca LiuGong Dressta, care dispun de 60 luni garanție și 1.000 de ore mentenanță cu cost zero”, detaliază Dl. Mincu.

COSTA UTILAJE oferă cele mai mari perioade de garanție pentru utilajele livrate (24 – 60 luni garanție, în funcție de gama de utilaje), dar și mai multe variante de garanție extinsă

Serviciile oferite de companie acoperă tot teritoriul României, pentru unele mărci oferind chiar acoperire internațională (Bulgaria și Moldova).

Costa Utilaje se implică în acțiuni de ecologizare

Printre valorile declarate de către Costa Utilaje regăsim grija față de mediu. Compania alege să recicleze, ori de câte ori acest lucru este posibil, dovedind astfel o gândire verde, spre împlinirea dezideratelor ecologice mondiale.

Compania a organizat și a participat la numeroase acțiuni ecologice organizate, de la plantare de copaci, până la adunarea gunoaielor din zonele montane, având în vedere faptul că societatea are un punct de lucru într-o zonă montană.

În ceea ce privește evoluția financiară, în anul 2020 aceasta a fost una de excepție, după un 2019 la fel de bun, în care s-au înregistrat creșteri ale cifrei de afaceri foarte mari, cu două cifre la procente.

„Anul acesta este greu de ajuns la aceleași performanțe din mai multe considerente, însă se speră la o revenire la normalitate din toamna acestui an, astfel încât produsele și expertiza COSTA UTILAJE să ajungă acolo unde este cu adevărat nevoie de ele, pentru a pune umărul la refacerea economică în societatea românească, atât de afectată de pandemie”, a declarat, în încheiere, Dl. Constantin Mincu Pătrașcu Brâncuși, Președinte Costa Utilaje.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/genco93-investeste-in-oameni-si-echipamente/

Articolul COSTA UTILAJE, tehnologie în mișcare apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo