Sfaturile Preasfințitului Ignatie către credincioșii vasluieni: ” Cel care își asumă pocăința este un om inteligent”

MESAJ DE SUFLET… În urmă cu câteva zile, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica localității Micești, filie a Parohiei Gherghești, Protopopiatul Bârlad.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Ignatie a explicat cuvintele prin care Mântuitorul Hristos a început propovăduirea Evangheliei, «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor», făcând trimitere la spațiul geografic în care și-a început misiunea:

«Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit»

(Matei 4, 15-16)

„Primele cuvinte rostite de Hristos atunci când a ieșit să vestească cele ale Împărăției Cerurilor au fost: «pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor» sau, într-o traducere mai fidelă cu textul din limba greacă, «pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este la îndemâna voastră, este mult mai aproape de voi și puteți dispune de ea».

Învățătura lui Hristos este însuși Hristos. Nu există niciun fel de distanță, de prăpastie, între ceea ce Domnul Hristos învăța și viața Sa. Cuvântul lui Hristos s-a identificat atât de mult cu viața Lui încât putem spune: cuvântul Său este viață, și viața Sa este cuvântul Său.

Îndemnul «pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor» a fost rostit într-un anume context geografic. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne spune că Hristos a plecat din Nazaret și S-a îndreptat spre Capernaum. Nazaretul a fost locul în care Fecioara Maria a primit vestea că-L va zămisli în pântecele ei a tot curat pe Fiul lui Dumnezeu, Care va lua chipul smereniei noastre, ca noi să putem lua chipul slavei Sale.

Hristos vine în Capernaum (în limba greacă înseamnă «satul lui Naum» – «Naum» înseamnă mângâiere, liniște).

Orașul Capernaum era format din pescari. În Vechiul Testament, acest ținut făcea parte din teritoriile cele două triburi amintite în pasajul evanghelic: Neftali și Zabulon. Mai precis, Capernaumul era asociat cu tribul lui Neftali.

Aceste două nume – Neftali și Zabulon – sunt numele a doi fii din cei doisprezece pe care i-a avut patriarhul Iacov. Numele celor douăsprezece triburi ale lui Israel au fost date după numele fiilor lui Iacov”.

Ierarhul Hușilor a explicat semnificația numelui «Neftali» și ceea ce presupune pocăința:

„Nu este întâmplător că Hristos a decis, în înțelepciunea Sa dumnezeiască, să rostească aceste cuvinte: «pocăiți-vă, căci Împărăția lui Dumnezeu este foarte aproape de voi, la îndemâna voastră».

În cartea Facerii, în capitolul 49, se relatează că cei doisprezece fii ai patriarhului Iacov au fost binecuvântați, au primit, fiecare în parte, o misiune specială din partea tatălui lor.

«Neftali» înseamnă, în limba ebraică, «luptător». Era al zecelea fiu al lui Iacov. În momentul în care patriarhul Iacov a rostit binecuvântarea asupra lui, l-a asemănat cu o «cerboaică slobodă» și i-a dat drept dar ca «să rostească graiuri minunate» (Facere 49, 21).

Asumarea pocăinței înseamnă schimbarea minții noastre, schimbarea direcției, a drumului rătăcit, către Împărăția lui Dumnezeu.

Pocăință nu presupune numai schimbarea minții, a mentalității, ci și orientarea într-o altă direcție decât cea în care eram deciși să mergem.

Pocăința înseamnă dinamism. Nu este ceva static, o lamentație, un regret pentru ceea ce am făcut reprobabil. Nu este o simplă părere de rău, ci schimbarea radicală a mentalității păcătoase, care ne influența și ne dădea o direcție pe căile rătăcite.

Când suntem pe o cale rătăcită, nu avem nicio direcție. Suntem fără busolă.

Cât de greu se schimbă mentalitățile! Foarte greu renunțăm la mentalitatea pe care ne-am format-o. Este ca muntele despre care vorbește Hristos. Este nevoie de credință multă să schimbi muntele mentalității greșite.

În momentul în care reușim să facem lucrurile acestea, vom fi ca Neftali. Dumnezeu ne va da darul rostirilor minunate, vom fi ca și cerboaica slobodă.

Cerbul este, prin excelență, simbolul voiciunii, al delicateții. Când fuge, parcă nici nu atinge pământul, parcă numai îl mângâie. Este un animal foarte grațios.

Când ne asumăm pocăința, devenim oameni grațioși, delicați. Nu ne mai lăsăm acaparați de cele ale pământului, ale lumii acesteia. Numai le atingem, în treacăt, fără să ne lipim inima de ele.

Neftali era și regiunea cea mai fertilă din țara Sfântă. De acolo se aproviziona Regele Solomon cu tot ceea ce era nevoie pentru curtea regală. Când ne pocăim, începe să rodim, să devenim fertili din punct de vedere spiritual.

Păcatul ne usucă, ne transformă în oameni lipsiți de vlagă”.

De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit și despre semnificația numelui «Zabulon» și despre binecuvântarea dată de patriarhul Iacov:

„Al doilea nume amintit este «Zabulon». În limba ebraică are o dublă semnificație: «a înzestra, a înnobila». El a primit din partea patriarhului Iacov, drept binecuvântare, să fie cel care «va da un liman corăbiilor». Marea este atât simbolul liniștii, cât și al învolburării.

După o vreme de furtună, este o mare binecuvântare atunci când o corabie ajunge la mal. Pentru că se smulge din învolburare, din neliniște, din stres, din agasare și pericol.

Noi, când ne pocăim, când schimbăm viața noastră, ajungem la un liman, se instalează liniștea.

Păcatul creează multă rumoare, gălăgie și neliniște în sufletul omului. Un om dominat de păcat este unul neliniștit, nervos, agitat ca valurile unei mări.

Inima care lucrează pocăința este liniștită, cu foarte multă pace și lumină.

Lumina de care ne vorbește pasajul evanghelic este rod al lucrării pocăinței în sufletul omului.

Ori de câte ori ne pocăim, ne înnobilăm pe noi înșine, ne înfrumusețăm, așa cum este semnificația numelui Zabulon.

Hristos prin venirea Sa, i-a smuls pe oameni din întunericul păcatului și al ignoranței. A venit să împărtășească lumină întregii umanități.

Nu ne putem asuma această lumină dacă nu ne deschidem inima spre pocăință, prin schimbarea vieții. Nu este un lucru foarte simplu. Renunțăm foarte greu la numite vicii și patimi, care sunt în noi și ne luptă.

Păcatul cel mai mare este cel pe care îl simțim cel mai adânc înrădăcinat în noi și la care îți este foarte greu să renunți. Nu poți renunța pentru că nu ai suficientă determinare.

În lucrarea «Păstorul lui Herma» ni se spune că «pocăința este o lucrare de mare pricepere».

Cel care își asumă pocăința este un om inteligent.

Cei care sunt la opusul înțelepciunii nu își vor exprima în niciun fel dorința de a schimba ceva în viața lor. Nu realizează că se află în «întunericul și în umbra morții». Este nevoie ca cineva să vină să le spună aceasta, și că au nevoie să învieze prin pocăință”.

Articol original

PS Ignatie, Episcopul Hușilor: „Conștiința noastră ne trage un semnal de alarmă ferm că nu suntem pe calea cea bună”

MESAJ DE ÎNVĂȚĂTURĂ… La finele săptămânii trecute, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Avrămești, Protopopiatul Bârlad. În cadrul slujbei, Ierarhul Hușilor a hirotonit întru preot pe noul paroh al acestei localități.

În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre modul în care Sfântul Ioan Botezătorul i-a pregătit pe contemporanii săi pentru venirea lui Mesia:

„Marile sărbători ale Bisericii sunt întotdeauna încadrate de două duminici ce au menirea de a ne determina să reflectăm mai profund la semnificațiile pe care le presupune evenimentul legat de viața Mântuitorului Hristos sau de viața Maicii Domnului.

La fel, duminica numită din punct de vedere liturgic «dinaintea Botezului Domnului» ne introduce în atmosfera de har a acestui eveniment prin care Sfânta Treime se descoperă întregii lumi, iar Hristos este botezat de Ioan în Iordan.

Pasajul evanghelic ne vorbește despre misiunea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a venit în lume ca să pregătească calea Domnului, să îi învețe pe oameni și să-i conștientizeze asupra adevărului că Mesia este printre ei, că Fiul lui Dumnezeu întrupat este prezent în lume.

Așa după cum ne pregătim ori de câte ori suntem nevoiți să participăm la un eveniment deosebit din viața noastră sau avem planificat să ne întâlnim cu cineva important, tot așa, Sfântul Ioan Botezătorul îi conștientiza pe contemporanii săi că Iisus Hristos nu este un om obișnuit, ci este Dumnezeu-Fiul întrupat. El a venit în lume să ne răscumpere, să se răstignească din dragoste desăvârșită pentru oameni și să învieze, biruind moartea.

Când avem o întâlnire de o importanță majoră pentru viața noastră, suntem foarte atenți cum ne îmbrăcăm, cum vorbim – chiar ne pregătim și un mic discurs, tocmai pentru a nu da impresia că tratăm cu indiferență acel moment.

Facem același lucru chiar și când avem oaspeți. Suntem atenți la toate detaliile, ca să dovedim că suntem o gazdă foarte bună, că avem inima deschisă, plină de dragoste, ca în felul acesta oaspeții să se simtă valorizați și să simtă că noi îi tratăm ca pe cele mai speciale ființe.

La fel, Sfântul Ioan Botezătorul îi pregătea pe contemporanii săi să înțeleagă cât mai bine Cine este Iisus Hristos.

«Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui» (Marcu 1, 2-3)

Sfântul Ioan Botezătorul stătea lângă Iordan și îi boteza pe cei ce își mărturiseau păcatele. Sfântul Evanghelist Marcu ne aduce în atenție două texte din Vechiul Testament. Primul este din prorocul Maleahi, în care ni se spune că Sfântul Ioan este ca un înger care vine să pregătească calea Domnului. Al doilea este din prorocul Isaia. În el ni se spune că Sfântul Ioan a primit misiunea de la Dumnezeu să vestească celor din pustiu să își îndrepte căile vieții lor: pe cele strâmbe să le facă drepte, iar pe cele colțuroase să le facă netede.

Viața noastră este ca un drum strâmb pe care rătăcim, sau ca un drum colțuros – un drum al răutății. Răutatea este întotdeauna colțuroasă, ne împunge, ne rănește și ne supără.

Sfântul Ioan Botezătorul a primit această misiune de la Dumnezeu, ca să îi ajute pe oameni să intre pe calea cea bună. Să renunțe la strâmbătăți și la tot ceea ce îi poate deturna de la drumul spre Împărăția lui Dumnezeu. Să niveleze și să-și facă frumoase sufletele prin pocăință, prin renunțarea la păcat.

Păcatul ne transformă în oameni colțuroși. Este foarte greu să ne apropiem de un om care tot timpul ne împunge, este nemulțumit și caută pricini de ceartă, tulburare și neliniște”,

a spus PS Ignatie.

Preasfinția Sa a explicat de ce Sfântul Ioan Botezătorul a ales ca loc al misiunii sale pustiul:

„Sfântul Ioan și-a ales ca loc de propovăduire deșertul. De ce nu a ales să predice în orașele țării Sfinte, care erau populate de mai mulți oameni și ar fi fost mai simplu să li se adreseze? Evanghelistul Marcu ne spune că toată Iudeea și cei care locuiau în Ierusalim veneau la el.

Sfântul Ioan ducea o viață austeră. Postea. Se hrănea din ceea ce îi dăruia Dumnezeu în natură, cu lăcuste și miere sălbatică. Era îmbrăcat într-o piele de cămilă – nimic confecționat de mâna omului. Avea o intimitate cu natura.

Pustiul, în gândirea biblică, este locul arătării lui Dumnezeu. În pustiu i se arată Domnul lui Moise atunci când i se descoperă sub forma rugului aprins care ardea și nu se mistuia.

Pustiul este și locul încercărilor și al maturității duhovnicești. Evreii, după ce au ieșit din robia egipteană, patruzeci de ani au peregrinat prin pustiu. În acești patruzeci de ani au învățat cum să trăiască comuniunea cu Dumnezeu. Unii au cârtit, alții s-au lepădat, alții s-au pocăit. Dumnezeu i-a însoțit permanent în călătoria lor spre țara Făgăduinței. În această călătorie prin pustiu, Domnul li S-a adresat în mod personal, învățându-i cum să facă față ispitelor, să renunțe la idolatrie, la cârtire și la tot ce îi putea distanța de El.

În pustiu a fost ispitit și Iisus Hristos – în pustiul Carantaniei. Acolo Îl biruie pe diavolul care încercase să Îl ademenească de partea sa.

Sfântul Ioan Botezătorul a ales să propovăduiască în pustiu pentru că este locul cel mai prielnic și intim de a grăi cu Domnul și de a ne întâlni cu El.

Să nu ne întristăm când, poate, și viața noastră este ca un pustiu, ca un deșert plin de încercări în care cârtim împotriva lui Dumnezeu.

Deseori ne revoltăm împotriva Lui, nu înțelegem ce ni se întâmplă din punct de vedere spiritual și declarăm chiar moartea lui Dumnezeu – așa cum au făcut-o unii în decursul istoriei umanității.

Cu toate acestea, chiar dacă este un pustiu în inima noastră, El acolo ne vorbește. Așteaptă să avem inima deschisă, disponibilă, ca un receptacul, în care să Îl primim pentru a ne îndrepta și a ne așeza pe calea Împărăției Lui și pe cea a trăirii Evangheliei”.

Articol original

PS Ignatie a oficiat Taina Sfântului Botez pentru cel de-al patrulea copil al părintelui Lucian Braharu

GEST CREȘTINESC… În după-amiaza zilei de duminică 6 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru cel de-al patrulea copil al familiei părintelui Lucian Braharu de la Parohia Banca Sat, Protopopiatul Bârlad, și a sfințit altarul de vară ridicat în curtea bisericii parohiale.

După oficierea Tainei Sfântului Botez, Ierarhul Hușilor a explicat celor prezenți semnificațiile principalelor momente ale Tainei și a săvârșit și Rugăciunile la înfierea copilului, pruncul nou botezat, Efrem, fiind înfiat de familia părintelui Lucian Braharu.

Cu prilejul aceleiași vizite pastorale, Părintele Episcop Ignatie a sfințit și altarul de vară pictat, ridicat în curtea bisericii din Banca Sat.

Preasfinția Sa a oferit crucea episcopală pentru mireni domnului Cristinel Stamatin, ctitorul altarului de vară și cel care s-a implicat constant în activitățile edilitare și misionare ale Parohiei Banca Sat.

În semn de prețuire pentru activitatea pastorală și edilitară desfășurată până în prezent, Părintele Episcop Ignatie a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Lucian Braharu.

Articol original