Slider

Identitatea unui soldat român ucis în Al Doilea Război Mondial, stabilită după zeci de ani

0

Un delegat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași a predat aparținătorilor rămășițele pământești ale unui militar român ucis în Al Doilea Război Mondial, ale cărui oseminte au fost descoperite în 2016 de către persoane civile în comuna Ciurea din județul Iași.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a descoperirii din 2016, o echipă formată din procurori militari criminaliști, polițiști și legiști a efectuat cercetarea la fața locului, fiind identificate obiecte de uz militar și oseminte omenești, la adâncimi de circa 0,05 m – 0,20 m.

De asemenea, în cauză au fost audiate persoane din comuna Ciurea, s-au obținut documente de arhivă care au probat desfășurarea unor operațiuni militare în primăvara–vara anului 1944, în zona comunei Ciurea, și s-a dispus efectuarea mai multor expertize (criminalistică, balistică și medico-legală antropologică).

„Expertiza criminalistică a stabilit că un obiect metalic ridicat de la fața locului este o plăcuță de identificare militară de fabricație germană cu inscripția: ‘MATR 129 CTG 1944’ și ‘REG 108 YM’, cercetările efectuate indicând faptul că plăcuța s-a aflat în dotarea Armatei Române iar posesorul acesteia a fost soldatul (r) Botezan Panfilie, născut la 1 februarie 1922 în comuna Sânbenedic din județul Alba, luat în evidența Centrului Militar Județean Alba la data de 2 aprilie 1943 și dat dispărut în 1944 în luptele de pe raza județului Iași”, se arată în comunicat.

Soldat la Batalionul 8 Vânători de Munte al Regimentului 108

Soldatul Botezan Pamfilie a fost mobilizat la 20 septembrie 1943 la Batalionul 8 Vânători de Munte al Regimentului 108. Acesta a plecat în misiune în zona de operații a batalionului la 24 aprilie 1944, iar la 27 august 1944 a fost declarat căzut în luptele de la Iași.

Conform procurorilor, la finalizarea cercetărilor s-a dispus o soluție de clasare, stabilindu-se că decesul a survenit în timpul operațiunilor militare, în care s-a folosit artileria.

După finalizarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași a efectuat demersurile necesare pentru înhumarea militarului.

„Predarea osemintelor s-a realizat la cimitirul din comuna Fărău, județul Alba, în prezența autorităților locale și județene, militare și civile și a locuitorilor din comună”, au mai transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Mediafax.

Articolul Identitatea unui soldat român ucis în Al Doilea Război Mondial, stabilită după zeci de ani apare prima dată în Descopera.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo