Slider

COTNARI a investit în rebrandigul gamei în 2020

0

Produsul de bază, Grasa de Cotnari, se bucură de o sticlă nouă, embosată, o etichetă nouă, un produs nou și o platformă nouă de comunicare. COTNARI, unul dintre cei mai mari producători de vinuri cu denumire de origine controlată din Europa, a lansat în anul 2018 o gamă nouă – ZAZ. Această gamă se adresează unei noi generații de consumatori care acum descoperă vinul și își doresc vinuri plăcute, ușor de înțeles și, mai ales, de cumpărat. Gama este completă, având atât vinuri liniștite, cât și vinuri spumante din soiuri 100% românești.

Deși un an marcat de pandemie și de restricțiile aplicate HoReCa, 2020 a însemnat rebrandingul gamei iconice Cotnari. După 23 de ani, gama al cărui produs de bază este Grasa de Cotnari se bucură de o sticlă nouă, embosată (unică în segmentul de preț), o etichetă nouă, un produs nou – roze din Busuioacă – și o platformă nouă de comunicare.

Deși un an marcat de pandemie și de restricțiile aplicate Horeca, 2020 a însemnat rebrandingul gamei iconice Cotnari

Segmentul Horeca a crescut organic în ultimii ani și a determinat compania să promoveze gamele premium de la Casa de Vinuri Cotnari: Domenii, Domenii Euforia și foarte apreciata gamă Colocviu.

„Aceste noutăți sunt completate de un focus de business pe zona spumantelor, unde dorim să devenim lider în viitorul apropiat printr-o ofertă complexă de produs la nivel de varietate și preț. Am fost mereu un jucător important în zona poziționării value for money și suntem îndreptățiți să construim în continuare în această zonă”, ne-a declarat Dl. Ștefan Chirițescu, Director de Marketing Cramele Cotnari.

Creșterea portofoliului de produse Cotnari

În ultimii 4 ani, portofoliul Cotnari a crescut exponențial. În plus, există nevoia unei noi divizii comerciale care să se asigure că vinurile sunt bine puse în piață. Astfel, s-a născut entitatea Cramele Cotnari, care asigură suport de vânzare pe cele două portofolii Cotnari S.A. și Casa de Vinuri Cotnari.

Spumantele din soiuri 100% românești, Busuioacă, Tămâioasă Românească sau Frâncușa, sunt pariul asumat de creștere în viitor. Compania a crescut organic pe acest segment și își descoperă potențialul uriaș de care dispune și pe care este obligată să îl valorifice, în folosul consumatorilor și a pieței.

Spumantele din soiuri 100% românești, Busuioacă, Tămâioasă Românească sau Frâncușă, sunt pariul asumat de creștere în viitor

De asemenea, vinificarea în sec pe gamele premium de la Domenii și Colocviu a unor soiuri tradiționale ca Grasa de Cotnari, Tămâioasă Românească sau Busuioacă sunt o experiență minunată pentru generațiile noi de consumatori de vin.

„În zona de entry level, Eticheta Galbenă este o gamă foarte bine primită de public, iar rebrandingul de pe Gama Cotnari ne-a asigurat o poziție solidă în piață în zona de mainstream. Avem o creștere constantă și sănătoasă, ceea ce pentru un jucător atât de mare cum suntem noi nu poate fi decât îmbucurător”, precizează Directorul de Marketing.

Cele mai recente soiuri

Cotnari S.A. și Casa de Vinuri Cotnari (divizia de vinuri premium) se bucură de 1.800 de hectare de soiuri 100% românești – cu precizarea că peste 1.600 de hectare sunt cu viță de vie tânără, plantată începând cu anul 2007, un diferențiator unic pentru piața locală și, în viitor, și pentru cea internațională.

În podgoria Cotnari întâlnim soiul care definește Grasa de Cotnari, Feteasca Albă, Tămâioasa Românească, Busuioaca, Frâncușa și Feteasca Neagră care s-a întors acasă. În ceea ce privește Feteasca Neagră, trebuie menționat faptul că producția anului 2019 va oferi o paletă de vinuri minunate din gamele Selecții, Domenii și Castel Vlădoianu.

Anul acesta, Cotnari a obținut o producție de 11 tone, puțin mai puțin decât în anul precedent, însă de o calitate foarte bună

Piața vinului este o piață în creștere, însă trebuie menționat și faptul că 75% din volume sunt făcute de vinuri cu prețuri de raft de până la 15 lei. Acest lucru înseamnă că există potențial de creștere, însă mai întâi trebuie acordată o atenție suplimentară educării corespunzătoare a consumatorilor.

„Digitalul care ne-a schimbat tuturor viața, mai ales în 2020, va juca un rol fundamental în modul în care consumatorii noștri se vor raporta la vinuri: recenziile, grupurile virtuale de discuții între pasionați și, de ce nu, promoțiile la vinuri noi și mai puțin necunoscute vor face să avem un consumator mai curios și mai interesat de vinuri”, afirmă Dl. Chirițescu.

Importanța turismului oenologic și a evenimentelor offline

Pentru Cotnari, mixul de comunicare se bazează pe o combinație de TV-digital, pentru gamele mainstream, și digital-experiențial pentru gamele premium. Cotnari este, mai întâi de toate, un producător cu un nume enorm și cu o ofertă corectă de vinuri. Plecând de la acest principiu, activitatea companiei urmează trei direcții principale: focusarea pe gamele mainstream, pe segmentul online și campanii tactice pentru a susține gamele premium.

Modernizarea este un proces continuu, fie că vorbim de linia de producție sau de tehnicile de vinificare, dar cea mai mare noutate a anului 2021 va fi lansarea Cramei Axinte. Această cramă nouă va ajuta la procesul de întinerire a mărcilor Cotnari și, în aceeași măsură, va oferi o experiență completă vizitatorilor.

În ultimii 5-10 ani, s-a putut observa o anume efervescență în jurul vinului. Creșterea interesului pentru roze a adus în categorie oameni noi și dornici să afle mai multe despre acestea, în timp ce spumantele sunt noii copii teribili ai categoriei, cu un potențial de creștere foarte bun. Consumatorul educat și matur virează către roșu sec, dar în logica cifrelor mari, 50% din piață este reprezentată de consum de vin alb dulce și demidulce.

„Avantajul portofoliului nostru este că avem o ofertă pentru orice tip de consumator: Gama Cotnari este dedicată marelui public, Domenii Euforia și Colocviu răspund pieței cu niște roze-uri excelente, iar spumantele din gama Selecții, Zaz și Colocviu sunt din ce în ce mai căutate”, explică reprezentantul companiei.

Medaliile de aur și argint câștigate încununează munca depusă de toată echipa care stă în spatele a ceea ce înseamnă Cotnari. Cel mai important premiu este însă faptul că oamenii aleg produsele Cotnari, produse cu tradiție, de calitate recunoscută pe piață, atât la nivel național, cât și internațional.

Campanii de implicare socială

În ceea ce privește filosofia de responsabilitate socială a COTNARI, aceasta este reflectată de 3 proiecte mari. În martie – aprilie anul curent, Cotnari a donat 10% din profit pentru dotarea unui spital COVID. Publicul a fost cel care a ales spitalul, votându-l pe site-ul Cotnari, iar campania s-a bucurat de un amplu mix de comunicare, care a inclus TV și digital.

Cotnari SA s-a implicat în susținerea domeniului Horeca, unul dintre segmentele economiei cele mai afectate de pandemie

De asemenea, Cotnari SA s-a implicat în susținerea domeniului Horeca, unul dintre segmentele economiei cele mai afectate de pandemie.

„Am dezvoltat programul de suport pentru Horeca Cumperi pentru acasă, ieși și la terasă, un program cu o mecanică inovativă online-offline: orice achiziție de pe shopul nostru www.cramelecotnari.ro venea însoțită de un voucher care putea fi transformat într-o sticlă de vin în locațiile partenere. Pentru fiecare voucher utilizat, locația primea două sticle de vin gratuit. Peste 200 de locații din toată țara s-au bucurat de beneficiile acestui program, iar programul este încă activ și dorim să-l rafinăm și pentru anul care urmează”, detaliază Dl. Chirițescu.

Școala online sau lipsa ei a fost unul dintre subiectele mari de discuție ale anului 2020. Cotnari și-a dorit să se implice și în acest domeniu, prin dotarea unor săli de clasă cu aparatură electronică pentru copii. Pe www.cramelecotnari/vinultau pasionații de vin, influenceri sau, pur și simplu, oameni buni au putut să-și creeze propriul pachet de vin. Cotnari a acordat 15% discount la aceste pachete, iar 10% din valoarea lor va fi donată pentru această cauză. La rândul său, pachetul cu cele mai multe vânzări îi va aduce creatorului o ediție limitată de 150 de sticle de vin etichetate cu numele lui.

„Ca dovadă că știm să ne unim la greu, Marian Olteanu de la Gramma și-a făcut și promovat propriul pachet din vinurile noastre, Frații de Vita, reprezentați de Cătălin și Adrian Păduraru, au adăugat o carte în propriul pachet, iar o cafenea din Iași a atașat pachetului o selecție de cafea. Folosesc acest prilej să le mulțumesc celor peste 50 de oameni generoși care s-au înscris în joaca noastră și ne-au ajutat să facem un mic bine. Fiecare dintre ei este deja un câștigător”, concluzionează Dl. Ștefan Chirițescu, Director de Marketing Cramele Cotnari.

 

 

Articolul COTNARI a investit în rebrandigul gamei în 2020 apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo