Trecut-a anul de la uciderea fostului șef IRGC Qasem Soleimani și riposta iranienilor se cam lasă așteptată. Ca să răspund la întrebarea din titlu, personal, nu cred că Golful Piersic va da în clocot altfel decât o face de obicei, dintotdeauna. Business as usual ar zice englezul.
Totuși, lucruri se întâmplă:
- Conform H I Sutton, pe 31 decembrie 2020, o mină magnetică a fost găsită atașată de petrolierul MT Pola, ancorat în Irak (Al Basrah) lângă un alt petrolier căruia îi transfera în mod evident… petrol. MT Pola se afla în acel loc din noiembrie 2020 iar mina arată foarte iranian. Modul de operare pare să fie și el tot… iranian. În astfel de cazuri (s-a mai întâmplat și în 2019), iranienii au folosit scafandri de luptă aduși în raionul de acțiune de vedete rapide.
- Conform aceluiași H I Sutton, iranienii ar fi capturat un tanc chimic coreean, Hankuk Chemi, în data de 4 ianuarie 2021. Potrivit iranienilor, coreenii cei buni din sud ar fi „poluat apele cu substanțe chimice”, acesta fiind și motivul „oficial” al capturării. Povestea „oficială” nu se prea potrivește cu exercițiul din ziua precedentă în care vajnicele vedete iraniene ar fi repetat exact acest gen de acțiune. Cei de la The Guardian susțin că, de fapt, povestea „neoficială” este ceva mai complexă și mai complicată decât cea „oficială” și are de-a face cu niște mulți bani iranieni blocați prin băncile coreene. Bani pe care coreenii cei buni din sud refuză să-i restituie proprietarilor de drept, adicătelea Iranul, aceștia din urmă susținând sus și tare că au nevoie de ei pentru a achiziționa mâncare și medicamente pentru populație.
- Tot din același articol din The Guardian aflăm că Iranul a reluat procesul de îmbogățire a uraniului (au ajuns la o puritate de 20%), fapt care încalcă prevederile Acordului din care SUA s-a retras și despre care țările europene insistă să spună că este încă în vigoare. Programul nuclear iranian pare să continue în ciuda asasinării lui Mohsen Fakhrizadeh anul trecut, în noiembrie. Când a venit vorba de vinovați, Iran a arătat cu toate degetele către Israel.
- Și pentru că veni vorba de Israel: în presa internațională a apărut scris cu litere de-o șchioapă cum că Egiptul a permis unui submarin israelian să tranziteze canalul Suez. Submarinul de clasă Delfin a intrat în Marea Roșie și dus a fost (probabil în Golful Persic). Asta s-a întâmplat anul trecut, înainte de Crăciun. Concomitent, presa a vuit și pe subiectul prezenței submarinului american SSGN-729 USS Georgia. S-au făcut chiar și poze cu submarinul la suprafață, escortat de crucișătoarele de clasă Ticonderoga CG-73 USS Port Royal și CG-58 USS Philippine Sea. Despre USS Georgia e suficient să vă spun că are 154 de rachete Tomahawk la bord, nu că cele două Ticonderoga n-ar fi și ele capabile să ducă așa ceva… Mesajul adresat pe această cale Iranului a fost suplimentat și de niște misiuni cu B-52, escortate de avioane saudite. În general, mișcările submarinelor sunt clasificate și apar prin presă doar când este nevoie. Bate șaua ca să priceapă iapa, parcă așa zicea proverbul.
- De parcă n-ar fi fost suficient, americanii au hotărât să mențină în zonă pe USS Nimitz (CVN-68) și grupul său de luptă, deși ar fi trebuit să plece acasă după o misiune destul de lungă. În apropiere (Oceanul Indian) se află și grupul de asalt amfibiu compus din USS Makin Island (LHD-8), USS Somerset (LPD-25) și USS San Diego (LPD-22). Acesta s-a aflat în preajma coastelor somaleze pentru a acoperi retragerea a 700 de militari americani din Somalia ceea ce a prilejuit și intrarea în acțiune a F-35B care și-au folosit (în premieră?) tunurile acroșate (vedeți video mai jos).
- Și din nou, Yemen, unde pe 30 decembrie 2020, „cineva” a încercat să elimine noul cabinet al țării. Conform celor de la BBC, atacul a avut loc după aterizarea avionului în care se aflau membrii noului cabinet pe aeroportul din Aden. Surprinzător (sau nu, cine mai înțelege ce se întâmplă acolo?) gruparea Houthi nu a revendicat atacul, deși nu au avut astfel de rețineri în trecut. Membrii cabinetului au scăpat dar 22 de oameni au fost uciși iar alți 50 răniți. Viața-i nedreaptă (am vrut să zic altceva).
F-35B ambarcate pe USS Makin Island (LHD-8) cu tunul acroșat. Au fost folosite pentru acoperire aeriană și suport în Somalia protejând retragerea militarilor americani. Mă rog, Close Air Support cum ar zice americanii.
PHOTOEX (photo exercise) în Golful Persic cu USS Georgia și Ticonderoga:
Deci, totul pare business as usual în zona golfului Persic.
Mărturisesc că îmi pare foarte rău de cum a înțeles Iranul să folosească acordul nuclear și ridicarea sancțiunilor. Mă așteptam să se concentreze pe repornirea economiei și pe ridicarea nivelului de trai al populației. În schimb, tot ce au înțeles să facă a fost să-și bage banii în tot felul de aventuri geopolitice care seamănă destul de tare cu ceea ce fac toate marile puteri pe care chiar ei le blamează adeseori (chestii legate de imperialism ș.a.m.d.). Doar că Iranul nu e încă o mare putere. Cel puțin, încă nu e (depinde mult de programul nuclear).
Între timp, se așteaptă o detensionare a relațiilor dintre Qatar și restul țărilor arabe după cum ne spune HotNews. Iar Israelul a încheiat relativ recent un acord istoric cu Emiratele Arabe Unite iar bănuiala mea este că vor urma și alte state arabe. Totul spre disperarea Turciei și, mai ales, a Iranului.
Americanii s-au străduit foarte mult în ultima vreme să alcătuiască o alianță compusă din principalii ei aliați în zonă. Israelul are resursele necesare și, în opinia mea, este capabil să devină principala putere din Orientul Mijlociu, liderul unui sistem de alianțe care să beneficieze de ajutorul SUA dar care, totodată, să-i permită acesteia din urmă să se concentreze în Pacific.
La fel se întâmplă și în Europa unde SUA marșează pe întărirea Poloniei și a României.
La mulți ani!
Nicolae
The post Buletin naval. Fierbe iar golful Persic? appeared first on Romania Military.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.