Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a cerut miercuri statelor membre ale Uniunii Europene să îşi accelereze programele de vaccinare, întrucât schema completă de vaccinare este esențială în asigurarea protecției împotriva COVID, informează AFP, citată de Agerpres.
EMA a dat de înțeles în comunicatul său că o singură doză de vaccin anti-COVID nu oferă suficientă protecție în fața variantei Delta. Excepție face, desigur, vaccinul care se administrează într-o singură doză, cel de la Johnson & Johnson, pentru că doza unica Janssen reprezintă o schemă completă de imunizare.
„Datele preliminare sugerează că cele două doze de vaccin contra COVID-19 sunt necesare pentru a asigura o protecţie adecvată împotriva variantei Delta”, arată EMA într-un comunicat.
„Respectarea programului de vaccinare recomandat este esenţială pentru a beneficia de cel mai înalt nivel de protecţie”, a adăugat agenţia.
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a estimat că varianta Delta a coronavirusului va reprezenta 90% din infecții până la sfârşitul lunii august.
Potrivit ECDC, în peste zece ţări ale Uniunii Europene, circa 30% dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani nu au finalizat încă programul de vaccinare recomandat.
Este esenţial ca statele să îşi accelereze programul propriu de vaccinare, inclusiv administrarea de doze secundare atunci când acest lucru este recomandat şi, de asemenea, să completeze lacunele şi să frâneze, cât de repede posibil, oportunităţile de apariţie a variantelor.
EMA:Varianta Delta, cunoscută inițial ca varianta indiană a coronavirusului, a ajuns în peste 96 de țări din lume, iar unele state europene au anunțat deja restricții și încearcă să accelereze campania de vaccinare, cum este cazul Franței.
Care este eficiența vaccinurilor împotriva variantei Delta
În România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților de Vaccinare a subliniat, într-o informare emisă săptămâna trecută, că vaccinurile actuale administrate în schemă completă își mențin eficiența față de infecția cu acest tip de tulpină, serul Pfizer/ BioNTech asigurând o protecție la spitalizare de 96%, iar AstraZeneca, de 92%.
Nu sunt în schemă, însă, eficiența vaccinurilor Johnson&Johnson și Moderna, folosite și ele în România.
Johnson&Johnson, care se administrează în doză unică, a transmis că serul său produce un nivel mai ridicat de anticorpi împotriva variantei Delta decât împotriva Beta, prima dată identificată în Africa de Sud. Compania nu a furnizat cifre precise, dar a subliniat că oferă „protecție de durată” împotriva bolii.
Moderna a transmis că eficiența vaccinului este redus la jumătate de varianta Delta, potrivit testelor de laborator, comparativ cu varianta inițială a virusului, dar compania spune că rezultatele sunt „încurajatoare”.
INSP a actualizat marți, 13 iulie, numărul de infectări cu tulpina Delta în România, fiind raportate acum 87 de cazuri. Până în prezent, tulpina Delta a provocat trei decese în România – ultimele două au fost raportate săptămâna trecută, iar medicii au spus că ambele persoane decedate aveau comorbidități și nu fuseseră vaccinate.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.