Care erau principalele bresle ale meșteșugarilor din Sătmar și...

Care erau principalele bresle ale meșteșugarilor din Sătmar și Mintiu la mijlocul secolului al XVI-lea

“Oraşul însuşi este înfloritor pînă acum datorită şi naturii locului şi acelui şes mândru, precum şi avantajelor oferite de râul Someş care îl înconjoară şi îl scaldă de jur împrejur ca un cerc tras în jurul său…”. Astfel descria iezuitul Antonio Possevino târgul Sătmar, pe care l-a vizitat în primele luni ale anului 1583, într-o scrisoare adresată regelui Poloniei, Ştefan Bathory. Probabil că aprecierea iezuitului se raporta la ambele târguri, Sătmar şi Mintiu, despărţite doar de râul Someş. Localităţile, înfloritoare în ochii iezuitului, abia îşi vindecaseră rănile pricinuite de luptele purtate în jurul lor între 1562-1568.

Pentru mijlocul secolului al XVI-lea, când abia se înfiripa regula înregistrării nominale a supuşilor impozabili, numele de familie se formau din meşteşugul practicat, din numele localităţii de origine, din porecle sau din patronime. Probabilitatea ca în cazul numelor care derivă dintr -un meşteşug să nu reflecte ocupaţia acelei persoane este foarte scăzută. Spre comparaţie, conform unui registru detaliat din 1696 a locuitorilor oraşului Baia Mare, în care este menţionată şi ocupaţia, coincidenţa dintre numele de familie şi meşteşug este de peste 95%.

În general, informaţiile despre meşteşugurile practicate în secolul al XVI-lea în Sătmar şi Mintiu se reduc la data înfiinţării breslelor. În 1566 erau înregistraţi 41de croitori în Sătmar şi 35 în Mintiu, însă peste trei ani numărul lor a scăzut la 13, respectiv 15. Probabil că reducerea populaţiei celor două aşezări i-a determinat pe croitorii de aici să caute o altă piaţă de desfacere pentru produsele lor. În 1566 erau şapte cojocari sau blănari în Sătmar şi cinci în Mintiu, iar în registrul din 1569 erau atestaţi doar patru, respectiv unul. În izvoare este menţionat pentru prima oară un blănar în 1417 în Mintiu (Grigore „pelifex”).

În 1462 apar doi în Sătmar (Ioan şi Andrei) . În 1481 sunt menţionaţi doi blănari în Mintiu (Sebastian şi Mathia „pellifices”), doi în 1498 (dintre ceidoi Mathia unul poate fi acelaşi din 1481), precum şi un alt blănar în Sătmar (Ioan „pellifex”). Blănarii din Sătmar aveau un altar într –o biserică, pe care au dotat-o cu o grădină pe care o puteau cosi într -o zi 10 oameni. Cinci capi de familie aveau numele Varga, deci practicau meşteşugul pantofăritului sau cizmăriei, în 1566, în timp ce 10 erau în Mintiu, pentru ca în 1569 să fie atestaţi doar câte trei în fiecare localitate.

Meşterii care practicau meşteşuguri legate de producerea îmbrăcămintei şi încălţămintei reprezentau circa 10% din totalul capilor de familie din cele două localităţi.

Într-un domeniu înrudit, al prelucrării ţesăturilor şi pieilor, se încadrează câteva meşteşuguri practicate de un număr mai mic de meşteri. Doar postăvarii din Sătmar par a fi mai afectaţi de războaie. Înainte de 1566 erau şapte în Sătmar şi unul în Mintiu, pentru ca în 1569 să mai fie doar 2 în prima localitate. Documentar sunt atestaţi în Mintiu încă din 1481 (Albert, Iacob „Chapo”).

Tăbăcarii erau prea puţini pentru ca numărul lor să fie influenţat de războaie. Dacă în 1566 erau doi în Sătmar şi unul Mintiu, peste trei ani raportul s-a inversat. Doar un ţesător (takács) este atestat în Sătmar în 1566. În aceeaşi categorie de meşteri îi socotim şi pe năsturari ( gombkőtó), fiind menţionat unul în Sătmar în 1566. Câte un producător de traiste sau punguţe de bani (erszénygyártó) erau în 1566 în fiecare dintre cele două târguri Două oraşe cu o populaţie aşa de numeroasă aveau desigur un număr însemnat de meşteri care se ocupau cu prelucrarea metalelor. Remarcăm numărul mare al meşterilor aurari sau giuvaergii: înainte de 1566 erau 12 în Sătmar şi cinci în Minţiu, pentru ca în 1569 să mai fie doar opt, respectiv 2. Importanţa acestor meşteri rezidă şi din înfiinţarea breslelor cu câteva decenii înainte de războaiele care au afectat populaţia celor două târguri: în Sătmar breasla aurarilor a fost înfiinţată în 1534, iar în Mintiu în 1538. Meşteşugul a fost practicat aici de mult timp. Bisericile sătmărene aveau potire de aur foarte frumoase din secolul al XV-lea, care ar putea fi opera unor meşteri locali. Breasla aurarilor din Sătmar avea un sigiliu propriu, cunoscut după un izvor din 1590, care avea în mijloc o cupă cu capac în stil renascentist, iar în jur o inscripţie: „sigiliul breslei meşterilor aurari din Sătmar”.

Meşterii fierari erau în număr egal înainte de 1566: câte opt în fiecare târg. În conscripţia din 1569 mai apar doar doi în Sătmar şi trei în Mintiu. Fierarii apar în izvoare încă din secolele anterioare. În Mintiu sunt menţionaţi doi în 1481 (Dumitru şi Balázs „Kowach”) şi doi în 1498 (Andrei şi Anton „Kowach”).

Înrudiţi cu ei erau lăcătuşii. Un lăcătuş este menţionat în izvoare în 1469 în Sătmar (Anton „Lakathos”) . În prima conscripţie din 1566 sunt doi în Sătmar şi trei în Mintiu, iar peste trei ani doar unul în primul târg şi doi în celălat. Doar despre cei din Mintiu ştim că şi-au format propria breaslă în 1538, ceilalţi activând probabil mai departe în breasla fierarilor.Săbierii sunt atestaţi în număr mic: câte doi în fiecare aşezare în 1566 şi câte unul peste trei ani. Posibil să fi fost mai mulţi, cel puţin în Mintiu, deoarece acolo şi-au făcut propria breaslă în 1538. În izvoare apare un săbier în Mintiu în 1481 (Ladislau „Chizar”).

Deşi apare singular, menţionăm şi un producător de căni în 1566 în Sătmar.

Dintre meşterii care prelucrau lemnul pentru necesităţile locuitorilor celor două târguri se remarcă dogarii. Numărul relativ mare –nouă în Sătmar şi trei în Mintiu înainte de 1566, respectiv patru în Sătmar în 1569, se explică prin viticultura practicată în jurul Sătmarului. În jurul acestor târguri erau vii numeroase, iar unii locuitori mai înstăriţi aveau vii în alte aşezări ca Seini, Ardud şi Beltiug. Pe de altă parte, atât populaţia relativ numeroasă, cât mai ales existenţa unui număr mare de ostaşi în garnizoana cetăţii încuraja cârciumăritul.

Două meşteşuguri înrudite –dulgheria şi tâmplăria– erau practicate de un număr relativ redus de meşteri. Documentar este atestat un tâmplar (Ioan „Azthalus”) în 1481, printre alţi locuitori ai Mintiului. În Sătmar erau în 1566 câte doi dulgheri şi doi tâmplari, iar în Mintiu patru, respectiv trei. În 1569 mai sunt doar doi tâmplari în Mintiu. Amintim existenţa unui arcar sau meşter care producea arcuri în Mintiu în 1481 (Anton „Arcupare”). Aşezarea târgurilor pe rutele de transport oferea o piaţă sigură şi pentru meşterii rotari. Cei din Sătmar, doi la număr, nu par a fi afectaţi de război, căci numărul lor rămâne constant. De fapt chiar războiul le putea oferi o piaţă de desfacere a produselor lor. În Mintiu, din cei trei rotari dinainte de 1566 mai este doar unul în 1569.

O categorie aparte o reprezintă meşterii care prelucrau lutul şi piatra. Trebuie remarcat că în Sătmar nu găsim meşteri olari. În schimb în Mintiu erau patru înainte de 1566 şi unul în 1569. De altfel doar în Mintiu s-a înfiinţat o breaslă a olarilor în 1578, ceea ce arată că olarii de aici deserveau necesităţile pieţei din regiune. Sunt atestaţi olari în Mintiu în 1481 (Balázs „Fazokas”, Ştefan „Fazokas”), în 1498 (Toma „Fazekas”).

Dintre meşteşugurile legate de prelucrarea hranei, cel puţin măcelarii s-au organizat în breaslă. Înainte de 1566 erau şapte măcelari în Sătmar şi trei în Mintiu. Războaiele i-au împrăştiat, fiind atestat doar un măcelar în 1569 în Mintiu. După pacificarea regiunii măcelarii şi-au revigorat breasla care funcţiona în Sătmar încă din 1538.

Într-un aşa-zis domeniu al artelor îi putem considera pe pictori şi pe lăutari. Câte un pictor, sigur de biserici, este atestat în fiecare târg înainte de 1566, peste trei ani rămânând doar cel din Sătmar. În Mintiu este atestat un lăutar în 1566.

Războaiele i-au afectat mai puţin pe bărbieri, care sigur şi-au găsit noi muşterii printre soldaţii din garnizoană. În Sătmar numărul lor este constant în cele două registre–câte trei, iar în Mintiu, dacă iniţial erau şase, au mai rămas doar patru în 1569. În Sătmar, 24,30% din capii de familie înregistraţi în 1566 practicau diverse meşteşuguri. Procentajul rămâne apropiat şi peste trei ani: 23,64%. În târgul învecinat ponderea este puţin mai mică, de 21.62% în 1566, respectiv de 20,65% în 1569.

Sursa: Marius Diaconescu – Lumea Oraşului: cercetări de istorie urbană

Nicolae Ghişan

Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
October 26, 2021 at 11:00PM