PS Ignatie, Episcopul Hușilor, îi așteaptă pe vasluieni la Cănțălărești

Duminică, 4 iulie, de la ora 8.00, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, va fi prezent în localitatea Cănţălăreşti, comuna Ştefan cel Mare, la manifestările dedicate cinstirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cu prilejul împlinirii a 517 ani de la trecerea sa în veşnicie.

În prima parte a zilei, Preasfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în apropierea statuii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare din localitate.

Este pentru al doilea an consecutiv când Părintele Episcop Ignatie participă la evenimentul de la Cănţălăreşti, organizat de Primăria comunei Ștefan cel Mare, și care va constitui o adevărată sărbătoare dedicată cinstirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.

După slujba religioasă, actorii Teatrului ”Victor Ion Popa” din Bârlad îl vor aduce printre noi pe domnitorul Ștefan cel Mare.

Ziua va continua cu un adevărat maraton folcloric. Vor fi în mijlocul vasluienilor Ion Paladi, Silvia Ene, Grupul Sonora, Igor Cuciuc, Daniela Gyorfi, Cristian Rizescu și Mihai Ciobanu.

Articolul PS Ignatie, Episcopul Hușilor, îi așteaptă pe vasluieni la Cănțălărești apare prima dată în Actual Vaslui.

Articol original

PS Ignatie: „Caracterul unui om se probează cel mai bine în funcție de cât de recunoscător este față de binefăcătorul său”

MESAJ…. Duminică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Fedești, Protopopiatul Huși. În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre raportul dintre binefacere, recunoștință și mulțumire, insistând asupra păcatului de a solicita recunoștința și descriind tipologia celor care se regăsesc în această postură:

«Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. și acela era samarinean»

(Luca 17, 15-16)

„Conștientizăm prea puțin sau aproape deloc că este păcat să cerșim recunoștința.

Domnul Hristos îi adresează samarineanului – care s-a întors la Binefăcătorul său, mulțumindu-I și fiind recunoscător, întrebarea: «oare nu zece s-au vindecat, ceilalți nouă unde sunt?»

Din această întrebare nu putem înțelege, în niciun caz, că Dumnezeu-Omul cerșește recunoștința de la noi, că El ar avea nevoie de recunoștința noastră.

Această întrebare este adresată nu celui care a săvârșit un bine, ci celui asupra căruia s-a răsfrânt acel bine.

Dumnezeu nu are nevoie de recunoștința noastră. Nu se diminuează cu nimic din slava și măreția Sa dacă noi oamenii ne dovedim a fi ingrați și nerecunoscători.

Domnul vrea să ne învețe să deprindem arta și virtutea recunoștinței.

Nuanța din care noi ne dăm seama că Dumnezeu nu cerșește recunoștința este faptul că El nu reproșează nimic.

Noi, când facem un bine și nu primim mulțumirea cuvenită, avem tendința, din păcate, să reproșăm.

Tipologia celui care este îmbolnăvit de «lepra» cerșitului recunoștinței poate fi zugrăvită în următoarele cuvinte: «faci binele cu gândul să aștepți răsplată și laude.

În momentul în care cel căruia îi faci binele nu va fi suficient de recunoscător, tu te vei năpusti asupra lui, te vei mânia și îi vei aduce aminte că are datoria de a fi recunoscător.

O vei face însă într-o manieră în care vei strica toată bucuria binelui pe care ai săvârșit-o, încât nici cel care a beneficiat de atenția ta nu mai are suficiente resurse să simtă mărinimia sufletului tău.

Va spune în inima sa: mai bine îi dau înapoi tot ceea ce el mi-a făcut mie. Iar dacă este vorba de o faptă bună pe care nu o mai poate întoarce înapoi, va spune: mai bine nu îmi făceai acel bine decât să îmi tot reproșezi».

Nu detectăm în atitudinea pe care a avut-o Domnul Hristos față de samarinean nimic din acest portret al celui care cerșește recunoștință”.

Părintele Episcop Ignatie a descris atitudinea duhovnicească a celor care fac binele dezinteresat, punându-o în opoziție cu cei care își reneagă binefăcătorii:

„Caracterul unui om se probează cel mai bine în funcție de cât de recunoscător este față de binefăcătorul său.

Un om fără de caracter va renunța în orice moment la cel care i-a făcut bine. Când nu mai are nevoie de el, când consideră că este independent, îl va lepăda.

Oamenii care își reneagă binefăcătorii, mai ales când poate au cea mai mare nevoie să le fie aproape, sunt oameni care nu cunosc măsura iubirii celei adevărate – recunoștința perpetuă.

Nu putem fi recunoscători numai în momentul când cineva ne face binele, ci întotdeauna.

Datoria de a fi recunoscători revine asupra celor care beneficiază de bine. Dumnezeu nu le cere celor care fac bine să stea să pândească, să vadă dacă cei care au beneficiat de dragoste și mărinimie le vor fi recunoscători. Este un păcat la fel de mare ca și nerecunoștința.

Numeric vorbind, sunt mai mulți oameni, nouă la unu, care fac binele total dezinteresat. Ei fac binele gândindu-se că, pentru ei, este o șansă că Dumnezeu a îngăduit un context ca ei să fie buni.

Sunt oameni care nu așteaptă nicio răsplată. Nu au ascuns în minte gândul că fac un privilegiu celor pe care îi ajută și, prin urmare, să aștepte recunoștință. Așa gândește un om duhovnicesc.

Chiar dacă sunt momente în care ne întristăm când cineva nu ne arată dragostea sa în urma binelui făcut, nu este deloc indicat să cerșim recunoștința.

Oamenii de bine, filantropii nicidecum nu trebuie să se antreneze în acest păcat”.

Preasfinția Sa a semnalat faptul că păcatul de a aștepta și de a solicita recunoștință pentru binele pe care îl oferim este unul foarte mare, avându-și rădăcina în mândrie:

„Cei care sunt locuiți de păcatul cerșitului recunoștinței, sunt oameni foarte mândri și orgolioși.

Fac fapte bune, își ajută semenii pentru a-și alimenta orgoliul, mândria, nicidecum cu gândul de a veni în întâmpinarea nevoilor semenilor care sunt sărmani.

Cred că tot lor își fac binele de a-și exacerba părerea de sine, trufia de care sunt locuiți.

Acești oameni nu suportă nicio clipită să nu le fii recunoscător. Te atacă cu viteza fulgerului când nu ai fost recunoscător.

Sunt foarte tăioși și cruzi, încât apare întrebarea dacă este același om care a avut deschiderea de a face bine cu cel care scoate din suflet veninul supărării și al mâniei că cineva nu i-a mulțumit?

Când oamenii nu ne mulțumesc și, mai mult decât atât, ne boicotează și ne calomniază, dar noi păstrăm o atitudine de liniște și pace lăuntrică, Dumnezeu va fi Cel care ne va răsplăti îmbelșugat, frumos, deplin, tocmai când nu ne așteptăm.

Domnul va fi Cel care ne va mulțumi cu adevărat pentru orice faptă pentru care nu primim mulțumire și recunoștință în lumea aceasta.

Slujba Sfintei Liturghii este o slujbă, prin excelență, de mulțumire. Euharistia, în limba greacă, înseamnă mulțumire. Aici deprindem să fim mulțumitori pentru toate darurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra noastră.

Domnul lucrează prin cei din jurul nostru, prin oamenii de bine, prin cei din familia noastră și prin străinii pe care, poate, îi întâlnim o dată în viață.

Binele capătă valoare morală, duhovnicească, cu urmări în veșnicie, dacă îl facem total dezinteresat, fără gânduri meschine, fără să așteptăm recunoștință”.

Articol original

PS Ignatie, slujbă la Catedrala Episcopală Huși: „Dumnezeu se coboară la nivelul nostru. El primește dragostea noastră așa cum putem noi să o dăruim”

ÎNVĂȚĂTURĂ… Ieri, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat, la Catedrala Episcopală din Huși, slujba Sfintei Liturghii.

În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Hușilor a explicat momentul în care Mântuitorul Hristos îl reașează pe Sfântul Petru în rândul Apostolilor, după ce acesta, în timpul pătimirilor, se lepădase de El:

„Pasajul evanghelic ne relatează întâlnirea pe care Hristos a avut-o, după Înviere, cu cel care, în timpul răstignirii, s-a lepădat de trei ori.

În această întâlnire, Hristos îl reabilitează pe Petru. Cele trei întrebări pe care i le pune: «Petre, mă iubești tu pe Mine?» sunt corespondentul celor trei lepădări.

Hristos ne iubește așa cum nimeni nu o poate face. Ne iubește dumnezeiește.

Din păcate, Sfântul Apostol Petru s-a întristat și Îi spune lui Iisus: «Doamne, Tu știi că te iubesc», cu alte cuvinte: «Tu știi inimile oamenilor, știi ce este în adâncul fiecărui om». Probabil că Sfântul Petru nu a înțeles faptul că Dumnezeu a vrut să îl facă părtaș unei iubiri pe care acesta nu o putea sesiza.

În limba greacă sunt mai multe verbe pentru a exprima sentimentul de iubire. În întrebările puse de Domnul Hristos sunt folosiți doi astfel de termeni.

Primul este «fileo» – prietenia dintre oameni, din care provine și termenul «filantropia» (dragostea față de oameni).

În primele două întrebări, Hristos folosește termenul «agapao», care exprimă iubirea dumnezeiască.

Petru, la fiecare întrebare adresată de Domnul Hristos, nu răspunde cu același verb.

Hristos întreabă dacă Îl iubește cu o iubire dumnezeiască.

Noi am primit iubirea dumnezeiască, de la Hristos, pe cruce. Acolo ne-a împărtășit ce înseamnă, cu adevărat, iubirea Sa față de oameni.

Dumnezeu ne iubește chiar și atunci când nu merităm acest lucru.

Pe cruce, fiind răstignit, batjocorit, scuipat, calomniat, Hristos nu a renunțat la dragoste, chiar dacă cei care L-au răstignit nu meritau acest lucru.

Hristos a vrut să îl facă părtaș pe Petru unei asemenea iubiri. De aceea, la fiecare din cele două întrebări a folosit verbul «agapao» – «Poți să primești dragostea pe care Eu ți-o împărtășesc ție, celui ce te-ai lepădat de mine?»

Petru, de fiecare dată când răspunde, folosește termenul «fileo» – «Te iubesc omenește, prietenește, nu mă pot ridica la dragostea dumnezeiască».

Probabil Petru s-a întristat pentru că nu a putut primi această dragoste dumnezeiască.

A treia oară, Dumnezeu-Omul folosește același verb pe care l-a folosit și Petru, «fileo»”.

Preasfinția Sa a vorbit de puterea iubirii lui Dumnezeu, care se coboară până la neputințele oamenilor:

„Dumnezeu, când vede că nu putem să împărtășim dragostea Sa cea dumnezeiască, se coboară la nivelul nostru. Se deșertează pe Sine și ne întreabă la nivelul la care noi putem să pricepem. Este această condescendență a coborârii smerite a lui Dumnezeu la neputința omului.

Dumnezeu primește dragostea noastră așa cum putem noi să o dăruim, săracă, anemică, fluctuantă, ezitantă, fără ca să ne reproșeze ceva. Lui Petru nu i-a reproșat că nu s-a putut ridica lăuntric, iar sufletul său să se hrănească din dragostea dumnezeiască pe care Hristos vroia să i-o dăruiască.

Un asemenea Dumnezeu minunat avem, care se coboară la neputința noastră și trăiește împreună cu noi această neputință! Ne-o primește fără să ne reproșeze ceva.

Să ne străduim să Îi dăruim ceea ce putem, ceea ce suntem în stare. Să fim sinceri cu El”.

În calendarul Bisericii Ortodoxe, în ziua de 16 ianuarie este menționată Cinstirea lanțului Sfântului Apostol Petru.

Părintele Episcop Ignatie a amintit, în finalul cuvântului său, faptul că în Catedrala din Huși se regăsește un fragment din moaștele Sfântului Apostol Petru, în icoana relicvar a Sfinților ocrotitori ai Episcopiei, primit în dar de la Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei.

Articol original

Sfaturile Preasfințitului Ignatie către credincioșii vasluieni: ” Cel care își asumă pocăința este un om inteligent”

MESAJ DE SUFLET… În urmă cu câteva zile, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica localității Micești, filie a Parohiei Gherghești, Protopopiatul Bârlad.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Ignatie a explicat cuvintele prin care Mântuitorul Hristos a început propovăduirea Evangheliei, «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor», făcând trimitere la spațiul geografic în care și-a început misiunea:

«Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit»

(Matei 4, 15-16)

„Primele cuvinte rostite de Hristos atunci când a ieșit să vestească cele ale Împărăției Cerurilor au fost: «pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor» sau, într-o traducere mai fidelă cu textul din limba greacă, «pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este la îndemâna voastră, este mult mai aproape de voi și puteți dispune de ea».

Învățătura lui Hristos este însuși Hristos. Nu există niciun fel de distanță, de prăpastie, între ceea ce Domnul Hristos învăța și viața Sa. Cuvântul lui Hristos s-a identificat atât de mult cu viața Lui încât putem spune: cuvântul Său este viață, și viața Sa este cuvântul Său.

Îndemnul «pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor» a fost rostit într-un anume context geografic. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne spune că Hristos a plecat din Nazaret și S-a îndreptat spre Capernaum. Nazaretul a fost locul în care Fecioara Maria a primit vestea că-L va zămisli în pântecele ei a tot curat pe Fiul lui Dumnezeu, Care va lua chipul smereniei noastre, ca noi să putem lua chipul slavei Sale.

Hristos vine în Capernaum (în limba greacă înseamnă «satul lui Naum» – «Naum» înseamnă mângâiere, liniște).

Orașul Capernaum era format din pescari. În Vechiul Testament, acest ținut făcea parte din teritoriile cele două triburi amintite în pasajul evanghelic: Neftali și Zabulon. Mai precis, Capernaumul era asociat cu tribul lui Neftali.

Aceste două nume – Neftali și Zabulon – sunt numele a doi fii din cei doisprezece pe care i-a avut patriarhul Iacov. Numele celor douăsprezece triburi ale lui Israel au fost date după numele fiilor lui Iacov”.

Ierarhul Hușilor a explicat semnificația numelui «Neftali» și ceea ce presupune pocăința:

„Nu este întâmplător că Hristos a decis, în înțelepciunea Sa dumnezeiască, să rostească aceste cuvinte: «pocăiți-vă, căci Împărăția lui Dumnezeu este foarte aproape de voi, la îndemâna voastră».

În cartea Facerii, în capitolul 49, se relatează că cei doisprezece fii ai patriarhului Iacov au fost binecuvântați, au primit, fiecare în parte, o misiune specială din partea tatălui lor.

«Neftali» înseamnă, în limba ebraică, «luptător». Era al zecelea fiu al lui Iacov. În momentul în care patriarhul Iacov a rostit binecuvântarea asupra lui, l-a asemănat cu o «cerboaică slobodă» și i-a dat drept dar ca «să rostească graiuri minunate» (Facere 49, 21).

Asumarea pocăinței înseamnă schimbarea minții noastre, schimbarea direcției, a drumului rătăcit, către Împărăția lui Dumnezeu.

Pocăință nu presupune numai schimbarea minții, a mentalității, ci și orientarea într-o altă direcție decât cea în care eram deciși să mergem.

Pocăința înseamnă dinamism. Nu este ceva static, o lamentație, un regret pentru ceea ce am făcut reprobabil. Nu este o simplă părere de rău, ci schimbarea radicală a mentalității păcătoase, care ne influența și ne dădea o direcție pe căile rătăcite.

Când suntem pe o cale rătăcită, nu avem nicio direcție. Suntem fără busolă.

Cât de greu se schimbă mentalitățile! Foarte greu renunțăm la mentalitatea pe care ne-am format-o. Este ca muntele despre care vorbește Hristos. Este nevoie de credință multă să schimbi muntele mentalității greșite.

În momentul în care reușim să facem lucrurile acestea, vom fi ca Neftali. Dumnezeu ne va da darul rostirilor minunate, vom fi ca și cerboaica slobodă.

Cerbul este, prin excelență, simbolul voiciunii, al delicateții. Când fuge, parcă nici nu atinge pământul, parcă numai îl mângâie. Este un animal foarte grațios.

Când ne asumăm pocăința, devenim oameni grațioși, delicați. Nu ne mai lăsăm acaparați de cele ale pământului, ale lumii acesteia. Numai le atingem, în treacăt, fără să ne lipim inima de ele.

Neftali era și regiunea cea mai fertilă din țara Sfântă. De acolo se aproviziona Regele Solomon cu tot ceea ce era nevoie pentru curtea regală. Când ne pocăim, începe să rodim, să devenim fertili din punct de vedere spiritual.

Păcatul ne usucă, ne transformă în oameni lipsiți de vlagă”.

De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit și despre semnificația numelui «Zabulon» și despre binecuvântarea dată de patriarhul Iacov:

„Al doilea nume amintit este «Zabulon». În limba ebraică are o dublă semnificație: «a înzestra, a înnobila». El a primit din partea patriarhului Iacov, drept binecuvântare, să fie cel care «va da un liman corăbiilor». Marea este atât simbolul liniștii, cât și al învolburării.

După o vreme de furtună, este o mare binecuvântare atunci când o corabie ajunge la mal. Pentru că se smulge din învolburare, din neliniște, din stres, din agasare și pericol.

Noi, când ne pocăim, când schimbăm viața noastră, ajungem la un liman, se instalează liniștea.

Păcatul creează multă rumoare, gălăgie și neliniște în sufletul omului. Un om dominat de păcat este unul neliniștit, nervos, agitat ca valurile unei mări.

Inima care lucrează pocăința este liniștită, cu foarte multă pace și lumină.

Lumina de care ne vorbește pasajul evanghelic este rod al lucrării pocăinței în sufletul omului.

Ori de câte ori ne pocăim, ne înnobilăm pe noi înșine, ne înfrumusețăm, așa cum este semnificația numelui Zabulon.

Hristos prin venirea Sa, i-a smuls pe oameni din întunericul păcatului și al ignoranței. A venit să împărtășească lumină întregii umanități.

Nu ne putem asuma această lumină dacă nu ne deschidem inima spre pocăință, prin schimbarea vieții. Nu este un lucru foarte simplu. Renunțăm foarte greu la numite vicii și patimi, care sunt în noi și ne luptă.

Păcatul cel mai mare este cel pe care îl simțim cel mai adânc înrădăcinat în noi și la care îți este foarte greu să renunți. Nu poți renunța pentru că nu ai suficientă determinare.

În lucrarea «Păstorul lui Herma» ni se spune că «pocăința este o lucrare de mare pricepere».

Cel care își asumă pocăința este un om inteligent.

Cei care sunt la opusul înțelepciunii nu își vor exprima în niciun fel dorința de a schimba ceva în viața lor. Nu realizează că se află în «întunericul și în umbra morții». Este nevoie ca cineva să vină să le spună aceasta, și că au nevoie să învieze prin pocăință”.

Articol original

PS Ignatie, Episcopul Hușilor: „Conștiința noastră ne trage un semnal de alarmă ferm că nu suntem pe calea cea bună”

MESAJ DE ÎNVĂȚĂTURĂ… La finele săptămânii trecute, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Avrămești, Protopopiatul Bârlad. În cadrul slujbei, Ierarhul Hușilor a hirotonit întru preot pe noul paroh al acestei localități.

În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre modul în care Sfântul Ioan Botezătorul i-a pregătit pe contemporanii săi pentru venirea lui Mesia:

„Marile sărbători ale Bisericii sunt întotdeauna încadrate de două duminici ce au menirea de a ne determina să reflectăm mai profund la semnificațiile pe care le presupune evenimentul legat de viața Mântuitorului Hristos sau de viața Maicii Domnului.

La fel, duminica numită din punct de vedere liturgic «dinaintea Botezului Domnului» ne introduce în atmosfera de har a acestui eveniment prin care Sfânta Treime se descoperă întregii lumi, iar Hristos este botezat de Ioan în Iordan.

Pasajul evanghelic ne vorbește despre misiunea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a venit în lume ca să pregătească calea Domnului, să îi învețe pe oameni și să-i conștientizeze asupra adevărului că Mesia este printre ei, că Fiul lui Dumnezeu întrupat este prezent în lume.

Așa după cum ne pregătim ori de câte ori suntem nevoiți să participăm la un eveniment deosebit din viața noastră sau avem planificat să ne întâlnim cu cineva important, tot așa, Sfântul Ioan Botezătorul îi conștientiza pe contemporanii săi că Iisus Hristos nu este un om obișnuit, ci este Dumnezeu-Fiul întrupat. El a venit în lume să ne răscumpere, să se răstignească din dragoste desăvârșită pentru oameni și să învieze, biruind moartea.

Când avem o întâlnire de o importanță majoră pentru viața noastră, suntem foarte atenți cum ne îmbrăcăm, cum vorbim – chiar ne pregătim și un mic discurs, tocmai pentru a nu da impresia că tratăm cu indiferență acel moment.

Facem același lucru chiar și când avem oaspeți. Suntem atenți la toate detaliile, ca să dovedim că suntem o gazdă foarte bună, că avem inima deschisă, plină de dragoste, ca în felul acesta oaspeții să se simtă valorizați și să simtă că noi îi tratăm ca pe cele mai speciale ființe.

La fel, Sfântul Ioan Botezătorul îi pregătea pe contemporanii săi să înțeleagă cât mai bine Cine este Iisus Hristos.

«Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui» (Marcu 1, 2-3)

Sfântul Ioan Botezătorul stătea lângă Iordan și îi boteza pe cei ce își mărturiseau păcatele. Sfântul Evanghelist Marcu ne aduce în atenție două texte din Vechiul Testament. Primul este din prorocul Maleahi, în care ni se spune că Sfântul Ioan este ca un înger care vine să pregătească calea Domnului. Al doilea este din prorocul Isaia. În el ni se spune că Sfântul Ioan a primit misiunea de la Dumnezeu să vestească celor din pustiu să își îndrepte căile vieții lor: pe cele strâmbe să le facă drepte, iar pe cele colțuroase să le facă netede.

Viața noastră este ca un drum strâmb pe care rătăcim, sau ca un drum colțuros – un drum al răutății. Răutatea este întotdeauna colțuroasă, ne împunge, ne rănește și ne supără.

Sfântul Ioan Botezătorul a primit această misiune de la Dumnezeu, ca să îi ajute pe oameni să intre pe calea cea bună. Să renunțe la strâmbătăți și la tot ceea ce îi poate deturna de la drumul spre Împărăția lui Dumnezeu. Să niveleze și să-și facă frumoase sufletele prin pocăință, prin renunțarea la păcat.

Păcatul ne transformă în oameni colțuroși. Este foarte greu să ne apropiem de un om care tot timpul ne împunge, este nemulțumit și caută pricini de ceartă, tulburare și neliniște”,

a spus PS Ignatie.

Preasfinția Sa a explicat de ce Sfântul Ioan Botezătorul a ales ca loc al misiunii sale pustiul:

„Sfântul Ioan și-a ales ca loc de propovăduire deșertul. De ce nu a ales să predice în orașele țării Sfinte, care erau populate de mai mulți oameni și ar fi fost mai simplu să li se adreseze? Evanghelistul Marcu ne spune că toată Iudeea și cei care locuiau în Ierusalim veneau la el.

Sfântul Ioan ducea o viață austeră. Postea. Se hrănea din ceea ce îi dăruia Dumnezeu în natură, cu lăcuste și miere sălbatică. Era îmbrăcat într-o piele de cămilă – nimic confecționat de mâna omului. Avea o intimitate cu natura.

Pustiul, în gândirea biblică, este locul arătării lui Dumnezeu. În pustiu i se arată Domnul lui Moise atunci când i se descoperă sub forma rugului aprins care ardea și nu se mistuia.

Pustiul este și locul încercărilor și al maturității duhovnicești. Evreii, după ce au ieșit din robia egipteană, patruzeci de ani au peregrinat prin pustiu. În acești patruzeci de ani au învățat cum să trăiască comuniunea cu Dumnezeu. Unii au cârtit, alții s-au lepădat, alții s-au pocăit. Dumnezeu i-a însoțit permanent în călătoria lor spre țara Făgăduinței. În această călătorie prin pustiu, Domnul li S-a adresat în mod personal, învățându-i cum să facă față ispitelor, să renunțe la idolatrie, la cârtire și la tot ce îi putea distanța de El.

În pustiu a fost ispitit și Iisus Hristos – în pustiul Carantaniei. Acolo Îl biruie pe diavolul care încercase să Îl ademenească de partea sa.

Sfântul Ioan Botezătorul a ales să propovăduiască în pustiu pentru că este locul cel mai prielnic și intim de a grăi cu Domnul și de a ne întâlni cu El.

Să nu ne întristăm când, poate, și viața noastră este ca un pustiu, ca un deșert plin de încercări în care cârtim împotriva lui Dumnezeu.

Deseori ne revoltăm împotriva Lui, nu înțelegem ce ni se întâmplă din punct de vedere spiritual și declarăm chiar moartea lui Dumnezeu – așa cum au făcut-o unii în decursul istoriei umanității.

Cu toate acestea, chiar dacă este un pustiu în inima noastră, El acolo ne vorbește. Așteaptă să avem inima deschisă, disponibilă, ca un receptacul, în care să Îl primim pentru a ne îndrepta și a ne așeza pe calea Împărăției Lui și pe cea a trăirii Evangheliei”.

Articol original

Episcopul Hușilor, răspuns dur pentru cei care atacă Biserica! „Ne acuză că am fi refractari, aproape alergici, la ceea ce este nou. Greșit!”

MESAJ DE AN NOU… În noaptea trecerii dintre ani, joi, 31 decembrie 2020, începând cu ora 21.00, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat, la Catedrala Episcopală din Huși, slujba de Te-Deum pentru Anul Nou.

Slujba de mulțumire a fost precedată de săvârșirea Vecerniei Mari și a Litiei.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre relația dintre noutate și valoare:

«Însuți Preabunule Stăpâne, binecuvintează, cu dumnezeiescul Tău Har, acest an. Dăruiește pământului ploi pașnice spre aducere de roade, văzduh prielnic și sănătos oamenilor și animalelor bine întocmește, dă-ne ca în pace și înțelegere deplină să trecem cursul anului, împodobiți cu cununa slavei prin virtuți, mergând cuviincios, ca ziua, întru lumina poruncilor Tale»

(rugăciune din cadrul Slujba trecerii dintre ani)

„Una dintre trăsăturile dominante ale vremurilor noastre este că am ajuns să credem că tot ceea ce este nou este neapărat și valoros.

Ne bucurăm atunci când ne cumpărăm o haină nouă sau când ne actualizăm gadgeturile. Undeva, în inima noastră, există tendința de a ne bucura pentru tot ceea ce este nou.

Din păcate, tradiția și experiența umanității ne învață că nu tot ceea ce este nou are, neapărat, valoare.

Din punct de vedere duhovnicesc, un lucru, o situație sau o experiență capătă valoare dacă are și un conținut spiritual, dacă ne împlinește ca oameni.

Oricât am alerga după tot ceea ce numim nou, nu poate să aibă valoare dacă nu ne împlinește, dacă nu ne împodobește lăuntric.

Tendința vremurilor noastre este să îmbrățișăm ușor tot ceea ce este noutate. O mișcare socială nouă sau un anume trend, care schimbă datele cu care suntem obișnuiți, sunt rapid îmbrățișate, susținute, argumentate.

În noaptea de Anul Nou ar trebui să reflectăm mult mai profund la faptul că are valoare doar ceea ce Dumnezeu ne oferă.

Unii ne acuză că suntem retrograzi, că suntem legați în mod intrinsec de ceea ce numim, în mod generic, tradiție, de ceea ce ține de vechi. Ne acuză că am fi refractari, aproape alergici, la ceea ce este nou. Este total greșit.

Noi ne fundamentăm viața duhovnicească pe Noul Testament, pe ceea ce Hristos a adus în lumea aceasta. Sfântul Apostol Pavel ne spune să ne înnoim viața, din punct de vedere spiritual.

Viața creștină este o permanentă invitație la înnoire. Trebuie să avem în vedere mai ales dimensiunea spirituală, iar toate lucrurile de care ne bucurăm – de tehnologie, de confortul oferit de vremurile de astăzi – capătă valoare dacă încercăm să le dăm un conținut spiritual.

Nu tot ceea ce este nou are, neapărat, și valoare. Pot fi lucruri noi, ideologii interesante, care să ne atragă, dar, din nefericire, să ne degradeze ca oameni, ca făpturi ale lui Dumnezeu”.

Articol original

Moș Crăciun a ajuns la Ghermănești și Boțești! Zeci de copii au primit cadouri de la Episcopul Hușilor!

CÂTĂ BUCURIE!… Copiii din două Centre de zi ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, de la Ghermănești și Boțești, au primit, zilele trecute, daruri și ajutoare de Crăciun.

Părintele Episcop Ignatie, alături de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, au poposit, în drumul Caravanei „Dar de Crăciun”, și la copiii ce beneficiază de programele social-educative și culturale ale centrelor de zi din cadrul Așezămintelor Sociale „Sfântul Stelian” Boțești și „Sfântul Gheorghe” Ghermănești, ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

Micuții s-au bucurat de prezența oaspeților, pe care i-au întâmpinat cu colinde, și au primit din partea lor daruri.

Așezămintele sociale înființate în cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși dispun de câte două module de asistență socială, cu câte 50 de beneficiari: câte un Centru de zi, pentru 25 de copii, și câte un Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru 25 de persoane vârstnice.

Articol original

Cât adevăr în aceste cuvinte! Prea-Sfințitul Episcop Ignatie: „Ne răzbunăm pe cel care ne face rău”

MESAJ… În Duminica a XIX-a după Rusalii (4 octombrie 2020) Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul reședinței episcopale din Huși.

În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a explicat mesajul central al pasajului evanghelic privitor la iubirea vrăjmașilor (Luca 6, 31-36).

Ierarhul Hușilor a arătat că, în pofida aparențelor, porunca dată de Hristos, de a ne iubi vrăjmașii, nu este imposibilă:

„Pasajul evanghelic ne pune, din punct de vedere al limitărilor noastre umane, în fața unor situații imposibile.

Când vorbim de îndemnul Mântuitorului de a ne iubi vrăjmașii, avem toată grija să subliniem că este imposibil.

Cum să avem această stare interioară să ne raportăm la cel care ne calomniază, ne jignește sau ne rănește, ca și cum nu ar fi făcut aceste lucruri?

Cum am putea să dăruim adversarului nostru un zâmbet, când el ne dăruiește o grimasă, un rânjet?

Cum am putea să îl luăm în inima noastră pe cel care ne este vrăjmaș, când el face tot ceea ce îi stă în putință ca să se comporte într-un fel ca și cum noi nu existăm?

Hristos nu ne dă niciodată porunci imposibile! Dacă ar fi făcut astfel nu ar fi ținut cont de ceea ce poate săvârși, cu adevărat, omul.

Porunca de a-i iubi pe vrăjmași devine imposibilă dacă noi suntem plini de răzbunare, dacă devenim revanșarzi și dacă suntem obișnuiți de a nu rămâne datori când cineva ne jignește sau ne calomniază.

În astfel de situații, porunca lui Hristos devine imposibilă pentru noi. Devine așa pentru că avem reflexul de a ne face dreptate, de a ne apăra atunci când se îndreaptă spre noi bumerangul unei jigniri, a unei calomnii sau a unei situații care ne mototolește, la modul propriu, fizionomia noastră spirituală.

Într-o asemenea situație devine imposibil să îl iubim pe vrăjmașul nostru, dar nu pentru că Hristos ne-a dat o poruncă imposibilă, ci pentru că noi înșine o facem să devină astfel”.

Preasfinția Sa a amintit de pretențiile celor care, deși atacă și neagă în mod constant valorile creștine, pretind, din partea celor pe care îi calomniază, să împlinească porunca iubirii vrăjmașilor:

„Trăim într-o societate profund divizată. Avem exercițiul – devenit a doua natură – de a ne răzbuna pe cel care ne face rău.

Paradoxal, cei care rănesc, cei care calomniază, cei care și-au făcut o profesie din a-i distruge din punct de vedere moral pe semenii lor, au pretenția de a fi iubiți.

Cei care și-au asumat ideologia progresistă, în momentul în care cineva are o altă părere, un alt punct de vedere, care contrastează cu ideologia în slujba căreia se pun și căreia i-au devenit apostoli, îl exclud, punându-i etichetă.

În funcție de această etichetă va fi evaluat pe viitor. Este una din strategiile seculariștilor, ale celor care propovăduiesc așa numita ideologie umanist seculară. Îți pun «un căluș în gură».

În momentul în care încerci să îți exprimi un punct de vedere, să îți mărturisești propria ta identitate, crezul tău lăuntric, credința ta în Dumnezeu și în valorile tradiției, vor avea toată grija, dacă devii mai vehement – dar nu din punct de vedere personal, să îți amintească de câteva versete din Scriptură, pe care le manevrează cu dexteritate.

Îți vor aduce aminte că tu trebuie să fii creștin, să îl iubești pe cel care îți este vrăjmaș, că trebuie să întorci celălalt obraz atunci când cineva te lovește.

Aceeași atitudine coboară și în viața de zi cu zi. Cel care jignește, cel care calomniază, așteaptă să fie iubit.

Însă Hristos nu dă poruncă celui care jignește să ceară, celui care este rănit, să îl iubească. Hristos le cere celor asupra cărora vine acest bumerang al calomniei, să îi iubească pe vrăjmași”.

Preasfințitul Ignatie a subliniat faptul că, doar cu ajutorul harului lui Dumnezeu putem să preschimbăm ura față de vrăjmași în iubire:

„Paradoxal, în acest pasaj evanghelic suntem întrebați ce mulțumire putem avea dacă iubim pe cei ce ne iubesc, ce satisfacție avem dacă facem bine celor care ne fac bine? Nu ne deosebim cu nimic față de păcătoși.

Sunt nenumărate situațiile în care facem bine și primim înapoi răul, cu mult mai multă intensitate. Binecuvântăm și primim blestem, priviri piezișe și răutate din partea celor din jur.

Hristos ne încredințează că, prin harul Său, ne dă puterea lăuntrică de a-i iubi pe vrăjmași.

Sfântul Siluan Athonitul ne sfătuiește că dacă nu-i putem iubi pe vrăjmașii noștri, măcar să nu îi calomniem. Să încercăm, după putințele noastre, să ne rugăm pentru ei.

Sufletul care nu are capacitatea de a-i iubi pe vrăjmași, este un suflet în care locuiește un duh rău.

Sufletul tău devine vrăjmaș pentru tine însuți.

Te chinui, ne-iubindu-i pe cei din jurul tău.

Generozitatea niciodată nu poate fi negociabilă.

Noi nu putem să tranzacționăm bunătatea noastră și să o condiționăm, atunci când vrem să o dăruim celor din jurul nostru”.

Articol original

IPS Serafim: „Dumnezeu nu ne cheamă cu forța. Noi trebuie să venim cu bucurie.”

CUVINTE DE SUFLET… Ieri, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Negrești, Protopopiatul Vaslui. Delegatul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a fost părintele protopop Adrian Chirvasă.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a arătat scopul pentru care trebuie să venim la Sfânta Biserică:

„Să trăim slujba Bisericii! Dacă nu venim la Biserică cu dorința de a asculta Sfânta Liturghie, obosim și ne plictisim, rămânem împrăștiați cu mintea.

Când venim, să încercăm să uităm de necazurile lumii acesteia și să ne deconectăm de toate grijile pe care le avem, pentru a ne încărca sufletește cu harul lui Dumnezeu, care se coboară atunci când suntem atenți la Sfânta Liturghie.

Dumnezeu nu ne cheamă cu forța. Noi trebuie să venim cu bucurie. În viață totul trebuie să facem cu bucurie. Atunci viața se înseninează.

Omul credincios nu se plânge de nimic. Atunci Domnul îl binecuvintează.

Din păcate, noi suntem superficiali. Să căutăm să ne împărtășim cât mai des cu Sfintele Taine și să facem cât mai mult bine”.

Părintele protopop Adrian Chirvasă a transmis Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim mesajul de mulțumire al Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie pentru toate lucrurile foarte frumoase pe care le face pentru cei în nevoi, și pentru parteneriatul dintre Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei și Episcopia Hușilor.

An de an, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim oferă, în zona Negreștiului, numeroase ajutoare și burse pentru sprijinirea copiilor aflați în risc de abandon școlar. 350 de copii proveniți din familii defavorizate primesc lunar echivalentul a 30 de euro pentru acoperirea cheltuielilor legate de școlarizare.

Articol original