Valeriu Gheorghiță: Nu aș lega implementarea certificatului verde de incidență / Sigur că e o măsură nepopulară. E important să ne uităm la modelul practicat de restul țărilor europene (VIDEO)
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, spune că implementarea certificatului verde a dus la creșterea categorică a ratei de vaccinare împotriva COVID-19 în majoritatea țărilor europene.
„Eu cred în continuare în rolul pe care certificatul îl are. Sigur că este o măsură nepopulară, care va nemulțumi o parte din populație”, a spus oficialul, vineri seară, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, unde a vorbit și despre varianta sud-africană, dar și despre mortalitatea COVID-19 din alte țări.
Respins de Senat pe 27 octombrie, proiectul privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă este la Camera Deputaților și ar putea fi adoptat chiar săptămâna viitoare.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Valeriu Gheorghiță (CNCAV), pe B1 TV, despre certificatul verde COVID-19
„Eu am observat că până la acest moment ne-am uitat tot timpul la modelele de bună practică folosite în celelalte țări europene. Faptul că în majoritatea țărilor europene, în momentul de față, s-a implementat chiar din vară certificatul verde digital – sigur, cu o perioadă de grație, cu acces la testare ș.a.m.d., deci practic îndeplinim toate condițiile – acest lucru a dus la creșterea categorică a ratei de vaccinare, chiar cu procente de circa 20% față de valoarea la care ajunseseră și începuseră să stagneze”, a declarat medicul militar.
El a explicat că, „pentru o categorie populațională, vaccinarea nu reprezintă o opțiune”.
Valeriu Gheorghiță susține că măsura nu trebuie privită ca fiind una discriminatorie sau restrictivă.
„În opinia mea, pandemia este cred că pentru toată lumea evident că nu se va termina în perioada următoare și vom avea creșteri ale numărului de cazuri, mai multe evoluții ș.a.m.d. Tocmai pentru a avea o predictibilitate și o stabilitate și pentru a ne bucura cu toții de această stabilitate, inclusiv în plan social, economic, medical, cred că e important de pregătit foarte bine această aplicare a certificatului digital, să se stabilească o perioadă de la care se va implementa certificatul digital. Este foarte greu, din punct de vedere practic, sigur, să aplici certificatul digital după ce începe eventual să crească numărul de cazuri, când vezi că scade numărul de cazuri iarăși să îl retragi, tocmai pentru că acest lucru va crea acea perioadă de așteptare pentru populație, vor fi foarte mulți în continuare ezitanți”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Coordonatorul campaniei de vaccinare recunoaște că implementarea certificatului verde „este o măsură nepopulară”.
„Eu cred în continuare în rolul pe care certificatul îl are. Sigur că este o măsură nepopulară, care va nemulțumi o parte din populație. (…) Cred în continuare că este important să ne uităm la modelul pe care l-au practicat și îl practică celelalte țări europene cu succes. Cred că este important să ne uităm într-adevăr la propunerile și la recomandările experților din acest punct de vedere”, a adăugat el.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE. Cititi aici articolul original.
November 27, 2021 at 01:57AM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.