Şefiile în şcoli, zeci de picaţi la examen

Contrar voinţei de tip prusac a lui Klaus Iohannis, în Parlamentul României s-a constituit o nouă majoritate, numită „281“, care i-a trimis ramburs „Guvernul Meu“, făuritor al măreţului proiect de ţară „România eşuată“.

Trezindu-se cu Guvernul Cîţu abandonat în poarta Cotrocenului, ca şi gunoiul pe străzile Sectorului 1 al Bucureştiului, Preşedintele Iohannis s-a văzut forţat să-şi întrerupă partida de golf şi să caute o soluţie, prin care Guvernul interimar Cîţu să supravieţuiască cât mai mult timp posibil.  Aceasta este modesta contribuţie a preşedintelui nostru la prelungirea crizei  guvernamentale iniţiate de USR, în cel de-al  patrulea val pandemic. În consecinţă, Klaus Iohannis a amânat cu de la sine voinţă, momentul instalării vreunui nou guvern, stabilind data consultării partidelor după weekend-ul său.

La consultarea de la Cotroceni din 11 octombrie, realizată în pas gimnast, partidele nu i-au ocupat timpul preşedintelui cu prea multe probleme. Marile partide, PSD şi PNL, nu au prezentat candidaţi pentru funcţia de premier, fiind conştiente că nu pot constitui majorităţile parlamentare necesare. Şocul a venit de la partidele mici, USR, AUR şi UDMR care, cu tupeu, au prezentat candidaţi, deşi erau conştiente că nu pot constitui majorităţi. Klaus Iohannis a continuat să ignore Constituţia şi ştiind ce îi prevestesc serviciile, l-a nominalizat pentru a doua oară pe Dacian Cioloş să fie premierul României.

Dacian Cioloş, resuscitat în spirală

Românii l-au ales pe Klaus Iohannis ca preşedinte în 2014, după ce abia traversaseră zece ani de criză sub Băsescu. S-au prefigurat încă zece ani de criză sub Iohannis, din care abia au fost traversaţi şapte ani dezbinatori. În noiembrie 2015, Klaus Iohannis a instalat pentru prima oară Guvernul Cioloş, în locul Guvernului Ponta, demisionat în urma incendiului de la Colectiv, un eveniment privat, dintr-o locaţie privată. Instalarea Guvernului Cioloş, denumit „Guvernul zero“, a marcat debutul crizelor iohanniste în România.

În spirala crizelor s-au derulat guvernele Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban şi Cîţu. Cu Guvernul Cîţu s-a încheiat primul ciclu al spiralei începute de Cioloş. Astăzi spirala se reia cu acelaşi Cioloş, dar la un alt nivel, cu ambiţii mai savante. Veriga legăturii între spiralele crizelor au fost cei din USR, colegi de coaliţie, cărora  liberalii debarcaţi la poarta Cotroceniului le-au pus eticheta de „trădători“.

Răsplătind „succesul“ guvernării ZERO din 2016, dar şi trădarea din 2021, Klaus Iohannis l-a nominalizat  pe noul preşedinte al USR, pe Dacian Cioloş, ca fiind cea mai indicată persoană să conducă guvernul unei Românii debusolate. Dacian Cioloş a fost un experiment eşuat al lui Klaus Iohannis în 2015, experiment pe care îl reia acum într-un montaj revăzut, pentru a ne demonstra că aceasta este piesa lipsă din ultimul său proiect „România eşuată“.

Prin desemnarea lui Cioloş ca posibil prim ministru, preşedintele Iohannis dovedeşte că este de acord să acorde câştig de cauză unui USR aflat în urma anonimului AUR, exact în momentul în care, atât PNL, cât şi PSD, vor ca USR să nu le creeze probleme la alegerile din 2024. Una din raţiunile care l-au mobilizat pe Klaus Iohannis să-l desemneze pe Cioloş ca premier este spaima sa de a fi suspendat din funcţie, suspendare pentru care se pronunţase atât USR, cât şi Orban.

Orban a declarat că l-ar susţine pe Cioloş, doar pentru a-l contrazice pe Cîţu, care a decretat că în fibra USR, „Socialismul este puternic“. Din declaraţii recente, înţelegem că unii dintre liberalii lui Cîţu sunt dispuşi să preia de la USR banerul cu „Fără penali“, pe care să-l reconfigureze în „Fără Cîţu“, sub care să defileze înlocuitorii acestuia, iluştrii neica nimeni.

Menţinerea lui Cîţu pe funcţie, testul răbdării noastre

Opţiunile preşedintelui nostru iubit pendulează între Dacian Cioloş şi Florin Cîţu, pentru a asigura perfuziile „Guvernului Meu“, mizând pe votul unor parlamentari, ingrijoraţi de a-şi scurta mandatul din cauza posibilelor alegeri anticipate. Băşcălia politică a liberalilor sare în ochi, văzând că pe de o parte aceştia îşi doresc să guverneze în continuare, iar pe de altă parte mizează pe refacerea coaliţiei, prin revenirea în genunchi a trădătorilor userişti. Dacian Cioloş şi-a pregătit şi genunchierele utile pentru penitenţa necesară obţinerii firmanului în Parlament.

Într-un astfel de scenariu, liberalii au declarat lui Klaus Iohannis, la prima rundă a consultărilor, că nu au nici un candidat  pentru funcţia de premier, păstrându-l pe Cîţu sau înlocuitorii acestuia pentru următoarele  runde de consultări. Cu cât mai multe consultări, cu atât mai bine pentru Cîţu, care va conduce în continuare guvernul, în timp ce Iohannis va ignora Constituţia.

Deşi premierul Cîţu a fost trimis acasă, cu tot cu „Guvernul meu“, de votul istoric al celor „281“, preşedintele Iohannis, infestat de virusul PDL-ist al predecesorului Băsescu, vrea să încerce schema acestuia din 2009 când l-a nominalizat ca premier pe Emil Boc, ameninţând Parlamentul că îl dizolvă dacă nu-l votează. Atunci, pe 13 octombrie 2009, Guvernul Boc fusese trimis acasă tot prin moţiunea de cenzură a PSD-ului, cu votul a 254 de parlamentari, dar ameninţarea lui Băsescu şi-a făcut efectul, iar Guvernul Boc a fost reinstalat. Pe o astfel de schemă se pare că mizează acum Iohannis, care va căuta să lungească artificial perioada consultărilor cu partidele parlamentare, rânduind premierii desemnaţi până la plictisul general din preajma alegerilor, care or fi acestea.

Iohannis nu poate miza pe frica tuturor parlamentarilor de alegeri anticipate, deoarece PSD şi AUR care însumează 200 de mandate, s-au  pronunţat că doresc astfel de alegeri. Chiar useriştii agreează anticipatele, dacă liberalii o ţin gaia maţu cu Cîţu premier. Cât despre UDMR, aceştia fiind cei mai serioşi şi consecvenţi, nu au obiceiul să-şi rotească parlamentarii de la o legislaţie la alta, cum procedează în bună tradiţie clientelară liberalii şi social-democraţii. Nici UDMR nu are motive să se teamă de anticipate. Oferindu-i din nou mandatul lui Cioloş, Klaus Iohannis nu face decât să supună USR-ul unor teste dure, care vor fi definitorii pentru viitorul acestui partid. Primul test vizează anvergura aroganţei USR, care cu scorul de numai 15% pretind să guverneze, aroganţă pe care Cioloş o numeşte „responsabilitate“, când de la o poştă se vede că este vorba doar de interese electorale.

Iohannis testează nivelul acestor interese useriste, rezultatul testului dictând nivelul concesiilor pe care aceştia vor trebui să le facă liberalilor, pentru a accepta să-i reprimească în coaliţie. Că dacă nu există coaliţie, nici Cioloş nu poate deschide uşa Guvernului. Speculând aroganţa useristă, Klaus Iohannis vrea să readucă în subordinea PNL-ului ministerele cedate USR-ului de mâna spartă a lui Ludovic Orban. Al doilea test vizează parşiv competiţia electorală dintre USR şi PNL. În perspectiva faptului că această coaliţie trebuie să dăinuie şi după alegerile din 2024, când lui Iohannis îi va fi indiferent cine va fi mai bine plasat, desemnarea lui Cioloş pare a fi o mutare favorabilă dreptei.

Dacă Cioloş obţine votul Parlamentului se netezeşte şi calea acestuia spre fotoliul de preşedinte al României în 2024, iar USR are şansa să devină partidul numărul doi, devansând PNL-ul. Aşa, Iohannis scapă de spectrul suspendării din funcţie, care i-ar baricada drumul spre structurile euro-atlantice. Dacă Cioloş ratează, lui Iohannis nu-i rămâne decât să întindă, până la rupere, durata mandatului de premier interimar al lui Cîţu, dar nu scapă de  spectrul suspendării din funcţie, promisă şi de USR.

Desemnându-l pe Cioloş ca premier, Iohannis îşi oferă şi sieşi o şansă, pentru a nu rămâne şomer după 2024. Să nu creadă cineva ca preşedintele Iohannis are insomnii din pricina vreunei dileme. Având exerciţiul călăririi Constituţiei, deprins de la Băsescu, acesta a dat buzna în sala Romexpo pe 25 septembrie, unde avea loc  Congresul PNL, impunând liberalilor să-l aleagă preşedinte pe Florin Cîţu. Era pe vremea când Iohannis nici nu visa că USR va vota moţiunea de cenzură a PSD-ului.

Florin Cîţu, marele reformator ratat

Marea supărare a lui Florin Cîţu provine din îngrijorarea că el, după ce a devenit principalul reprezentant al Dreptei româneşti, nu-şi mai poate  respecta promisiunile făcute la Bruxelles în faţa Dreptei europene. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen i-a promis că-i va aproba PNRR-ul trimis, dacă el se angajează să realizeze o listă de reforme nepopulare, care vizează domeniul salariilor, pensiilor, taxelor şi impozitelor, preţurilor şi multe altele.

În discursul său de la tribuna Parlamentului din 5 octombrie, ziua moţiunii de cenzură, premierul Cîţu a prorocit că succesul moţiunii este succesul forţelor antireformatoare, antieuropene şi antinordatlantice. Că odată cu înlăturarea se va înceta orice reformă în România. Prin această prorocire, Cîţu s-a plasat singur în istorie ca cel mai mare reformator pe care l-a avut România. Aceasta în condiţiile în care, în cei doi ani de guvernare, coaliţia nu s-a remarcat cu nicio reformă. Singurele reforme liberale de care au beneficiat românii, sunt doar cele promise verbal de Orban şi Cîţu.

Nici pe departe premierul Cîţu nu a fost unicul reformator. În istoria postdecembristă nu a existat vreun premier al României care să nu  promită la înscăunare, ca şi Cîţu  de altfel, un pomelnic de reforme. Florin Cîţu nu se deosebeşte cu nimic faţă de cei 23 de predecesori ai săi. Este plin cimitirul de premieri reformatori. În reformele promise, Florin Cîţu nu a uzat de priceperea sa, ci de un subterfugiu, mizând masiv pe suma de 29,2 miliarde de euro promisă de către Uniunea Europeană prin intermediul PNRR.

Să mă ierte liberalii, dar orice premier, oricât de prost ar fi, îşi poate permite să promită reforme, ştiind că îi va fi livrată de afară suma mai sus pomenită. De altfel, în doi ani, guvernele PNL au îndatorat România cu sume mult mai mari, dar reforme ioc. Ne întrebăm în continuare, unde sunt banii cu care Cîţu a îndatorat Romănia?

Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.