Pâncești. Primarul Constantin Augustin HOLMANU: „Dispensar uman nou, cadou de sărbători”
Interviu cu primarul Constantin Augustin HOLMANU
– Domnule primar, care ar fi rezultatele primului an din acest mandat, în comuna Pâncești?
Pentru noi, cei din acestă comună, o mare realizarea este reţeaua de apă, în lungime de 8 kilometri şi cea de canalizare, de 6 kilometri. De aceea, datorită reliefului, vom face o singură stație de epurare, ceva mai mică, în satul Ciurea, iar cealaltă porțiune de canalizare va fi preluată de staţia din comuna Poienari. Mai mult, sper să-l cooptăm și pe primarul de la Bozieni, și atunci când va veni vremea să înființăm un serviciu zonal de mentenanță privind funcţionarea sitemului de apă și canalizare. Dacă lucrarea a fost executată conform standardelor impuse, cel puțin 10-15 ani nu vor exista pierderi. Problema este asigurarea salariilor pentru câteva persoane care trebuie să întrețină aceste rețele.
– În comună sunt resurse de apă?
Da, mulțumim lui Dumnezeu, avem surse de apă potabilă și calitativă în același timp, deoarece zona nu este afectată foarte mult de poluare. Nu avem racordare în proporție de 100%, abia se execută lucrările de drenaj, iar debitul este de circa 2 litri/sec. Sperăm ca acest volum să crească. Necesarul este de 3 litri/sec.
– Câte gospodării aveți racordate la rețeaua de apă?
În prima fază a proiectului, avem 300 de gospodării racordate la apă, acest lucru înseamnă foarte mult pentru comuna Pâncești, care are aproximativ 600 de gospodării. Cei care vor fi racordați la apă, sunt automat racordați și la canalizare. Cu toate că lumea spune că zona noastră este mai puțin dezvoltată și nu vor exista racorduri la rețeaua de apă, locuitorii chiar își doresc lucrul acesta.
– Veți aduce gazul metan în localitate?
Da, îl vom aduce în comună. Dacă la proiectele pentru rețeaua de apă și canalizare s-a lucrat un pic mai haotic, pentru alimentarea comunei cu gaz metan este necesar să facem o asociere cu alte comune, ca să putem aduce gazul. Nu putem trece peste alte comune. Suntem în discuții, proiectul nu este într-un stadiu avansat , însă pentru a reuși să modernizăm zona, trebuie să ne aliniem toate comunele pentru a aduce conducta de gaz. Nici la Gâdinți nu este gaz metan. Trebuie făcută o magistrală pentru a se asigura un debit suficient pentru toate comunele din zonă. Conducta cea mai apropiată de noi ar fi magistrala de la Filipești și ar traversa comunele Bozieni, Poienari și Pâncești. În același timp, făcând parte din GAL Colinele Iașilor, purtăm discuții cu cei din comunele Dagâța, Țibănești, Tansa, Țibana, etc. La Țibănești există deja gaz metan.
„Școala de la Holm nu are stăpân”
– Ați reușit să clarificați situația cu noua școală de la Holm?
Încă nu, chiar acum am primit o citație de la tribunal. Suntem în proces, deoarece școlii i s-a pus sechestru pe venituri, pentru că are datorii către firma care a efectuat lucrarea. Investiţia a fost finanțată inițial de Ministerul Educației, însă beneficiarul lucrării nu este școala, ci Consiliul Local. Conform unei legi de prin 2010, imobilele care au fost ale școlii s-au predat consiliilor locale. Efectiv, școala, fiind în subordinea Consiliului Local, Inspectoratul Școlar nu poate să intervină. Însă, totul este o nedreptate, deoarece contractul a fost semnat de Inspectoratul Școlar și constructor în 2007. Primăria nu a fost parte în contractul respectiv. Acea clădire a fost proiectată cu scopul de a deveni școală în satul Holm, dar nu aparține nimănui. De aceea există litigiul cu firma care trebuie să își recupereze investiția făcută, aproximativ 3 miliarde lei. Dacă această sumă nu ar fi rămas în urmă am fi preluat imobilul, mai ales că situația în ultimii ani a evoluat în așa fel încât nu mai avem suficienți copii. Consiliul Local, mai ales Primăria, s-ar bucura să putem prelua acest obiectiv, numai că nu o putem prelua cu aceste datorii care nu sunt ale noastre. În fond, o datorie de mai bine de trei miliarde lei vechi pentru bugetul comunei Pâncești este împovărătoare. Construcția este realizată în proporție de 50%. În momentul în care vom reuși să preluăm obiectivul îl putem prinde oricând într-un proiect social. Îi schimbăm destinația, facem un azil acolo sau altceva. La Holm, avem chiar condiții, mai ales că acum se asigură branșarea la apă și canal. Avem condiții propice, este o zonă liniștită, este și o biserică în zonă. Ar fi foarte potrivită clădirea pentru un azil, dar pentru asta trebuie să avem proprietar.
– Ce se întâmplă cu drumul spre Dagâța?
Este drumul comunal 68A, care a fost cândva drum județean. Singura mea speranță pentru rezolvarea problemelor cu acest drum ține de Programul Național „Anghel Saligny”. Este singurul proiect depus de noi spre finanțare. Sperăm să găsim înțelegere mai ales prin faptul că acest drum leagă două județe. Dacă UAT Pâncești este format din 1.500 și ceva de suflete și cineva de la minister ar spune că sunt prea puțini pentru o asemenea investiție, de fapt, importanța drumului este mult mai mare pentru că, în fapt, deservește undeva la peste 100.000 de locuitori care trăiesc în zona de est și folosesc acest drum. Pentru noi ar fi o povară prea mare, nu avem fondurilor necesare pentru a repara acest drum. De asta sper să reușim să rezolvăm problema prin acest program. Sper să militeze și celelalte comune pentru a fi aprobat acest proiect.
„Primăria se va muta într-o altă clădire”
– Faceți cadou de Crăciun locuitorilor comunei un nou obiectiv?
Când am spus că a fost un an bun pentru administrația locală Pâncești, am avut în vedere și Dispensarul uman. Reușim să ducem la bun sfârșit și un proiect care stagnase. De fapt, este vorba despre dispensarul uman din comuna Pâncești, dar și de o farmacie care va funcționa acolo. Este un proiect foarte important și necesar pentru comunitate. Încercăm să inaugurăm noul dispensar la 1 Decembrie, de Ziua Naţională. Acolo am avut probleme pentru că firma care a câștigat licitația, din cauza pandemiei și a lipsei de muncitori, a intrat în faliment și nu a mai putut continua lucrările. Atunci a durat ceva timp până am reușit să găsim un alt constructor dispus să mai ia o parte din lucrarea care mai este acolo de făcut și să o ducă la bun sfârșit. Dar, până la urmă, l-am găsit. Este foarte greu să găsești firme serioase care să facă treabă. Pe această cale, vreau să mulțumesc firmei care a preluat în final lucrarea, Cordep SRL Tămășeni. Nu mai este mult de făcut. Se montează chiuvetele, se fac racordurile la apă și canal. Aproape 90% din lucrare este finalizată. Funcționează deja centrala termică, ca atare, până la Crăciun, sperăm să intre în funcțiune. Din cauza lipsei de spaţiu în clădirea de lângă actuala primărie, nu mai funcționează nici farmacii în comuna Pâncești. Fiind vorba acum despre o locație nouă, avem cereri de la un lanț de farmacii care vrea să deschidă un punct de lucru în comunitate. Sunt și medici care vor să vină. Va funcționa și un cabinet stomatologic în interior. Până acum nu a fost. Dar acum avem spațiu modern și am luat legătura cu medici care și-au anunțat intenția de a veni și de a deschide un cabinet, chiar dacă nu va fi permanent. O zi, două pe săptămâna, tot ar fi bine pentru cetățenii comunei să aibă acces la servicii medicale. Din momentul în care reușim să inaugurăm noul dispensar, clădirea de lângă primărie va fi descongestionată total. Acolo este și sala de Consiliu Local. Ca atare, acolo va funcționa noul sediu al Primăriei și oarecum și administrația va avea un sediu nou. (Rep.)
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 514, săptămâna 11 – 17 noiembrie.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 13, 2021 at 11:00PM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.