Misiunea Chinei în Uniunea Europeană a cerut NATO „să nu mai exagereze teoria ameninţărilor chineze”, după ce liderii grupului au avertizat că Å£ara prezintă „provocări sistemice”.
Liderii NATO au adoptat o poziţie puternică faţă de Beijing într-un comunicat, la primul summit al preşedintelui Statelor Unite Joe Biden cu alianţa.
„AmbiÅ£iile declarate ale Chinei ÅŸi comportamentul asertiv prezintă provocări sistemice pentru ordinea internaÅ£ională bazată pe reguli ÅŸi pentru securitatea alianÅ£ei”, au spus liderii NATO.
„Nu vom reprezenta o provocare sistemică pentru nimeni”
Noul președinte american a îndemnat liderii NATO să reziste autoritarismului şi puterii militare din ce în ce mai mari a Chinei, o schimbare de focalizare pentru alianţa creată pentru a apăra Europa de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, potrivit Mediafax.
DeclaraÅ£ia NATO a „calomniat” dezvoltarea paÅŸnică a Chinei, a evaluat greÅŸit situaÅ£ia internaÅ£ională ÅŸi a indicat o „mentalitate de Război Rece”, au reacÅ£ionat reprezentanÅ£ii Chinei printr-un comunicat postat pe site-ul misiunii.
„Nu vom reprezenta o provocare sistemică pentru nimeni, dar dacă cineva vrea să ne prezinte drept provocare sistemică, nu vom rămâne indiferenÈ›i”, se mai precizează în comunicat.
Articolul China acuză NATO de „mentalitate de Război Rece”: „Nu vom rămâne indiferenÈ›i” apare prima dată în Descopera.
Articol original