Showing posts with label statele unite. Show all posts
Showing posts with label statele unite. Show all posts

Țările asiatice acumulează sisteme balistice puternice, fiind prinse la mijloc între China și SUA

Asia alunecă spre o periculoasă cursă a înarmării în condiţiile în care ţări care în trecut erau neutre au acumulat sisteme avansate de rachete cu raze lungi de acţiune, urmând direcţiile trasate de China şi de Statele Unite, afirmă analişti citaţi de agenţia Reuters.

China produce masiv sisteme multirol DF-26, cu raza de acţiune de până la 4.000 de kilometri, în timp ce Statele Unite dezvoltă noi tipuri de armament, pentru a contracara activităţile Chinei în zona Pacificului.

Alte ţări din regiune achiziţionează armament sau dezvoltă propriile rachete, pe fondul preocupărilor generate de China şi de dorinţa reducerii dependenţei de Statele Unite. Până la sfârşitul deceniului, ţările din Asia vor fi dotate cu rachete convenţionale având raze mai lungi de acţiune, viteze mai mari, capacităţi mai mari de distrugere şi care vor fi mai sofisticate decât în trecut, o situaţie care va genera modificări puternice şi periculoase, afirmă analişti şi diplomaţi.

„Peisajul rachetelor se modifică în Asia, iar modificările se produc rapid”, afirmă David Santoro, preÅŸedintele Institutului Forumul Pacific.

Armamentul balistic, tot mai accesibil ÅŸi mai precis

Armamentul balistic este tot mai accesibil şi mai precis, iar, în contextul în care unele ţări cumpără sisteme militare, vecinii nu vor să rămână în urmă. Rachetele conferă avantaje strategice, precum capabilităţi de disuasiune; în plus, contribuie la consolidarea relaţiilor cu aliaţii militari şi pot fi un produs de export.

ÃŽnsă implicaÅ£iile pe termen lung sunt incerte, existând ÅŸanse reduse ca noile arme să faciliteze echilibrarea tensiunilor ÅŸi să contribuie la menÅ£inerea păcii, subliniază David Santoro. „Este mai probabil ca proliferarea rachetelor să alimenteze suspiciunile, să declanÅŸeze curse ale înarmării, să amplifice tensiunile ÅŸi, în final, să provoace crize sau chiar războaie”, subliniază analistul, potrivit Mediafax.

Conform unui clasament prezentat de agenţia Reuters, cele mai puternice rachete din zona Asia-Pacific sunt deţinute de China (sistemul DF-26, cu raza de 4.000 de kilometri), SUA (rachete hipersonice cu raza de cel puţin 2.775 de km), Taiwan (rachetele Yun Feng, cu raza de 2.000 de km), Coreea de Nord (rachetele Pukguksong-3, cu raza de 1.900 de km), Australia (rachete sol-sol şi navă-sol, cu raza de 1.500 de km), Japonia (rachete Tip-12, cu raza de 1.000 de km) şi Coreea de Sud (rachetele Hyunmoo-4, cu raza de 800 de km).

Unii dintre aliaţii SUA dezvoltă propriile arsenale balistice

Potrivit unor documente ale Comandamentului SUA din zona Indo-Pacifică (INDOPACOM), Washingtonul intenÅ£ionează să instaleze rachete cu rază lungă de acÅ£iune „extrem de precise” de-a lungul „Primului lanÅ£ de insule”, o zonă strategică ce include Japonia, Taiwan ÅŸi alte insule din Pacific situate în apropierea coastelor estice ale Chinei ÅŸi Rusiei.

Unii dintre aliaţii Statelor Unite dezvoltă propriile arsenale balistice. Australia a anunţat recent că va aloca echivalentul a 100 de miliarde de dolari americani în următorii 20 de ani pentru a dezvolta sisteme balistice avansate.

„Criza COVID-19 ÅŸi acÅ£iunile Chinei au demonstrat că dependenÅ£a de reÅ£elele globale de aprovizionare, acest lucru include rachetele avansate, în vremuri de criză sau în perioade de război este o greÅŸeală, astfel că este o decizie strategică crearea capacităţilor de producÅ£ie în Australia”, afirmă Michael Shoebridge, analist la Institutul Australian de Politici Strategice (ASPI).

Taiwanul, care până acum achiziţiona armament pentru a se apăra de o eventuală invazie a Chinei, pare să fi început să dezvolte sisteme balistice avansate, adoptând aparent o abordare mai ofensivă.

„Atunci când aliaÅ£ii SUA acumulează capacităţi suplimentare de atacuri la distanÅ£e mari, cresc ÅŸi ÅŸansele utilizării acestor sisteme în conflicte regionale”, atrage atenÅ£ia Zhao Tong, un expert în securitate strategică de la Beijing.

Articolul Țările asiatice acumulează sisteme balistice puternice, fiind prinse la mijloc între China și SUA apare prima dată în Descopera.

Articol original

Xi Jinping recomandă președintelui Joe Biden să fie prudent, după ce a criticat unele acțiuni ale Chinei

PreÅŸedintele SUA, Joseph Biden, i-a semnalat omologului său chinez, Xi Jinping, că este pregătit să coopereze în anumite domenii, dar i-a atras atenÅ£ia privind situaÅ£ia drepturilor omului ÅŸi privind unele practici comerciale, iar preÅŸedintele Chinei i-a recomandat să acÅ£ioneze „prudent”.

„PreÅŸedintele Joseph R. Biden a vorbit cu preÅŸedintele Chinei, Xi Jinping. PreÅŸedintele SUA a transmis salutări ÅŸi urări poporului chinez cu ocazia Anului Nou Lunar. PreÅŸedintele Biden a afirmat priorităţile protejării securităţii poporului american, prosperităţii, sănătăţii ÅŸi modului de viaţă american, evidenÅ£iind importanÅ£a menÅ£inerii unei zone Indo-Pacifică liberă ÅŸi deschisă”, anunţă Casa Albă, potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituÅ£iei.

„PreÅŸedintele Biden a evidenÅ£iat preocupările fundamentale privind practicile economice coercitive ÅŸi incorecte ale Beijingului, privind acÅ£iunile de reprimare din Hong Kong, abuzurile asupra drepturilor omului din Xinjiang ÅŸi acÅ£iunile din ce în ce mai incisive din regiune, inclusiv asupra Taiwanului”, precizează PreÅŸedinÅ£ia SUA.

Administraţia Chinei vrea consolidarea relaţiilor cu Statele Unite

„Cei doi lideri au schimbat idei despre contracararea pandemiei, despre provocările comune din domeniul siguranÅ£ei medicale globale, despre schimbările climatice ÅŸi despre limitarea proliferării armamentului. PreÅŸedintele Biden a exprimat intenÅ£ia de a continua angajamentele practice, orientate spre rezultate, în sensul avansării intereselor poporului american ÅŸi ale aliaÅ£ilor”, subliniază Casa Albă.

La rândul său, preşedintele Xi Jinping a declarat că Administraţia Chinei vrea consolidarea relaţiilor cu Statele Unite, evidențiind importanţa cooperării bilaterale pentru pacea, stabilitatea şi prosperitatea la nivel mondial.

„Sperăm că posibilităţile vor fi direcÅ£ionate spre îmbunătăţirea relaÅ£iilor China-SUA”

„AÅ£i spus că America poate fi definită printr-un singur cuvânt: posibilităţi. Sperăm că posibilităţile vor fi direcÅ£ionate spre îmbunătăţirea relaÅ£iilor China-SUA”, a afirmat Xi Jinping, citat de Mediafax.

Liderul de la Beijing a subliniat că problemele referitoare la Taiwan ÅŸi Hong Kong sunt „afaceri interne” ale Chinei, recomandând Statelor Unite să respecte interesele centrale ale Chinei ÅŸi să acÅ£ioneze „prudent”, conform agenÅ£iei China Nouă.

Articolul Xi Jinping recomandă președintelui Joe Biden să fie prudent, după ce a criticat unele acțiuni ale Chinei apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Rusia anunţă retragerea din Tratatul „Ceruri Deschise”. Ce impact va avea reacÅ£ia la decizia similară a SUA

Rusia a iniÅ£iat procedurile interne pentru retragerea din Tratatul „Ceruri Deschise” („Open Skies”), ca reacÅ£ie la decizia similară a Statelor Unite, a anunÅ£at, vineri, Ministerul de Externe de la Moscova.

„ÃŽn contextul lipsei de progrese în eforturile de înlăturare a obstacolelor care afectează viitoarea funcÅ£ionare a Tratatului în noua situaÅ£ie, Ministerul rus de Externe anunţă iniÅ£ierea procedurilor interne în sensul retragerii Rusiei din Tratatul Ceruri Deschise. După finalizarea procedurilor de retragere, vor fi anunÅ£aÅ£i participanÅ£ii la tratat”, a comunicat instituÅ£ia, potrivit agenÅ£iei Tass.

Retragerea SUA din Tratat a perturbat echilibrul de interese între participanÅ£i ÅŸi a subminat rolul Tratatului în garantarea încrederii ÅŸi securităţii. Ca reacÅ£ie la retragerea SUA, Moscova a propus iniÅ£iative specifice, „în conformitate cu prevederile fundamentale” ale acordului. „Regretăm că aceste iniÅ£iative nu au beneficiat de susÅ£inerea aliaÅ£ilor SUA”, precizează Ministerul rus de Externe.

Statele Unite au anunţat în mai 2020 retragerea din tratat

Statele Unite au anunÅ£at, în mai 2020, retragerea din Tratatul „Ceruri Deschise” („Open Skies”), semnat cu alte peste 30 de ţări, inclusiv România, care permite efectuarea curselor aeriene de supraveghere pentru promovarea încrederii la nivel internaÅ£ional, AdministraÅ£ia Donald Trump motivând decizia prin faptul că Rusia ar încălca acordul.

AdministraÅ£ia Donald Trump a înÅŸtiinÅ£at partenerii internaÅ£ionali despre retragerea din Tratatul „Ceruri Deschise” („Open Skies”) deoarece Rusia ar încălca acordul ÅŸi pentru că imaginile colectate prin zborurile permise pe bază de reciprocitate pot fi obÅ£inute mai rapid ÅŸi prin costuri mai mici din sateliÅ£i. Retragerea SUA din Tratat a devenit efectivă pe 22 noiembrie 2020.

Deteriorarea securităţii pe plan mondial

Decizia Statelor Unite de retragere din Tratatul „Ceruri Deschise” („Open Skies”), menit să faciliteze transparenÅ£a internaÅ£ională asupra activităţilor militare, va genera deteriorarea securităţii pe plan mondial, avertizase AdministraÅ£ia Vladimir Putin imediat după decizia Washingtonului. „Acest Tratat contribuie la detensionarea situaÅ£iilor de criză ÅŸi la evitarea interpretărilor greÅŸite asupra intenÅ£iilor militare. Acordul reprezintă „un instrument major de cooperare între armate, contribuind la consolidarea încrederii reciproce. Pe măsură ce va scădea transparenÅ£a, va scădea încrederea ÅŸi, implicit, nivelul de securitate”, a avertizat Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit Mediafax.

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, îndemnase Rusia să respecte în totalitate Tratatul „Ceruri Deschise” („Open Skies”), astfel încât Statele Unite să nu se mai retragă din acordul privind transparenÅ£a activităţilor militare.

Articolul Rusia anunţă retragerea din Tratatul „Ceruri Deschise”. Ce impact va avea reacÅ£ia la decizia similară a SUA apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Statele Unite au autorizat primul test pentru COVID-19 la domiciliu. Care este rata de succes

Agenţia SUA pentru Medicamente (FDA) a anunţat că autorizează comercializarea în Statele Unite a primului test Covid-19 la domiciliu fără prescripţie medicală.

Testul poate indica prezenţa virusului în 20 de minute şi va fi vândut cu aproximativ 30 de dolari, au anunţat oficialii americani.

Åžeful FDA, Stephen Hahn, a catalogat autorizarea acestuia drept un „pas major” în lupta împotriva COVID-19.

Testul este produs de compania Ellume

Testul este fabricat de compania californiană Ellume, care promite că va lansa pe piaţă trei milioane de unităţi în ianuarie şi apoi alte câteva milioane în următoarele luni.

Este vorba de un test antigen.

O rată de succes de 96%

Potrivit FDA, testul Ellume are o rată de succes de 96% pentru probele pozitive şi 100% pentru probele negative la persoanele cu simptome, potrivit Mediafax.

Rezultatele sunt disponibile în aproximativ douăzeci de minute şi sunt date printr-o aplicaţie, care solicită utilizatorilor codul poştal şi data naşterii pentru a transmite datele autorităţilor de sănătate publică. Furnizarea numelui şi a adresei de e-mail este opţională.

Articolul Statele Unite au autorizat primul test pentru COVID-19 la domiciliu. Care este rata de succes apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Donald Trump a cerut oprirea numărării voturilor trimise prin poştă

Preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Donald Trump, a cerut joi oprirea numărării voturilor, în contextul în care denunţă posibile fraude în procesarea buletinelor de vot prin corespondenţă.

„OpriÅ£i numărarea voturilor!”, a transmis Donald Trump, prin Twitter.

„Orice buletin de vot venit după ziua alegerilor nu va fi numărat!”, a adăugat Donald Trump. Acest mesaj a fost etichetat cu avertisment de platforma de microblogging Twitter, care subliniază că ar putea fi vorba de informaÅ£ii controversate sau care pot induce în eroare.

„Toate voturile trebuie numărate. PăstraÅ£i-vă încrederea, vom câştiga”

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenÅ£ial din SUA, s-a declarat joi încrezător că va obÅ£ine victoria, în contextul în care mai are nevoie de câştigarea unui singur stat american. „Toate voturile trebuie numărate. PăstraÅ£i-vă încrederea, vom câştiga”, a transmis Joseph Biden prin Twitter.

Şansele lui Joseph Biden de a deveni preşedinte al SUA depind de o eventuală victorie în Nevada, Carolina de Nord ori în Pennsylvania, în timp ce preşedintele în funcţie, Donald Trump, ar avea nevoie de victorii în patru state pentru a rămâne în funcţie. În momentul de faţă, Joe Biden este creditat, potrivit proiecţiilor Fox News şi The Wall Street Journal, cu 264 de voturi în Colegiul electoral federal, iar Donald Trump cu 214, potrivit Mediafax.

Mesajul lui Trump, etichetat cu avertisment de platforma de microblogging Twitter

Donald Trump a exprimat dubii privind votul prin corespondenţă, iar rezultatele în multe state decisive depind de aceste voturi.

Donald Trump a acuzat, miercuri seară, că politicienii democraÅ£i încearcă să comită fraude electorale în scrutinul prezidenÅ£ial. „Ei găsesc peste tot voturi pro-Biden – în Pennsylvania, Wisconsin ÅŸi Michigan. Foarte rău pentru Å£ara noastră!”, a transmis Donald Trump prin Twitter. „Depun eforturi pentru a face să dispară rapid avantajul de 500.000 de voturi din Pennsylvania. La fel în Michigan ÅŸi în alte state!”, a afirmat Donald Trump. Acest mesaj a fost etichetat cu avertisment de platforma de microblogging Twitter, care subliniază că ar putea fi vorba de informaÅ£ii controversate sau care pot induce în eroare.

Articolul Donald Trump a cerut oprirea numărării voturilor trimise prin poştă apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Sarah McBride, prima femeie trans numită în funcţia de senator al Statelor Unite ale Americii

Sarah McBride, în vârstă de 30 de ani, face parte din partidul Democrat și este prima femeie trans numită în funcţia de senator. Este cea mai înaltă funcţie ocupată până acum de către un membru al comunităţii LGBTQ+. În 2012, Sarah McBride a câştigat un internship la Casa Albă.

McBride a fost numită miercuri în funcţia de senator al statului Delaware. Este cea mai înaltă funcţie ocupată până acum de către un membru al comunităţii LGBTQ+.

Sarah McBride are 30 de ani şi face parte din partidul Democrat. Încă din copilărie, aceasta a avut înclinaţii către politică, însă problemele identităţii de gen au împiedicat-o să viseze către o astfel de carieră.

Delaware, un stat cunoscut pentru înclinaţiile puternice către democraţie

Şi cu toate acestea, Sarah a ajuns la doar 17 ani liderul partidului Tinerilor Democraţi, iar în acelaşi an, şi-a început şi tranziţia.

La 22 de ani, aceasta a câştigat un internship la Casa Albă, iar acum, a devenit senatoare în Delaware, un stat cunoscut pentru înclinaţiile puternice către democraţie, potrivit Mediafax.

„DemocraÅ£ia noastră este destul de mare pentru toÈ›i”

ÃŽntr-o postare pe Twitter, Sarah i-a încurajat pe toÅ£i membrii comunităţii LGBTQ+: „Sper că această seară îi va arăta unui copil din comunitatea LGBTQ+ faptul că democraÅ£ia noastră este destul de mare ÅŸi pentru ei”.

Articolul Sarah McBride, prima femeie trans numită în funcţia de senator al Statelor Unite ale Americii apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo