În urmă cu 104 de ani avea loc cea mai mare bătălie de pe Frontul românesc din Primul Război Mondial: „Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane”

Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz au fost unele dintre cele mai importante bătălii din istoria poporului român.

Citeşte şi O descoperire făcută recent în Scoţia atestă modul ÎNFIORĂTOR în care erau torturate vrăjitoarele în Evul Mediu – FOTO

 

Citeşte şi Surprinzătoarea istorie a Downing Street 10, reşedinţa prim-ministrului al Marii Britanii – FOTO

Pe 24 iulie trupele germane conduse de generalul August von Mackensen trec în ofensivă, în zona Mărăşeşti.Armata a noua germană era poziţionată aici, pe Siret. În faţa ei erau dispuse trupele armatei a patra ruse. Copleşiţi de superioritatea adversarului, ruşii bat în retragere şi cer ajutorul românilor. Exista riscul ca linia frontului să fie spartă. Armata 1 română a intrat în luptă şi a reuşit să oprească ofensiva nemţilor spre Mărăşeşti.

Generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei a I-a, nota în ordinul de zi: „Aci cunoscu generalul german Mackensen ce este înfrângerea. Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane„.

Cele mai dure încleştări între armata românaă şi cea germană au avut loc chiar aici, unde ulterior s-a construit Mausoleul. Dramatismul acelei bătălii, fără îndoială una dintre cele mai importante din istoria poporului român, este dat şi de bilanţul ei. Peste 21.000 de mii de soldaţi români şi-au pierdut viaţa aici, au fost răniţi sau au fost daţi dispăruţi.

La două zile de la începerea asaltului de la Mărăşeşti, germanii pornesc ofensiva şi în zona Oituz. Planul era ca frontul să fie străpuns în cele doua locuri iar armatele română şi rusă, încercuite. „Nici pe aici nu se trece” a fost deviza soldaţilor români care cu mari jertfe au reuşit să ţină piept valurilor de atacuri. Caporalul Constantin Muşat a fost dovada vie a dăruirii cu care au luptat românii. Cu o mână amputată încă din timpul ofensivei din 1916, caporalul s-a întors pe front şi pentru că nu mai putea să folosească arma arunca grenade cu braţul sănătos.

Chiar dacă armata română a obţinut aceste victorii situaţia se complica pentru ţara noastră. Rusia încheie un armistiţiu separat cu Puterile Centrale. Încercuită din toate părţile România este obligată să facă acelaşi lucru. Astfel se încheie Pacea de la Bucureşti în care ţara noastră cedează Dobrogea, este supusă economic Germaniei iar armata este demobilizată. Tratatul de pace, care nu a fost niciodată ratificat de regele Ferdinand, este denunţat câteva luni mai târziu când devenise foarte clar că aliaţii vor câştiga războiul.

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 24 iulie:

1772 – A început Congresul de pace de la Focşani şi Bucureşti (până la 22.03.1773), în timpul căruia delegaţiile Moldovei şi Ţării Româneşti au cerut independenţa de fapt, sub garanţia Austriei, Rusiei şi Prusiei şi unirea celor două ţări româneşti.

1783 – S-a născut, în Columbia, Simon Bolivar, general şi om politic sud-american, unul dintre conducătorii mişcării de eliberare a popoarelor din America Latină (1810-1826) de sub dominaţia spanioă (m. 17 decembrie 1830).

1803 – S–a născut compozitorul Adolphe Charles Adam (baletele “Giselle”, “Corsarul”) (m. 3 mai 1856)

1864 – S-a înfiinţat Poliţia de Frontieră, actul de naştere al instituţiei fiind considerat Decretul nr. 892 din 24 iulie 1864, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care i–a reunit pe grănicerii moldoveni cu cei munteni într–o singură structură, organizată pe zece batalioane grupate în patru „inspectorii”.

1868 – La Viena, au fost semnate o Convenţie poştală între România şi Austro-Ungaria şi o Convenţie poştală româno–germană.

1876 – S-a format un nou guvern liberal pur, în frunte cu Ion C. Brătianu, care a condus România până în 1888 (cu excepţia perioadei aprilie-iunie 1881).

1886 – S–a născut actorul Mişu Fotino, fondator al Teatrului de Stat din Braşov. (m. 4 ianuarie 1970)

1897 – S-a născut Amelia Earhart (dispărută la 2 iulie 1937 în Pacific) a fost un pioner în aviaţie şi o militantă angajată pentru drepturile femeii.

1911 – S–a născut George Ivaşcu, critic şi istoric literar, publicist, fost director al revistei „România literară” (1971–1988) şi redactor–şef al revistei „Contemporanul” (1955–1971 (“Istoria literaturii române”, “Nicolae Filimon”, “Cumpăna cuvântului”) (m. 21 iunie 1988)

1921 – S–a născut tenorul Italian Giuseppe di Stefano. (m. martie 2008)

1923 – Convenţia de la Lausanne privind regimul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele este semnată şi de România.

1942 – A început bătălia pentru Caucaz, încheiată prin victoria armatelor sovietice la 9 octombrie 1943.

1949 – Sunt inaugurate primele Gospodării Agricole de stat după model sovietic.

1977 – A murit Emil Botta, actor, poet.A activat la Teatrul Naţional din Bucureşti şi în Compania Bulandra, Teatrul Comedia, SCITA, 13+1 (n. 15 sept 1911)

1978 – Generalul Ion Mihai Pacepa, adjunctul şefului Direcţiei Informaţii Externe, secretar de stat în Ministerul de Interne cere azil politic ambasadei SUA de la Bonn.

1990 – Senatul României adoptă un proiect de lege prin care se instituie ca sărbătoare naţională a României ziua 1 decembrie, zi în care, în anul 1918, prin unirea Transilvaniei cu România, s–a încheiat procesul constituirii statului naţional unitar român.

1997 – România şi Bulgaria au solicitat din nou liberalizarea circulaţiei în spaţiul Uniunii Europene.

1998 – Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat României un credit în valoare de 225 milioane de ECU, destinat finanţării etapei a treia de reabilitare a drumurilor naţionale.

2003 – Armata americană a dat publicităţii fotografii ale cadavrelor celor doi fii ai lui Saddam Hussein, Udai şi Qusai.

Articolul În urmă cu 104 de ani avea loc cea mai mare bătălie de pe Frontul românesc din Primul Război Mondial: „Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane” apare prima dată în Descopera.

Articol original

Marsilia, cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței

Al doilea cel mai mare oraș din Franța, Marsilia, este, de asemenea, și unul dintre porturile principale ale țării. Marsilia este situat în sudul Franței, la Marea Mediterană, la vest de Coasta de Azur. Totodată, Marsilia este prefectura departamentului Bouches-du-Rhône.

Districtul istoric al Marsiliei înconjoară portul natural cunoscut drept Vieux-Port sau Vechiul Port. La nord, intrarea în port este păzită de Fort St-Jean, o fortificație construită în secolul XVII, deși ruinele structurii originale din secolul XIII pot fi văzute și astăzi. Partea sudică a intrării în port este ocupată de  Fort St-Nicolas.

Alte clădiri istorice din jurul Vechiului Port includ Catedrala din Marsilia, construită în secolul XI pe ruinele unui templu roman antic, și Hôtel de Ville, construit în secolul XVII. Cel mai faimos monument al orașului Marsilia este basilica Notre-Dame-de-la-Garde, situată pe un deal la sud de port.

Marsilia este cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței

Instituțiile culturale ale Marsiliei includ muzee, opera și o companie națională de balet. Muzeul Istoric al Marsiliei și Muzeul Docurilor Romane găzduiesc descoperiri arheologice din trecutul antic al orașului.

Marsilia este un important centru de negoț și comerț. Complexul portuar Marseille-Fos, la nord-vest de oraș, este cel mai mare din Franța și printre cele mai mari din Europa. Majoritatea traficului o constituie importurile, în special cele de petrol.

Credit foto: Shutterstock

Industriile principale din regiunea Marsiliei includ rafinarea de petrol, metalurgia și producerea de chimicale. Cel mai vechi produs al orașului Marsilia este săpunul, care a fost produs aici începând cu secolul XV.

Marsilia a atras mulți imigranți din foste colonii franceze

Marsilia este cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței. A fost fondat ca Massalia de marinarii greci în secolul al VII-lea î.Hr. Orașul a fost anexat de romani în secolul I î.Hr. și a devenit un port prosper, însă a trecut printr-un declin după căderea Imperiului Roman. Marsilia a fost repopulat și transformat în punct de transport maritim în timpul Cruciadelor. Regiunea Provența, inclusiv Marsilia, a devenit parte din Franța în anul 1481.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, germanii au ocupat orașul și au aruncat în aer Vechiul Port în încercarea de a elimina mișcarea de rezistență franceză de acolo, scrie Britannica.

După război, Marsilia a fost reconstruit și industrializat. În timpul acestei perioade, orașul a atras mulți imigranți din foste colonii franceze, în special din nordul Africii. Populația estimată a Marsiliei era de 850.636 locuitori în 2011, iar în zona metropolitană locuiesc în jur de 1.560.000 de oameni.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Turul Franței, istoria celei mai cunoscute competiții sportive

Viața unui francez din secolul XIX, scrisă pe pielea sa conservată în mod unic, decriptată acum

Napoleon Bonaparte, întemeietorul Imperiului Francez şi marele geniu militar

Un cerc din piatră surprinzător, descoperit în Franța

Articolul Marsilia, cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței apare prima dată în Descopera.

Articol original

Identitatea unui soldat român ucis în Al Doilea Război Mondial, stabilită după zeci de ani

Un delegat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași a predat aparținătorilor rămășițele pământești ale unui militar român ucis în Al Doilea Război Mondial, ale cărui oseminte au fost descoperite în 2016 de către persoane civile în comuna Ciurea din județul Iași.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a descoperirii din 2016, o echipă formată din procurori militari criminaliști, polițiști și legiști a efectuat cercetarea la fața locului, fiind identificate obiecte de uz militar și oseminte omenești, la adâncimi de circa 0,05 m – 0,20 m.

De asemenea, în cauză au fost audiate persoane din comuna Ciurea, s-au obținut documente de arhivă care au probat desfășurarea unor operațiuni militare în primăvara–vara anului 1944, în zona comunei Ciurea, și s-a dispus efectuarea mai multor expertize (criminalistică, balistică și medico-legală antropologică).

„Expertiza criminalistică a stabilit că un obiect metalic ridicat de la fața locului este o plăcuță de identificare militară de fabricație germană cu inscripția: ‘MATR 129 CTG 1944’ și ‘REG 108 YM’, cercetările efectuate indicând faptul că plăcuța s-a aflat în dotarea Armatei Române iar posesorul acesteia a fost soldatul (r) Botezan Panfilie, născut la 1 februarie 1922 în comuna Sânbenedic din județul Alba, luat în evidența Centrului Militar Județean Alba la data de 2 aprilie 1943 și dat dispărut în 1944 în luptele de pe raza județului Iași”, se arată în comunicat.

Soldat la Batalionul 8 Vânători de Munte al Regimentului 108

Soldatul Botezan Pamfilie a fost mobilizat la 20 septembrie 1943 la Batalionul 8 Vânători de Munte al Regimentului 108. Acesta a plecat în misiune în zona de operații a batalionului la 24 aprilie 1944, iar la 27 august 1944 a fost declarat căzut în luptele de la Iași.

Conform procurorilor, la finalizarea cercetărilor s-a dispus o soluție de clasare, stabilindu-se că decesul a survenit în timpul operațiunilor militare, în care s-a folosit artileria.

După finalizarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași a efectuat demersurile necesare pentru înhumarea militarului.

„Predarea osemintelor s-a realizat la cimitirul din comuna Fărău, județul Alba, în prezența autorităților locale și județene, militare și civile și a locuitorilor din comună”, au mai transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Mediafax.

Articolul Identitatea unui soldat român ucis în Al Doilea Război Mondial, stabilită după zeci de ani apare prima dată în Descopera.

Articol original

Greta Garbo, printre cele mai fermecătoare și enigmatice staruri de cinema

Actrița suedeză americană Greta Garbo (născută Greta Lovisa Gustafsson) a fost una dintre cele mai fermecătoare și populare staruri ale cinematografiei anilor 1920 și 1930. Garbo a fost cunoscută mai ales pentru eroinele puternice și enigmatice pe care le-a interpretat.

Fiica unui muncitor ambulant, Greta Gustafsson a crescut în sărăcie într-o mahala din Stockholm. Lucra ca funcționară de magazine atunci când l-a întâlnit pe regizorul Erik Petschler, care i-a oferit un mic rol în „Luffar-Petter” (1922). Din 1922 până în 1924, Greta a studiat la Teatrul Dramatic Regal din Stockholm, iar în 1924 a jucat un rol major în „Saga lui Gösta Berling”. Regizorul filmului, Mauritz Stiller, i-a dat numele Garbo, iar în 1925 i-a asigurat un contract cu Metro-Goldwyn-Mayer (MGM) la Hollywood.

La început, șeful MGM, Louis B. Mayer, a fost sceptic în privința talentului lui Garbo. Totuși, Mayer și toți directorii de studio au fost impresionați de primul său film american, „The Torrent” (1926). Garbo avea o calitate luminoasă perfectă pentru filmele mute, astfel că Mayer a fost motivat să îi ofere un contract exclusiv și să-i crească salariul.

Mai târziu, Garbo a apărut în drame romantice populare precum „Flesh and the Devil” (1927), „Love” (1927), „A Woman of Affairs” (1928) și „The Kiss” (1929). Garbo a jucat adesea alături de John Gilbert, cu care a avut chiar și o relație intimă. Succesul lui Greta Garbo în această etapă a carierei sale nu s-a bazat numai pe personalitatea sa misterioasă și eterică, ci și pe interesul publicului pentru relația Garbo-Gilbert.

Care au fost primele cuvinte rostite de Greta Garbo într-un film sonor?

Apariția filmului sonor a crescut popularitatea lui Garbo, deși aceasta a fost mereu mult mai plăcută în Europa decât în ​​Statele Unite. „Garbo vorbește!” a fost sloganul promoțional al MGM pentru „Anna Christie” (1930), primul film sonor al lui Garbo. Primele ei cuvinte rostite pe ecran au fost „Dă-mi un whisky” și au dezvăluit o voce răgușită. Asta i-a adus un plus de atracție și personalitate oarecum androgină. De asemenea, „Anna Christie” a fost unul dintre cele două filme pe care Garbo le-a făcut în 1930, celălalt fiind „Romance”, pentru care Garbo a fost nominalizată la premiile Oscar.

Fără îndoială, filmele cele mai cunoscute ale Gretei Garbo sunt „Anna Karenina” (1935), „Camille” (1936) și „Ninotchka” (1939). Cea din urmă a fost o comedie romantică, regizată de Ernst Lubitsch, în care Garbo și-a dovedit abilitățile de comedie. Poate cel mai popular film al ei, „Ninotchka” i-a adus lui Garbo încă o nominalizare la premiile Oscar, scrie Britannica.

Garbo a fost tratată cu succes de cancer la sân

Al Doilea Război Mondial ar fi fost un factor în sfârșitul carierei pe marile ecrane pentru Garbo. Având în vedere că filmele ei erau mai populare în străinătate decât în SUA, directorii MGM ar fi conspirat să pună capăt carierei lui Garbo. Astfel, au distribuit-o într-un film despre care știau că va fi un eșec, comedia „Two-Faced Woman” (1941). Contrar percepției populare, Garbo nu a renunțat la Hollywood după acest film.

A fost adusă înapoi pe marile ecrane aproape de două ori, o dată pentru a-l înfățișa pe George Sand, iar a doua oară pentru a juca în „The Paradine Case” (1947), de Alfred Hitchcock. Însă, Garbo a ales să se pensioneze definitiv, o decizie care a făcut-o și mai enigmatică în ochii fanilor săi. După o carieră de 20 de ani, Garbo a trăit următoarele cinci decenii în apartamentul ei din New York și nu a făcut apariții publice. A fost distinsă cu un Oscar onorific în 1955, însă nu a participat la ceremonie.

Garbo a fost tratată cu succes de cancer la sân spre sfârșitul vieții. La data de 15 aprilie 1990, la vârsta de 84 de ani, a murit în spital din cauza unei pneumonii și insuficiențe renale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Nicole Kidman, actrița care fascinează de mai bine de 30 de ani. Pasiunea ascunsă a australiencei

De ce refuză actrița Keira Knightley să mai joace în scene de sex regizate de bărbaţi

Actriţa britanică Emma Thompson a fost înnobilată

Cine este nepoata lui Charlie Chaplin, frumoasa actriţă care a avut un rol important în Game of Thrones

Articolul Greta Garbo, printre cele mai fermecătoare și enigmatice staruri de cinema apare prima dată în Descopera.

Articol original

Cum va arăta lumea în 2040? Scenariile dintr-un raport al serviciilor de informaţii din SUA

Bolile, decalajul dintre bogaţi şi săraci, schimbările climatice şi conflictele dintre şi între naţiuni vor prezenta provocări mai mari în deceniile următoare, pandemia COVID-19 înrăutăţind deja unele dintre aceste probleme, se arată un raport de informaţii al SUA.

Scenariile sunt expuse într-un raport al serviciilor de informaţii din SUA.

Rivalitatea dintre China şi o coaliţie de naţiuni occidentale condusă de SUA se va intensifica probabil, alimentată de schimbări militare, demografie, tehnologie şi diviziuni asupra modelelor de guvernare, se arată în raportul Global Trends 2040: A More Contested World.

Puterile regionale şi actorii nestatali pot exercita o influenţă mai mare, cu un rezultat probabil ce va duce la „un mediu geopolitic mai predispus la conflicte şi mai volatil şi o cooperare internaţională slabită”.

Cea mai mare „întrerupere globală” de după cel de-al Doilea Război Mondial

Raportul celor mai buni analişti ai serviciilor de informaţii din SUA, care este produs la fiecare patru ani, a evaluat tendinţele politice, economice, sociale şi de altă natură care cel mai probabil vor forma mediul de securitate în următorii 20 de ani, relatează Reuters.

„Intenţia noastră este de a ajuta factorii de decizie politică şi cetăţenii să se pregătească pentru o serie de posibile scenarii pentru viitor”, au scris autorii, menţionând că nu fac previziuni specifice.

Provocări precum schimbările climatice, bolile, crizele financiare şi perturbările tehnologice „sunt susceptibile de a se manifesta mai frecvent şi intens în aproape fiecare regiune şi ţară”, se precizează în raport.

Pandemia de coronavirus care a ucis peste 3 milioane de oameni a marcat cea mai mare „întrerupere globală” de după cel de-al Doilea Război Mondial, cu consecinţele care vor dura probabil ani de zile.

Anumite tendinţe par să accelereze sau să devină mai puternice din cauza pandemiei

COVID-19 a expus şi uneori a extins disparităţile în domeniul sănătăţii, a ridicat datoriile naţionale, a accelerat naţionalismul şi polarizarea politică, a adâncit inegalităţile, a alimentat neîncrederea în guvern şi a evidenţiat eşecul cooperării internaţionale.

În acest proces, acesta încetineşte şi posibil inversează progresul în combaterea sărăciei, a bolilor şi a inegalităţii de gen. Raportul prevede că multe probleme cauzate de pandemie vor creşte până în 2040.

„Există un anumit set de tendinţe pe care le-am identificat, care par să se accelereze sau să devină mai puternice din cauza pandemiei”, potrivit Mediafax.

Raportul a prezentat cinci scenarii posibil pentru cum va arăta lumea în 2040. Cel mai optimist scenariu prezintă – „ o renaştere a democraţiilor” – în care guvernele democratice s-ar dovedi „mai capabile să încurajeze cercetarea ştiinţifică şi inovaţia tehnologică, catalizând un boom economic”.

Cel mai pesimist scenariu prezintă o acutizare a vulnerabilităţilor a susţinut modul în care COVID-19 şi încălzirea globală ar putea distruge aprovizionarea cu alimente la nivel mondial, ducând la revolte în Philadelphia care ucid „mii de oameni”.

Articolul Cum va arăta lumea în 2040? Scenariile dintr-un raport al serviciilor de informaţii din SUA apare prima dată în Descopera.

Articol original

Războiul uitat de istorici: confruntarea dintre italieni și japonezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

După cum știm, Germania nazistă, Italia fascistă și Japonia imperialistă au format ”Axa” Berlin-Roma-Tokyo, aceste puteri fiind cunoscute drept puterile Axei, ce au fost învinse de puterile Aliate în 1945, punându-se astfel capăt celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai puțin cunoscut este însă faptul că o parte din forțele italiene staționate în Orientul Îndepărtat au intrat în conflict cu Japonia, în urma retragerii Italiei din războiul purtat împotriva Aliaților, ce tocmai înclinaseră în favoarea lor balanța.

Stagnarea Germaniei pe frontul de Est și intervenția americană din Peninsula Italică au constituit factorii principali care au condus la arestarea dictatorului Benito Mussolini.

În consecință, în septembrie 1943, japonezii au reacționat cu fermitate și au chestionat toți cetățenii italieni aflați în acea perioadă în Japonia sau Manchuko, dorind să se asigure că rămân loiali Ducelui și continuă să susțină cauza germană, nelăsându-se ”corupți de lașitatea” regelui de Savoia, Victor Emmanuel al III-lea.

Cei care și-au recunoscut loialitatea față de rege, au fost arestați pe loc și trimiși în lagăre de concentrare, iar cei care au jurat că nu au de gând să încalce legământul Tratatului Tripartit, și-au putut relua activitățile, rămânând însă sub supravegherea Kempeitai-ului (poliției militare japoneze).

Arestarea submarinelor italiene

Vestea predării Italiei în fața trupelor aliate nu a ajuns la majoritatea ambarcațiunilor italiene aflate în Marea Chinei sau în apele teritoriale ale Japoniei. Astfel, trei submarine italienești însărcinate inițial cu misiunea de a transporta o cantitate mare de cauciuc din Singapore spre Europa, suplimentând astfel efortul de război italo-german, aveau să fie arestate de armata japoneză.

Singapore se afla la acea dată sub ocupație japoneză și reprezenta un important punct comercial, iar marinarii italieni aflați la bordurile submarinelor Giuliani, Cappellini și Torelli au fost extrem de surprinși să vadă ostilitatea autorităților japoneze, scandalizate de știrea ieșirii Italiei din al Doilea Război Mondial.

Deși soldații italieni au încercat să comunice forțelor nipone faptul că nu doresc să încheie ostilitățile cu Aliații și că le-ar putea fi de folos, aceștia au fost luați drept prizonieri.

După câteva săptămâni, majorității marinarilor și ofițerilor italieni le-a fost permisă eliberarea și angrenarea în cadrul operațiunilor navale, după ce autoritățile nipone au hotărât că aceștia sunt de încredere și ar putea fi de ajutor împotriva forțelor anglo-americane din regiune.

Submarinele italiene, preluate de marina germană

Submarinele au fost preluate de marina germană, iar comandamentul Kriegsmarine-i a hotărât redenumirea ambarcațiunilor (devenite U.IT.23, U.IT.24 și U.IT.25) și numirea unor noi ofițeri.

Activitatea acestora a continuat până când U.IT.23 (fostul Giuliani) a fost scufundat în februarie 1944 de un submarin al Royal Navy, iar celelalte două submarine au fost cedate de germani, marinei japoneze, odată cu capitularea celui de-al III-lea Reich.

Istoria submarinului Torelli avea să continue sub autoritate japoneză până pe 30 august 1945, de pe bordul acestuia consemnându-se chiar ultima reușită notabilă a marinei japoneze, care cu ajutorul artileriei antiaeriene aflate la bordul ambarcațiunii, a doborât un avion bombardier american de tipul B-25 Mitchell.

Italienii aveau să opună însă rezistență japonezilor în apropiere de Beijing, unde Italia deținea un micuț teritoriu numit Concesiunea italiană de la Tianjin. Guvernul chinez cedase o suprafață de 458 km² în 1901, Regatului Italiei, iar din 1902 teritoriul a fost administrat de către un consul italian.

Micuța colonie italiană a prosperat pe parcursul deceniilor, iar la momentul retragerii țării mamă din războiul în care fusese aliată cu cea mai mare putere asiatică a momentului, situația comunității italiene din Tianjin devenise dramatică.

Aceasta se temea de faptul că japonezii nu vor da dovadă de omenie în momentul în care ar fi ajuns în controlul teritoriului, rezidenții italieni urmând a fi cel mai probabil arestați, trimiși în lagăre de concentrare sau poate chiar executați. Astfel, cei aproximativ 600 de soldați italieni aflați în Tianjin au îndrăznit în mod surprinzător să se opună forțelor japoneze, net superioare din toate punctele de vedere.

Această opoziție s-a manifestat cu puțin timp în urma unei alte confruntări italo-japoneze, chiar mai dramatice, când aproximativ 100 de soldați italieni s-au baricadat în clădirea unei stații radio aflate în Beijing, garnizoanele rezistând eroic în jur de 24 de ore forțelor japoneze, ce înconjuraseră clădirea inclusiv cu blindate.

Confruntarea dintre italieni și japonezi, pe teritoriu chinez

Forțele italiene din Tianjin, conduse de comandantul Carlo Dell’Acqua, dispuneau de mai multe resurse decât micuța garnizoană din Beijing, însă trupele conduse de colonelul Tanaka împotriva principalei garnizoane italiene din China, depășeau 6000 de soldați la momentul atacului.

Tanaka a solicitat în primă fază predarea forțelor italiene, acestea au refuzat, dar amplitudinea focului deschis ulterior de către artileria japoneză a făcut rapid de înțeles faptul că o rezistență de durată ar pricinui moartea inutilă a prea multor civili.

Astfel, mulți ofițeri italieni au refuzat să dea curs unei confruntări lipsite de perspective, iar inclusiv cei care au dorit să opună rezistență, recunoscuseră caracterul mai degrabă simbolic al acesteia.

Dell’Acqua a hotărât în scurt timp predarea forțelor italiene, ce au ajuns în marea lor parte în captivitate japoneză, cu excepția notabilă a unui număr de aproximativ 170 de soldați, ce se declaraseră loiali Republicii Sociale Italia (marionetă a Germaniei) reprezentată de Benito Mussolini, ce tocmai fusese eliberat pe 12 septembrie 1943 din captivitate de către o unitate germană de parașutiști, condusă de celebrul Otto Skorzeny.

Concesiunea italiană din Tianjin a fost ulterior cedată oficial statului marionetă a Japoniei, Republica Chineză condusă de Wang Jingwei.

În urma morții lui Mussolini și înfrângerii definitive a Germaniei naziste, Italia hotărăște să declare oficial război Japoniei pe 14 iulie 1945, pentru a putea sta ulterior la masa învingătorilor cu ocazia Conferinței de Pace de la San Francisco. Prim-ministrul britanic Winston Churchill și secretarul de stat american John Foster Dulles au sesizat intenția politică a guvernului italian și s-au opus includerii Italiei în cadrul Conferinței.

Relațiile diplomatice italo-japoneze urmau să fie reluate în 1951, cele două țări potente din punct de vedere economic semnând ulterior diverse acorduri și tratate bilaterale, făcând astfel total uitate tensiunile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care în general inclusiv cărțile de istorie omit să le amintească.

Articolul Războiul uitat de istorici: confruntarea dintre italieni și japonezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Ziua în care a început a doua mare conflagraţie mondială. Dominaţia nazistă în Europa, de la Anschluss la atacul împotriva Uniunii Sovietice

În acest context, vă prezentăm mai jos cele mai importante momente ale ascensiunii Germaniei naziste conduse de Adolf Hitler, către o dominaţie cvasitotală a Europei, ce a durat opt ani.

Citeşte şi 103 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un clip emoţionant: ”Ajutaţi România!”

 

Citeşte şi Dintr-o greşeală, americanii au fost pe punctul de a declanşa un război nuclear împotriva sovieticilor. ”Da, jumătate din Soare tocmai a explodat!”

 

– 5 noiembrie 1937: Hitler, ajuns la putere în 1933, anunţă că vrea să creeze „Germania Mare”, care să reunească toţi vorbitorii de limbă germană din Europa Centrală şi de Est.

– 12 martie 1938: Germania realizează „Anschluss”-ul, prin invadarea Austriei. Franţa şi Marea Britanie se limitează la proteste.
Advertisement

– 30 septembrie: La Munchen, Hitler, Benito Mussolini, Neville Chamberlain şi Edouard Daladier semnează acorduri care prevăd evacuarea regiunii Sudeţi (din Cehoslovacia) de către cehii care nu vorbesc limba germană, înainte de 10 octombrie. „Aveaţi de ales între dezonoare şi război. Aţi ales dezonoarea, veţi avea război”, declară viitorul prim-ministru britanic Winston Churchill.

– 15 martie 1939: Germania ocupă toată Boemia şi Moravia, iar Slovacia devine un stat pronazist.

– 23 august: Pactul germano-sovietic de „neagresiune”.

– 1 septembrie: Germania invadează Polonia.

– 3 septembrie: Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă, apoi Franţa declară război Germaniei. Începutul „războiului ciudat”.

– 17 septembrie: Uniunea Sovietică atacă Polonia, prin frontiera sa de est.

– 30 noiembrie-12 martie 1940: Război între sovietici şi finlandezi.

– 8 aprilie 1940: Germania invadează Danemarca

– 10 mai: Germania atacă şi ocupă Olanda şi Belgia, şi lansează „campania pentru Franţa”.

– 10 iunie: Italia, aliata Germaniei, declară război Franţei.

– 14 iunie: Trupele germane intră în Paris.

– 16 iunie: Preşedintele Consiliului francez, Paul Reynaud, demisionează şi este înlocuit de mareşalul Philippe Petain.

– 17 iunie: Petain acceptă armistiţiul, semnat la 22 iunie.

– 18 iunie: Generalul Charles de Gaulle, care a fost numit cu câteva zile mai înainte subsecretar de Stat de Război de către Reynaud, lansează de la Londra un apel la rezistenţă. Franţa se împarte într-o zonă nordică „ocupată” şi o zonă sudică „liberă”.

– 24 iunie: Armistiţiu cu Italia, care ocupă o mică parte din Franţa.

– 27 septembrie: Semnarea pactului tripartit între Germania, Italia şi Japonia.

– iulie-noiembrie: În Franţa are loc începerea organizării de grupări de rezistenţă. În Anglia, Londra este bombardată de armata germană.

– 7 octombrie: Intrarea trupelor germane în România.

– 23 octombrie: Întrevedere Hitler-Franco la Hendaye, în Franţa.

– 24 octombrie: Întrevedere Hitler-Petain la Montoire.

– 11 noiembrie: Prima manifestaţie la Paris.

– decembrie: Preşedintele american Franklin Delano Roosevelt, care tocmai fusese ales pentru a treia oară, anunţă o lege „Împrumut-închiriere”, care permite împrumutarea de material de război britanicilor.

– martie 1941: Ofensivă germană în Libia.

– 6 aprilie: Invadarea Iugoslaviei şi Greciei.

– 25 aprilie: Trupele germane intră în Atena.

– 22 iunie: Germania atacă Uniunea Sovietică (operaţiunea „Barbarossa”). Trupele naziste sunt oprite rapid. Începutul decăderii Germaniei naziste.

Comunitatea internaţională comemorează marți, 1 septembrie, 81 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial.

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 1 septembrie:

1715 – A încetat din viaţă Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei (1643-1715), supranumit „Regele Soare”, cel căruia îi este atribuită expresia „Statul sunt eu”. (n. septembrie 1638)

1854 – S-a născut Engelbert Humperdinck, compozitor german care a compus opera „Hansel şi Gretel” (m. 1921)

1870 – A avut loc Bătălia de la Sedan, în urma căreia împăratul francez Napoleon al III-lea devine prizonier

1893 – Parlamentul României a promulgat Legea asupra Jandarmeriei Rurale, actul de naştere al Jandarmeriei Române
Advertisement

1900 – S-a născut Henriette Yvonne Stahl, scriitoare (Între zi şi noapte; Fratele meu, omul; Orizont, linie severă) (m. mai 1984)

1901 – S-a născut Marin Iorda, prozator şi dramaturg, director de teatre pentru copii, autor al unuia dintre primele desene animate româneşti, avându-l ca personaj pe Haplea (m. 25 iunie 1972)

1914 – Oraşul Sankt Petersburg este redenumit Petrograd

1916 – Bulgaria declară război României

1922 – S-a născut actorul italian Vittorio Gassman (m. 2000)

1928 – Ahmed Zogu se proclamă rege al Albaniei

1944 – A încetat din viaţă Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg, creator al romanului românesc modern. (Opere: Ion, Pădurea spânzuraţilor, Adam şi Eva, Răscoala) (n.  27 noiembrie 1885)

1955 – S-a înfiinţat Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca. Concertul inaugural a avut loc la data de 4 decembrie 1955

1969 – Colonelul Moammar Gadafi preia puterea în Libia

1985 – Un echipaj francezo-american a descoperit epava transatlanticului Titanic

1991 – Uzbekistanul îşi declară independenţa faţă de URSS

1996 – A încetat din viaţă jucătorul şi antrenorul de fotbal Ion Oblemenco (n. mai 1945)

Articolul Ziua în care a început a doua mare conflagraţie mondială. Dominaţia nazistă în Europa, de la Anschluss la atacul împotriva Uniunii Sovietice apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original