Noul Hyundai i30 este dotat cu pachetul Hyundai SmartSense care integrează cele mai recente sisteme de siguranță. Dacă acestora le alături respectarea celor mai importante cinci reguli de conducere defensivă, poți să fii sigur că vei fi mereu în siguranță atunci când conduci.
În ceea ce privește structura mașinilor, probabil că nu a existat niciodată un moment mai sigur pentru a conduce, datorită sistemelor de siguranță cu care acestea sunt echipate. Și totuși, un lucru nu poate fi schimbat nici de către cea mai bună tehnologie din lume. Este vorba despre comportamentul la volan care este principalul motiv al accidentelor. Iată cinci reguli cheie de conducere defensivă care îți permit să anticipezi și să eviți accidentele, păzindu-te, astfel, cel mai bine pe șosele:
-
Anticipează mereu ceea ce se întâmplă în fața ta
Deși în mod curent șoferii se uită mai ales la ceea ce se întâmplă în imediata lor apropiere, statisticile au arătat că multe accidente ar fi putut fi evitate dacă șoferii ar fi privit și în perspectivă în fața lor și ar fi reușit, astfel, să-și anticipeze mișcările. Autoturismul de oraș Hyundai i30 este prevăzut din fabricație cu un Sistem de avertizare la deplasarea autovehiculului din față (LVDA), al cărui principal rol este acela de a avertiza conducătorul auto în momentul în care vehiculul din față demarează brusc, cum ar fi la semafor sau într-un ambuteiaj.
-
Fii atent permanent la unghiul mort al mașinii
Toate oglinzile cu care este echipată mașina sunt instrumente cheie care te ajută să vezi ce este în jurul tău. Cele mai mari riscuri sunt la viteză mare, când nu vezi ce se află în unghiul mort al mașinii. Din acest motiv, este recomandat ca mereu să-ți folosești vederea periferică atunci când vrei să schimbi banda. Când conduci un Hyundai i30 totul devine însă mai simplu pentru că acesta este echipat cu Sistemul de monitorizare a unghiului mort (BCA). Utilizând tehnologia radar, sistemul monitorizează zonele laterale spate ale autovehiculului și emite un semnal sonor în cazul în care un alt vehicul este detectat atunci când șoferul său semnalizează schimbarea benzii.
-
Păstrează distanța de siguranță
Nu vei ști niciodată când este posibil să fie nevoie să oprești brusc mașina, iar dacă te afli prea aproape de mașina din fața ta riscul de accident este unul foarte ridicat. Iar impactul poate fi mult mai puternic dacă viteza de rulare este mare sau carosabilul este umed. Alături de păstrarea distanței, și cea a păstrării benzii de rulare este esențială. Noul Hyundai i30 este dotat cu un sistem special în acest sens denumit Sistem de asistență la păstrarea benzii de rulare (LKA). În cazul unei depășiri neintenționate a benzii de rulare, acesta emite o avertizare și poate oferi asistență cuplului de direcție, pentru a ajuta autovehiculul sa revină pe bandă.
-
Încetinește întotdeauna viteza la intersecții
Intersecțiile sunt, fără îndoială, cele mai periculoase zone din trafic. Șoferii care trec pe roșu sunt responsabili de mii de accidente pe an, iar din acest motiv, este recomandat ca întotdeauna când vă apropiați de o intersecție să reduceți viteza pentru a putea opri la timp la apariția luminii roșii. Dacă ai face un test drive cu Hyundai i30 ai observa că are la bord un Sistem de asistență la coliziunea frontala (FCA) cu detectare pietoni care poate fi de un real ajutor. Prin intermediul senzorilor radar și al camerei frontale, FCA aplică automat o forță de frânare pentru a evita riscul unui accident sau pentru a reduce daunele atunci când o coliziune este inevitabilă.
-
Elimină lucrurile care îți distrag atenția
Atunci când te afli la volan, pot exista foarte multe lucruri care să îți distragă atenția, precum telefonul, muzica, multimedia, mâncarea etc. Dintre acestea, folosirea telefonului este cel mai adesea responsabilă pentru producerea accidentelor, un studiu de specialitate demonstrând faptul că șansele de accident cresc de 23 de ori în timp ce se trimit mesaje de pe telefon. Hyundai i30 vine și de această dată în ajutorul tău cu un sistem care nu ar trebui să te facă totuși să te ocupi cu alte lucruri la volan. Sistemul de asistență la menținerea benzii de rulare (LFA) cu care este prevăzut în premieră noul i30 menține autovehiculul pe mijlocul benzii de rulare, la viteze de până la 145 km/h.
Articolul Noul Hyundai i30 integrează cele mai recente sisteme de siguranță (P) apare prima dată în Descopera.
Articol original