Pop art, fenomenul cultural de la începutul anilor 1960

Curentul artistic „pop art” a fost în mare parte un fenomen cultural britanic și american la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, numele fiind dat de criticul de artă Lawrence Alloway care a făcut referire la iconografia prozaică a picturilor și sculpturilor mișcării artistice.

Operele creatorilor de „pop art” precum americanii Roy Lichtenstein, Andy Warhol, Claes Oldenburg, Tom Wesselman, James Rosenquist și Robert Indiana și britanicii David Hockney și Peter Blake, printre alții, erau caracterizate prin înfățișarea aspectelor culturii populare care avea un impact puternic asupra vieții contemporane.

Iconografia acestora, inspirată din televiziune, benzi desenate, reviste și toate formele de publicitate, a fost prezentat într-un mod empatic și obiectiv, fără admirație sau condamnare, dar cu o rapiditate copleșitoare, prin tehnici comerciale precise folosite de mijloacele din care era împrumutate iconografia.

Pop art a reprezentat o încercare de întoarcere la o formă a artei mai obiectivă și acceptată în mod universal după dominanța SUA și Europei prin expresionismul abstract. Totodată, curentul pop art era iconoclastic, respingând atât supremația „artei sofisticate” din trecut cât și pretențiile artei contemporane avangardiste.

O expresie artistică democratică care nu discriminează

Pop art a devenit un eveniment cultural datorită atenției sporite pentru o anumită situație socială și pentru că imaginile sale erau ușor de înțeles și exploatate cu repeziciune de către mass-media. Deși criticii mișcării pop art au descris-o ca fiind vulgară, senzațională, sau pur și simplu o glumă, susținătorii săi (o minoritate în lumea artei) au văzut-o ca pe o expresie artistică democratică, care nu discriminează și aduce laolaltă atât cunoscători cât și oameni simpli și nepregătiți.

Seria „Campbell’s Soup Cans”, de Andy Warhol. Credit foto: Profimedia

Pop art a fost un descendent al Dadaismului, un curent literar și artistic din anii 1920 care ridiculiza seriozitatea artei contemporane pariziene și situația culturală și politică ce adusese războiul în Europa, scrie Britannica.

Mare parte din artiștii pop art încercau să aibă o atitudine impersonală și urbană prin lucrările lor. Cu toate aceestea, unele exemple de pop art au exprimat în mod subtil critica socială.

 „Cred că toată lumea ar trebui să fie o mașinărie”

Curentul pop art american avea tendința de a fi emblematic, anonim și agresiv. În schimb, mișcarea pop art din Marea Britanie era mai subiectivă și mai referențială, exprimând o viziune oarecum romantică asupra culturii pop, favorizată probabil de distanța relativă a Angliei față de aceasta. Artiștii pop englezi aveau tendința de a trata tehnologia și cultura populară ca teme principale, uneori chiar și metafore. Unii artiști pop americani păreau să fie de acord cu aceste idei. Deviza lui Andy Warhol, spre exemplu, era  „Cred că toată lumea ar trebui să fie o mașinărie”. Artistul a încercat să producă lucrări pe care o mașinărie le-ar fi realizat.

Pop art a găsit acceptarea critică sub forma unei arte adecvate societății extrem de tehnologice și orientată către mass-media din țările Occidentalui. Deși publicul nu l-a luat inițial în serios, până la sfârșitul secolului XX, pop art a devenit una dintre cele mai recunoscute curente artistice.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Viața impresionantă a lui Constantin Brâncuși. Ce a iubit, mai presus de toate, artistul

Arta este o oportunitate „unică” pentru investitori. A înregistrat pierderi în doar 4% din cazuri

Catacombele din Brașov au fost transformate în primul muzeu de artă new media din România

Edvard Munch, artistul care a auzit „enormul și infinitul țipăt al naturii”

Articolul Pop art, fenomenul cultural de la începutul anilor 1960 apare prima dată în Descopera.

Articol original

Templu al artei şi culturii româneşti, ATENEUL ROMÂN a fost construit din leul primit de la fiecare român. ”Trebuia oare neapărat ales acest loc ‘la marginea oraşului?’ ”

Clădirea, care este realizată într-o combinaţie de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între anii 1886–1888, prin stăruinţa lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripţie publică, sub lozinca “Daţi un leu pentru Ateneu”.

Citeşte şi Premiile Bafta 2017. ”La La Land,” marele câştigător. ”Son of Saul”, câştigător la categoria film străin. Lista completă a câştigătorilor

 

Citeşte şi Cei mai buni regizori de film din ultimii 25 de ani

Ateneul Român a fost ridicat în Grădina Episcopiei, teren ce aparţinea familiei Văcăreştilor. Mulţi contemporani au criticat amplasamentul … căci locul ales era socotit ca fiind prea departe de centrul oraşului şi foarte greu de ajuns, mai cu seamă iarna. Nu avea statul destule terenuri centrale, trebuia oare neapărat ales acest loc „la marginea oraşului”, era critica lor principală. În 1886 a început construcţia actualului edificiu; o parte din fonduri au fost adunate prin subscripţie publică, la îndemnul Daţi un leu pentru Ateneu.

La recomandarea arhitectului francez Charles Garnier, autorul Opéra Garnier din Paris, planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron, în aşa fel încât să se poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”.

Ateneul a fost consolidat, restaurat şi modernizat în perioada 1994-2004 de arhitectele Ana Branişte, Raluca Nicoară şi Gabriela Mindu împreună cu inginerii Dragoş Badea şi Silvia Caraman. A fost redeschis în 2005, cu ocazia ediţiei a XVII-a a Festivalului Internaţional George Enescu.

Circular, dominat de o mare cupolă, cu faţada principală în stil neoclasic, Ateneul are aspectul unui templu ionic, cu şase coloane frontale şi două laterale. La intrarea principală, cele opt coloane ionice au proporţii similare coloanelor templului Erechteion de pe Acropole.

Faţada este un peristil cu lăţimea de 48 m. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai ţării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu şi Matei Basarab. Înălţimea totală a clădirii până în vârful cupolei este de 41 m.

În interior, sala de concerte, cu un diametru de 28,50 m, şi o înălţime de 16 m, are 600 de locuri la partere şi 52 de loji (în total aproximativ 794 de locuri).

În conferinţa ţinută la 14/26 februarie 1888, Alexandru Odobescu declara: „N-ar fi o adevărată minune a artei picturale feeria de scene din istoria naţională cu care dorim a vedea acoperită friza ce înconjoară sala circulară a viitorului nostru ateneu?”

Câţiva ani după aceea, pe peretele circular al ateneului a fost scris cu literele aurite: „Loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor”.

În anul 1901, pictorul Ştefan Popescu a prezentat prima ofertă pentru înfăptuirea acestei opere de artă. Oferta i-a fost refuzată deoarece suma necesară, cel puţin 80.000 de lei, a părut enormă.

În 1933, după 32 de ani, a început ornamentarea frizei, acceptându-se proiectul elaborat de pictorul Costin Petrescu (1872-1954) din Piteşti. Fresca, începută în 1933 şi inaugurată în seara zilei de 26 mai 1939, lată de 3 metri şi lungă de 70 de metri, se întinde deasupra lojilor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepţia locului unde se află scena. Este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României.

În timpul regimului comunist din România, fresca de la Ateneu, pictată de Costin Petrescu, a fost acoperită cu catifea roşie, cu scopul de a ascunde rolul monarhiei în istoria României[5]. A stat ascunsă privirilor aproape două decenii (1948-1966).

Ateneul Român este înscris în Lista Monumentelor Istorice din anul 2004, monument de arhitectură de grupă valorică A, de valoare naţională şi universală.

Monumentul este protejat şi prin Legea nr.5/2000, Lege privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional-PATN, Secţiunea III, Zone protejate, Valori de patrimoniul cultural de interes naţional.

În ziua de 21 martie 2007, cu prilejul marcării, în România, a aniversării a 50 de ani de la semnarea, la la 25 martie 1957, a Tratatului de la Roma, care a instituit Comunitatea Economică Europeană, pe zidul Ateneului Român a fost aşezată o placă spre a marca includerea acestui monument pe lista Patrimoniului European, aprobată cu ocazia Consiliului informal al miniştrilor culturii din Uniunea Europeană, care a avut loc la Berlin, la 13 februarie 2007.

Templu al artei şi culturii româneşti, Ateneul Român rămâne, nu doar o clădire de patrimoniu universal, reprezentativă ca arhitectură pentru România şi Balcani (cu trimitere la antichitatea grecească), ci şi un simbol de tradiţie spirituală a unui popor.

A concerta pe podiumul Ateneului Roman din Bucureşti echivalează astăzi în arta lirică cu apariţia pe scena Teatrului Scala din Milano. Templul din inima capitalei s-a transformat în „cartea de vizita” nepieritoare a României contemporane.

Surse: Wikipedia şi Filarmonica George Enescu

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 14 februarie:

1779 – A încetat din viaţă James Cook, explorator, navigator şi cartograf britanic ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală

1821 – A încetat din viaţă Petru Maior, cărturar iluminist, filolog şi istoric , unul dintre corifeii Şcolii Ardelene (n. 1761).

1851 – S-a înfiinţat, la Paris, „Junimea română”, societate politică şi culturală a tinerilor studenţi români din Paris, îndrumaţi de N. Bălcescu, C.A.Rosetti.

1869 – Forţele armate chiliene au ocupat portul bolivian Antofagasta, marcând cinci ani de război care avea să se sfârşească cu ocuparea coastei oceanice la Pacific a Boliviei de către Chile.

1898 – S-a născut actriţa Sorana Ţopa, iubită deopotrivă de Mircea Eliade şi de Emil Cioran (m. 1 noiembrie 1986).

1906 – S-a născut biochimistul şi biologul Eugen Macovski, membru al Academiei Române (m. 3 aprilie 1985).

1923 – S-a născut Dumitru Bacu, prozator şi poet, membru al grupului de rezistenţă anticomunistă „Babadag”; în anul 1963 a publicat, la Madrid, cea dintâi lucrare despre universul concentraţionar din lagărul comunist de la Piteşti: „Piteşti. Centru de reeducare studenţească”.

1924 – A fost fondată corporaţia IBM

1927 – A încetat din viaţă Constantin Mille, poet, prozator şi publicist (n. 21 decembrie 1861)

1931 – S-a născut actorul Octavian Cotescu („Buletin de Bucureşti”, „O scrisoare pierdută”, „Tanţa şi Costel”) (m. 22 august 1985).

1935 – S-a născut Grigore Vieru, poet, membru corespondent al Academiei Române (m. ianuarie 2009)

1937 – S-a născut scriitorul Dumitru Ţepeneag („Nunţile necesare”, „Un român la Paris”).

1937 – S-a născut dirijorul Paraschiv Oprea, cel care a condus timp de două decenii Orchestra de muzică populară a Radiofuziunii Române.

1946 – S-a născut Gil Dobrică, solist vocal (m. 17 aprilie 2007)

1948 – Conferinţa de constituire a organizaţiei unice de femei – Uniunea Femeilor Democrate din România – ce se înscria în procesul constituirii de organizaţii obşteşti unice, parte integrantă a edificării sistemului totalitarist

1970 – A încetat din viaţă actorul Grigore Vasiliu Birlic („Bădăranii”, „Titanic vals”). (n. 24 ianuarie 1905)

1980 – Statele Unite ale Americii au lansat satelitul Solar Maximum Mission, care a observat petele soarelui în timpul unui ciclu solar.

1981 – A încetat din viaţă istoricul Vasile Maciu, membru corespondent al Academiei Române (“Istoria României”, “Activitatea istoriografică a lui Nicolae Bălcescu”) (n. 30 decembrie 1904).

2003 – Fostul suveran regele Carol al II-lea a fost înmormântat în curtea Mănăstirii Curtea de Argeş, alături de familia regală, iar Elena Lupescu, la o distanţă de 450 metri

2004  – Senatul american, cu majoritate republicană, a adoptat în unanimitate o rezoluţie prin care denunţă nerespectarea de către Iran a obligaţiilor internaţionale în domeniul nuclear.

2006  – Iranul susţine că nu are un program industrial de îmbogăţire a uraniului

2013  – CERN (Laboratorul european de cercetări nucleare) a anuţat că va face o pauză de aproape doi ani, ce are ca scop efectuarea unor lucrări de renovare şi de îmbunătăţire a acceleratorului de particule – LHC (Large Hadron Collider).

Articolul Templu al artei şi culturii româneşti, ATENEUL ROMÂN a fost construit din leul primit de la fiecare român. ”Trebuia oare neapărat ales acest loc ‘la marginea oraşului?’ ” apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original