Showing posts with label demisie. Show all posts
Showing posts with label demisie. Show all posts

Winston Churchill, buldogul englez care suferea de psihoză maniaco-depresivă

Descendent al ducilor de Marlborough prin tatăl său lordul Randolph Churchill, mama sa fiind însă fata unui bogat antreprenor american, Churchill a absolvit Academia militară Sandhurst, după care a intrat în armata imperial britanică.

 

 

 

La doar 25 de ani a fost ales deputat în Parlamentul britanic, iar pe timpul Primului Război Mondial a făcut parte din Cabinetul de război (prim lord al Amiralităţii – calitate în care i s-a reproÅŸat dezastrul debarcării de la Galipoli, în Dardanele, în 1915, fiind numit apoi ministru al muniÅ£iilor între 1917-1918) din partea liberalilor. A revenit însă după 1925 în Partidul conservator. ÃŽn perioada interbelică a adoptat o linie dură împtriva comunismului fiind adeptul intervenÅ£iei militare împotriva statului sovietic.

Devenit prim ministru la vârsta de 65 de ani, pe 10 mai 1940, într-un moment extrem de dificil al războiului pentru Marea Britanie, Churchill a condus un Cabinet de Război care i-a reunit pe conservatori, laburişti şi liberali şi a ştiut să mobilizeze toate resursele umane şi materiale ale Imperiului, dar şi ale Aliaţilor, pentru a conduce ţara la victoria finală împotriva nazismului în 1945.

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Churchill a avut o relaÅ£ie specială apropiată cu preÅŸedintele SUA, F. D. Roosevelt, colaborând din raÅ£iuni strategice cu partizanii comuniÅŸti ai lui Tito, cu miÅŸcarea „FranÅ£a Liberă” a lui De Gaulle, cu Uniunea Sovietică condusă de Stalin ÅŸi a avut un rol important în conferinÅ£ele aliate la nivel înalt de la Casablanca ÅŸi Teheran (1943), Ialta (1945) ÅŸi parÅ£ial la Postdam (1945). După RevoluÅ£ia din decembrie 1989, românii i-au reproÅŸat lui Churchill „acordul de procentaj” pe care acesta l-a stabilit cu Stalin la Moscova între 9 ÅŸi 17 octomrbie 1944 conform căruia România era cedată sferei de influenţă sovietice. O altă decizie controversată a lui Churchill fost cea a bombardării nimicitoare a Dresdei în februarie 1945 de către aviaÅ£ia anglo-americană. ÃŽnfrânt în alegerile parlamentare britanice din iulie 1945 de laburiÅŸtii lui Clement Atlee, Churchill a revenit în fotoliul de prim ministru al Marii Britanii între 1951 ÅŸi 1954, timp în care a decis retragerea trupelor britanice din Egipt în 1954.

În 1953 a primit Premiul Nobel pentru literatură pentru lucrarea sa memorialistică în şase volume Al Doilea Război Mondial. Personalitate puternică şi caracter nonconformist, având un stil de viaţă şi de lucru dificil (îndeosebi pentru colaboratorii săi apropiaţi) Churchill a suferit chiar şi pe timpul războiului de angină (un atac de cord l-a avut pe 26 decembrie 1941 chiar în timpul vizitei de la Casa Albă), dar mai ales de o psihoză maniaco-depresivă, având adesea, potrivit mărturiilor din epocă, mari fluctuaţii ale dispoziţiei, de la depresii severe şi dese, până la răbufniri de energie şi randament genial. Citeşte aici continuarea!

Descoperă vă prezintă semnificaţiile istorice ale zilei de 5 aprilie:

1879 – A fost încheiat, la BucureÅŸti, primul Tratat de comerÅ£ ÅŸi navigaÅ£ie româno-britanic

1928 – S-a născut regizorul de film ÅŸi prozatorul Mircea Săucan, stabilit în Israel (filme: Când primăvara e fierbinte (1960), Ţărmul n–are sfârÅŸit (1962), Alerta (1965), Meandre (1966), 100 de lei (1973), Le Retour (1996) ; lucrări publicate : Camera copiilor (1968), Manuscrisul de la Ciumati (1989), Izidor Manecuta (1990), David Rege (1991), Parastasul (1994), Funérailles Å• Bucarest (2000) (m. 13 apr. 2003)1938 – ÃŽn urma ocupării Austriei de către Germania, relaÅ£iile diplomatice dintre România ÅŸi Austria au fost întrerupte

1943 – A murit actorul Tony Bulandra, societar al Teatrului NaÅ£ional BucureÅŸti. (n. 13 martie 1881)

1949 – S-a născut compozitorul ÅŸi realizatorul de emisiuni radio Åžerban Georgescu. S-a afirmat pe scena muzicală românească prin zeci de ÅŸlagăre, în anii ‘80, interpretate de Carmen Rădulescu ÅŸi apoi de Mădălina Manole, care i-a devenit ulterior soÅ£ie. Melodii ca „ÃŽntoarce-te”, „Fată dragă”, „Te-am văzut, mi-ai plăcut” au câştigat numeroase premii la festivalurile de la Mamaia sau la alte concursuri (d. 4 mar. 2007)

1991 – Ion Iliescu, preÅŸedintele României, a semnat, la Moscova, Tratatul de colaborare, bună vecinătate ÅŸi amiciÅ£ie dintre URSS ÅŸi România

2003 – A murit poeta Mariana Marin. (n. 10 februarie 1956)

2005 – A murit scriitorul american Saul Bellow (n. 10 iunie 1915)

2008 – A murit actorul american Charlton Heston, una dintre ultimele legende ale Hollywood-ului, recompensat în 1959 cu un premiu Oscar pentru rolul din filmul „Ben-Hur” (n. 4 octombrie 1923)

Articolul Winston Churchill, buldogul englez care suferea de psihoză maniaco-depresivă apare prima dată în Descopera.

Articol original

Liderul PNL Dâmboviţa este alături de Ludovic Orban în războiul declanșat în partid

Președintele PNL Dâmboviţa, senatorul Virgil Guran, a declarat, la un post național de televiziune, că îl sprijină pe Ludovic Orban, căruia i s-a cerut să-și dea demisia de la conducerea partidului. Guran crede că apele se vor limpezi în scurt timp.

Reamintim că prim-vicepreședintele Rareș Bogdan și secretarul general Robert Sighiartău îl acuză pe Orban că a luat deciziile discreționar, că a promovat oameni pe criterii de loialitate și nu ținând cont de competențe, că a acceptat traseiști de la PSD și că a pierdut alegerile parlamentare din decembrie 2020.

Articol original

Primul preşedinte american care a fost SILIT să îşi dea demisia

Richard M.Nixon a fost primul preşedinte american care a fost constrâns să îşi dea demisia. La 27 iulie 1974, Camera Reprezentanţilor a SUA a decis punerea sub acuzare a preşedintelui Nixon în cadrul afacerii Watergate; la 8 august 1974, acesta îşi înaintează demisia.

 

 

In contextul razboiului din Vietnam, scandalul Watergate se declanseaza in ’72, acelasi an in care, in luna noiembrie, Nixon va fi reconfirmat la Casa Alba. Pentru blocarea unei scurgeri de informatii delicate cu privire la operatiunile militare desfasurate in Vietnam (celebrele “Pentagon papers”, un studiu top-secret al Departamentul Apararii asupra implicarii Statelor Unite in Razboiul din Vietnam si in precedentele conflicte politice sau militare in sud-est-ul asiatic), si pentru a-l discredita pe presupusul responsabil, analistul militar Daniel Ellsberg, este mai intai devastat cabinetul psihiatrului acestuia din Los Angeles.

Apoi, pe 17 iunie 1972, echipa de „instalatori” creata la “adapostul” presedintelui si insarcinata sa conduca operatiunile de sabotaj si spionaj, este prinsa in flagrant delict in in interiorul birourilor Comitetului Electoral al Democratilor, aflate in hotelul Watergate din Washington. Cei cinci, carora li se vor adauga ulterior alti doi complici, sunt surprinsi de paznicii de noapte in timp ce “plantau” microfoane sub birouri. Initial, stirea trece neobservata, fiind catalogata (inclusiv de Ron Ziegler, purtatorul de cuvant al presedintelui Nixon) drept o simpla tentativa de spargere („third-rate burglary attempt”); dar in ianuarie 1973 se stie deja ca cei 7 aveau toti mai mult sau mai putin legaturi cu Partidul Republican. Astfel, la doar doua luni distanta de la victoria democratilor in alegeri, doi membri ai comitetului pentru realegerea presedintelui, Gordon Liddy, fost agent FBI si fost angajat al Casei Albe, si James Mc Cord, ex CIA – ex FBI, insarcinatul cu securitatea in cadrul comitetului de realegere a lui Nixon, vor fi incriminati pentru spionaj in dosarul Watergate.

Pe parcursul procesului, in schimbul unei reduceri a pedepsei, McCord va face declaratii scrise menite a implica in mod direct comitetul de realegere a lui Nixon. De-acum afacerea capatase dimensiuni politice noi si neasteptate. In data de 30 aprile 1973, Nixon va fi constrans sa aprobe demisiile a doi dintre cei mai apropiati colaboratori, implicati adanc in afacere, Haldeman si Ehrlichman care, in cele din urma, vor ajunge chiar in inchisoare. Il va concedia si pe consilierul de la Casa Alba, John Dean, care incepand din acest moment se va transforma in martorul-cheie al anchetei parlamentare.

CiteÅŸte aici continuarea!

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 9 ianuarie:

1768 – Philip Astley înfiinÅ£ează la Londra primul circ modern

1873 – A încetat din viaţă împăratul Napoleon al III-lea (Bonaparte) al FranÅ£ei (n. 20 apr. 1808)

1890 – S-a născut Karel Capek, dramaturg ÅŸi romancier ceh (d. 25 decembrie 1938)

1908 – S-a născut scriitoarea Simone de Beauvoir („ToÅ£i oamenii sunt muritori”, „Mandarinii”; „Amintirile unei fete cuminÅ£i”) (m. 14 aprilie 1986)

1954 – A fost inaugurat Teatrul de Operă ÅŸi Balet (Opera NaÅ£ională ) din BucureÅŸti

1998 – A încetat din viaţă Lia Manoliu, fostă campioană olimpică la aruncarea discului (n. 25 aprilie 1932)

2005 – Au avut loc alegeri pentru desemnarea succesorului lui Yasser Arafat la conducerea Autorităţii Palestiniene. PreÅŸedinte al Autorităţii Palestiniene a fost ales Mahmud Abbas, candidatul Fatah, principala miÅŸcare palestiniană

2007 – Patru brăţări dacice care fac parte din patrimonul naÅ£ional ÅŸi care au fost descoperite în MunÅ£ii Orăştiei, au fost răscumpărate de Guvernul României ÅŸi readuse în Å£ară

2009 – PreÅŸedintele Sport Club Miercurea Ciuc, Antal Istvan, a decedat. Antal Istvan a fost jucător, antrenor ÅŸi preÅŸedinte al SC Miercurea Ciuc. A făcut parte din generaÅ£ia de aur a hocheiului românesc, participând la numeroase competiÅ£ii , cea mai prestigioasă fiind Jocurile Olimpice de iarnă din 1980 de la Lake Placid, dar ÅŸi la mai multe ediÅ£ii ale CM. (n. 18 septembrie 1958).

Articolul Primul preşedinte american care a fost SILIT să îşi dea demisia apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Debandadă în partidul lui Băsescu! Bichineț își dă demisia, partidul se duce de râpă!

SE FAC DE RÂS… Scor incredibil de slab obÈ›inut de Partidul MiÈ™carea Populară, filiala judeÈ›eană Vaslui. După ce au propus nume fără niciun viitor politic, personalități răsuflate, care au cheltuit degeaba bani pe campania electorală, cei din PMP Vaslui au realizat că nu au obÈ›inut nimic de pe urma alegerilor locale. Niciun primar, niciun consilier judeÈ›ean, nimic. Zero.

Mai mult, după ce a stat ascuns la NegreÈ™ti luni de zile, invocând probleme de sănătate, Corneliu BichineÈ›, cel care era de fapt liderul filialei judeÈ›ene, a acceptat să-È™i dea demisia, în cursul zilei de sâmbătă. Asta, probabil, la îndemnul lui Traian Băsescu, cel care l-a criticat în mai multe rânduri. ”Pentru a lămuri lucrurile È™i pentru cei care m-au sunat, È™i pentru cei care mi-au întrebat familia, urmez un tratament È™i sper ca bunul Dumnezeu să mă readucă în forma pe care o È™tiÈ›i. Oricum, acum nu-mi arde nici de alegeri, nici de condus partide”, a spus BichineÈ›, pentru colegii de la Monitorul de Vaslui.

Cert este că, în lipsa unui BichineÈ› grav bolnav È™i cu un Marcel Gangu lipsit de viziune politică, cu o garnitură completată de slabul candidat la CJ, Romulus Buhăescu, PMP Vaslui nu mai reprezintă nimic în administraÈ›ia judeÈ›eană. Probabil, pe ici, pe colo, câte un consilier local pierdut, care va fi „absorbit” de PNL sau PSD, funcÈ›ie de interesele primarilor.

Iar, alegerile parlamentare va însemna finalul acestui partid la Vaslui, după toate aparențele, deși se vor mai pompa ceva bănuți pentru a mai drege din imaginea făcută praf a PMP.

Foarte interesant, un cititor Vasluianul.ro, Ștefan Lucian Păduraru, face o analiză a rezultatelor obținute de PMP în 2016, în oglindă cu cele din 2020. Cititorul nostru îi transmite un mesaj lui Băsescu, atrăgându-i atenția asupra falimentarei filiale județene a Mișcării Populare:

„Prezint o analiză cu privire la mutarea dvs cu BichineÈ›, la Vaslui, în 2016, imediat după alegerile locale:

  • 1. 2016 VASLUI (echipă formata din 90% oameni care nu au mai făcut politică)
    • – scor politic (Consiliul judetean) 4.80%
    • – nr. total de voturi PMP: 7719
    • – Vaslui aprox 0.4 peste scorul naÈ›ional
    • – PMP – al 4-lea partid în judeÈ›;
  • 2. 2020 VASLUI (echipa coagulată în jurul lui BichineÈ›)
    • – scor politic (Consiliul judeÈ›ean) 3.35%
    • – nr. total de voturi PMP: 4.881
    • – Vaslui – aprox. 3% sub scorul naÈ›ional
    • – PMP – al 6-lea partid în judeÈ›.

MenÈ›ionez faptul că datele sunt culese de pe site.ul aep”.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo