Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Ion Ghica, matematician, om politic, diplomat și președinte al Academiei Române, a fost una dintre figurile proeminente românești ale secolului al XIX-lea de care se leagă în special nu numai mișcarea revoluționară de la 1848, ci și aducerea principelui străin și crearea Partidului Național Liberal.

S-a născut la 12 august 1816 la București într-o familie de fanarioți naturalizați care a dat Principatelor nu mai puțin de 10 domnitori. Tatăl său, boierul Dimitrie (Tache) Ghica, a fost mare logofăt și avea studii la Viena. Mama, Maria, era sora patriotului Ion Câmpineanu.

Ion Ghica a învățat carte mai întâi în grecește și apoi în românește. Un rol important în educația sa din copilărie îl va avea Ion Heliade Rădulescu, alături de care, peste ani, va plănui și organiza minuțios izbucnirea Revoluției de la 1848 (evenimente care au implicat și alte nume mari, precum Nicolae Bălcescu, Christian Tell, fraţii Golescu, fraţii Brătianu, C.A. Rosetti sau Gheorghe Magheru).

La 14 ani începe colegiul „Sfântul Sava“, unde se împrietenește cu Nicolae Bălcescu, iar împreună cu C.A. Rosetti şi Grigore Alexandrescu studiază franceza cu intelectualul și activistul politic Jean Alexandre Vaillant. Este trimis apoi la Paris, unde în 1836 obține un bacalaureat în litere la Sorbona.

O prietenie pe viață cu Vasile Alecsandri

Timp de patru ani (1837-1841) a studiat ingineria de mine şi matematicile la Paris și a obținut licență în ambele. În această perioadă va lega o prietenie pe viață cu Vasile Alecsandri, căruia îi va trimite și celebrele scrisori devenite apoi o mare capodoperă literară și o critică plină de umor a moravurile sociale dintre 1800-1860. Tot la Paris își definitivează principiile naționale și liberale cu privire la eliberarea Principatelor de sub ocupația rusească.

Întors în țară în 1841 a vrut să se ocupe de exploatarea salinelor și să predea la Colegiul „Sfântul Sava”, însă i se nesocotesc studiile şi capacitățile (domnitor al Țării Românești era unchiul său Alexandru Dimitrie Ghica, supus intereselor Rusiei). Primește în schimb posturi administrative, specifice rangului său de boier. Pleacă la Iași, unde va preda geometria, mineralogia, antropologia şi economia politică la celebra Academie Mihăileană (viitoarea Universitate din Iaşi) fondată de domnitorul Mihail Sturdza.

Ion Ghica / Crredit foto: MNIR

Împreună cu Nicolae Bălcescu şi Christian Tell, în toamna anului 1843, a înfiinţat la Bucureşti societatea revoluționară secretă „Frăţia“, organizată după modelul lojilor masonice. Peste doi ani, organizația va avea o filială pariziană, Societatea Studenților Români, în care se vor implica activ C.A. Rosetti şi frații Brătianu. Cele două vor avea un rol important în mișcarea revoluționară de la 1848, la care Ion Ghica va participa activ, mai întâi în Moldova şi ulterior în Ţara Românească, unde va face parte dintre liderii evenimentelor.

Titlul de bei îi va lua dreptul de a fi ales

Apreciat pentru diplomația de care dădea dovadă, este trimis de guvernul provizoriu (neproclamat) de la București să negocieze cu Poarta Otomană pentru a obține sprijinul sultanului.

Înăbușirea revoluției și exilarea prietenilor săi politici îl determină să rămână la Constantinopol. Fiind considerat loial Porții, Ion Ghica va fi numit în 1854 guvernator al insulei Samos (principat autonom grec în cadrul Imperiului), având ca misiune principală să oprească acțiunile piraților care stânjeneau negoțul şi transportul maritim otoman în Marea Egee. Pentru că a îndeplinit cu succes misiunea, sultanul Abdul-Medjid îi acordă titlul de principe (bei) de Samos. Acest lucru îi va aduce critici printre foștii colegi revoluționari, interzicându-i-se la întoarcerea în țară dreptul de a alege și de a fi ales în adunarea legislativă.

Susținător la început al lui Alexandru Ioan Cuza, este desemnat după Unirea Principatelor să conducă pentru câteva luni guvernele din Țara Românească și Moldova. Ulterior, contribuind la formarea „monstruoasei coaliţii” dintre liberali şi conservatori care se opunea reformei agrare şi electorale, Ion Ghica formează un Guvern provizoriu după abdicarea lui Cuza din 11 februarie 1866. În același an devine și deputat, iar peste trei ani senator.

Autorul celebrei legi a Poliției Rurale și susținător al apariției industriei și comerțului național

După aducerea Principelui Străin, în care Ghica a avut un rol principal, Carol I îl însărcinează să conducă Guvernul între 15 iulie 1866 – 21 februarie 1867. În același timp va deține și portofoliul Ministerului de Interne, adoptând celebra Lege a Poliției Rurale, un adevărat cod care va fi aplicat timp de 40 de ani și care stabilea păzitori de noapte şi zi înarmați.

„Poliţia câmpenească trebuia să fie pusă sub jurisdicţia specială a judecătorilor de plăşi şi toţi cetăţenii din mediul rural, între 18 şi 70 de ani, împărţiţi pe căprării de 10 oameni, să păzească proprietatea şi recoltele şi să asigure ordinea în comune şi sate”, mai prevedea actul normativ.

Ion Ghica / Crredit foto: Profimedia

Deși era unul dintre marii latifundiari ai țării, Ion Ghica era fruntaș al liberalilor moderați și a fost primul care a susţinut apariţia unei industrii şi a unui comerţ naţional, pe exemplul ţărilor occidentale.

Și-a exprimat concepția economică liberală încă din 1847 când a scris romanul „Istoria lui Alecu Şoricescu”, o critică la adresa societății revoluționare bucureștene, care îşi urmărea propriile interese de înavuțire.

Înţeleagă rumânii că un negustor care măreşte prin creditul său relaţiile ţării noastre cu celelalte neamuri, un arendaş care exploatează bine pământul, care face bucate multe, care îmbunătăţează felul seminţei şi aduce capitalurile streine în ţară este mult mai folositor decât un boier mare nevrednic, cum avem o mulţime”, scria el.

Încercarea de răsturnare a lui Carol și înfierarea lui Catargiu

Este numit din nou în fruntea guvernului liberal în 1870, însă încercarea de răsturnare a principelui Carol (în speranța că va putea instaura republica) se soldează cu un eșec care va însemna și sfârșitul carierei sale guvernamentale, la 11 martie 1871.

Ion Ghica va fi unul dintre fondatorii Partidului Național Liberal, în 1875, de notorietate fiind articolele sale din gazeta „Alegătorul liber” îndreptate împotriva guvernului condus de Lascăr Catargiu, care îi luase locul în 1871.

Într-un astfel de articol, de dinaintea alegerilor parlamentare din aprilie 1875, Ion Ghica scria:

Un om, ajutat şi susţinut de câţiva amici şi partizani, printr-o manoperă dibace şi cu meşteşug condusă, într-o noapte pune mâna pe guvernul ţării (este vorba de înlocuirea bruscă în 1971 a guvernului lui Ion Ghica cu cel al lui Lascăr Catargiu n.r.); prin persecuţiuni, prin intimidări, prin promisiuni şi prin interese satisfăcute, îşi formează o trupa de oameni activi, ageri, îndrăzneţi şi devotaţi; ajutat şi susţinut astfel, îşi formează o Cameră după chipul şi asemănarea sa, reduce administraţiunea, justiţia şi constituţiunea la bunul plac al său şi al amicilor săi, guvernă de patru ani fără control, fără piedici, bucurându-se de toată încrederea şi de toată bunăvoinţa şefului statului şi a camerelor ce şi-a format… Tânguiri şi gemete, blesteme şi un huet surd cari se ridică din toate piepturile, sărăcia, mizeria şi epidemiile pretutindeni… boalele, aliate cu concesiuni oneroase, cu tot felul de impozite şi de stoarceri de bani, distrugând câmpiile, secerând oamenii şi vitele şi semănând pustiirea şi dezolaţiunea”.

Separat de scrierile sale politice, Ion Ghica se va manifesta în câmpul ştiinţifico-publicistic, ca membru de seamă al Academiei Române, al cărui președinte va fi de patru ori, şi ca diplomat, (între 1881-1890 a fost ambasador extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Londra).

Ultimii ani din viață, Ion Ghica îi va petrece la moşia sa din Ghergani, unde se va și muri în 1897, la vârsta de 80 de ani. Era ultimul reprezentant al generației pașoptiste şi a fost înmormântat cu onoruri de stat în capela conacului.

Vă recomandăm să citiți și:

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari

Articolul Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Cine sunt francmasonii?

Francmasonii au reușit de-a lungul secolelor să stea în umbră, membrii acestei organizații fiind implicați într-un număr mare de evenimente care au schimbat lumea.

În lume există o mulțime de societăți secrete, cu toate acestea foarte puține se bucură de longevitatea și de misterul de care are parte francmasoneria. În jurul acestei organizații s-au format de-a lungul timpului legende și conspirații, acestea fiind alimentate de către discreția de care dau dovadă membrii, dar și cărțile și documentarele despre aceștia. Dintre acestea, „Codul lui da Vinci”,cartea, dar și organizarea,  au reușit să atragă cel mai mult atenția publicului, notează Live Science.

Francmasoneria este o organizație mondială cu o istorie lungă și complexă. Membrii săi au inclus politicieni, ingineri, oameni de știință, scriitori, inventatori și filozofi. Mulți dintre acești membri au jucat roluri proeminente în evenimente mondiale, cum ar fi revoluții, războaie și mișcări intelectuale.

Un club al bărbaților

Aceasta eset cea mai veche organizație fraternă din lume și, de asemenea, cea mai mare organizație din lume, cu un număr estimativ de aproximativ 6 milioane de oameni la nivel mondial. După cum explică și titulatura, francmasoneria se dovedește a fi un club al bărbaților, aceștia întâlnindu-se pentru beneficii mutuale. În ultimele decenii, a existat și o deschidere către femei, pentru acestea fiind create o serie de ligi separate.

Legați de rituri secrete de inițiere și ritualurile lor, masonii promovează în mod constant „frăția omului”, iar în trecut, au fost adesea asociați cu principiile iluministe ale secolului al XVIII-lea, printre care se numără cum ar fi abolirea monarhiilor, republicanismul, meritocrația și guvernarea constituțională, după cum explică Margaret Jacob, profesor emerit al Universității California și autoare a cărții „The Origins of Freemasonry: Facts and Fictions”.

Masoneria, unul dintre numele sub care se poate vorbi despre francmasoni, nu este o organizație exclusiv seculară, în fapt, membrii acesteia sunt încurajați să creadă într-o ființă superioară, numită „Marele Arhitect al Universului”.

Acest Arhitect reprezintă o emanație a doctrinelor deiste din secolul al XVII-lea, care explicau faptul că deși există divinitate, aceasta a creat Universul și nu interferează cu creația sa. În timp ce mulți francmasoni sunt creștini, francmasoneria și creștinismul organizat au avut o relație complexă, adesea conflictuală. Unii creștini ortodocși nu pot accepta doctrina deismul masonic și legăturile sale percepute cu păgânismul și ocultul.

Biserica Catolică a fost printre cele mai dure critice ale acestei organizații, în 1738, un decret papal interzicea catolicilor să devină francmasoni. Chiar și astăzi, interdicția papală rămâne în vigoare, Biserica declarând masoneria „ireconciliabilă cu doctrina Bisericii”, conform teologilor Vaticanului.

Începuturile masoneriei

Originile francmasoneriei sunt obscure, iar subiectul este plin de mituri și speculații. Una dintre afirmațiile mai fanteziste este că francmasonii sunt descendenți ai  constructorilor Templului lui Solomon, cunoscut și ca primul templu, din Ierusalim. Alții au susținut că francmasonii au început ca o ramură a Cavalerilor Templierilor, un ordin militar catolic datând din perioada medievală. Și faimosul revoluționar american Thomas Paine a încercat să explice originile ordinului pornind de la vechii egipteni și druizi celtici. Unii susțin chiar că masonii sunt aceiași oameni ca iluminații, membrii unui ordin la fel de secretos, fondat în Germania.

„Francmasoneria își are originile în breslele de constructorii din Europa medievală”, explică dr. Jacob. Aceste asociații profesionale, active în secolul al XIV-lea, au fost responsabile de construirea uneia dintre cele mai faimoase clădiri din Europa, cum ar fi catedrala gotică Notre Dame din Paris și abația Westminster din Londra.

La fel ca multe bresle meșteșugărești din acea vreme, membrii acesteia își păzeau cu mare strictețe secretele și erau selectivi în ceea ce privește alegerea ucenicilor. Inițierea pentru noii membri necesita o perioadă lungă de pregătire, timp în care aceștia învățau meșteșugul și matematică și arhitectură avansată. Abilitățile lor erau într-o cerere atât de apreciate, încât constructorii aceștia experimentați erau căutați frecvent de monarhi sau oficiali ai bisericii de rang înalt

Aceste ghilde ofereau posibilitatea membrilor de a primi plăți mai bune și de a fi pregătiți corespunzător, de asemenea, ofereau posibilitatea creării și consolidării legăturilor, ceea ce în prezent s-a numit „networking”.

Secolul al XVII-lea a dus la distrugerea relațiilor economice pe care se fundamentau ghildele, dar nu și a celor sociale . Lojile masonice au supraviețuit și pentru a consolida calitatea de membru și a strânge fonduri, breslele au început să recruteze oameni din alte categorii ocupaționale. La început, noii recruți erau adesea rude ale membrilor existenți, dar includeau din ce în ce mai mulți  bărbați înstăriți și cu un statut social ridicat.

Un moment de cotitură important în istoria francmasonilor a avut loc în 1717, când membrii a patru loji separate din Londra s-au adunat pentru a forma ceea ce a devenit cunoscută sub numele de Premier Grand Lodge of England. Această Mare Lojă a devenit punctul central al masoneriei britanice și a ajutat la răspândirea și popularizarea organizației. Francmasoneria s-a răspândit rapid pe continent; în curând au apărut loji masonice împrăștiate în toată Europa, din Spania și Portugalia în vest, până în Rusia în est. De asemenea, prima lojă a fost înființată în coloniile din America de Nord în prima jumătate a secolului XVIII-lea.

De-a lungul anilor, femeile au început să joace din ce în ce mai mult roluri active în organizație, în special pe continentul european. În Franța, în timpul anilor 1740, de exemplu, au început să apară așa-numitele „loji ale adopției”. Acestea erau loje care au admis un amestec de bărbați și femei, ultimele fiind mai ales soțiile, fiicele și rudele feminine ale masonilor. Acestea nu au fost pe deplin independente, dar au fost recunoscute și atașate lojelor tradiționale pentru bărbați. În curând, practica s-a extins în Olanda și, în cele din urmă, în Statele Unite.

Cei mai cunoscuți masoni din istorie

Se pare că mai multe figuri istorice proeminente au fost francmasoni, inclusiv Simón Bolívar, cunoscut drept „eliberatorul Americii de Sud”, filosoful francez Voltaire, cunoscut pentru volumele sale descrieri filozofice și politice, renumitul poet și scriitor german Goethe. Iar Wolfgang Amadeus Mozart, celebrul compozitor, a devenit mason în 1784, opera, „Flautul magic”, conține elemente ale francmasoneriei.

Mai mulți dintre părinții fondatori, revoluționarii și președinții americani notabili au fost francmasoni, printre care George Washington, Paul Revere, Benjamin Franklin și Andrew Jackson.

În ceea ce privește România, dovezile istorice ne arată faptul că un număr important de personalități ale vieții politice, culturale și științifice au făcut parte din această organizație. Printre aceștia se numără chiar și Alexandru Ioan Cuza, dar și Nicolae Bălcescu, ideile și proiectele lor aliniindu-se cu principiile generale ale acestei organizații.

Citește și:

Mituri şi conspiraţii. 5 societăţi secrete care sunt acoperite în mister

În culisele celei mai faimoase societăţi secrete din lume. Membrii sunt aleşi pe viaţă

5 organizaţii secrete ai căror membri fac practici oculte – FOTO

Cine sunt adevăraţii Illuminati? O celebră artistă pop afirmă că ştie adevărul

Articolul Cine sunt francmasonii? apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original