FILE DE ISTORIE LOCALĂ (XXIX) SCRISORI PENTRU ROMANUL NEAMUL...

FILE DE ISTORIE LOCALĂ (XXIX) SCRISORI PENTRU ROMANUL NEAMUL TRIFEȘTILOR

Eram elev de liceu, poate în ultimul an, și, îmbătat de romanele pe care le citeam, voiam să scriu eu însumi un roman intitulat Neamul Trifeștilor (un roman al familiei mele, mama fiind născută Trif). Poate erau reminiscențe după Neamul Șoimăreștilor, Neamul Comăneștenilor sau cine știe ce alte opere citite. Cred că am și scris

20-30 de pagini, pe care le-am pus într-un dosar. Notam idei, care îmi veneau din lectura altor romane, frânturi de fraze, dialoguri, descrieri de personaje, decoruri, interioare etc. După ce l-am citit pe Camil Petrescu, colectam documente și scrisori, care să asigure romanului meu acea “liminară sinceritate”, despre care vorbea autorul Ultimei nopți… Așa am intrat în posesia unei pungi cu peste 50 de scrisori, pe care o fată din sat le-a primit de la consătenii ei, plecați în armată (unii ,,drăguți” în toată regula). Nu le-am dat atunci mare importanță.

Le-am recitit acum, când lucram la monografia satului, și trebuie să spun că le găsesc extrem de interesante, din multe puncte de vedere: istoric, psihologic, stilistic, ortografic, în ce privește mentalitatea epocii etc.

Toate scrisorile sunt din anii 1960-1963. Este absolut uluitor că în scrisori nu se face nicio referire la prezentul în care trăiau tinerii, la realitățile politice de la noi, la cooperativizare, la regimul dictatorial al lui Dej, la închisorile care gemeau de deținuți politici, la situația internațională încordată etc. Parcă expeditorii scrisorilor trăiau pe lună.

Apropo de expeditori, ei semnau pe plic: “A plus Be/ Cineva din RPR!”; “Cineva din Dobrogea/ Deschide și vei afla”; “Cineva din fundul mării/ Care nu te dă uitării”. Toate purtau indicația “Rog personal”.

Majoritatea scrisorilor au un început standard: “Mai întâi de-a mea scrisoare/ Îți doresc zile ușoare/ Și viață îndelungată/ Să ne mai vedem o dată!/ Eu nu îți scriu din peniță,/ Ci-ți scriu din a mea voință,/ Nu îți scriu nici din cerneală,/ Ci-ți scriu de la inimioară!/ Pe primul rândușor/ Îți trimit un dor/ Pe-al doilea, mai mare,/ Îți trimit o sărutare./ Ți-o trimit așa duios,/ Căci mă aflu sănătos. […] Foaie verde matostat/ Băieții de la min’ din sat/ Sunt sătui de sărutat./ Numai eu stau în cazarmă/ Și mă uit la a mea armă./ De când eu, dragă, am plecat, / Buzele mi s-au uscat/ Și nu le mai pot uda/ Pân-ce nu m-oi libera.”

Scrisorile soldaților de pe front se deosebesc fundamental de cele trimise în timp de pace, din armată. Din primele se vedea obsesia posi-bilei întâlniri cu moartea în orice clipă și spe-ranța întoarcerii acasă în deplină sănătate.

În cele expediate în timpul satisfacerii stagiului militar obligatoriu (de doi ani!), obsesiile sunt altele: ce evenimente s-au petrecut în sat, care e stadiul lucrărilor agricole de sezon, dacă au fost “tomniți” ceterașii pentru jocurile de duminică etc. Și peste tot apare, învăluitor, sentimentul erotic.

Ortografia tuturor scrisorilor este, în general, lamentabilă, ceea ce nu trebuie să ne mire. Acești militari făcuseră cel mult patru clase primare în sat. De aceea ei folosesc încă forme specifice ortografiei interbelice (sunt, dela, eșire etc.).

De notat că, dacă cei care își scriau erau rude și nu se puteau căsători, băiatul dădea adresa fetei unui camarad, pentru a-i scrie o ,,carte”. Alteori, unii soldați apelau la cama-razi mai pricepuți în redactarea scrisorilor, prin care să cucerească sau să păstreze, după caz, inima fetei lăsate în sat. O moda-litate de “socializare”, cum s-ar spune azi!

Și finalul scrisorilor este unul standardizat: “Eu am scris pe coală albă, învărgată/ Să nu mă uiți niciodată!” sau “Tristă este floricica, care crește printre spini,/ Dar mai tristă este viața petrecută prin străini.”

Câteodată, unii dădeau dovadă de imaginație: “Astăzi, pe la ora 3,/ Am pus mâna pe condei/ Și condeiul pe hârtie/ Și cu drag încep a scrie./ Nu din carte și din gând,/Ci din inimă oftând”. Sau: “Mai întâi și la-nceput/ Te cuprind și te sărut!/ Te sărut numai prin carte/ Căci de tine sunt departe./ Mă desparte munți și văi/ Mândro, de-ai tăi ochișori./ Mă desparte văi și munți/ Mândră, de-ale tale buze dulci!” Trecem peste micile probleme de acord gramatical, de ritm și rimă, care pălesc sub sinceritatea sentimentului, dar care ne amintesc de ,,cartea” citată de Eminescu în poemul Scrisoarea a III-a, când unul dintre fiii falnicului domn îi scrie dragei sale, de la Argeș: “De din vale de Rovine/ Grăim, Doamnă, către Tine,/ Nu din gură, ci din carte/ Că ne ești așa departe.” E interesant cum s-a păstrat sensul cuvântului carte, cu acela de scrisoare.

Cele mai multe epistole sunt, evident, scrisori de dragoste. Toți băieții îi scriu fetei cât de mult o iubesc, cât de mult așteaptă să fie lăsați la vatră, pentru a o lua în căsătorie etc. Unul vrea să o ia de nevastă chiar în timpul stagiului militar, dar intuiește că mama fetei s-ar putea opune căsătoriei (“mumă-ta va zice că nu-s scăpat de armată”) și atunci o îndeamnă: “Da’ tu să faci pe mumă-ta (adică să o lămurească, să insiste, n. ns.), până te lasă să vii după mine. Să te iau în căsătorie și dacă nu vrea?”. Soluția propusă: “Când vin acasă, ne înțelegem amândoi și fugim la Luțu (Luțu (Ilie Cosma) era vânzătorul din coperativa satului, adăpostită în fosta casă parohială), ș-apoi dimineața vin ei după noi și suntem buni luați și om duce o viață bună și fericită.”

Iată o scrisoare tipică pentru ostașii de atunci și epoca în care trăiau. Amândoi protagoniștii scrisorii (expeditor și destinatar) au ajuns la vârsta înțelepciunii. Primul trăiește la Cluj-Napoca, al doilea la Târgu- Mureș, având fiecare familie, copii și nepoți. Dacă se vor recunoaște în scrisoare, vor suspina în amintirea tinereții de odinioară!

“Dragă și Iubită,

“Mai întâi și la-nceput/ Te cuprind și te sărut/ Te sărut numai prin carte/ Că de tine sunt departe. Prin mica mea scrisoare, vei afla că sunt sănătos, care sănătate ți-o doresc și ție, de la mine și de la bunu’ Dumnezeu.

Și mai departe vei ști, draga mea, căci am ajuns bine și nu mi s-a întâmplat nimic pe drum și mai departe vei ști, draga mea, că cu cu serviciu’ militar o duc foarte bine până în prezent. Numai mi-i cam dor de tine.

Draga mea, să nu fi supărată pe mine că nu am venit pe la tine, că nu am putut să vin, căci am fost pe la Luțu și am băut și nu am putut să vin, iar dimineața iară m-am dus pe la el și am băut o jumate de țuică și m-am îmbătat așa de tare, de, când am ajuns acasă, nu m-am băgat acasă, căci nu am mai văzut, așa am fost de beat. Și nu știu cum am ajuns la Comisariat și nu știu când a venit ai noștri de la Comisariat înapoi.

Și îmi pare rău, căci nu am fost pe la voi, dar nu am ce face. Să mai fiu o dată acasă, aș veni pe zi de câte 7 ori pe zi.

Draga mea, să-mi scrii ce mai e [nou] prin sat, ce mai zic despre mine ăștia de pe la Iernut.

Draga mea, când îmi scrii carte, îs curios ce-mi trimiți în ea, îs curios să văd îmi trimiți o fotografie? Tare aș vrea să văd dacă te trage inima către mine, să videm.

Draga mea, am scris cam urât, căci m-am grăbit, căci am plecat la masă.

Dragă, să știi că sunt la Buzău.

Draga mea, închei mica mea scrisoare, te sărut cu drag, al tău iubit, ss.

*

1. Pe creasta unui deal/ Stă un singur militar./ Stă singur și să gândește/ Mândra lui cine-o iubește?// 2. Tristă îi viața de băiat/ Când doarme,/ Dar mai tristă de fetiță/ Când, seara, n-are guriță!// 3. Trandafir crescut în prag,/ Te sărut cu dor și drag!/ Îți sărut gurița ta,/ Că mi-i tare dor de ea!// 4. Cinci cuvinte îți șoptesc/ Și îți spun că te iubesc./ Cinci cuvinte de la mine/ Te iubesc numai pe tine!// 5. De aș fi un puișor/ Eu pe tine te-aș picta/ Și te-aș pune la oglindă/ Și mereu te-aș săruta!”

Dacă ar fi incluse în romanul proiectat, aceste scrisori ar asigura savoarea și acea “liminară sinceritate” camilpetresciană!

ILIE RAD

Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
October 23, 2021 at 11:02PM