Slider

2 din 11. Petrosaniul va avea in scurta vreme inca un bloc anvelopat termic. De data aceasta pe strada Viitorului, dupa cel de pe Pacii

0

2 din 11. Petroșaniul va avea în scurtă vreme încă un bloc anvelopat termic. De data aceasta pe strada Viitorului, după cel de pe Păcii

image

de Corneliu BRAN

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a dorit miercuri, 11 august, să verifice cum decurg lucrările de reabilitare termică la blocul de locuințe de pe strada Viitorului din Petroșani. La finalul inspecției, primarul s-a arătat mulțumit de felul în care sunt executate lucrările, transmițându-ne faptul că Petroșaniul va avea în curând gata încă un bloc cuprins în Programul de anvelopare termică cu fonduri europene sau guvernamentale. „Lucrările de creștere a eficienței energetice la blocul 33 de pe strada Viitorului din municipiul Petroșani, finanțate din fonduri europene, sunt aproape de finalizare. Am verificat stadiul execuției proiectului, care avansează în ritm alert, iar programul de creștere a eficienței energetice este implementat în proporție de peste 75%. Blocul 33 de pe strada Viitorului, alături de blocul 2 de pe strada Păcii, sunt primele două imobile din municipiul Petroșani cuprinse în programul de anvelopare termică cu fonduri europene, până la acel moment programul derulându-se cu fonduri guvernamentale”, a transmis miercuri primarul Petroșaniului. Reamintim faptul că administrația publică locală a semnat contractele de proiectare și execuție pentru 13 imobile de locuințe din Petroșani, inclusiv cinci blocuri turn. De asemenea, alte patru lucrări pentru tot atâtea imobile sunt în licitație, în faza evaluării financiare, urmând să fie în curând atribuite contractele și pentru acestea.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo