MBDA a primit primul contract pentru sistemul Albatros NG

Albatros NG este un nou sistem de apărare bazat pe CAMM-ER

MBDA a primit un prim contract pentru Albatros NG, un nou sistem de apărare aeriană bazat pe CAMM-ER. Această primă comandă, de la un client internațional, reprezintă o nouă validare a familiei de sisteme CAMM pe piața globală și deschide calea unor achiziții ulterioare din partea aceluiași client și a altor Forțe Navale.

Albatros NG este un sistem NBAD (Naval Based Air Defence) de nouă generație, bazat pe CAMM-ER – care este versiunea cu rază extinsă a familiei CAMM (Common Anti-air Modular Missile), deja livrată clienților din întreaga lume atât pentru sisteme de apărare aeriană cu baza la sol, cât și navale.

Sursa foto: MBDA

Conform prevederilor acestei comenzi, sistemul Albatros NG va fi introdus în serviciu în 2024.

Albatros NG, a cărui denumire vine de la vechile sisteme Albatros folosite ani la rând de Marina italiană și de alți clienți, este proiectat pentru diferite tipuri de nave care oferă capabilități de apărare aeriană pentru diverse platforme, de la nave de patrulare și corvete la distrugătoare. De asemenea, oferă un nivel complementar de apărare pentru nave mai mari, cum ar fi fregatele și distrugătoarele deja echipate cu un sistem de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune. Poate fi ușor integrat în structura navelor, fără modificări semnificative; sistemul de Comandă și Control (C2) a fost proiectat pentru a permite o integrare flexibilă atât cu actualele sisteme navale de conducere a luptei (CMS), cât și cu cele noi.

Racheta CAMM-ER apără platforma pe care este instalată, dar și zona în care a fost amplasat sistemul, de amenințări aeriene tot mai sofisticate, pe o rază de peste 40 km. Va fi integrată în noile sisteme de apărare aeriană cu baza la sol ale Armatei italiene și ale Forțelor Aeriene italiene. Sisteme din familia CAMM au fost deja livrate Armatei britanice, Marinei Regale și altor state.

Sistemele de apărare aeriană care utilizează rachete CAMM și CAMM-ER oferă forțelor armate protecție avansată împotriva unor amenințări aeriene din ce în ce mai sofisticate (aparate de zbor cu și fără pilot, muniție ghidată, rachete care zboară la joasă altitudine).

Comunicat de presă MBDA

Comentariu Romania Military

Sistemul a fost cel mai probabil achiziționat de Italia urmând a echipa în premieră versiunea ușoară a navelor de patrulare din clasa Thaon di Revel (PPA). Aceste nave sunt dotate cu două sisteme de lansare verticală de tip Sylver A70 a câte opt celule fiecare putând utiliza racheta CAMM-ER sau racheta de croazieră cu rază lungă de acțiune Missile de Croisière Naval – MdCN. Un alt potențial beneficiar al sistemului Albatros NG este corveta europeană (European Patrol Corvette – EPC) dezvoltată sub egida PESCO cu suportul EDA. La proiectul condus de Italia mai participă și Franța, Spania și Grecia. În cazul EPC cred că este vorba despre o versiune a Multirole Corvette produsă de Fincantieri pentru Qatar.

Nicolae

The post MBDA a primit primul contract pentru sistemul Albatros NG appeared first on Romania Military.

Articol original

Buletin naval. A murit artileria? (I)

A murit, deci, artileria? Păi hai să vedem ce mai avem astăzi în dotarea diferitelor forțe armate ale lumii occidentale și ce se prefigurează în viitor.

Sisteme CIWS (25 – 35 mm)

Primele sisteme CIWS – Close-in Weapon System au apărut ca urmare a proliferării rachetelor de croazieră navă-navă. Rezultatele spectaculoase ale celor din urmă în cadrul angajamentelor navale au relevat necesitatea unui sistem folosit pentru apărarea apropiată a navei, în cazul în care, sistemele antiaeriene, bazate la rândul lor pe rachete, nu reușeau să distrugă ținta.

În principiu, sistemele CIWS utilizează tunuri de tip Gatling cu o rată mare de foc (câteva mii de proiectile pe minut) și propriile sisteme de detecție și urmărire a țintei fiind capabile să angajeze ținta autonom, fără intervenția echipajului.

Mk-15 Phalanx / Centurion

Unul dintre cele mai cunoscute și mai răspândite sisteme navale pentru apărarea apropiată și imediată a navei este Phalanx. În varianta sa terestră, Phalanx este denumit Centurion și este utilizat împotriva rachetelor balistice sau de croazieră precum și a proiectilelor reactive nedirijate sau a proiectilelor de mortier.

Phalanx a intrat în serviciu în 1980 și, de atunci, a fost constant modernizat. Este un sistem autonom, care poate funcționa independent de senzorii navei și nici nu necesită penetrarea punții pentru instalare, ceea ce poate fi adeseori un avantaj, mai ales dacă senzorii principali ai navei sunt incapacitați în urma unui atac.

Mai jos, Centurion în acțiune în Irak.

Mk-15 Phalanx Block 1B este ultima variantă și cea mai performantă, care a beneficiat de numeroase îmbunătățiri, inclusiv la nivelul muniției, putând fi utilizată împotriva unui număr mai mare de ținte (sisteme aeriene fără pilot – UAS, bărci/vedete rapide), nu doar a rachetelor antinavă așa cum fusese gândită inițial. În plus, astăzi, muniția sistemului poate fi înlocuită în câteva minute, nu circa 30 de minute, cât dura la început. Mai jos, o schiță a Phalanx, preluată de pe NavyLookout.com.

În ciuda faptului că mulți pasionați ai domeniului îl dau ca dispărut din dotarea navelor de luptă moderne, sistemul Mk-15 Phalanx va mai fi folosit câțiva ani de acum încolo, fiind prevăzut în dotarea unor nave de luptă ce urmează a intra în serviciu (Type 26, Hunter sau Maya), fără a include aici numeroasele nave deja echipate cu Phalanx și care mai au mulți ani până la retragere și casare.

Relativ recent a apărut și o versiune ce utilizează 11 rachete RAM în locul tunului M61 Vulcan – SeaRam iar cei de la Raytheon se gândesc să alăture și un sistem cu energie dirijată tunului Gatling de 20 mm.

Conform celor de la The Drive, care la rândul lor au verificat mai multe surse, rata de succes a Centurion este undeva între 60 și 80%. Principala deosebire dintre Phalanx și Centurion este dată de muniția folosită. Încheiem cu încă două clipuri cu Centurion în acțiune în Irak. 

Sunetul mașinăriei este fascinant!

Mk-15 Phalanx este un sistem pe care mi-aș dori să-l văd și în dotarea Forțelor Navale Române care în acest moment încă mai operează bătrânul AK-630. Sistemul ar fi, în opinia mea, foarte potrivit atât pentru navele combatante (fregate, corvete) cât și pentru cele necombatante (logistice, hidrografice etc) asigurând ultima redută de apărare a combatanților sau singura apărare a necombantaților alături de contramăsurile care n-ar trebui să lipsească de pe niciunele.

Evident, sistemul are și dezavantaje, cel mai important fiind raza relativ limitată de acțiune care ar permite resturilor țintei distruse să lovească nava. Totuși, cred că este preferabil să fii lovit de resturi decât de racheta întreagă. Personal, recunosc că, pentru această propunere, am fost inspirat de modelul marinei britanice, un important utilizator de Phalanx, atât în prezent cât și în viitor.

Rheinmetall Oerlikon Millenium

Tunul de 35 mm al celor de la Rheinmetall nu este unul de tip Gatling (este de tip revolver), fiind mai degrabă, conceptual vorbind, în zona tunului Bofors de 40 mm al celor de la BAE Systems (despre care voi discuta în partea a II-a). Rata de foc este mai redusă prin comparație cu un Gatling, însă muniția este programabilă.

Mecanismul de tip revolver al tunului Oerlikon de 35 mm Sursa foto: http://www.navweaps.com/

În final, scopul său este tot apărarea apropiată (CIWS), doar că și-a găsit muuult mai puțini clienți decât Phalanx. Versiunea terestră, Skyguard, a beneficiat de mai multă atenție cu ocazia atacului iranian asupra rafinăriei Aramco. Între timp, saudiții ar fi achiziționat ultima versiune a sistemului, Skyguard 3. Un astfel de sistem a fost vândut în 2019 unui client rămas anonim cu 210 milioane Euro. Un sistem similar este folosit și de armata germană în Afganistan și, probabil că, ar fi util și pentru protecția bazelor noastre aeriene, alături de alte sisteme, mă gândesc cel mai mult la Mihail Kogălniceanu.

Un video de prezentare al unei dezvoltări a Skyguard, Skynex.

Noi încă mai folosim tunuri Oerlikon de 35 mm, pe care le-am dislocat și în Polonia:

Iar Rheinmetall încă mai are la vânzare Oerlikon Skyguard® 3 Air Defence System despre care puteți citi mai multe aici.

Viitorul sistemelor CIWS

Aici intrăm în zona sistemelor cu energie dirijată. Americanii, de exemplu, au mai multe programe:

• Solid State Laser Technology Maturation (SSL-TM);
• Optical Dazzling Interdictor, Navy (ODIN);
• Surface Navy Laser Weapon System (SNLWS) Increment 1, cunoscut și ca High-Energy Laser with Integrated
• Optical dazzler and Surveillance (HELIOS); și
• High Energy Laser Counter-ASCM Program (HELCAP).

Europenii au început și ei să arate interes pentru acest tip de arme.

Principala problemă pe care aceste sisteme o ridică este aceea că necesită energie electrică și capacitate suplimentară de răcire. Până acum, americanii le-au integrat pe nave cu un excendent de energie electrică, așa cum au fost cele amfibii (USS Ponce, USS Portland). HELIOS urmează a fi instalat pe un distrugător Arleigh Burke în curând.

Chiar dacă pare că armele cu energie dirijată vor lua locul clasicelor tunuri, eu cred că acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Laserele actuale pot distruge sisteme aeriene fără pilot dar sunt încă departe de momentul la care vor fi capabile să distrugă o rachetă anti-navă.

În plus, actualele nave nu au suficiente rezerve de putere electrică și capacitate de răcire astfel încât să opereze un laser de mare putere la întreaga sa capacitate. Probabil că nava ideală pentru integrarea și operarea sistemelor cu energie dirijată este dotată cu sistemul de propulsie al Zumwalt, un sistem pe care probabil că-l vom vedea pe viitoarele nave de suprafață care vor înlocui crucișătoarele de clasă Ticonderoga și distrugătoarele de clasă Arleigh Burke. Pe scurt, vorbim de decada următoare.

Laserul este afectat de condițiile meteo și, probabil, oamenii de știință au început deja să lucreze la contramăsuri…

Va urma (în partea a II-a, voi prezenta sisteme artileristice de 40, 57 și 76 mm)

Nicolae

 

P.S. Nu sunt artilerist, așa că vă rog să iertați și să corectați eventualele greșeli.

P.P.S. Rolul acestei serii de articole este de a prezenta opțiunile din piață și câteva din sistemele ce se prefigurează a fi utilizate în viitor.

The post Buletin naval. A murit artileria? (I) appeared first on Romania Military.

Articol original

Buletin naval. Fierbe iar golful Persic?

Trecut-a anul de la uciderea fostului șef IRGC Qasem Soleimani și riposta iranienilor se cam lasă așteptată. Ca să răspund la întrebarea din titlu, personal, nu cred că Golful Piersic va da în clocot altfel decât o face de obicei, dintotdeauna. Business as usual ar zice englezul.

Totuși, lucruri se întâmplă:

1. Conform H I Sutton, pe 31 decembrie 2020, o mină magnetică a fost găsită atașată de petrolierul MT Pola, ancorat în Irak (Al Basrah) lângă un alt petrolier căruia îi transfera în mod evident… petrol. MT Pola se afla în acel loc din noiembrie 2020 iar mina arată foarte iranian. Modul de operare pare să fie și el tot… iranian. În astfel de cazuri (s-a mai întâmplat și în 2019), iranienii au folosit scafandri de luptă aduși în raionul de acțiune de vedete rapide.
2. Conform aceluiași H I Sutton, iranienii ar fi capturat un tanc chimic coreean, Hankuk Chemi, în data de 4 ianuarie 2021. Potrivit iranienilor, coreenii cei buni din sud ar fi „poluat apele cu substanțe chimice”, acesta fiind și motivul „oficial” al capturării. Povestea „oficială” nu se prea potrivește cu exercițiul din ziua precedentă în care vajnicele vedete iraniene ar fi repetat exact acest gen de acțiune. Cei de la The Guardian susțin că, de fapt, povestea „neoficială” este ceva mai complexă și mai complicată decât cea „oficială” și are de-a face cu niște mulți bani iranieni blocați prin băncile coreene. Bani pe care coreenii cei buni din sud refuză să-i restituie proprietarilor de drept, adicătelea Iranul, aceștia din urmă susținând sus și tare că au nevoie de ei pentru a achiziționa mâncare și medicamente pentru populație.
3. Tot din același articol din The Guardian aflăm că Iranul a reluat procesul de îmbogățire a uraniului (au ajuns la o puritate de 20%), fapt care încalcă prevederile Acordului din care SUA s-a retras și despre care țările europene insistă să spună că este încă în vigoare. Programul nuclear iranian pare să continue în ciuda asasinării lui Mohsen Fakhrizadeh anul trecut, în noiembrie. Când a venit vorba de vinovați, Iran a arătat cu toate degetele către Israel.
4. Și pentru că veni vorba de Israel: în presa internațională a apărut scris cu litere de-o șchioapă cum că Egiptul a permis unui submarin israelian să tranziteze canalul Suez. Submarinul de clasă Delfin a intrat în Marea Roșie și dus a fost (probabil în Golful Persic). Asta s-a întâmplat anul trecut, înainte de Crăciun. Concomitent, presa a vuit și pe subiectul prezenței submarinului american SSGN-729 USS Georgia. S-au făcut chiar și poze cu submarinul la suprafață, escortat de crucișătoarele de clasă Ticonderoga CG-73 USS Port Royal și CG-58 USS Philippine Sea. Despre USS Georgia e suficient să vă spun că are 154 de rachete Tomahawk la bord, nu că cele două Ticonderoga n-ar fi și ele capabile să ducă așa ceva… Mesajul adresat pe această cale Iranului a fost suplimentat și de niște misiuni cu B-52, escortate de avioane saudite. În general, mișcările submarinelor sunt clasificate și apar prin presă doar când este nevoie. Bate șaua ca să priceapă iapa, parcă așa zicea proverbul.
5. De parcă n-ar fi fost suficient, americanii au hotărât să mențină în zonă pe USS Nimitz (CVN-68) și grupul său de luptă, deși ar fi trebuit să plece acasă după o misiune destul de lungă. În apropiere (Oceanul Indian) se află și grupul de asalt amfibiu compus din USS Makin Island (LHD-8), USS Somerset (LPD-25) și USS San Diego (LPD-22). Acesta s-a aflat în preajma coastelor somaleze pentru a acoperi retragerea a 700 de militari americani din Somalia ceea ce a prilejuit și intrarea în acțiune a F-35B care și-au folosit (în premieră?) tunurile acroșate (vedeți video mai jos).
6. Și din nou, Yemen, unde pe 30 decembrie 2020, „cineva” a încercat să elimine noul cabinet al țării. Conform celor de la BBC, atacul a avut loc după aterizarea avionului în care se aflau membrii noului cabinet pe aeroportul din Aden. Surprinzător (sau nu, cine mai înțelege ce se întâmplă acolo?) gruparea Houthi nu a revendicat atacul, deși nu au avut astfel de rețineri în trecut. Membrii cabinetului au scăpat dar 22 de oameni au fost uciși iar alți 50 răniți. Viața-i nedreaptă (am vrut să zic altceva).

F-35B ambarcate pe USS Makin Island (LHD-8) cu tunul acroșat. Au fost folosite pentru acoperire aeriană și suport în Somalia protejând retragerea militarilor americani. Mă rog, Close Air Support cum ar zice americanii.

PHOTOEX (photo exercise) în Golful Persic cu USS Georgia și Ticonderoga:

Sursa foto: dailymail.uk.co

Deci, totul pare business as usual în zona golfului Persic.

Mărturisesc că îmi pare foarte rău de cum a înțeles Iranul să folosească acordul nuclear și ridicarea sancțiunilor. Mă așteptam să se concentreze pe repornirea economiei și pe ridicarea nivelului de trai al populației. În schimb, tot ce au înțeles să facă a fost să-și bage banii în tot felul de aventuri geopolitice care seamănă destul de tare cu ceea ce fac toate marile puteri pe care chiar ei le blamează adeseori (chestii legate de imperialism ș.a.m.d.). Doar că Iranul nu e încă o mare putere. Cel puțin, încă nu e (depinde mult de programul nuclear).

Între timp, se așteaptă o detensionare a relațiilor dintre Qatar și restul țărilor arabe după cum ne spune HotNews. Iar Israelul a încheiat relativ recent un acord istoric cu Emiratele Arabe Unite iar bănuiala mea este că vor urma și alte state arabe. Totul spre disperarea Turciei și, mai ales, a Iranului.

Americanii s-au străduit foarte mult în ultima vreme să alcătuiască o alianță compusă din principalii ei aliați în zonă. Israelul are resursele necesare și, în opinia mea, este capabil să devină principala putere din Orientul Mijlociu, liderul unui sistem de alianțe care să beneficieze de ajutorul SUA dar care, totodată, să-i permită acesteia din urmă să se concentreze în Pacific.

La fel se întâmplă și în Europa unde SUA marșează pe întărirea Poloniei și a României.

La mulți ani!

Nicolae

The post Buletin naval. Fierbe iar golful Persic? appeared first on Romania Military.

Articol original

Buletin naval. Pierdut roboțel, găsitorului recompensă

Știrea este ceva mai veche. În esență, în toamna acestui an, un mic roboțel s-a pierdut cu firea și a eșuat undeva pe țărmurile Scoției. Oarecum în apropierea unei baze care găzduiește submarine nucleare (Faslane). Deși cunoscuți pentru zgârcenia lor, scoțienii s-au dovedit oameni corecți și cinstiți: au invitat proprietarul să-și recupereze „jucăria”, poate cu speranța că vor fi recompensați pentru fapta lor.

Surpriză, însă! Nimeni nu a revendicat roboțelul produs de Liquid Robotics, o subsidiară Boeing. Britanicii au zis că nu e al lor, cam toate degetele de la mâini și de la picioare arătând către US Navy.

Conform producătorului, micul planor acvatic care arată ca o placă de surf este capabil să execute misiuni de recunoaștere și culegere informații, precum și misiuni având ca scop localizarea, identificarea și urmărirea submarinelor sau a navelor de suprafață. Poate executa și o gamă largă de misiuni hidrografice, de asemenea foarte importante. Să vedem deci cum funcționează drăcia:

 

Și, dacă nu v-ați lămurit încă, vă invit să-l vizionați și pe cel de mai jos:

 

Roboțelul în condiții de mare montată:

Mai multe detalii tehnice despre roboțel găsiți și aici. Mie mi-a atras atenția autonomia de un (1) an dar și performanțele de până acum: flota de Wave Glider-e a acumulat 1 milion de mile marine pe mare, a executat misiuni din Arctica până în Antarctica, timp în care a trecut prin 17 uragane/taifunuri și deține recordul mondial în ceea ce privește cea mai lungă misiune executată de un robot autonom de pe planetă.

Cel mai probabil, Liquid Robotics a reușit să vândă peste 40 de astfel de Wave Glider-e.

Un concept interesant mi se pare și cel de mai jos. Tot un „planor”, foarte util pentru misiuni hidrografice și nu numai.

Se pare că tehnologia nu mai este integral apanajul marilor constructori sau al diverselor agenții publice. În clipul de mai jos avem un astfel de „planor” construit din componente ce pot fi cumpărate de la magazin.

 

Iar aici ni se demonstrează principiul de funcționare, destul de ingenios în opinia mea. Mai jos prima parte:

Și cea de-a doua:

Iar în clipul de mai jos ni se face o trecere în revistă a principalelor misiuni ce pot fi îndeplinite de un astfel de „planor subacvatic”:

Văd adeseori că pe site revine obsesiv-compulsiv același mesaj, indiferent de ce vrem să cumpărăm: să se facă la noi. Oameni buni, ca să faci la noi, trebuie să ai cu ce și cu cine. Nu mai visați. Nu mai visați la proiectarea și producția de „chestii” sofisticate la noi și când zic la noi mă refer la „fabricile” păstorite de stat, așa numita „industrie de apărare” locală. A fost subfinanțată. Nu a fost retehnologizată. Nu a primit comenzi de la principalul client, armata română. Nu are oameni calificați. Până la urmă, probabil că este doar un alt loc călduț pentru cine trebuie. Știți bancul, TAROM e singura companie aviatică din lume care în loc de organigramă are arbore genealogic.

Am văzut mai sus cum se face un robot-planor subacvatic cu componente din comerț. Nivelul cercetării noastre pare să fie mai degrabă aici, citez: „O dronă subacvatică (n.a. în valoare de 100.000 euro botezată „Vasilică”) inventată de Departamentul de Cercetare al armatei române a fost pierdută în Marea Neagră.”

Iar conform celor de la ProTV, se pare că la acel moment, DNA-ul începuse și el o anchetă pentru că existau suspiciuni privind posibile ilegalităţi în ceea ce priveşte cheltuirea banului public. Apropos, „planorul” celor de la Liquid Robotics „pierdut” în Scoția este evaluat la 350.000 de dolari. Americani. De trei ori mai scump decât Vasilică.

În această notă optimistă, cred că acesta va fi ultimul meu articol. Pe anul acesta cel puțin.

Nicolae

The post Buletin naval. Pierdut roboțel, găsitorului recompensă appeared first on Romania Military.

Articol original

Noutăți la Marea Neagră VI. Bulgaria

Spre deosebire de unii pe care-i cunoaștem cu toții și care se… dar realmente se screm și se câcâie să semneze un contract pentru achiziția a patru corvete multirol, vecinii noștri bulgari s-au mișcat cu ceva mai mult talent chiar dacă unele sincope au apărut și la ei. Damen-ul lor este Fincantieri, care a contestat licitația al cărei câștigător desemnat a fost Lürssen. Cumva, bulgarii au tranșat lucrurile mai repede decât noi.

Sursa foto: Ministerul Apărării bulgar

Astfel, în 12 noiembrie 2020, în cadrul unei ceremonii restrânse, a avut loc semnarea contractului prin care marina bulgară urmează să achiziționeze două nave de patrulare modulare, multirol.

We signed a contract that is important not only for the Bulgarian Armed Forces, particularly for the Bulgarian Navy, but also for the company Lürssen. It shows that the relations, including the economic ones, between the two friendly countries, the Republic of Bulgaria and the Federal Republic of Germany, are developing well.

Ministrul Apărării din Bulgaria, Krasimir Karakachanov

Pentru mai multe detalii privind capacitățile tehnico-tactice ale navelor ce vor fi construite pentru marina Bulgariei vă invit să citiți continuarea articolului pe rnhs.info.

Nicolae

The post Noutăți la Marea Neagră VI. Bulgaria appeared first on Romania Military.

Articol original

Modele. Marina statului Singapore. II

Navele de clasă Independence

Un alt tip interesant de navă adoptată recent de marina statului Singapore este littoral mission vessel – în traducere liberă navă de luptă în zona litoralului.

LMV Independence Sursa foto: https://thaimilitaryandasianregion.wordpress.com/

LMV Independence au înlocuit navele de patrulare de clasă Fearless (nave de patrulare de circa 500 tone deplasament, înarmate cu un tun de 76 mm, lansatoare de torpile și rachete antiaeriene Mistral), contractul pentru LMV fiind atribuit în 2013, toate cele opt unități fiind astăzi în apă. Navele, un proiect al Saab, au fost construite în Singapore, de ST Marine sub coordonarea Agenției de Știință și Tehnologie Militară din Singapore.

La proiectarea lor s-a avut în vedere reducerea numărului membrilor echipajului prin adoptarea pe scară largă a automatizării și implementarea unui centru integrat de comandă în care au fost întrunite puntea de navigație, centrul de luptă și sala mașinilor. De asemenea, s-a urmărit ca navele să poată administra sarcini de mică intensitate, ele fiind în esență niște nave de patrulare – offshore patrol vessel.

Infografic LMV Independence Sursa foto: Marina Singapore

Au un deplasament de 1200 tone, o lungime de 80 m și o lățime de 12 m. Propulsia este de tip CODAD (MTU) și asigură o viteză maximă de 27 Nd (50 km/h) și o rază de acțiune de 3.000 mile marine (5.556 km). Sunt dotate cu helipad pentru operarea unui elicopter mediu.

Radarul principal este de la Thales, NS 100, AESA ce lucrează în banda S completat de un radar de navigație Kelvin Hughes SharpEye și de unul de control al focului de la Sagem. Poate duce acțiuni de război electronic și sunt dotate cu contramăsuri.

Armamentul este compus dintr-un tun rapid Oto Melara de 76 mm, două stații telecomandate de 12,7 mm Hitrole, o stație telecomandată cu tun de 25 mm tip Mk38 Mod 2 Typhoon și 12 rachete antiaeriene VL Mica.

Singapore a construit opt unități din această clasă, costul estimat potrivit unei surse relativ obscure fiind de cel puțin 200 milioane USD per unitate. Mult? Puțin? Propulsia, senzorii, probabil automatizările și chiar și proiectul navei au venit din surse externe (MTU, Thales, Kelvin Hughes, Saab etc), însă după cum arată lucrurile, cei din Singapore au știut foarte clar ce-au vrut și, deosebit de important, au fost capabili să integreze toate aceste sisteme. O parte din bani au rămas cu siguranță acasă.

Navele arată foarte bine, în special zona punții de comandă.

Cred că merită evidențiate câteva aspecte:

1. navele au același tip de propulsie (integral diesel) precum fregatele de clasă Formidable, ceea ce nu poate decât să ajute, atât în ceea ce privește logistica întreținerii cât și costurile de exploatare.
2. Mi-a atras atenția preferința marinei din Singapore pentru anumite produse europene: Thales, MBDA. Din nou, de mare ajutor din punct de vedere al logisticii și al costurilor aferente exploatării.
3. De asemenea, mi se pare interesant faptul că navele nu au rachete anti-navă la bord (este posibil să poată totuși utiliza astfel de rachete) dar au 12 rachete antiaeriene VL Mica ceea ce, în opinia mea, ne arată ce consideră ei ca fiind o amenințare mai mare.

Navele de asalt amfibiu

Actualele nave amfibii ale Singapore. Sursa foto: wikipedia

Programul este denumit Joint Multi Mission Ship (JMMS) și, cam toată lumea se întreabă dacă va fi o navă optimizată să opereze doar elicoptere sau și avioane. Pe scurt, toată lumea se întreabă dacă, după Japonia și Coreea de Sud, marina statului Singapore va construi și opera portavioane sau nu. Pentru că interesul pentru F-35B și l-au manifestat deja…

Se pare că cei din marina Singapore au avut ocazia să vadă cât de eficiente pot fi navele de acest tip, în special în cazul unor dezastre naturale sau pentru combaterea pirateriei. Având în vedere că Singapore este alcătuit din foarte multe insule, o astfel de navă își va dovedi cu prisosință utilitatea.

Vor înlocui navele amfibii de clasă Endurance în cadrul unui program care pare că se va derula în această decadă. Conform ministerului apărării din Singapore, noile nave amfibii vor avea o capacitate de transport dublă față de predecesoarele sale, așa că ne putem aștepta la un deplasament maxim care să se învârtă în zona celor 20000 tone și o propulsie de tip CODAD. O propunere în acest sens a venit și de la ST Marine care a prezentat Endurance 170 Landing Helicopter Dock (LHD) cu ocazia IMDEX Asia 2017 și care arată ca mai jos:

Are 170 m lungime, 30,8 m lățime și un pescaj de 6,6 m, deplasamentul total fiind de 19000 tone. Echipajul este de 290 de oameni și poate acomoda 400 de militari. Viteza maximă este de 20 Nd (37 km/h), raza de acțiune de 7000 Mm (12964 km) la viteza de 15 Nd (28 km/h) iar autonomia este de 30 de zile. Nava pare destul de bine înarmată: tun de 76 mm, 16 celule de lansare verticală, 2 x 21 RAM, tunuri de 30 mm. Se remarcă din nou un focus deosebit pe apărarea antiaerienă.

Ministerul nu ne arată decât o umbră care aduce cu propunerea celor de la ST Marine:

Sursa foto: MINDEF

Viitorul marinei Singapore

Ei bine, acest viitor arată ca în infograficul de mai jos, unde putem remarca actualele/viitoarele nave din dotarea marinei Singapore:

• OPV-urile / corvetele de clasă Independence – littoral mission vessel – 8 unități;
• fregatele de clasă Formidable – 6 unități;
• navele mamă Multi-Role Combat Vessel;
• navele amfibii Joint Multi Mission Ships;
• submarinele de clasă Invincible – 4 unități planificate din care 2 livrate/aproape finalizate.

Sursa foto: MINDEF

Am vorbit în articolul trecut despre poziția importantă pe care Singapore o deține în Asia, controlând strâmtoarea Malacca, probabil cea mai importantă cale de navigație de pe planeta asta.

Această poziție importantă vine însă și cu mari responsabilități dar, mai ales, cu imense bătăi de cap din partea celor două mari puteri din Pacific, puteri aflate pe un aparent curs de coliziune: SUA și China. Singapore este cumva la mijloc, între cele două mari puteri.

În acest context, mi se pare că merită să urmărim programele de dotare ale marinei Singapore. Cu excepția navelor amfibii, toate celelalte tipuri de nave prezentate în cele două articole ar putea fi utile și în Marea Neagră în flota știm noi cui. u neapărat în același număr.

În esență, direcția în care merge marina Singapore mi se pare una de urmat și, de ce nu, fără nicio rușine, chiar de copiat.

Din păcate, nu prea pare să fie cazul…

Nicolae

 

P.S. Prima parte a acestui articol poate fi citită aici.

The post Modele. Marina statului Singapore. II appeared first on Romania Military.

Articol original

Buletin naval: Canadian Surface Combatant

Nu este un secret că sunt un mare fan al construcțiilor navale britanice. Type 26 mi se pare în mod deosebit un proiect reușit iar pentru mine, faptul că această navă a fost declarată câștigătoare atât de Australia cât și de Canada nu a fost o surpriză.

Cred că acest proiect reunește în aceeași cocă toată experiența britanicilor în materie de luptă anti-submarin. Bineînțeles, încă mai este timp ca ceva să meargă prost așa cum se poate întâmpla oricând în cazul unor proiecte atât de complexe și de o asemenea anvergură.

Prima Type 26 prinde formă. Reprezentanți din Canada și Australia au făcut o vizită de lucru. Sursa foto: Save the Royal Navy Instagram

Evident, cârcotașii vor remarca faptul că cei doi cumpăratori sunt țări apropiate (cel puțin cultural) britanicilor și, poate, au vrut să ajute Regatul într-un moment greu al existenței sale. Nu m-ar mira, este o gândire tipic românească, din gama să luăm de la toți ca să nu supărăm pe nimeni ș.a.m.d. În fapt, țările anglo-saxone sunt renumite pentru pragmatismul cu care abordează întotdeauna problemele, fapt demonstrat de exemplu de australieni care au ales un proiect spaniol pentru distrugătoarele lor antiaeriene.

În realitate, ambele țări – „foste colonii”, au ales Type 26 pentru calitățile intrinseci și pentru că sunt foarte potrivite pentru nevoile lor. În cazul australienilor „fregata” antisubmarin botezată de ei „Hunter” are un deplasament mai mare decât „distrugătoarele” dedicate luptei antiaeriene (ceea ce, în mod normal este invers) iar senzorii și armamentul sunt similare: sistem de conducere a luptei Aegis, rachete antiaeriene cu rază lungă de acțiune Standard SM-2. Mai multe informații despre Hunter puteți citi aici.

În opinia mea, explicația acestei „supraînarmări” a navelor clasei Hunter este destul de simplă: navele australiene trebuie să acopere zone întinse din Oceanul Pacific unde posibilitatea de a primi sprijin aerian este limitată sau lipsește cu desăvârșire datorită distanțelor foarte mari. Practic, de la un punct încolo sunt pe cont propriu iar atunci autosuficiența primează.

Deși au două nave amfibii care, cel puțin teoretic, ar putea opera F-35B pentru a asigura acoperire aeriană unui grup naval, până acum nu am citit despre vreo intenție în acest sens, deși probabil că o astfel de capacitate ar fi mai mult decât binevenită.

Se știe că australienii urmează să operaționalizeze și CEC – Cooperative Engagement Capability ceea ce va permite navelor militare australiene să lupte integrat, inclusiv cu US Navy, caz în care distrugătoarele de clasă Hobart vor putea apela la magazia de muniție a navelor de clasă Hunter.

Hunter Sursa foto: Ministerul Apărării din Australia

În ceea ce-i privește pe canadieni, aceștia operează în acest moment o singură clasă de nave, fregatele Halifax. Sunt fregate capabile să ducă lupta în toate mediile iar în ceea ce privește lupta antiaeriană sunt dotate cu 16 celule verticale Mk-48 capabile să lanseze ESSM.

Până mai deunăzi marina canadiană a operat și distrugătoarele antiaeriene de clasă Iroquois. Ambele vor fi înlocuite prin programul Canadian Surface Combatant unde Type 26 a fost declarat câștigător.

Nevoile canadienilor sunt destul de similare celor ale australienilor, cu atât mai mult cu cât vor avea o singură clasă de nave care va trebui sa acopere corespunzător și temeinic toate mediile de luptă.

Programul este estimat a avea un cost de 56 – 60 miliarde de dolari canadieni (circa 38,775 miliarde euro) și include construcția a 15 (cincisprezece) unități gata de luptă precum și muniția aferentă, instruirea personalului și infrastructura aferentă. Am remarcat site-ul oficial al guvernului canadian unde este prezentat proiectul și pe care îl puteți accesa de aici. O frumoasă mostră de normalitate în relația cu contribuabilul…

Șocați?

Despre Type 26 am mai vorbit pe site. Astăzi avem mai multe informații despre configurația senzorilor și armamentului ce vor echipa navele canadiene pe care cred că le putem clasifica drept distrugătoare fără teamă că am greși prea mult. Să lăsăm imaginea să vorbească:

Sursa foto: Ministerul Apărării din Canada

Sunt câteva lucruri care atrag atenția în poza de mai sus:

• Mk-41 VLS cu 32 de celule prin comparație cu cele 24 de la Type 26 pentru un mix de Standard SM-2, ESSM și… Tomahawk;

• Tomahawk, ceea ce ar conduce la intrarea Canadei într-un grup foarte select, format în lumea occidentală doar din SUA, Marea Britanie și Franța;

• Sea Ceptor care pe navele canadiene vor îndeplini rol de CIWS.

Anglo-saxonii par să strângă rândurile întrucât, la fel ca navele australiene, și navele canadiene vor dispune de CEC de proveniență americană pentru a avea compatibilitate maximă cu US Navy. De remarcat că doar Marea Britanie face notă discordantă aici…

Iar canadienii au început deja să cheltuiască bani pe program, printre altele dorind să achiziționeze o primă tranșă de până la 80 de rachete Standard SM-2 Block IIIB și de până la 15 secțiuni de ghidare de tip MK 97 SM-2 Block IIIB, canistrele asociate de tip MK 13 MOD 0 VLS și altele. Totul la un cost maxim estimat de 301 milioane USD, cu mențiunea că nu e prima dată când canadienii operează rachetele Standard.

Iar pentru a utiliza aceste rachete la potențialul lor maxim, atât australienii cât și canadienii vor folosi sisteme de conducere a luptei derivate din/complementare cu Aegis (Canada – CMS 330 cu Aegis) sau chiar Aegis (Australia) în timp ce radarul canadienilor este un Lockheed Martin SPY-7. O scurtă trecere în revistă a notificărilor DSCA ne arată că australienii au cheltuit pe componentele asociate Aegis pentru cele trei distrugătoare antiaeriene de clasă Hobart circa 635 milioane USD.

Pentru că, nu-i așa, ca să operezi o astfel de rachetă nu este suficient să ai doar un VLS cu dimensiunile potrivite…

De altfel, o scurtă privire la poza de mai jos ne aduce o imagine a diferenței dintre raza maximă teoretică a unei ESSM prin comparație cu o Standard SM-2. Asta nu înseamnă că tot ce zboară în cercurile alea este victimă sigură, o altă greșeală pe care foarte multă lume o face. În fapt, când vorbim strict în cifre, mai sunt și alte caracteristici tehnice deosebit de importante în cazul rachetelor antiaeriene așa cum este raza minimă de angajare a țintei sau altitudinea minimă de angajare a unei ținte, așa cum vom vedea în următorul Buletin naval.

O comparație între raza maximă teoretică dintre ESSM și Standard SM-2. Aplicabil în linii mari și pentru Aster 15 versus Aster 30.

În încheiere, am zis să fac o scurtă trecere în revistă a fregatelor de clasă Halifax, nave care cel mai probabil vor începe să intre pe piața second-hand pe măsură ce noile fregate vor intra în serviciu.

Pro:

• deplasament „corect” – 4770 tone;
• autonomie mare – 9500 Mm (17600 km);
• amplu program de modernizare a senzorilor și sistemului centralizat de conducere a luptei derulat relativ recent (2010 – 2018);
• navele sunt prevăzute cu lansatoare verticale tip Mk-48, pot lansa 16 rachete antiaeriene ESSM Block 1;
• capabilă să ducă lupta în toate mediile.

Contra:

• proiect învechit moral din punct de vedere al arhitecturii navale (sfârșitul anilor 1980, începutul anilor 1990);
• lipsa unui lansator vertical din categoria Mk-41 VLS sau Sylver VLS, ceea ce limitează potențialul de creștere în ceea ce privește capacitatea de luptă antiaeriană și necesită modificări structurale costisitoare.

Evident, într-o potențială achiziție, prețul ar fi determinant, chiar dacă nava prezintă unele limitări, la prețul corect poate fi o achiziție bună.

Voi ce părere aveți? Ce argumente pro sau contra mai puteți adăuga?

Nicolae

 

Surse:

https://www.navy.gov.au/fleet/ships-boats-craft/future/ffg

https://www.dsca.mil/press-media/major-arms-sales/australia-sm-2-block-iiib-standard-missiles-0

https://www.dsca.mil/press-media/major-arms-sales/australia-aegis-combat-system-components-air-warfare-destroyer-program

https://www.dsca.mil/press-media/major-arms-sales/australia-aegis-combat-system-equipment-australia-surface-combatants

https://www.dsca.mil/press-media/major-arms-sales/australia-australia-surface-combatant-asc-program

https://www.dsca.mil/press-media/major-arms-sales/canada-standard-missile-2-sm-2-block-iiic-missiles

The post Buletin naval: Canadian Surface Combatant appeared first on Romania Military.

Articol original