Slider

Sorin Cîmpeanu, înainte de Evaluarea Națională: Rezultatele vor fi viciate de anul pandemic

0

Ministrul educației a vorbit luni seară despre Evaluarea Națională, care începe marți, 22 iunie, cu proba la Limba și literatura română. Sorin Cîmpeanu a declarat la Digi24 că rezultatele examenelor vor fi viciate, fără discuție, de anul pandemie, în care s-a făcut mai mult școală online.


Prima problemă evidențiată de ministru în legătură cu cursurile derulate majoritar online este neîncheierea situației școlare în cazul foarte multor elevi.


Circa 16.500 de elevi de clasa a VIII-a nu s-au înscris la Evaluarea Națională 2021, iar motivul este, spune Sorin Cîmpeanu, că aceștia nu au reușit să își încheie situația școalară - mai exact, sunt corijenți.


„16.500 nu sunt înscriși la Evaluarea Națională, în cea mai mare parte nu au reusit să încheie situația școlară, deși Ministerul Educației a flexibilizat procedurile, ca să se poate încheia media cu două note. Rezultatele pandemiei se văd, sunt mulți elevi care nu au reușit să-și încheie situația școlară”, a declarat el.


Ministrul a subliniat că examenul este și un moment de bilanț, pentru că este prima generație care dă Evaluarea Națională după ce a făcut clasa pregătitoare la școală, nu la grădiniță.


„Este un moment de bilanț, pentru a face o analiză între profilul absolventului de gimnaziu proiectat în urmă cu 9 ani, în anul 2012, și profilul absolventului de gimnaziu realizat în 2021”, a afirmat el.


Rezultatele vor fi importante, chiar dacă vor fi viciate de un an școlar total atipic

Sorin Cîmpeanu:

Pe lângă cei circa 16.500 care nu s-au înscris, ministrul a arătat că urmărește cu îngrijorare și elevii care se vor prezenta să susțină examenul, având în vedere că unii se simt nepregătiți, ca urmare a pandemiei.


Evaluarea Națională 2021 pentru elevii de clasa a VIII-a începe marți, 22 iunie, cu proba la Limba și literatura română, urmată joi, 24 iunie, de examenul la Matematică și, vineri, 25 iunie, de cel la limba modernă.


Peste 131.000 de elevi sunt înscriși la acest examen, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 4 iulie.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo