Contrabandă cu milioane de ţigări
■ inculpatul şi-a atacat soţia cu un cuţit, în timp ce femeia dormea cu gemenele de două luni şi trei săptămîni ■ cei doi soţi s-au luptat atît în cameră, cît şi în holul locuinţei ■ mama a reuşit să-şi alerteze fiul de 9 ani, pentru a cere ajutor ■ femeia a fost înjunghiată în gît, suferind şi alte leziuni ■ Motivarea judecătorilor la propunerea de arestare preventivă a ucigaşului de la Roman, scoate la iveală detalii terifiante.
Cu toate că Nicolae Damian, de 40 de ani, a dat puţine detalii despre cele petrecute, pe motiv că „mintea i-a fost întunecată“, anchetatorii au stabilit modul în care s-a consumat agresiunea din apartamentul în care a fost ucisă o fetiţă de 2 luni şi trei săptămîni, iar sora geamănă şi mama au ajuns la spital, minora fiind în stare gravă. Totul ar fi început în jurul orei 07:30, mama fiind lovită cu cuţitul în gît, în timp ce dormea.
„În mod intempestiv, după ce a luat un cuţit din bucătărie s-a năpustit asupra soţiei care dormea împreună cu gemenele în dormitor, lovind-o în zona gîtului. Ulterior persoana vătămată D E – M s-a trezit, între cei doi soţi a avut loc o luptă, respectiv, aceasta din urmă s-a apărat de agresiunea soţului, parînd cu mîinile, loviturile acestuia exercitate cu cuţitul.
După mai multe îmbrînceli şi altercaţii, persoana vătămată a reuşit să fugă din apartament (împreună cu fiul cel mare), în casă rămînînd soţul şi cele două gemene. Inculpatul şi-a continuat acţiunea agresivă asupra celor două gemene, lovindu-le de mai multe ori cu cuţitul, după care, a încercat să se sinucidă“, se arată în motivarea judecătorilor.
Soţia inculpatului a declarat că a fost atacată cu cuţitul pe cînd dormea, fiind lovită în zona stîngă a gîtului. A început o luptă în timpul căreia au căzut pe pardoseala camerei, dar a reuşit să fugă în holul apartamentului, iar de aici, după încă un episod de altercaţie cu soţul, a ieşit din apartament.
„Concomitent cu desfăşurarea altercaţiei dintre cei doi, persoana vătămată l-a alertat pe băiatul care dormea în altă cameră, cerîndu-i să fugă din apartament şi să solicite ajutor, lucru pe care l-a şi făcut. După ce persoana vătămată a fugit din imobil, în timp ce se afla pe casa scărilor – potrivit relatărilor sale, soţul a ieşit şi el după ea, însă nu a fugit să o prindă, ci s-a reîntors în apartament şi a încuiat uşa de acces în imobil pe interior“, conform aceluiaşi document.
Femeia a ajuns în faţa blocului, a strigat după ajutor, venind mai mulţi vecini, poliţia dar şi ambulanţa. În momentul în care s-a reuşit intrarea forţată în imobil, au fost găsite cele două fetiţe gemene în dormitor, cu urme de sînge pe îmbrăcăminte, moment în care au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital. Una din gemene nu a mai putut fi salvată, decedînd la Spitalul Roman.
„Moartea a fost violentă; ea s-a datorat insuficienţei cardio circulatorii acute, consecinţa multiplelor plăgi tăiate, înţepate, toraco – abdominale, precum şi la nivelul pelvisului, cu hemoragie externă consecutivă; leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp tăietor – înţepător (posibil cuţit) şi au legătură directă de cauzalitate cu decesul; decesul poate data din 06 noiembrie 2021“, au stabilit legiştii.
„Profund marcat“
Celaltă geamănă a suferit şi ea multiple leziuni, fiind transferată la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfînta Maria“ Iaşi şi supusă unei intervenţii chirurgicale. Medicul de gardă de la Iaşi a comunicat faptul că fetiţa a suferit „un traumatism abdominal prin agresiune fizică, cu multiple plăgi înjunghiate abdominale, evisceraţii în zona stomacului şi a colonului – prin înjunghiere, şoc hemoragic“.
În ce o priveşte pe mamă, ea a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, pentru îngrijiri medicale. La Unitatea de Primiri Urgenţe a fost diagnosticată cu plăgi tăiate la nivelul buzei superioare şi subangular mandibulă stîngă şi plăgi tăiate la nivelul mîinilor. S-au pronunţat şi medicii legişti care au concluzionat că femeia „prezintă multiple plăgi tăiate la nivelul buzei superioare, lingual, subangular, mandibulară stînga, indexul drept şi mîinii stîngi în regiunea hipotenară – pentru care s-a practicat sutură; leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor – înţepător, posibil cuţit şi pot data din 06 noiembrie 2021; leziunile necesită 14-15 zile de îngrijiri medicale, iar prin gravitatea lor nu au pus în primejdie viaţa victimei“.
În faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi inculpatul a preferat să nu dea declaraţii, fiind reprezentat de avocat din oficiu. Apărătorul a arătat judecătorilor faptul că inculpatul a recunoscut săvîrşirea faptelor şi este „profund marcat“. În aceste condiţii a mai arătat că în cazul în care judecătorii îl vor trimite pe agresor în arest la domiciliu, măsura preventivă va fi executată la domiciliul părinţilor lui, deci nu va mai fi un pericol pentru familia decimată.
„În cazul în care, în baza prevederilor art. 219 Cod procedură penală, se va dispune arestul la domiciliu, acesta va fi executat la domiciliul părinţilor inculpatului, astfel că va fi înlăturat pericolul pentru soţie şi copii. Apreciază că arestarea preventivă nu mai este necesară, afară de cazul în care judecătorul ar considera că nu se poate în alt mod pericolul pentru ordinea şi liniştea publică“, se mai arată în încheierea de şedinţă. Argumentele nu au ţinut, iar inculpatul a fost încătuşat.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 09, 2021 at 11:00PM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.