Vaccinarea, cifre modeste prin educaţie şi alte instituţii
■ Marius BuhuÅŸanu este cel mai meseriaÅŸ drujbist din România ■ titlul ÅŸi l-a adjudecat la două concursuri distincte ■ este angajat al DirecÅ£iei Silvice NeamÅ£ ■ la competiÅ£ii, fasonatorii calificaÅ£i în finală ÅŸi-au demonstrat calităţile în câteva probe ■ Marius BuhuÅŸanu este cel mai „meseriaÅŸ“ drujbist din România, titlu pe care ÅŸi l-a adjudecat în două concursuri distincte, dar care au acelaÅŸi nume, Cel mai bun fasonator mecanic.
Primul a fost organizat, la începutul lunii trecute, de Romsilva şi Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, iar al doilea, spre final de septembrie 2021, de către Asociaţia Forestierilor din România.
Întâia competiţie, care este la a XI-a ediţie, s-a desfăşurat la ocoalele Podu Iloaiei şi Lunca Cetăţuii, judeţul Iaşi şi a adunat la start 32 dintre cei mai pricepuţi lucrători din ţară, câştigători ai etapelor judeţene desfăşurate de direcţiile silvice ale Romsilva.
Aşadar, Marius Buhuşanu, care a reprezentat Direcţia Silvică Neamţ, a câştigat etapa naţională, el fiind urmat de Costică Cernat, de la Alba şi Daniel Pocolin, de la Suceava.
„CompetiÅ£ia este acerbă, tot mai mare de la an la an, iar premiile acordate de sponsori ÅŸi mai ales mândria profesională sunt determinante. Sponsorul acestei ediÅ£ii a fost Husqvarna Pădure&Grădină, care a oferit unelte ÅŸi obiecte promoÅ£ionale. Concursul s-a bucurat de o organizare de excepÅ£ie în condiÅ£ii de maximă siguranţă“, a transmis FederaÅ£ia Sindicatelor Silva, care s-a implicat ÅŸi la premierea fasonatorilor.
Concursul poate fi considerat unul banal de necunoscători, mare lucru să tai cu drujba, dar meseria are tainele ei, care presupune, fără a exagera, fineţe. Participanţii se întrec în următoarele probe practice: doborârea arborilor, pregătirea motoferăstrăului, tăierea combinată, tăierea de precizie şi curăţirea de crăci.
Întrecerea lucrătorilor de la direcţiile silvice ale Romsilva are rolul de a verifica cunoştinţele profesionale şi abilităţile deprinse de fiecare fasonator mecanic, una dintre cele mai importante profesii din domeniul silvic, prin faptul ca ajută la punerea pe piaţă a lemnului necesar populaţiei şi operatorilor economici, dar şi pentru că este cea mai mare generatoare de accidente de muncă în acest domeniu.
După „disputa“ cu colegii din Å£ară ce a avut loc în judeÅ£ul IaÅŸi, Marius BuhuÅŸanu ÅŸi-a demonstrat calităţile ÅŸi la concursul Cel mai bun fasonator mecanic organizat, tot luna trecută, de AsociaÅ£ia Forestierilor din România (ASFOR), la Ziua Forestierului de la Roznov, judeÅ£ul NeamÅ£.
A dominat probele, clasându-se tot pe primul loc, dovedind precizie, viteză şi îndemânare. După cum a dezvăluit Forestmania.ro, Buhuşanu nu vine singur la aceste concursuri, el fiind însoţit de antrenorul său, Viorel Sava, care a declarat:
„Dacă stăm bine ÅŸi ne gândim, când merge după concurs la muncă, el, în faÅ£a colegilor, câştigând o competiÅ£ie în care s-a luptat cu mai mulÅ£i, poate da lecÅ£ii. ÃŽn cadrul firmei deja are alt statut, altă autoritate. Poate corecta greÅŸeli. Automat creÅŸte ÅŸi nivelul lui profesional“.
Marius BuhuÅŸanu locuieÅŸte în comuna Alexandru cel Bun, este căsătorit ÅŸi tatăl a două fete. Este angajatul Ocolului Silvic Vaduri NeamÅ£, dar lucrează ÅŸi la o firmă privată de exploatare forestieră, part-time. ÃŽn timpul liber „exersează“ tot în domeniu, confecÅ£ionând mese, bănci, suporturi, mobilier, balansoare din lemn ÅŸi multe altele. Åžtie să facă ÅŸi cabane. Normal, tot din lemn. Pentru Forestmania.ro a explicat ÅŸi de ce are nevoie de un antrenor pentru concursuri:
„Oricine are nevoie de antrenor. Åži Simona Halep ÅŸtie tenis, dar tot are antrenor. Ai nevoie pentru anumite detalii tehnice, unghiuri, tăieturi. Pentru concurs este o pregătire mai intensă. Apoi, pentru moral, pentru motivaÅ£ie. E bine să ai pe cineva alături“.
În domeniul forestier, Marius Buhuşanu a ajuns din întâmplare, poate datorită faptului că zona în care locuieşte este înconjurată de păduri nesfârşite. Tănăr fiind, acum vreo 20 de ani, îşi căuta un serviciu şi a ajuns să deservească pe cel care conducea un TAF (tractor auto forestier ci tracţiune integrală). Adică lega arborii doborâţi de utilaj. În timp a evoluat, făcând şi un curs de drujbist. Acum e cel mai bun fasonator mecanic din ţară.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 04, 2021 at 11:00PM