S-au înmuiat procurorii în dosarul unui inginer silvic
■ principala acuză este de ucidere din culpă ■ incendiul a pornit de la o lumânare tip candelă ■ procurorii susţin că s-ar fi încercat îngreunarea anchetei ■
Procurorii Parchetului de pe lîngă Înalta Curte au făcut publice primele date din ancheta privind incendiul de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ. Sunt urmăriţi penal şase foşti manageri interimari, doi medici şi două asistente. Principala acuză este de ucidere din culpă. Vă prezentăm în continuare comunicatul emis de reprezentanţii Parchetului:
“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au dispus, în ziua de 25 octombrie 2021, în cauza privind incendiul de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 10 suspecți persoane fizice și față de persoana juridică Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, după cum urmează:
- Continuarea urmăririi penale față de 6 persoane fizice care au îndeplinit succesiv, pentru diferite perioade de timp, funcția de manager interimar, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal, de distrugere din culpă în formă calificată, prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 din Codul penal și de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Codul penal.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în exercitarea atribuţiilor de manageri interimari ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în perioada 31.03.2020-17.11.2020, în contextul epidemiei COVID 19 şi declarării unităţii sanitare ca unitate suport COVID, ar fi organizat impropriu activitatea specifică la nivelul spitalului prin aceea că nu ar fi realizat o revizuire a riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, urmare a schimbării condiţiilor de muncă, produsă la nominalizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ în categoria spitalelor suport COVID 19.
Această schimbare a inclus adoptarea unei terapii care presupune creşterea cantităţii de oxigen administrată pacienţilor COVID 19, implicit creşterea concentraţiei de oxigen în atmosfera încăperilor unde sunt trataţi aceşti bolnavi. Suspecții nu ar fi stabilit măsuri de prevenire care să asigure securitatea şi sănătatea la Secţia ATI în noile condiţii, cu consecința incendierii salonului 240 ATI care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale.
- Continuarea urmăririi penale față de două persoane fizice pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal, de distrugere din culpă în formă calificată, prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 din Codul penal și de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Codul penal, constând în aceea că în ziua de 14.11.2020, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în calitate de asistente medicale în salonul 240 al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, în care acordau îngrijiri bolnavilor pozitivi Covid 19 cărora li se administra oxigenoterapie, ar fi folosit și lăsat fără supraveghere o sursă de foc deschis – o lumânare tip candelă, în contextul agoniei unui pacient.
Această lumânare tip candelă ar fi constituit sursă de inițiere a focului cu consecința incendierii salonului 240 ATI, care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic , degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale.
- Continuarea urmăririi penale față de o persoană fizică pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal, de distrugere din culpă în formă calificată, prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Codul penal, constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de medic şef al Secţiei ATI, nu ar fi luat măsuri de procedurare a unor activități apte să conducă la o ventilaţie în saloanele ATI, care să asigure securitatea în muncă şi sănătatea personalului medical şi a pacienţilor, precum și la o asistență medicală suport în cazul întreruperii alimentării cu gaze medicinale. Consecința lipsei măsurilor a constituit-o incendierea salonului 240 ATI, care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale.
-
Continuarea urmăririi penale față de persoana anterior menționată și față de o altă persoană fizică, medic la secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din Codul penal, fals intelectual, prev. de art. 321 din Codul penal și uz de fals, prev.de art. 323 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 2 din Codul penal, constând în aceea că, în exercitarea atribuțiilor de medic șef al Secției ATI, respectiv de medic la aceeași secție din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, ar fi întocmit și subscris o adresa din data de 18.06.2021, care conține mențiuni false privind îngrijirile acordate pacienților în timpul manifestării incendiului.
Această adresă au folosit-o prin transmiterea la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamț, unde a fost avută în vedere la efectuarea lucrărilor medico-legale privind decesul a două persoane, în scopul de a îngreuna urmărirea penală.
- Continuarea urmăririi penale față de persoana juridică Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal și de distrugere din culpă în formă calificată, prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Codul penal, constând în aceea că, în contextul epidemiei COVID 19 şi realizarea activității de unitate sanitară suport COVID, a organizat impropriu activitatea specifică prin aceea că:
- nu a realizat o revizuire a riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, urmare a schimbării condiţiilor de muncă care s-a produs la nominalizarea sa în categoria spitalelor suport COVID 19 şi adoptarea unei terapii care presupune creşterea cantităţii de oxigen administrată pacienţilor COVID 19, implicit creşterea concentraţiei de oxigen în atmosfera încăperilor unde sunt trataţi aceşti bolnavi, şi nu a stabilit măsuri de prevenire care să asigure securitatea şi sănătatea la Secţia ATI în noile condiţii;
-
nu a luat măsuri de procedurare a unor activități, apte să conducă la o ventilaţie în saloanele ATI, care să asigure securitate în muncă şi sănătatea personalului medical şi a pacienţilor, precum și la o asistență medicală suport în cazul întreruperii alimentării cu gaze medicinale;
Consecința acestor măsuri a constituit-o incendierea salonului 240 ATI, care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale.
Suspecților li s-au adus la cunoștință, în cursul zilei de 28 octombrie 2021, atât calitatea procesuală cât și acuzațiile”.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
October 31, 2021 at 10:58PM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.