Ca un om să fie socotit în mod cert infectat cu COVID în spital, la noi e nevoie să treacă 14 zile de la internare, în timp ce în Anglia, doar 7 zile

În acest moment, nu există o definiţie universal valabilă a ceea ce înseamnă infecţie intraspitalicească cu COVID-19, adică o infecție cu COVID dobândită de pacient în spital. România aplică criteriile elaborate de Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor pentru a identifica acele „cazuri sigure” de infecţie nosocomială cu SARS-CoV-2. Există însă şi ţări care definesc mai larg aceste cazuri, precum şi argumente în favoarea acestor abordări.

Criteriile folosite în România pentru a încadra un bolnav de COVID ca fiind unul care a dobândit boala din spital nu sunt unice ţării noastre. Ele reprezintă o traducere exactă, cuvânt cu cuvânt, a felului în care a definit Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC) cazurile probabile sau sigure de infecţie nosocomială cu virusul ce cauzează COVID-19. Dar care sunt?

Răspunsul Ministerului Sănătății

PressOne a publicat, zilele trecute, un răspuns oficial al Ministerului Sănătăţii privind criteriile după care un caz de COVID-19 diagnosticat în spital, după internare, ajunge sau nu să fie considerat o infecţie nosocomială.  

Secție de terapie intensivă | Foto: EPA

România foloseşte următoarele criterii pentru a stabili dacă un caz de COVID-19 este „luat din spital” sau nu:

Caz COVID-19 internat, cu sursă în comunitate:- simptomele prezente la internare sau cu debut în ziua 1 sau 2 după admitere; debutul simptomelor în zilele 3-7 și o suspiciune puternică de transmitere în comunitate.

Caz COVID-19 internat, cu sursă nedeterminată:- debutul simptomelor în ziua 3-7 după admitere, cu informații insuficiente cu privire la sursa de virus pentru a-l aloca la o altă categorie.

Caz COVID-19 internat, cu sursă probabilă în spital:- debutul simptomelor începând cu a 8-a - a 14-a zi de la internare.- debutul simptomelor în ziua 3-7 și o suspiciune puternică de transmitere a virusului prin asistența medicală acordată.

Caz COVID-19 internat în spital, cu sursă în spital:- debutul simptomelor în ziua ≥ 14 după internare.

Acestea nu sunt însă criterii universale. O documentare Libertatea arată că sunt şi ţări care folosesc definiţii mai restrictive sau mai largi asupra a ceea ce înseamnă cazuri nosocomiale de COVID-19.

În UK, 1 din 4 cazuri de COVID din spital a fost dobândit în urma internării pentru altă afecțiune

În Marea Britanie, orice caz de COVID-19 diagnosticat nu în prima perioadă, ci la 8 zile sau mai mult de la internarea unui pacient este considerat infecţie asociată actului medical și numărată ca atare în statistica spitalului și în cea națională.

La 18 decembrie 2020, o analiză pentru sistemul de sănătate din Anglia arăta că 1 din 4 cazuri de COVID din spital din această ţară este infecţie apărută la pacienţi iniţial internaţi pentru tratamentul altei afecţiuni. 

Acest procent semnificativ este, cu siguranţă, ancorat şi în felul în care Marea Britanie raporta cazurile de COVID-19 nosocomial. 

În Irlanda, un caz de COVID-19 este definit drept infecţie nosocomială dacă:- debutul simptomelor este la 7 zile sau mai mult după internare.- debutul simptomelor are loc la 3-6 zile de la internare, dar există şi o legătură epidemiologică clară spre expunerea în spital.

Elvețienii au cea mai largă definiţie pentru o infecţie nosocomială cu SARS-CoV-2

Elveţienii sunt cei care au lărgit cel mai mult definiţia unei infecţii nosocomiale cu COVID-19, pentru că la ei criteriile sunt:- oameni la care debutul simptomelor este la cinci zile sau mai mult de la internare şi au un test PCR pozitiv (sau un CT care să sugereze infecţia).- la spitalele care fac teste de COVID pentru toţi pacienţii internaţi, elveţienii numără drept infecţie nosocomială toţi pacienţii care au avut test PCR negativ la internare şi ulterior simptome compatibile de COVID sau test PCR pozitiv la cel puţin 5 zile după internare (adică inclusiv pacienţi asimptomatici, dar cu PCR pozitiv).

Alternativa de raportare, propusă de un medic american

În SUA trebuie să treacă mai mult de 14 zile de la internare pentru ca un caz de COVID-19 apărut atunci să fie considerat infecţie intraspitalicească, scrie, într-un articol pentru Infection Control Today, medicul Kevin Kavanagh, un internist american cu expertiză în infecţii nosocomiale, politici de sănătate şi drepturile pacienţilor.

Dacă luăm în calcul faptul că perioada de incubație medie pentru SARS-CoV-2 este de 5,1 zile şi timpul mediu petrecut în spital de un pacient în SUA este de 4,6 zile, atunci, acest parametru folosit este aproape inutil. Cel mult va detecta doar o mică parte din cazurile de infecţie nosocomială COVID-19.

Dr. Kevin Kavanagh:

„Un instrument mai precis de măsurare ar fi să considerăm nosocomiale toate cazurile care se petrec la 5 zile sau mai mult de la internare, ceea ce ne-ar oferi un echilibru mult mai bun între cazurile fals pozitive sau negative. De asemenea, ar trebui numărate şi cazurile care debutează la 5 zile după externarea unui pacient”, insistă Kavanagh în editorialul său, pledând pentru o abordare similară cu cea a elveţienilor.

Când se declanșează o infecție nosocomială „clasică”?

În mod obişnuit (în vremurile dinaintea pandemiei şi dinaintea COVID),  intervalul clasic pentru a stabili că o infecţie este nosocomială - şi nu adusă din afara spitalului - este de 48 de ore de la internare. 

Dar asta pentru că majoritatea infecţiilor intraspitaliceşti sunt cu bacterii, iar acestea au o perioadă de incubație mai mică decât a virusurilor.

Termenul de 48 de ore nu poate fi, aşadar, folosit în cazul COVID-19, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în plină pandemie, deci virusul este prezent peste tot în comunitate - spre deosebire de anumiţi patogeni care se găsesc preponderent doar în spital, ca anumite bacterii rezistente (precum Klebsiella sau Acinetobacter).

Jumătate dintre cei care capătă COVID au simptome în primele 4-5 zile de la expunere

SARS-CoV-2 este problematic şi pentru că există o mare varietate în ceea ce priveşte perioada sa de incubație: mediana este undeva la 5 zile, potrivit studiilor realizate în 2020, dar atingându-se, în situaţii excepţionale, şi perioade de incubație mai mari de două, chiar trei săptămâni.

Oamenii de ştiinţă consideră că perioada de incubație a SARS-CoV-2 este, în general, de până la 14 zile. Durata medianăeste de 4-5 zile de la expunere până la debutul simptomelor. 

Durata mediană nu e o medie aritmetică a zilelor în care au apărut simptomele, ci înseamnă că mai mult de 50% dintre toți cei afectați de COVID au avut simptome la 4-5 zile de la contactul care le-a transmis virusul.

Cu cât crește numărul de zile de la expunere cu atât crește și proporția celor care au simptome.

La 6 zile după expunerea la patogen, 82% dintre cei infectaţi ar manifesta simptome, considera acest model matematic, publicat în PLOS Medicine, în iulie 2020.

Iar un studiu publicat în Annals of Internal Medicine a raportat că 97,5% dintre pacienţii cu COVID-19 care ajung să manifeste simptome vor avea manifestări ale bolii în primele 11-12 zile de la infecţia cu SARS-CoV-2.

Articol original