Showing posts with label bani. Show all posts
Showing posts with label bani. Show all posts

Comuna din România care și-a lansat propria monedă virtuală. Cum se obține CIUGUban?

Comuna Ciugud, din județul Alba, devine prima comunitate din România care își lansează propria monedă virtuală: CIUGUban, care va fi folosită, în prima fază, pentru a recompensa cetățenii, în special copiii, care colectează selectiv deșeurile și care reciclează.

Cu CIUGUban vor fi recompensați cetățenii din comuna Ciugud, în special copiii, care colectează selectiv deșeurile și reciclează ambalajele din plastic, sticlă și aluminiu.

Proiectul presupune montarea în comună a unor stații de preluare și reciclare a ambalajelor, unde cetățenii vor putea depune sticlele, PET-urile și dozele de aluminiu, iar în schimbul acestora vor primi monede virtuale, CIUGUbani, care vor putea fi folosite în comunitate. Monedele nu au valoare de criptomonedă, ci sunt doar o formă de recompensare a cetățenilor și de stimulare a reciclării și colectării selective, anunță reprezentanții comunei.

Prima astfel de staÈ›ie a fost montată în curtea Școlii Gimnaziale Ciugud, prima È™coală smart din mediul rural din România, fiind personalizată sub forma unui roboÈ›el, care a fost numit „Verzulică – roboÈ›elul reciclator”, iar copiii sunt provocaÈ›i, până la sfârÈ™itul vacanÈ›ei de vară, să recicleze cât mai multe ambalaje È™i să colecteze cât mai multe monede virtuale.

Monedele virtuale vor fi convertite în bani reali

La începutul noului an școlar, monedele virtuale colectate vor fi convertite în bani reali, pe care copiii îi vor putea folosi pentru a finanța mici proiecte și activități educaționale sau extrașcolare.

În cea de-a doua fază a proiectului, administrația locală din Ciugud va monta astfel de stații de reciclare și în alte zone din comună, iar cetățenii ar putea primi în schimbul monedelor virtuale reduceri la magazinele sătești, care vor intra în acest program. De asemenea, se analizează și se lucrează și la posibilitatea ca, în viitor, cetățenii să poată folosi monedele virtuale pentru a primi anumite reduceri de taxe sau impozite, idee care ar presupune inclusiv promovarea unei inițiative legislative în acest sens, potrivit Mediafax.

„Protejarea mediului înconjurător este extrem de importantă pentru satele noastre. Pentru un viitor curat este nevoie ca noi, cei din prezent, să ne implicăm activ în protejarea naturii È™i în reducerea poluării. Din păcate, ambalajele de aluminiu, plastic È™i sticlă ajung acum în râuri È™i în natură. România este pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la reciclare, iar acest lucru înseamnă penalități plătite de È›ara noastră pentru neîndeplinirea obiectivelor de mediu. ÃŽn contextul în care aÈ™teptăm legea returnării garanÈ›iei, am lansat acest proiect prin care vrem să educăm viitorii cetățeni ai Ciugudului. E important pentru copiii noÈ™tri să înveÈ›e să recicleze È™i să protejeze natura, aceasta fiind cea mai importantă moÈ™tenire pe care o vor primi”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

Proiectul pilot de la Ciugud este implementat de administrația locală în parteneriat cu compania americană ENVIPCO. Proiectul vine și în contextul în care România este unul dintre statele europene cu cel mai mic grad de colectare a ambalajelor reciclabile și autoritățile locale sunt obligate să plătească anual sume importante de bani pentru neîndeplinirea obligațiilor de mediu. De asemenea, în România, ar urma să se aplice de anul viitor legislația privind returnarea garanției percepută pentru ambalajele din plastic, sticlă și aluminiu.

Articolul Comuna din România care și-a lansat propria monedă virtuală. Cum se obține CIUGUban? apare prima dată în Descopera.

Articol original

AJOFM Dâmbovița, anunț important pentru absolvenții promoției 2020-2021

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița informează absolvenții promoției 2020-2021 că, în termen de 60 de zile de la data absolvirii, sunt așteptați să se înregistreze in evidențele instituției pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziție de agenție în scopul integrării acestora pe piața forței de muncă.

ÃŽnregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă ca etapă prealabilă È™i obligatorie pentru obÈ›inerea indemnizaÈ›iei de È™omaj se va face în intervalul 05 IUNIE – 03 AUGUST 2021.

Termenul de 60 de zile începe pe 05 IUNIE, având în vedere Ordinul MEN nr. 3.125/2020 privind structura anului școlar 2020-2021 publicat în Monitorul Oficial.

Absolvenții instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidența AJOFM Dâmbovița, pot beneficia de servicii gratuite:
– informare È™i consiliere profesională;
– medierea muncii;
– formare profesională;
– consultanță pentru deschiderea unei afaceri proprii;
– prima de inserÈ›ie in valoare de 1500 lei conform legislaÈ›iei în vigoare: absolvenÈ›ii instituÈ›iilor de învățământ È™i absolvenÈ›ii È™colilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenÈ›iile pentru ocuparea forÈ›ei de muncă È™i se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru È™omaj, de o primă de inserÈ›ie egală cu 1500 lei.

De asemenea în sprijinul ocupării unui loc de muncă, AJOFM Dâmbovița acordă subvenții in valoare de 2250 lei acelor angajatori care încadrează în muncă absolvenți în interval de 12 luni de la absolvire.

Actele necesare pentru înregistrare ca persoane aflate in căutarea unui loc de munca, sunt:
-actul de identitate;
-actele de studii si de calificare sau adeverința din care să rezulte data absolvirii;
-declarație pe proprie răspundere ca are / nu are restricții medicale care să o împiedice să presteze o anumită muncă;
-curriculum vitae;

Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

Elevii care nu au situația școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidența AJOFM Dâmbovița în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data fiind înscrisa în adeverința eliberată de instituția de învățământ.

Depunerea documentelor se face on-line la adresa de e-mail a instituției: ajofm.db@anofm.gov.ro

sau

virgil.moldoveanu.db@anofm.gov.ro – pentru absolvenÈ›ii cu domiciliul in zona GăeÈ™ti;

catalina.gociu.db@anofm.gov.ro – pentru absolvenÈ›ii cu domiciliul in zona GăeÈ™ti;

viorica.bucur.db@anofm.gov.ro – pentru absolvenÈ›ii cu domiciliul in zona Titu;

gheorghe.teisanu.db@anofm.gov.ro – pentru absolvenÈ›ii cu domiciliul in zona Băleni;

leona.barbu.db@anofm.gov.ro – pentru absolvenÈ›ii cu domiciliul in zona Pucioasa;

adrian.hogea.db@anofm.gov.ro – pentru absolvenÈ›ii cu domiciliul in zona Moreni

Detalii suplimentare se pot obţine:
-site: www.anofm.ro – ajofm dambovita – secÈ›iunea formulare persoane fizice;
-tel. 0245/620635.

Articol original

Au restituit banii găsiți după ce polițiștii au dat publicității imaginile de pe o cameră video

Trei fete din Pitești, cu vârste între 19 și 24 de ani, au găsit ieri pe stradă o borsetă cu 13.000 de euro.

Tinerele au mers la Poliție să restituie banii la câteva ore după ce oamenii legii au dat publicității imaginile de pe o cameră video, în care se vedea că una dintre ele avea în mână borseta.

Dacă nu se duceau la Poliție, fetele se alegeau cu dosar penal pentru însușirea unui bun găsit.

Articol original

Analiză. Monedele digitale vor înlocui bancnotele și economia gri va deveni tot mai ascunsă

Dacă monedele digitale vor fi adoptate de băncile centrale și vor înlocui rapid bancnotele, economia ascunsă în valoare de mii de miliarde de dolari se va adânci și mai mult în întuneric, comentează Reuters.

Autoritățile monetare de la Beijing la Frankfurt au accelerat în ultimul an planurile legate de adoptarea de monede în format digital, în parte pentru a ține pasul cu explozia criptomonedelor din sectorul privat și a sistemelor de plăți online din ultimii ani. Mulțimea de modele și concepte despre cum s-ar putea face așa ceva face dificilă obținerea unei imagini clare a viitorului.

Ceea ce pare sigur este că trecerea la moneda digitală ar putea antrena dispariÈ›ia bancnotelor È™i monedelor fizice – un declin amplificat de distanÈ›area socială din timpul pandemiei. Și poate că momentul nici nu este atât de departe – China studiază deja versiuni, iar Banca Centrală Europeană se aÈ™teaptă să vadă un euro digital în termen de patru ani.

Sfârșitul numerarului fizic este aproape

Dacă sfârÈ™itul numerarului fizic este aproape, atunci persoanele sau activitățile cele mai dependente de bancnote È™i monede – care asigură efectiv anonimatul deÈ›inătorilor È™i tranzacÈ›iile – vor trebui să se adapteze sau să găsească alte modalități de a face afaceri.

Cei mai evidenÈ›i utilizatori de numerar operează în ceea ce Fondul Monetar InternaÈ›ional numeÈ™te „economia ascunsă”.

În cea mai mare parte, acest ecosistem funcționează pentru a evita impozitarea, reglementarea și supravegherea și poate implica de la persoane fizice care plătesc îngrijitoare sau constructori pentru a evita taxele pe valoare adăugată sau de ocupare a forței de muncă până la criminalitatea organizată, traficații de droguri sau chiar finanțarea terorismulu, potrivit Mediafax.

Economia gri se ridică la 2.000 de miliarde de euro

Amploarea acestei economii ascunse este enormă.

Într-un document de lucru publicat cu puțin timp înainte de șocul COVID-19, economiștii FMI au estimat că economia ascunsă din principalele economii europene ar putea fi între 20% până la 35% din produsul intern brut.

Numai pentru zona euro, economia gri se ridică la 2.000 de miliarde de euro, aproape dublu față de cele 1.200 de miliarde de euro cât sunt bancnotele aflate în circulație și, curios, peste valoarea de piață de 1.500 de miliarde de dolari a tuturor criptomonedelor cunoscute.

În România, FMI estimează o valoare a economiei gri dintre cele mai mari din Europa, pe locul 7, reprezentând circa 35% din PIB.

Numerarul nu va dispărea peste noapte

Numerarul nu va dispărea peste noapte, desigur, chiar și după lansarea monedelor digitale ale băncilor centrale (CBDC) și probabil că nu toată economia ascunsă va migra în lumea cripto. De fapt, FMI citează studii care apreciază că utilizarea plăților electronice de fapt reduc economia gri.

Dar presupunând că guvernele nu vor dori să încurajeze activitatea din ecconimia ascunsă, nu în ultimul rând din cauza pierderii veniturilor fiscale, proiectarea noilor CBDC ar putea fi influențată în mod semnificativ de aceasta.

De aceea, unii economiști consideră că CBDC-urile ar trebui să fie emise doar ca bancnote în formă digitală, păstrate în portofelele digitale, așa cum sunt acum criptomonedele. La fel ca în cazul bitcoin, mișcarea monedelor digitale poate fi urmărită într-o anumită măsură, și este greu de imaginat că acestea se vor baza 100% pe anonimat.

Articolul Analiză. Monedele digitale vor înlocui bancnotele și economia gri va deveni tot mai ascunsă apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Hackerii nord-coreeni au furat peste 300 de milioane de dolari pentru arme nucleare – raport ONU

Hackeri din Coreea de Nord au sustras sute de milioane de dolari pe tot parcursul anului 2020 pentru a finanța programele de rachete nucleare și balistice ale țării, potrivit unui raport confidențial al Națiunilor Unite citat de CNN.

Documentul a acuzat regimul liderului Kim Jong Un că a efectuat „operaÈ›iuni împotriva instituÈ›iilor financiare È™i a caselor virtuale de schimb valutar” pentru a plăti armele È™i a susÈ›ine economia Coreei de Nord.

O țară membră a ONU a susținut că hackerii au sustras active virtuale în valoare de 316,4 milioane de dolari între 2019 și noiembrie 2020, potrivit documentului.

Coreea de Nord a căutat de ani de zile să dezvolte arme nucleare puternice și rachete avansate, în ciuda costurilor imense și a faptului că țara s-a traansformat într-un paria internațional, împiedicat de ONU să desfășoare aproape orice activitate economică cu alte țări.

Raportul a fost scris de Grupul de experți al ONU pentru Coreea de Nord, organismul însărcinat cu monitorizarea aplicării și eficacității sancțiunilor aplicate regimului Kim.

China și Rusia, înfuriate de scurgerile anterioare de informații

Detalii din raport, care este în prezent confidențial, au fost obținute de CNN printr-o sursă diplomatică de la Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, care a împărtășit porțiuni din document cu condiția anonimatului.

Nu este clar când va fi publicat acest raport. Scurgerile anterioare de informații au înfuriat China și Rusia, ambele membre ale Consiliului de Securitate al ONU, ducând la blocaje dplomatice.

Misiunea Coreei de Nord la Organizația Națiunilor Unite nu a răspuns la solicitarea CNN pentru comentarii.

Articolul Hackerii nord-coreeni au furat peste 300 de milioane de dolari pentru arme nucleare – raport ONU apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Arest la domiciliu pentru că a intermediat angajări pe bani

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din CălineÈ™ti, judeÈ›ul ArgeÈ™, a fost plasat, astăzi – 29 ianuarie 2021, în arest la domiciliu pentru trafic de influență.

În sarcina acestuia, anchetatorii au reținut că, în perioada mai-iulie 2019, a pretins și primit mai multe sume de bani, constând în aproximativ 1.000 de euro şi aproape 8.000 de lei, de la două persoane, cu scopul de a influența favorabil rezultate unor concursuri organizate în vederea angajării de personal medical, la o unitate medicală din judeţul Argeş.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate ieri, polițiștii au descoperit și ridicat 2.000 de lei şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

Articol original

Alertă în administrația vasluiană! Nu vor fi bani pentru investiții sau alte proiecte, în primăvară!

BLOCAJ TOTAL… A trecut jumătate din luna ianuarie È™i Guvernul PNL încă vorbeÈ™te de formulele de buget pe acest an, lăsând mii de administraÈ›ii din È›ară la voia întâmplării. DeÈ™i legea spune că, în această perioadă, în care bugetul de stat nu este aprobat, se foloseÈ™te lunar 1/12 din bugetul anului precedent, formularea aceasta ascunde un mare secret.

Este vorba de faptul că, anul trecut, administrațiile au avut bugete extrem de scăzute, nu a mai plouat cu bani, ca în vremea PSD, iar multe primării au continuat proiectele începute în perioada guvernării social-democrate, câtă vreme guvernarea liberală nu a anunțat finanțări pentru noi proiecte.

„Să spunem clar că bugetul anului 2020 a fost întocmit de Guvernul Orban È™i a fost, din capul locului, un buget deficitar, care a creat foarte mari probleme, acest buget deficitar a epuizat aproape toate resursele administraÈ›iilor publice locale.

Asistența socială, care este o problemă națională, nu a fost finanțată corespunzător, noi a trebuit să ducem tot greul, la nivel de Consiliul Județean. Pe urmă, autoritățile administrației locale au făcut cheltuieli foarte mari cu campania de informare și prevenire a răspândirii Covid 19, li s-a spus că vor primi bani de la bugetul național, la finele anului.

AÈ›i văzut ce bani s-au dat în judeÈ›ul Vaslui la sfârÈ™itul anului, din rezerva bugetară a Guvernului, cei 60 de primari PSD È™i cei 4 de la ALDE au fost luaÈ›i în râs”,

explică Buzatu.

Dacă aprobarea bugetului de stat pe acest an se perpetuează până în martie-aprilie, așa cum se anticipează acum, zeci de primari vasluieni nu vor avea nicio șansă să facă investiții în primăvară.

Articol original

Cel mai bun profesor al anului: un cadru didactic din India

Câştigătorul Global Teacher Prize 2020 este un profesor din India. Ranjit Disale a împărţit marele premiu de un milion de dolari cu ceilalţi finalişti.

Ranjitsinh Disale, câştigătorul premiului din acest an, este profesor la o şcoală dintr-un sat din India.

Dacă până acum fetele aveau acces limitat la educaţie în ţara lui, el le-a oferit-o. A dat lecţii de ştiinţă online pentru elevi din 83 de ţări şi a condus un proiect internaţional de construire a conexiunilor între tineri din zonele de conflict.

În plus, a avut ideea să codifice lecţiile pe care le preda în coduri QR, pe care copiii să le poată accesa de oriunde.

Câți bani a primit pentru eforturile lui

Cel mai bun profesor din lume a primit un milion de dolari pentru eforturile lui.

Dar, a făcut şi un gest deosebit. A împărţit banii cu ceilalţi profesori care au ajuns în finală.

„Nu simt că sunt primul sau că sunt câştigător. Sunt doar la fel, printre egalii mei, ÅŸi dacă vor împărÅ£i banii cu ceilalÅ£i 9 profesori finaliÅŸti ei vor avea ÅŸansa să îşi continue munca. Noi putem să luminăm viaÅ£a multor elevi, atât de mulÅ£i cât putem ÅŸi de asta am ales să împart banii”, declară Ranjit Disale, câştigător Global Teacher Prize.

Articolul Cel mai bun profesor al anului: un cadru didactic din India apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo