Deși primele zile ale pandemiei de COVID-19 au dus la o scădere ușoară a emisiilor poluante, nivelurile de dioxid de carbon din atmosfera Pământului sunt, în prezent, printre cele mai ridicate din istorie. Terra nu a mai avut în atmosfera sa un astfel de nivel de dioxid de carbon de aproximativ 4 milioane de ani.
Oamenii de știință de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) și Institutul Scripps de Oceanografie din cadrul Universității din California, San Diego, au anunțat că Observatorul din Mauna Loa, din Hawaii, a înregistrat o concentrație record de dioxid de carbon în atmosferă, care a atins un vârf în mai 2021, media lunară fiind de 419,13 părți la milion.
Anul trecut, au existat speculații optimiste legate de faptul că pandemia COVID-19 și numeroasele schimbări și restricții pe care le-a generat, de la mai călătorii aeriene puține la reducerea producției economice din cauza blocajelor globale, putea contribui la diminuarea gaze cu efect de seră. În timp ce planeta a înregistrat o reducere pe termen scurt a emisiilor de gaze cu efect de seră, a devenit rapid evident că acest lucru nu va fi de durată.
„Avem nevoie de reduceri mult mai mari și susținute mai mult decât cele relaționate de COVID în 2020”, a afirmat Ralph Keeling, geochimist care conduce programul Scripps la Mauna Loa, citat de IFL Science.
Cele mai mari niveluri de CO2 de la începutul măsurătorilor
Nivelurile de CO2 observate în mai 2021 au fost cele mai mari înregistrate vreodată de când NOAA a început măsurătorile la stația meteo din Mauna Loa, în 1974.
Măsurătorile la stația meteorologică din Hawaii sunt considerate un punct de referință pentru măsurătorile de dioxid de carbon din atmosferă, la nivel global. Stația meteo a efectuat cea mai lungă măsurare neîntreruptă a nivelului dioxidului de carbon din atmosferă.
În mai 2020, la stația Mauna Loa a fost înregistrat maximul nivelului dioxidului de carbon atmosferic, depășind pragul de 417,1 părți pe milion pentru prima dată în istoria omenirii.
Criza climatică, alimentată de nivelul dioxidului de carbon
Creșterea nivelurilor dioxidului de carbon, de la an la an, alimentează criza climatică cu care se confruntă planeta noastră. Dioxidul de carbon eliberat în urma activităților umane, precum defrișările și arderea combustibililor fosili, se dezvoltă în atmosferă, unde captează mai mult din căldura Soarelui, încălzind planeta.
Nivelurile din prezent de dioxid de carbon din atmosferă sunt comparabile cu cele observate în Pliocen, în urmă cu între 4,1 și 4,5 milioane de ani.
Lumea de atunci era una destul de diferită, Homo sapiens se aflau la milioane de ani distanță de apariție, pădurile acopereau zona arctică, nivelul mării era cu 23 de metri mai ridicat decât în prezent, iar temperaturile de vară erau cu aproximativ 8 grade Celsius mai calde.
Viitorul planetei este încă incert, însă este clar că trebuie să ne reducem drastic emisiile de carbon dacă vrem să evităm schimbările de mediu ireversibile și să ne prăbușim mai devreme într-o criză climatică în plină expansiune.
Vă recomandăm să citiți și:
Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar dispărea?
Cele mai interesante 20 de descoperiri ale ultimului deceniu
Oamenii de ştiinţă au creat un material care transformă dioxidul de carbon în materie organică
Articolul Cel mai ridicat nivel de dioxid de carbon din atmosfera Pământului din istorie apare prima dată în Descopera.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.