Pop art, fenomenul cultural de la începutul anilor 1960

Curentul artistic „pop art” a fost în mare parte un fenomen cultural britanic și american la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, numele fiind dat de criticul de artă Lawrence Alloway care a făcut referire la iconografia prozaică a picturilor și sculpturilor mișcării artistice.

Operele creatorilor de „pop art” precum americanii Roy Lichtenstein, Andy Warhol, Claes Oldenburg, Tom Wesselman, James Rosenquist și Robert Indiana și britanicii David Hockney și Peter Blake, printre alții, erau caracterizate prin înfățișarea aspectelor culturii populare care avea un impact puternic asupra vieții contemporane.

Iconografia acestora, inspirată din televiziune, benzi desenate, reviste și toate formele de publicitate, a fost prezentat într-un mod empatic și obiectiv, fără admirație sau condamnare, dar cu o rapiditate copleșitoare, prin tehnici comerciale precise folosite de mijloacele din care era împrumutate iconografia.

Pop art a reprezentat o încercare de întoarcere la o formă a artei mai obiectivă și acceptată în mod universal după dominanța SUA și Europei prin expresionismul abstract. Totodată, curentul pop art era iconoclastic, respingând atât supremația „artei sofisticate” din trecut cât și pretențiile artei contemporane avangardiste.

O expresie artistică democratică care nu discriminează

Pop art a devenit un eveniment cultural datorită atenției sporite pentru o anumită situație socială și pentru că imaginile sale erau ușor de înțeles și exploatate cu repeziciune de către mass-media. Deși criticii mișcării pop art au descris-o ca fiind vulgară, senzațională, sau pur și simplu o glumă, susținătorii săi (o minoritate în lumea artei) au văzut-o ca pe o expresie artistică democratică, care nu discriminează și aduce laolaltă atât cunoscători cât și oameni simpli și nepregătiți.

Seria „Campbell’s Soup Cans”, de Andy Warhol. Credit foto: Profimedia

Pop art a fost un descendent al Dadaismului, un curent literar și artistic din anii 1920 care ridiculiza seriozitatea artei contemporane pariziene și situația culturală și politică ce adusese războiul în Europa, scrie Britannica.

Mare parte din artiștii pop art încercau să aibă o atitudine impersonală și urbană prin lucrările lor. Cu toate aceestea, unele exemple de pop art au exprimat în mod subtil critica socială.

 „Cred că toată lumea ar trebui să fie o mașinărie”

Curentul pop art american avea tendința de a fi emblematic, anonim și agresiv. În schimb, mișcarea pop art din Marea Britanie era mai subiectivă și mai referențială, exprimând o viziune oarecum romantică asupra culturii pop, favorizată probabil de distanța relativă a Angliei față de aceasta. Artiștii pop englezi aveau tendința de a trata tehnologia și cultura populară ca teme principale, uneori chiar și metafore. Unii artiști pop americani păreau să fie de acord cu aceste idei. Deviza lui Andy Warhol, spre exemplu, era  „Cred că toată lumea ar trebui să fie o mașinărie”. Artistul a încercat să producă lucrări pe care o mașinărie le-ar fi realizat.

Pop art a găsit acceptarea critică sub forma unei arte adecvate societății extrem de tehnologice și orientată către mass-media din țările Occidentalui. Deși publicul nu l-a luat inițial în serios, până la sfârșitul secolului XX, pop art a devenit una dintre cele mai recunoscute curente artistice.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Viața impresionantă a lui Constantin Brâncuși. Ce a iubit, mai presus de toate, artistul

Arta este o oportunitate „unică” pentru investitori. A înregistrat pierderi în doar 4% din cazuri

Catacombele din Brașov au fost transformate în primul muzeu de artă new media din România

Edvard Munch, artistul care a auzit „enormul și infinitul țipăt al naturii”

Articolul Pop art, fenomenul cultural de la începutul anilor 1960 apare prima dată în Descopera.

Articol original

Junimea, societatea care a descoperit cei mai importanți scriitori români ai secolului XIX

Junimea a fost un important curent cultural și literar, precum și o societate literară fondată în anul 1863 la Iași, de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu.

Totuși, Junimea nu a fost fondată printr-un act formal, asemenea Academiei Române aproximativ în aceeași perioadă la București. În schimb, Junimea a fost o comunitate de interese culturale și socio-politice. Totodată, Junimea mai cuprindea un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Prin Junimea au fost descoperiți cei mai importanți scriitori români ai secolului XIX, cum ar fi Mihai Eminescu, I.L. Caragiale și Ion Creangă. Astfel, Junimea este considerată cel mai important curent literar între anii 1850 și 1900.

Intră cine vrea, rămâne cine poate

Înscrierile în societatea Junimea urmau deviza „Intră cine vrea, rămâne cine poate”, iar printre membrii societății s-au mai numărat și Ioan Slavici și Alexandru Dimitrie Xenopol. De asemenea, Vasile Alecsandri a fost numit membru de onoare al Junimii. Întâlnirile aveau loc în fiecare săptămână la casele lui Titu Maiorescu şi ale lui Vasile Pogor. Revista societății, „Convorbiri literare”, a apărut la data de 1 martie 1867, redactor fiind Iacob Negruzzi.

Muzeul „Vasile Pogor”, Iași. Sursa foto: Muzeul Național al Literaturii Române Iași

În cadrul societății Junimea, membrii săi doreau îndreptarea culturii române spre germanism, aceștia fiind influențați de studiile făcute în Germania și lucrările unor nume importante precum Hegel, Fichte, Scheling și Kant.

Junimea a avut un impact major asupra întregii societății românești

Atât Junimea, cât și revista „Convorbiri literare”, a jucat un rol major în evoluția culturii și literaturii române. În acest context, cel mai notabil este studiul „În contra direcției de astăzi în cultura română” elaborat de Titu Maiorescu în 1868 prin care face un scurt istoric al evoluției culturii românești și concluzionează faptul că românii nu au făcut nimic altceva decât să preia forme fără fond.

Curentul literar Junimea a avut un impact major asupra întregii societății românești. La mijlocul secolului XX, principiile Junimii se aflau deja la baza dezvoltării ansamblului cultural românesc. Însă, tot progresul înregistrat până atunci s-a năruit odată cu instaurarea regimului comunist în România. La fel ca orice alt sistem totalitar, regimul comunist nu tolera spiritul critic.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gruparea secretă din care făcea parte Ion Creangă: ”Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu”

Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?

Aron Pumnul, profesorul care i-a marcat tinereţea lui Mihai Eminescu. A fost urmărit de autorităţile maghiare

Societatea secretă a scriitorilor români: a fost descoperit un jurământ „misterios” semnat de Ion Creangă, N. Culianu şi alţii

Articolul Junimea, societatea care a descoperit cei mai importanți scriitori români ai secolului XIX apare prima dată în Descopera.

Articol original