Slider

Vulcan / S-au spulberat planurile legate de scoala 7

0
image

de Gheorghe OLTEANU

O veste deloc bună dată de primarul Cristian Merișanu la ședința ordinară din luna septembrie. Au eșuat toate planurile făcute în legătura cu noua destinație a  clădirii Școlii Gimnaziale nr.7  - „școala neterminată”, cum i se mai spune – de pe strada Parâng din Vulcan.

Construcția imensei clădiri

din Cocoșvar a început în 1988, în cele peste treizeci și ceva de săli de clasă urmând să fie aduși copiii de la școala 1și din cartierele nordice ale localității. Lucrările au fost abandonate după revoluție, dar au fost reluate sporadic după câțiva ani. Numai că tot ce se monta se fura imediat. Lipsit de pază, constructorul și-a luat oamenii, fiindcă nu mai fusese plătit. Ca să nu mai zic de modul în care clădirea a fost pasată de la minister la inspectoratul școlar și, mai apoi, de la aceasta la primărie.

Administrația publică locală

i-a rezervat un viitor luminos. Însuși Gheorghe Ile a vorbit despre acesta. El plănuia ca imensul edificiu să găzduiască un mare centrul cultural al Vulcanului. Ba, mai mult, se gândea ca, în „U”-ul dintre laturile estic și estic ale imobilului, să fie amenajată o sală de spectacole.  Cristian Merișanu a preluat aceste planuri și, prin GAL, a făcut demersurile necesare obținerii unei finanțări europene necesare amenajării unui loc destinat celor vulnerabil din punct de vedere social. Și, desigur, având în vedere numărul de încăperi, a unor spații pentru desfășurarea diferitelor activități culturale.

Totul a decurs bine

până de curând când primăria și-a văzut toate planurile spulberate. Cauza, conform spuselor lui Cristian Merișanu, ar fi expertiza care a scos în evidență vulnerabilitatea clădirii din punct de vedere seismic. Or, așa stând lucrurile, nici vorbă să se mai obțină bani europeni. Costurile reabilitării, în vederea eliminării pericolului în caz de cutremur, ar fi imense. „Sub 700 euro/ mp nu se atinge nimeni!”, a menționat primarul, așa că una dintre soluțiile propuse de el ar fi demolarea.

Numai că primărie

nu a renunțat la amenajarea centrului cultural. Decât să bage banii pe care nu-i are în reabilitarea seismică a clădirii „școlii neterminate”, administrația publică locală vrea să construiască una nouă. Care ar costa-o mult mai puțin. Cristian Merișanu spune că s-a și gândit la amplasamentul noii clădiri. Acesta fi în latura nordică a Parcului Avram Iancu, în stânga scenei, cum te uiți la aceasta. Primarul nu a oferit alte amănunte, dar, dacă tot a vorbit despre asta, nu-i exclus ca lucrările la noua construcție să pornească undeva  la începutul anului care vine.

  • image


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo