Identitatea unui soldat român ucis în Al Doilea Război Mondial, stabilită după zeci de ani

Un delegat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași a predat aparținătorilor rămășițele pământești ale unui militar român ucis în Al Doilea Război Mondial, ale cărui oseminte au fost descoperite în 2016 de către persoane civile în comuna Ciurea din județul Iași.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a descoperirii din 2016, o echipă formată din procurori militari criminaliști, polițiști și legiști a efectuat cercetarea la fața locului, fiind identificate obiecte de uz militar și oseminte omenești, la adâncimi de circa 0,05 m – 0,20 m.

De asemenea, în cauză au fost audiate persoane din comuna Ciurea, s-au obținut documente de arhivă care au probat desfășurarea unor operațiuni militare în primăvara–vara anului 1944, în zona comunei Ciurea, și s-a dispus efectuarea mai multor expertize (criminalistică, balistică și medico-legală antropologică).

„Expertiza criminalistică a stabilit că un obiect metalic ridicat de la fața locului este o plăcuță de identificare militară de fabricație germană cu inscripția: ‘MATR 129 CTG 1944’ și ‘REG 108 YM’, cercetările efectuate indicând faptul că plăcuța s-a aflat în dotarea Armatei Române iar posesorul acesteia a fost soldatul (r) Botezan Panfilie, născut la 1 februarie 1922 în comuna Sânbenedic din județul Alba, luat în evidența Centrului Militar Județean Alba la data de 2 aprilie 1943 și dat dispărut în 1944 în luptele de pe raza județului Iași”, se arată în comunicat.

Soldat la Batalionul 8 Vânători de Munte al Regimentului 108

Soldatul Botezan Pamfilie a fost mobilizat la 20 septembrie 1943 la Batalionul 8 Vânători de Munte al Regimentului 108. Acesta a plecat în misiune în zona de operații a batalionului la 24 aprilie 1944, iar la 27 august 1944 a fost declarat căzut în luptele de la Iași.

Conform procurorilor, la finalizarea cercetărilor s-a dispus o soluție de clasare, stabilindu-se că decesul a survenit în timpul operațiunilor militare, în care s-a folosit artileria.

După finalizarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași a efectuat demersurile necesare pentru înhumarea militarului.

„Predarea osemintelor s-a realizat la cimitirul din comuna Fărău, județul Alba, în prezența autorităților locale și județene, militare și civile și a locuitorilor din comună”, au mai transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Mediafax.

Articolul Identitatea unui soldat român ucis în Al Doilea Război Mondial, stabilită după zeci de ani apare prima dată în Descopera.

Articol original

Una dintre puţinele EROINE adevărate ale României

Ecaterina Teodoroiu (sau Cătălina Toderoiu) e o prezenţă insolită în istoria noastră, una dintre puţinele femei distinse „oficial” cu renumele de eroină, printre atâtea alte eroine anonime care vor fi pierit în bătălii fără ca posteritatea să le mai ştie numele şi faptele.

Citeşte şi Descoperire INCREDIBILĂ în Egipt: 12 morminte de acum 3.500 de ani oferă detalii despre locuitorii din Noul Regat

 

Citeşte şi După 30 de ani de stat într-o pungă, rămăşiţele lui Joseh Mengele, ”îngerul morţii”, au început să fie examinate. Ce au descoperit cercetătorii

 

Cercetaş, apoi infirmieră în timpul Primului Război Mondial, şi-a depăşit condiţia sub influenţa unei tragice întâmplări-moartea fratelui ei Nicolae, căzut pe front.

Pentru el, în amintirea lui, pentru a-i onora memoria, sora l-a înlocuit, cumva, devenind şi ea soldat-sau, poate, curajul pe câmpul de luptă era o trăsătură de familie.

Podul Jiului, Samboteni, Bărbăteşti, Tantareni, Filiaşi-sunt nume ale unor locuri în care armata română a dat, în 1916, bătălii la care a luat parte şi Ecaterina-pe atunci în vârstă de 22 de ani.

Remarcată pentru curajul ei, decorată de regele Ferdinand, a primit, pe lângă multe distincţii, gradul de sublocotenent şi comanda unui pluton de infirmieri, cu care a luat parte la luptele de la Mărăşeşti.

Aici a murit, împuşcată în piept, încheindu-şi astfel, în chip tragic şi eroic, scurta viaţă de femeie-ostaş.

Citeşte şi: 7 femei remarcabile in istoria Romaniei

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 14 ianuarie:

1557 – Apare, la Braşov, „Octoihul” în limba slavonă, prima carte tipărită de Diaconul Coresi, care va desfăşura, până la 1583, o bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română

1742 – A încetat din viaţă astronomul englez Edmond Halley, cel care a descoperit cometa care îi poartă numele (n. 8 noiembrie 1656)

1825 – S-a născut poetul Dimitrie Bolintineanu (m. 20 august 1872)

1875 – S-a născut medicul Albert Schweitzer, om de cultură francez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1952 (m. 4 sept. 1965)

1898 – A încetat din viaţă scriitorul englez Lewis Carol (Charles Dogson), autorul celebrei povestiri „Alice în ţara minunilor”(n. 27 ianuarie 1832)

1900 – A avut loc premiera operei „Tosca” de Giacomo Puccini la Teatrul Constanzi din Roma, în rolul titular fiind soprana româncă Hariclea Darclee.

1934 – A încetat din viaţă medicul Ioan Cantacuzino, fondatorul şcolii româneşti de microbiologie şi medicină experimentală (n. 25 noiembrie 1863)

1957 – A încetat din viaţă actorul Humphrey Bogart („Şoimul maltez”, „Casablanca”, „Regina africană”, etc.) (n. 25 decembrie 1899)

1972 – Regina Margareta a II-a a urcat pe tronul Danemarcei.

2006 – A încetat din viaţă actriţa americana Shelley Winters (Shirley Schrift), câştigătoare a două premii Oscar („Jurnalul Annei Frank”, „A Patch of Blue”) (n. 18 august 1920)

2008 – A încetat din viaţă Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă, poet, traducător român (n. 18 martie 1909).

Articolul Una dintre puţinele EROINE adevărate ale României apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Războiul uitat de istorici: confruntarea dintre italieni și japonezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

După cum știm, Germania nazistă, Italia fascistă și Japonia imperialistă au format ”Axa” Berlin-Roma-Tokyo, aceste puteri fiind cunoscute drept puterile Axei, ce au fost învinse de puterile Aliate în 1945, punându-se astfel capăt celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai puțin cunoscut este însă faptul că o parte din forțele italiene staționate în Orientul Îndepărtat au intrat în conflict cu Japonia, în urma retragerii Italiei din războiul purtat împotriva Aliaților, ce tocmai înclinaseră în favoarea lor balanța.

Stagnarea Germaniei pe frontul de Est și intervenția americană din Peninsula Italică au constituit factorii principali care au condus la arestarea dictatorului Benito Mussolini.

În consecință, în septembrie 1943, japonezii au reacționat cu fermitate și au chestionat toți cetățenii italieni aflați în acea perioadă în Japonia sau Manchuko, dorind să se asigure că rămân loiali Ducelui și continuă să susțină cauza germană, nelăsându-se ”corupți de lașitatea” regelui de Savoia, Victor Emmanuel al III-lea.

Cei care și-au recunoscut loialitatea față de rege, au fost arestați pe loc și trimiși în lagăre de concentrare, iar cei care au jurat că nu au de gând să încalce legământul Tratatului Tripartit, și-au putut relua activitățile, rămânând însă sub supravegherea Kempeitai-ului (poliției militare japoneze).

Arestarea submarinelor italiene

Vestea predării Italiei în fața trupelor aliate nu a ajuns la majoritatea ambarcațiunilor italiene aflate în Marea Chinei sau în apele teritoriale ale Japoniei. Astfel, trei submarine italienești însărcinate inițial cu misiunea de a transporta o cantitate mare de cauciuc din Singapore spre Europa, suplimentând astfel efortul de război italo-german, aveau să fie arestate de armata japoneză.

Singapore se afla la acea dată sub ocupație japoneză și reprezenta un important punct comercial, iar marinarii italieni aflați la bordurile submarinelor Giuliani, Cappellini și Torelli au fost extrem de surprinși să vadă ostilitatea autorităților japoneze, scandalizate de știrea ieșirii Italiei din al Doilea Război Mondial.

Deși soldații italieni au încercat să comunice forțelor nipone faptul că nu doresc să încheie ostilitățile cu Aliații și că le-ar putea fi de folos, aceștia au fost luați drept prizonieri.

După câteva săptămâni, majorității marinarilor și ofițerilor italieni le-a fost permisă eliberarea și angrenarea în cadrul operațiunilor navale, după ce autoritățile nipone au hotărât că aceștia sunt de încredere și ar putea fi de ajutor împotriva forțelor anglo-americane din regiune.

Submarinele italiene, preluate de marina germană

Submarinele au fost preluate de marina germană, iar comandamentul Kriegsmarine-i a hotărât redenumirea ambarcațiunilor (devenite U.IT.23, U.IT.24 și U.IT.25) și numirea unor noi ofițeri.

Activitatea acestora a continuat până când U.IT.23 (fostul Giuliani) a fost scufundat în februarie 1944 de un submarin al Royal Navy, iar celelalte două submarine au fost cedate de germani, marinei japoneze, odată cu capitularea celui de-al III-lea Reich.

Istoria submarinului Torelli avea să continue sub autoritate japoneză până pe 30 august 1945, de pe bordul acestuia consemnându-se chiar ultima reușită notabilă a marinei japoneze, care cu ajutorul artileriei antiaeriene aflate la bordul ambarcațiunii, a doborât un avion bombardier american de tipul B-25 Mitchell.

Italienii aveau să opună însă rezistență japonezilor în apropiere de Beijing, unde Italia deținea un micuț teritoriu numit Concesiunea italiană de la Tianjin. Guvernul chinez cedase o suprafață de 458 km² în 1901, Regatului Italiei, iar din 1902 teritoriul a fost administrat de către un consul italian.

Micuța colonie italiană a prosperat pe parcursul deceniilor, iar la momentul retragerii țării mamă din războiul în care fusese aliată cu cea mai mare putere asiatică a momentului, situația comunității italiene din Tianjin devenise dramatică.

Aceasta se temea de faptul că japonezii nu vor da dovadă de omenie în momentul în care ar fi ajuns în controlul teritoriului, rezidenții italieni urmând a fi cel mai probabil arestați, trimiși în lagăre de concentrare sau poate chiar executați. Astfel, cei aproximativ 600 de soldați italieni aflați în Tianjin au îndrăznit în mod surprinzător să se opună forțelor japoneze, net superioare din toate punctele de vedere.

Această opoziție s-a manifestat cu puțin timp în urma unei alte confruntări italo-japoneze, chiar mai dramatice, când aproximativ 100 de soldați italieni s-au baricadat în clădirea unei stații radio aflate în Beijing, garnizoanele rezistând eroic în jur de 24 de ore forțelor japoneze, ce înconjuraseră clădirea inclusiv cu blindate.

Confruntarea dintre italieni și japonezi, pe teritoriu chinez

Forțele italiene din Tianjin, conduse de comandantul Carlo Dell’Acqua, dispuneau de mai multe resurse decât micuța garnizoană din Beijing, însă trupele conduse de colonelul Tanaka împotriva principalei garnizoane italiene din China, depășeau 6000 de soldați la momentul atacului.

Tanaka a solicitat în primă fază predarea forțelor italiene, acestea au refuzat, dar amplitudinea focului deschis ulterior de către artileria japoneză a făcut rapid de înțeles faptul că o rezistență de durată ar pricinui moartea inutilă a prea multor civili.

Astfel, mulți ofițeri italieni au refuzat să dea curs unei confruntări lipsite de perspective, iar inclusiv cei care au dorit să opună rezistență, recunoscuseră caracterul mai degrabă simbolic al acesteia.

Dell’Acqua a hotărât în scurt timp predarea forțelor italiene, ce au ajuns în marea lor parte în captivitate japoneză, cu excepția notabilă a unui număr de aproximativ 170 de soldați, ce se declaraseră loiali Republicii Sociale Italia (marionetă a Germaniei) reprezentată de Benito Mussolini, ce tocmai fusese eliberat pe 12 septembrie 1943 din captivitate de către o unitate germană de parașutiști, condusă de celebrul Otto Skorzeny.

Concesiunea italiană din Tianjin a fost ulterior cedată oficial statului marionetă a Japoniei, Republica Chineză condusă de Wang Jingwei.

În urma morții lui Mussolini și înfrângerii definitive a Germaniei naziste, Italia hotărăște să declare oficial război Japoniei pe 14 iulie 1945, pentru a putea sta ulterior la masa învingătorilor cu ocazia Conferinței de Pace de la San Francisco. Prim-ministrul britanic Winston Churchill și secretarul de stat american John Foster Dulles au sesizat intenția politică a guvernului italian și s-au opus includerii Italiei în cadrul Conferinței.

Relațiile diplomatice italo-japoneze urmau să fie reluate în 1951, cele două țări potente din punct de vedere economic semnând ulterior diverse acorduri și tratate bilaterale, făcând astfel total uitate tensiunile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care în general inclusiv cărțile de istorie omit să le amintească.

Articolul Războiul uitat de istorici: confruntarea dintre italieni și japonezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original