Cerere în căsătorie inedită în Petroşani. Un pompier și-a cerut iubita de soţie în nacela autoscării cu care se intervine la incendii și care are 35 de metri înălţime, se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara.
Sergentul major din cadrul ISU Hunedoara Andrei Calimandruc a îngenuncheat şi a oferit inelul alesei inimii sale în nacela autoscării de intervenţie din cadrul Detaşamentului Petroşani, ridicată la 35 de metri înălţime.
„Andrei şi Andreea au decis să-şi unească destinele după 7 ani de când s-au întâlnit, martori la cererea inedită în căsătorie fiind colegii pompierului petroşănean, care au rămas, totuşi, cu picioarele pe pământ”, transmite ISU Hunedoara.
După ce a primit răspunsul tremurat al tinerei, pompierul a scos şi un buchet mare de trandafiri din rucsac. Momentul plin de emoţie şi bucurie a fost surprins video de o dronă.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.