Showing posts with label port. Show all posts
Showing posts with label port. Show all posts

Marsilia, cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței

Al doilea cel mai mare oraș din Franța, Marsilia, este, de asemenea, și unul dintre porturile principale ale țării. Marsilia este situat în sudul Franței, la Marea Mediterană, la vest de Coasta de Azur. Totodată, Marsilia este prefectura departamentului Bouches-du-Rhône.

Districtul istoric al Marsiliei înconjoară portul natural cunoscut drept Vieux-Port sau Vechiul Port. La nord, intrarea în port este păzită de Fort St-Jean, o fortificaÈ›ie construită în secolul XVII, deÈ™i ruinele structurii originale din secolul XIII pot fi văzute È™i astăzi. Partea sudică a intrării în port este ocupată de  Fort St-Nicolas.

Alte clădiri istorice din jurul Vechiului Port includ Catedrala din Marsilia, construită în secolul XI pe ruinele unui templu roman antic, și Hôtel de Ville, construit în secolul XVII. Cel mai faimos monument al orașului Marsilia este basilica Notre-Dame-de-la-Garde, situată pe un deal la sud de port.

Marsilia este cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței

Instituțiile culturale ale Marsiliei includ muzee, opera și o companie națională de balet. Muzeul Istoric al Marsiliei și Muzeul Docurilor Romane găzduiesc descoperiri arheologice din trecutul antic al orașului.

Marsilia este un important centru de negoț și comerț. Complexul portuar Marseille-Fos, la nord-vest de oraș, este cel mai mare din Franța și printre cele mai mari din Europa. Majoritatea traficului o constituie importurile, în special cele de petrol.

Credit foto: Shutterstock

Industriile principale din regiunea Marsiliei includ rafinarea de petrol, metalurgia și producerea de chimicale. Cel mai vechi produs al orașului Marsilia este săpunul, care a fost produs aici începând cu secolul XV.

Marsilia a atras mulți imigranți din foste colonii franceze

Marsilia este cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței. A fost fondat ca Massalia de marinarii greci în secolul al VII-lea î.Hr. Orașul a fost anexat de romani în secolul I î.Hr. și a devenit un port prosper, însă a trecut printr-un declin după căderea Imperiului Roman. Marsilia a fost repopulat și transformat în punct de transport maritim în timpul Cruciadelor. Regiunea Provența, inclusiv Marsilia, a devenit parte din Franța în anul 1481.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, germanii au ocupat orașul și au aruncat în aer Vechiul Port în încercarea de a elimina mișcarea de rezistență franceză de acolo, scrie Britannica.

După război, Marsilia a fost reconstruit și industrializat. În timpul acestei perioade, orașul a atras mulți imigranți din foste colonii franceze, în special din nordul Africii. Populația estimată a Marsiliei era de 850.636 locuitori în 2011, iar în zona metropolitană locuiesc în jur de 1.560.000 de oameni.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Turul Franței, istoria celei mai cunoscute competiții sportive

Viața unui francez din secolul XIX, scrisă pe pielea sa conservată în mod unic, decriptată acum

Napoleon Bonaparte, întemeietorul Imperiului Francez şi marele geniu militar

Un cerc din piatră surprinzător, descoperit în Franța

Articolul Marsilia, cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței apare prima dată în Descopera.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo