Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate.
De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. „Într-un sfert de oră să fiţi gata!” era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.Deportaţilor le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte.
The post 80 de ani de la primul val de deportari din Basarabia si Bucovina de catre ocupantul URSS appeared first on Romania Military.
Articol original