SUA analizează necesitatea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19, dar trebuie să vadă mai multe date pentru a şti dacă rapelul suplimentar ar putea creşte riscurile apariţiei efectelor secundare grave, a declarat un oficial din domeniul sănătății.
Oficialul a declarat că a doua doză de vaccin a fost asociată cu rate mai mari de efecte secundare, sugerând că a treia doză ar putea provoca riscuri şi mai mari.
„Suntem foarte interesaţi să ştim dacă o a treia doză poate fi sau nu asociată cu un risc mai mare de reacţii adverse, în special unele dintre cele mai severe, deşi foarte rare, efecte secundare”, a declarat Jay Butler, director adjunct la Centrul SUA pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.
Guvernul SUA nu a luat o decizie cu privire la administrarea celui de-al doilea rapel, dar consideră că ar putea fi nevoie de el în cazul persoanelor vârstnice sau altor grupuri în pericol să facă forme grave de COVID-19, a spus Butler.
Vaccinurile existente oferă o protecţie semnificativă împotriva variantei Delta
Pfizer şi BioNTech intenţionează să solicite, în câteva săptămâni, autorităţilor de reglementare din SUA să autorizeze a doua doză de rapel a vaccinului său COVID-19, pe baza dovezilor unui risc mai mare de infectare la şase luni după inoculare şi răspândirea variantei Delta foarte contagioasă.
Butler a spus că nu a văzut nicio dovadă a scăderii imunităţii la COVID-19 în rândul locuitorilor SUA care au fost imunizaţi în decembrie sau ianuarie, potrivit Mediafax.
El a adăugat că vaccinurile existente oferă o protecţie semnificativă împotriva variantei Delta a COVID-19, care a fost descoperită pentru prima dată în India şi a devenit tulpina dominantă în Statele Unite.
Articolul Un oficial american spune că a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 ar putea avea efecte secundare grave apare prima dată în Descopera.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.