Un baston din lemn sculptat în formă de șarpe a fost descoperit într-un sit preistoric de lângă orașul Järvensuo, în sud-vestul Finlandei.
Datarea lemnului cu radiocarbon a indicat că obiectul a fost realizat cel mai probabil în neoliticul târziu, cca. 2471-2291 î.e.n.
Descoperirea este unică în evidențele arheologice; cel mai apropiat artefact comparabil în ceea ce privește designul și vechimea este o mică figurină din lut găsită la o distanță de 96 de kilometri, în anii 1960.
Situl Järvensuo 1 a fost descoperit din greșeală, în timpul excavării unor șanțuri în anii 1950, pe malul sudic al lacului Rautajärvi. Prima descoperire în el a fost o paletă din lemn, datată ca provenind din perioada 3331–2462 î.Hr.
Decenii mai târziu au fost făcute alte descoperiri preistorice, inclusiv o lingură cu mâner sculptat în formă de cap de urs. Lingura a fost găsită conservată în solul îmbibat cu apă.
Cea mai mare parte a Finlandei are un sol extrem de acid, care produce rămășițe organice, astfel încât zonele umede, amenințate de activitățile de drenaj și extracție a turbei, sunt o resursă arheologică prețioasă.
La 35 de ani după ultimele săpături, în 2020 au început noi excavări în zonă. Excavările au scos la iveală o stratigrafie care se întinde până acum 5.000 de ani, incluzând faze ale activității umane.
Toiagul unui șaman
Șarpele din lemn a fost dezgropat vara trecută, într-un strat de turbă la doi metri adâncime. Are o lungime de 53 de centimetri și o grosime de 3 centimetri în cel mai lat punct. A fost sculptat dintr-o singură bucată de lemn. Deși are o suprafața netedă, fără ornamente, a fost realizat cu mare pricepere, evidențind un gât subțire care duce la un cap ridicat, plat, cu gura deschisă.
Deși șerpii nu sunt o temă obișnuită în arta neolitică a Europei de Nord, există câteva sculpturi în stâncă și picturi care descriu șerpi, inclusiv unul cu gura deschisă, potrivit History Blog. Cel puțin două picturi rupestre preistorice din Finlanda prezintă un om care susține un baston curbat care amintește de piesa Järvensuo.
Arta rupestră antică din Finalanda și nordul Rusiei are repezentări ale figurilor umane care par să țină în mâini șerpi, despre care se cred că ar fi șamani în timpul unor ritualuri sacre în care se foloseau toiaguri din lemn sculptate pentru a arăta precum aceste reptile.
„Se pare că există o anumită legătură între șerpi și oameni”, a afirmat Antti Lahelma, arheolog de la Universitatea din Helsinki.
„Ne duce cu gândul la șamanismul nordic al perioadei istorice, în care șerpii aveau un rol spiritual special ca animale ajutătoare ale șamanului. Chiar dacă diferența de timp este imensă, posibilitatea unei astfel de continuități este tentantă”, a mai spus arheologul.
O scurtă lucrare în care este descrisă descoperirea toiagului în formă de șarpe a fost publicată în revista Antiquity.
Vă recomandăm să citiți și:
Britanicii au dezlegat misterul unui cod SECRET preistoric. FOTO
Necunoscuta şi nebuneasca aventură mongolă a Baronului von Ungern
Exorcismul – la limita ratiunii
Uluitoarele profetii ale inteleptilor triburilor Hopi
Articolul Descoperire impresionantă într-un lac finlandez apare prima dată în Descopera.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.