Pentu mulți morți din Europa, de la începutul Evului Mediu, îngroparea nu era similară cu sfârșitul. Descoperiri arheologice au sugerat că o proporție surprinzătoare de morminte din Europa, din secolele V – VIII d. Hr., au fost redeschise la scurt timp după înmormântarea defuncților.
Anterior s-a crezut că aceștia au fost victimele tâlharilor de morminte, însă acum se crede că în realitate au fost dovada unor ritualuri mortuare.
„De peste o sută de ani, arheologii din multe țări europene au descoperit morminte din perioada medievală timpurie care par să fi fost jefuite la scurt timp după înmormântare”, a declarat dr. Alison Klevnäs de la Universitatea din Stockholm, care a condus noua cercetare.
„Dar, de-a lungul deceniilor, mulți arheologi și-au dat seama că se întâmplă ceva ciudat”, a mai spus ea, citată de IFL Science.
Inclusiv morminte din Transilvania au fost deranjate
Într-un nou studiu, publicat în revista Antiquity, cercetătorii de la Universitatea Stockholm din Suedia, Academia de Științe din Austria și Universitatea Leiden din Olanda au identificat sute de morminte din zeci de cimitire din Europa, din Transilvania până în Anglia, care au fost redeschise.
Întrucât mormintele păreau să fi fost deschise și deranjate înainte ca trupurile să se descompună complet, s-a sugerat că au fost jefuite la scurt timp după îngroparea morților.
Motivul din spatele acestei practici ciudate (cel puțin pentru noi cei care trăim în secolul XXI) a variat probabil de la o regiune la alta, fiind influențat de tradițiile fiecărei culturi.
Totuși, cercetătorii consideră că mormintele au fost deschise pentru a îndepărta anumite obiecte, pentru a îndepărta anumite părți ale corpurilor sau pentru a manipula cadavrele.
Deși practica rămâne relativ rară, cercetătorii au găsit dovezi persistente ale cadavrelor dezgropate și ale craniilor lor îndepărtate sau rearanjate. Într-un caz deosebit de special, autorii studiului au identificat un mormânt din Bavaria care a fost redeschis cu scopul de a fi adăugat și corpul unui câine (cel mai probabil mort).
Mormintele nu au fost jefuite
În ceea ce privește eliminarea obiectelor din mormânt, cercetătorii nu consideră că a fost o jefuire a mormintelor, deoarece majoritatea obiectelor ar fi fost într-o stare atât de proastă atunci când au fost recuperate încât utilizarea lor practică era extrem de redusă, la fel și valoarea economică. Este posibil să fi fost recuperate ca un fel de mică amintire de la cei decedați.
Deși trebuie specificat clar că este neclar motivul redeschiderii acestor morminte înainte de descompunerea cadavrelor, cercetătorii susțin că practica a fost în general pozitivă, cel mai probabil fiind o modalitate prin care oamenii se puteau împăca cu moartea celor dragi sau a membrilor comunității.
„Jefuirea mormintelor pare un act negativ, dar de fapt pare a fi pozitivă aici. Oamenii au continuat să îngroape morții în cimitire, dincolo de evenimentele repetate de redeschidere a mormintelor”, a spus dr. Klevnäs.
Cercetătoarea a afirmat că unele cimitire în care a existat practica redeschiderii mormintelor au fost utilizate mai mult timp decât cele în care „morții au fost lăsați în pace”.
Vă recomandăm să citiți și:
Camera SECRETĂ unde preoţii antici din Peru sacrificau femei şi le ”beau sângele”. FOTO+VIDEO
Articolul Morții din Europa medievală nu erau lăsați să se odihnească după îngropare apare prima dată în Descopera.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.