Un turist a trecut prin clipe de coșmar după ce podul de sticlă pe care se afla a fost distrus de vântul puternic care a spart mai multe secțiuni de sticlă. Astfel, bărbatul a fost nevoit să se agațe de balustradă.
Podul de sticlă este situat deasupra Muntelui Piyan, în apropiere de provincia Jilin din nord-estul Chinei, care s-a confruntat cu vânturi cu viteze record în urmă cu doar câteva zile, potrivit autorităților locale. Imaginile cu podul de sticlă au fost distribuite pe rețelele de socializare, iar bietul turist poate fi văzut cum se ține cu toată forța de balustradă. În jurul lor, secțiuni întregi de sticlă lipsesc. Din fericire, bărbatul a reușit într-un final să ajungă într-un loc sigur, potrivit presei de stat din China.
Podul a fost afectat de vânturi cu viteze între 117 și 148 km/h, acestea fiind un record pentru regiune. Turistul a fost dus la spital pentru analize medicale și a părut să fie în „stare emoțională și fizică stabilă”, potrivit presei de stat chineze.
Turiști în căutare de senzații tari și experiențe șocante
Podul de sticlă este suspendat la 100 metri în aer deasupra Muntelui Piyan, ceea ce înseamnă că, dacă bărbatul ar fi căzut, acesta nu ar fi supraviețuit impactului. În mod bizar, numeroși turiști sunt atrași de astfel de poduri de sticlă suspendate la mari înălțimi. Totodată, unele poduri de sticlă sunt dotate cu efecte speciale care formează fisuri atunci când turiștii pășesc pe sticlă.
Unul dintre aceste poduri terifiante se află în Jilin. Podul are doar 2,5 metri lățime și 300 m lungime, a fost construit în 2018 și biletul pentru a-l traversa costa în jur de 16 dolari. Podul a fost lăudat ca fiind „o combinație perfectă între inteligența umană și măiestria naturii”, ceea ce permite turiștilor să aibă parte de o experiență „șocantă”, potrivit Interesting Engineering.
Numeroase astfel de incidente au avut loc în China
China ar avea aproximativ 2.300 de poduri de sticlă. Toate au fost concepute pentru a atrage turiștii în căutare de senzații tari. Însă, numeroase incidente au avut loc în țară. În 2018, toate cele 32 de atracții din sticlă din Hebei au fost închise pentru desfășurarea de controale de siguranță.
În 2019, o persoană a murit și alte șase au fost rănite după ce au căzut de pe un tobogan de sticlă din provincia Guangxi. Totodată, în 2016, un alt turist a fost rănit în timp ce traversa un pod de sticlă peste care au căzut pietre. Unele guverne locale au amânat aprobarea pentru noi poduri de sticlă. Totuși, se pare că interesul pentru astfel de atracții se menține în rândul turiștilor din China.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Metoda chinezilor de a testa rezistenţa celui mai lung pod din sticlă
Articolul Turist blocat la 100 metri în aer, după ce podul de sticlă pe care se afla a fost distrus de vânt apare prima dată în Descopera.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.