Senat: „educație sexuală” nu va fi numită „educație sanitară”

Plenul Senatului a respins solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru aceste ore.

Senatorii au decis să mențină forma legii trimisă ințial la promulgare, cu 68 de voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă”, 21 de abțineri, iar 2 senatori nu au votat.

Biserica Ortodoxă Română se opune ”educației sexuale” ca materie separată în școli

În favoarea respingerii solicitării președintelui Iohannis au votat atât PSD, cât și PNL. Senatorii USR PLUS s-au abținut.

„Am înțeles cât este de important familia, cât este de important viitorul familiilor noastre, copiii noștri. Ne gândim foarte serios ca părinți că statul nu poate să intervină fără un accept al părinților, atunci când sunt minori, în anumite decizii importante ale vieții. Ne-am gândit foarte serios astăzi la ce înseamnă România, ce înseamnă familie”, a explicat de la tribună votul PNL senatorul Eugen Pîrvulescu.

„Nu există nicio explicație validă pentru care ați votat pentru. Ar fi trebuit această lege întoarsă la comisii și avută în sfârșit o discuție onestă. Da, ne-am abținut, pentru că nu puteam vota împotriva unei legi care conține multe prevederi utile pentru protecția copiilor și pentru copiii abandonați din această țară. Cei care ipocrit au grefat acel amendament pe o lege care nu avea nicio legătură cu subiectul educație sexuală au greșit. De aceea ne-am abținut. Sper să renunțăm la aceste ipocrizii și să discutăm pe legi separate, separat despre educație sexuală, sanitară sau pentru sănătate și separat despre drepturile copiilor abandonați”, a afirmat și senatorul USR PLUS Ambrozie-Irineu Darău.

Votul decisiv va fi dat de Camera Deputaților.

Președintele Klaus Iohannis a cerut, în noiembrie 2020, reexaminarea Legii care modifică Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității obținerii acordului scris al părinților sau reprezentanților legali ai copiilor pentru derularea în unitățile școlare a programelor de educație sanitară.

Motivele pentru care Iohannis a cerut reexaminarea legii care modifică Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor:

Modificările aduse Legii nr. 272/2004 creează dificultăți în aplicare și sunt contrare politicilor naționale și internaționale din domeniu, ceea ce afectează activitatea concertată existentă de a pune în aplicare măsurile destinate combaterii dificultăților cu care se confruntă unii membri ai societății din România”:

Legea supusă reexaminării neglijează nevoia intensă a societății de a primi o educație pentru sănătate, ce constituie, de altfel, o prioritate a statului, menționată inclusiv în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 22/2020.

Prin introducerea sintagmei „educație pentru viață, inclusiv educație sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educației pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea nr. 1/2011. Practic, reglementate în acest mod, programele de educație pentru sănătate sunt evidențiate doar prin educația sanitară, componenta de educație pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informații cu privire la igiena personală.

Importanța educației pentru sănătate, mai ales a educației sexuale rezultă îndeosebi din necesitatea asigurării unui climat sănătos, în deplină siguranță pentru realizarea relațiilor dintre indivizi, care să garanteze integritatea fizică și psihică a acestora. În acest sens, amintim existența mai multor studii care reliefează faptul că atât copiii, cât și tinerii trebuie să aibă acces, cu celeritate, la educație și informații obiective, spre a-și putea evalua și realiza în mod corect interacțiunile cu ceilalți indivizi din societate.

În acest sens, învederăm recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit cărora, în ceea ce privește nevoia de realizare a educației sexuale, aceasta poate fi suplinită, în mod pozitiv și cu succes, prin intermediul unor specialiști care să abordeze acest domeniu în mod profesional. Totodată, OMS consideră că educația sexuală trebuie predată într-o manieră adecvată vârstei, să corespundă gradului de dezvoltare și înțelegere, specific fiecărui individ și să țină cont de influențele culturale, sociale și de gen.

Cu privire la obligativitatea existenței acordului din partea părinților/reprezentanților legali în vederea derulării, cu caracter sistematic în unitățile școlare, a acestor programe de educație, apreciem că aceasta are ca efect restrângerea accesului copiilor la o educație adecvată, cu atât mai mult cu cât această limitare nu se aplică și în cazul altor tipuri de programe. Această măsură legislativă este de natură să creeze un obstacol în realizarea interesului superior al copilului, astfel cum acesta este prevăzut de convențiile internaționale la care România este parte și care trebuie să primeze dreptului părintelui de a decide pentru copilul său.

„Întotdeauna, o acțiune legislativă care reglementează accesul copiilor la orele de educație pentru sănătate, inclusiv de educație sexuală, nu trebuie să îngreuneze și mai mult eforturile României de a înlătura cauzele ce produc inegalitate, excludere socială, economică și culturală, precum și renunțarea la frecventarea studiilor. Printre aceste cauze, un rol însemnat îl au cazurile, în continuă creștere, de nașteri din rândul mamelor minore din țara noastră. Aceasta reprezintă un factor de risc determinant de declanșare și menținere a sărăciei în cazul respectivelor mame și copii lor.

De aceea, statul are obligația de a asigura accesul la informațiile corespunzătoare domeniului sănătății sexuale, ca o componentă esențială a dreptului la sănătate și la educație. În vederea abordării unor atitudini sănătoase care să îi mențină în siguranță, tinerii trebuie să beneficieze de o educație adecvată. În acest context, este mai mult decât vitală necesitatea reglementării în programa școlară a educației pentru sănătate, cu componenta educației sexuale, adaptate vârstei, de o manieră obiectivă, care să prezinte informații corecte, adaptate nivelului elevilor de dezvoltare și înțelegere.

Ca atare, apreciem că perseverența în promovarea accesului la educație pentru sănătate, cu componenta acesteia privind educația sexuală, este de natură să combată răspândirea de informații false în materia situațiilor cu caracter epidemic și vine în sprijinul realizării măsurilor de prevenție și asigurare a sănătății pentru toți indivizii. De asemenea, o dimensiune importantă a eforturilor de control epidemiologic pe scară largă o reprezintă și informarea în ceea ce privește existența și prevenția bolilor, inclusiv a celor cu transmitere sexuală”, se mai arată în cererea președintelui Iohannis.

Articolul Senat: „educație sexuală” nu va fi numită „educație sanitară” apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

O scurtă istorie a Capitoliului Statelor Unite ale Americii și atacurile care l-au marcat

În timpul istoriei sale de peste 200 de ani, Capitoliul Statelor Unite ale Americii a fost locul principal în care Senatul și Camera Reprezentaților adoptă legile țării, locul în care președinții sunt inaugurați și în care rostesc anual discursurile despre Starea Națiunii.

Însă, deși Capitoliul a fost construit pentru a găzdui ramurile legislative, a mai fost și locul în care violențe cumplite precum incendii, atacuri armate și lupte au avut loc.

Flăcările distrug Capitoliul Statelor Unite în timpul războiului din 1812

Construirea Capitoliului a început oficial în septembrie 1793, atunci când președintele George Washington a depus prima piatră din temelie. Sclavii de culoare au fost cei care au construit, de fapt, Capitoliul. Congresul a început să folosească clădirea în 1800, anul în care guvernul federal și-a mutat operațiunile din Philadelphia la Washington, D.C. La fel ca multe alte clădiri federale din Washington, D.C., stilul în care a fost construit Capitoliul a fost bazat pe stilul neoclasic din secolul XIX, inspirat de arhitectura Greciei și Romei antice.

Construirea Capitoliului a continuat până la războiul din 1812, atunci când mobilizarea pentru luptă a țării a forțat o amânare a lucrărilor de construire. După un an de conflict între Statele Unite și Imperiul Britanic, trupele americane au incendiat o capitală din Canada colonială. Drept răzbunare, trupele britanice au ars clădiri federale din Washington, D.C., în 1814, inclusiv Casa Albă și Capitoliul.

Incendiul nu a distrus complet Capitoliul, însă a devastat îndeajuns de mult clădirea încât unii membri ai Congresului au sugerat relocarea guvernului federal înapoi în Philadelphia sau în alt oraș. În schimb, muncitorii au reconstruit Capitoliul și l-au extins pe măsură ce numărul statelor și a reprezentanților a continuat să crească. Astăzi, clădirea acoperă peste 1,5 milioane de m2 și conține mai mult de 600 de camere. De-a lungul următoarelor decenii, interacțiunile dintre acești membri ai Congresului au devenit tot mai tensionate și violente.

Violența din Congres erupe înainte de Războiul Civil

Perioada antebelică din SUA a fost marcată de violențe împotriva sclavilor de culoare, persoanelor de culoare libere și a aboliționiștilor. A fost o perioadă în care ziarele împotriva sclaviei se confruntau cu mulțimi violente, iar subiectul sclaviei îi făcea pe membrii Congresului să se atace între ei.

Unul dintre cele mai faimoase incidente de violență congresională este biciuirea lui Charles Sumner. În 1856, politicianul pro-sclavie Preston Brooks l-a bătut pe senatorul anti-sclavie Charles Sumner cu un baston chiar în încăpărea Senatului, lăsându-l aproape inconștient. Brooks a spus că a ales să îl atace pe Sumner pentru că nu a vrut să încalce o lege din 1839 privind duelarea, adopată la un an după ce un membru al Congresului l-a ucis pe altul în urma unui duel în Maryland, scrie History.

Biciuirea lui Sumner nu a fost un incident izolat. Istoricul Joanne B. Freeman a identificat alte peste 70 de violențe între membrii Congresului. În 1858, o bătaie a erupt între 30 de membri în Camera Reprezentanților la ora 2:00 dimineața, după ce un reprezentant din Sudul țării l-a apucat de gât pe unul din Nord. În 1860, un congressman pro-sclavie l-a amenințat pe unul anti-sclavie cu pistoale și bastoane în timp ce susținea un discurs împotriva sclaviei în Camera Reprezentanților.

Atunci când Abraham Lincoln a câștigat alegerile prezidențiale în 1860, statele americane din Sud au reacționat prin acte de secesiune și au declarat război Uniunii. Reprezentanții din Sud s-au revoltat împotriva propriei Uniuni, deși în timpul Războiului Civil, armata confederată nu a reușit niciodată să captureze D.C.

Atacuri armate și bombardamente la Capitoliu

Pe lângă duelurile și luptele fizice între membrii Congresului, oameni care nu erau membri ai Congresului au deschis focul și au plantat bombe în zona Capitoliului. În 1954, patru americani au deschis focul în Camera Reprezentanților, rănind cinci membri ai Congresului. Atacatorii au spus că motivul atacului a fost independența teritoriului american Puerto Rico. Locuitorii din Puerto Rico dețin cetățenie americană, însă nu pot vota la alegerile prezidențiale și nu beneficiază de reprezentanți în Congres.

Politicienii au supraviețuit, iar cei patru atacatori au fost trimiși la închisoare. Președintele Jimmy Carter a schimbat sentința unuia în 1977, oferind clemență celorlalți trei în 1979.

La data de 1 martie 1971, o bombă a explodat în clădirea Capitoliului. Deși explozia nu a rănit pe nimeni, incidentul a cauzat pagube de 300.000 de dolari. Grupul autointitulat Weather Underground pretindea că atacul a reprezentat un protest față de bombardamentele susținute de SUA asupra Republicii Populare Democrate Laos.

13 ani mai târziu, la data de 7 noiembrie 1983, o bombă a explodat la etajul al doilea al Senatului. Dispozitivul a fost detonat seara târziu și nimeni nu a fost rănit, însă a cauzat pagube de aproximativ 250.000 de dolari. Un grup numit Armed Resistance Unit a revendicat atacul, susținând că este răzbunare pentru acțiunile militare din Grenada și Liban. Șapte oameni au fost arestați în cele din urmă pentru legături cu atacul.

6 ianuarie 2021, o zi care va rămâne în istoria Statelor Unite ale Americii

Lăsând la o parte cauzele politice, nenumărați indivizi au comis sau amenințat cu violențe Capitoliul de-a lungul deceniilor. Aceste incidente includ și atacurile armate mortale din 1890 declanșate de conflictul dintre un reporter și un membru al Congresului, un atac armat mortal din 1998 asupra doi polițiști de către un bărbat tulburat mintal, dar și un episod în 2016 în care polițiștii au împușcat și au omorât un bărbat instabil mintal în timp ce acesta mânuia un pistol cu bile la Centrul pentru Vizitatori de la Capitoliu.

La data de 6 ianuarie 2021, în ziua în care reprezentanții s-au reunit pentru a formaliza rezultatele alegerilor prezidențiale americane din noiembrie 2020, sute de protestatari care îl susțineau pe președintele Donald Trump și doreau să răstoarne victoria electorală a lui Joe Biden au trecut de baricadele poliției și au luat cu asalt Capitoliul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce Washington D.C nu este un stat al SUA?

Donald Trump a emis un ordin prin care viitoarele clădiri federale trebuie să fie „frumoase”

O ”bucurie” nu vine niciodată singură! Războiul Civil American a adus cu sine câteva boli înfricoşătoare

Vicepremierul rus a declarat că vizita sa în SUA a fost anulată din cauza „celui de-al doilea război civil american”

Articolul O scurtă istorie a Capitoliului Statelor Unite ale Americii și atacurile care l-au marcat apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original