GEST CREȘTINESC… În după-amiaza zilei de duminică 6 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru cel de-al patrulea copil al familiei părintelui Lucian Braharu de la Parohia Banca Sat, Protopopiatul Bârlad, și a sfințit altarul de vară ridicat în curtea bisericii parohiale.
După oficierea Tainei Sfântului Botez, Ierarhul Hușilor a explicat celor prezenți semnificațiile principalelor momente ale Tainei și a săvârșit și Rugăciunile la înfierea copilului, pruncul nou botezat, Efrem, fiind înfiat de familia părintelui Lucian Braharu.
Cu prilejul aceleiași vizite pastorale, Părintele Episcop Ignatie a sfințit și altarul de vară pictat, ridicat în curtea bisericii din Banca Sat.
Preasfinția Sa a oferit crucea episcopală pentru mireni domnului Cristinel Stamatin, ctitorul altarului de vară și cel care s-a implicat constant în activitățile edilitare și misionare ale Parohiei Banca Sat.
În semn de prețuire pentru activitatea pastorală și edilitară desfășurată până în prezent, Părintele Episcop Ignatie a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Lucian Braharu.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.