Slider

De ce s-au schimbat atât de puțin crocodilii de pe vremea dinozaurilor până acum

0

Crocodilii sunt o specie foarte interesantă pentru oamenii de știință. Au rămas aproape la fel cu cei din perioadele istorice în care se plimbau și dinozaurii pe Terra. Cum evoluează, de fapt, această reptilă?

Crocodilii de astăzi arată foarte asemănător cu cei din perioada jurasică, acum aproximativ 200 de milioane de ani. Există, de asemenea, foarte puține specii în viață astăzi – doar 25. Alte animale, cum ar fi șopârle și păsări, au obținut o diversitate de multe mii de specii în același timp sau mai puțin.

Preistoria a văzut, de asemenea, tipuri de crocodil pe care nu le vedem în prezent, inclusiv giganți la fel de mari ca dinozaurii, mâncătorii de plante ori cei care trăiau în mare. În noua cercetare, publicată în revista Nature Communications Biology, oamenii de știință explică modul în care crocodilii urmează un model de evoluție cunoscut sub numele de „echilibru punctat”.

Cum au evoluat crocodilii, încă din perioada dinozaurilor

Rata evoluției lor este, în general, una lentă, dar ocazional evoluează mai repede, deoarece mediul s-a schimbat. În special, această nouă cercetare sugerează că evoluția lor accelerează atunci când clima este mai caldă și că mărimea corpului lor crește.

Autorul principal al studiului, dr. Max Stockdale, de la Școala de Științe Geografice a Universității din Bristol, SUA, a declarat: „Analiza noastră a folosit un algoritm de învățare automată pentru a estima ratele de evoluție. Rata evolutivă este cantitatea de schimbare care a avut loc într-un anumit timp, pe care o putem afla comparând măsurătorile din fosile și luând în considerare cât de vechi sunt.

Pentru studiul nostru am măsurat dimensiunea corpului, ceea ce este important, deoarece are legătură cu cât de repede cresc animalele, cât de multă hrană au nevoie, cât de mari sunt populațiile lor și cât de probabil vor dispărea”, informează Science Daily.

Constatările arată că diversitatea limitată a crocodililor și aparenta lor lipsă de evoluție este rezultatul unei rate evolutive lente. Se pare că crocodilii au ajuns la un corp care a fost suficient de eficient și de versatil încât să nu fie nevoie să-l schimbe pentru a supraviețui.

Cum au supraviețuit crocodilii, după ce au dispărut dinozaurii

Această versatilitate ar putea fi o explicație de ce crocodilii au supraviețuit impactului meteoritului la sfârșitul perioadei Cretacice, în care dinozaurii au pierit. Crocodilii prosperă în general mai bine în condiții calde, deoarece nu își pot controla temperatura corpului și necesită căldură din mediu.

Clima din epoca dinozaurilor a fost mai caldă decât este astăzi și asta poate explica de ce au existat mult mai multe soiuri de crocodil decât vedem acum. A putea extrage energie din Soare înseamnă că nu trebuie să mănânce la fel de mult ca un animal cu sânge cald ca o pasăre sau un mamifer.

Următorul pas pentru cercetarea echipei este de a afla de ce unele tipuri de crocodil preistoric au dispărut, în timp ce altele nu.

Vă invităm să citiți și:

O specie de crocodili dispărută se deplasa pe două picioare

Podul crocodililor, cea mai ciudată atracţie turistică din Costa Rica – VIDEO

Cercetătorii au pus crocodilii să asculte muzică clasică în timp ce se aflau într-un aparat RMN pentru a afla mai multe informaţii despre dinozauri

A fost descoperit cel mai vechi reprezentant al unei specii de crocodili. A trăit în urmă cu 170 de mii de ani şi era asemănător cu T. Rex

Articolul De ce s-au schimbat atât de puțin crocodilii de pe vremea dinozaurilor până acum apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo