Maintenance Actualitate: revolutia de la 1848

A doua zi, la 14 iunie 1948, a avut loc unirea guvernelor de la Izlaz şi Bucureşti, constituindu-se Guvernul provizoriu al Ţării Româneşti, în urma abdicării domnitorului Gheorghe Bibescu.

În comunicatul dat presei de către noul guvern se spunea: „Fostul domn Gheorghe Bibescu, deşi a consfinţit drepturi ce românii recâştigară, simţindu-se însă cam slab de boală şi nemaiputând ţine cârma în mână, astăzi şi-a dat demisia, lepădându-se de toată puterea sa. Astăzi dar patria aflându-se în împrejurări grele, se numiră guvernul vremelnicesc mai jos însemnaţii români, cari sunt oameni ce s-au jertfit pentru patrie şi jură că şi astăzi să moară pentru dânsa”.

De teama unor interpretări denaturate şi tendenţioase din partea puterilor suzerană (Turcia) şi protectoare (Rusia), mitropolitul Neofit a fost ales preşedinte al Guvernului provizoriu. Din noul Guvern făceau parte: Ion Heliade-Rădulescu, Ştefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, Gheorghe Scurtu, iar ca secretari: C.A.Rosetti, Nicolae Bălcescu, Alexandru C. Golescu, precum şi Ion. C, Brătianu.

În aceeaşi zi, Guvernul adoptă ca steag naţional, tricolorul revoluţionarilor. Primul steag tricolor al paşoptiştilor, cel purtat la Islaz de Popa Şapcă şi după care au fost întocmite toate celelalte steaguri paşoptiste, a fost cusut doar de mâinile domniţei Maria Alexandrina, copila lui Gheorghe Magheru, în amintirea steagului purtat de Tudor Vladimirescu şi pentru ca primul steag al revoluţiei să poarte simbolul neprihănirii.

După înăbuşirea Revoluţiei de la 1848, mitropolitul Neofit a solicitat (ca mitropolit) restabilirea ordinii şi a contribuit la prinderea clericilor care se implicaseră în acţiuni revoluţionare, fapt ce a determinat să fie văzut ca o personalitate controversată. La 27 iulie 1849 s-a retras din scaunul de mitropolit.

Descoperă îţi prezintă semnificaţiile istorice ale zilei de 13 iunie:

1924 – La Berna, în Elveţia, a fost semnat un Acord relativ la creanţele elveţiene în România.

1930 – A fost constituit un guvern condus de Iuliu Maniu.

Citeşte şi Prinţul Suveran al masoneriei române, Jean Pangal, unul dintre cei mai controversaţi şi influenţi oameni ai României interbelice

Citeşte şi În timp ce îşi făcea ordine printre lucruri, un bătrân din Regatul Unit a făcut o descoperire inedită. ,,Nu m-am aşteptat să fie atât de valoroasă” – FOTO

1990 – În timpul dimineţii, în zona Pieţei Universităţii, poliţia a desfăşurat o amplă acţiune care a avut drept scop eliberarea zonei de greviştii foamei şi de demonstranţi. Au avut loc înfruntări între poliţie şi manifestanţi, fiind efectuate arestări. În cursul nopţii a fost restabilită ordinea de către unităţi militare.

1996 – Comisia pentru Căi şi Mijloace a Camerei Reprezentanţilor din Congresul american a aprobat o hotărâre care permite acordarea Clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România pe bază permanentă, conform propunerii făcute de preşedintele american, Bill Clinton.

1996 – România a fost primită printre membrii Comitetului Franco-Austriac (CFA) pentru armonizarea economică în Europa.

2001 – România şi Franţa au decis să reînnoiască programul lor de cooperare bilaterală pentru încă patru ani şi să-şi extindă parteneriatul strategic.

2003 – Tratatul privind regimul frontierei de stat între România şi Ucraina a fost parafat, la Kiev, de secretarii de stat în Ministerele de Externe din cele două ţări, după finalizarea negocierilor între echipele de experţi.

2004 – Preşedintele Ion Iliescu l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe omologul său chinez Hu Jintao, aflat în prima sa vizită de stat în România. Cei doi preşedinţi au semnat o declaraţie comună privind stabilirea unui parteneriat amplu de prietenie şi colaborare.

2006 – Compozitorul ungur născut în Transilvania, György Ligeti, una dintre cele mai mari figuri ale creaţiei muzicale din a doua jumătate a secolului XX, a murit la vârsta de 83 de ani, la Viena.

2006 – Actorul american de comedie Red Buttons, care a fost recompensat cu un premiu Oscar în 1958, pentru rolul din filmul „Sayonara”, în care a jucat alături de Marlon Brando, a decedat (n. februarie 1919).

2007 – Omul de afaceri Omar Hayssam a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în procesul în care este acuzat de acte de terorism în legătură cu răpirea a trei jurnalişti români în Irak.

2009 – Mahmoud Ahmadinejad, a fost reales preşedinte al Iranului pentru un nou mandat.

Articolul Neofit, mitropolitul care a devenit şef al guvernului şi i-a turnat apoi pe clericii revoluţionari paşoptişti apare prima dată în Descopera.

Articol original

Ion Ghica, matematician, om politic, diplomat și președinte al Academiei Române, a fost una dintre figurile proeminente românești ale secolului al XIX-lea de care se leagă în special nu numai mișcarea revoluționară de la 1848, ci și aducerea principelui străin și crearea Partidului Național Liberal.

S-a născut la 12 august 1816 la București într-o familie de fanarioți naturalizați care a dat Principatelor nu mai puțin de 10 domnitori. Tatăl său, boierul Dimitrie (Tache) Ghica, a fost mare logofăt și avea studii la Viena. Mama, Maria, era sora patriotului Ion Câmpineanu.

Ion Ghica a învățat carte mai întâi în grecește și apoi în românește. Un rol important în educația sa din copilărie îl va avea Ion Heliade Rădulescu, alături de care, peste ani, va plănui și organiza minuțios izbucnirea Revoluției de la 1848 (evenimente care au implicat și alte nume mari, precum Nicolae Bălcescu, Christian Tell, fraţii Golescu, fraţii Brătianu, C.A. Rosetti sau Gheorghe Magheru).

La 14 ani începe colegiul „Sfântul Sava“, unde se împrietenește cu Nicolae Bălcescu, iar împreună cu C.A. Rosetti şi Grigore Alexandrescu studiază franceza cu intelectualul și activistul politic Jean Alexandre Vaillant. Este trimis apoi la Paris, unde în 1836 obține un bacalaureat în litere la Sorbona.

O prietenie pe viață cu Vasile Alecsandri

Timp de patru ani (1837-1841) a studiat ingineria de mine şi matematicile la Paris și a obținut licență în ambele. În această perioadă va lega o prietenie pe viață cu Vasile Alecsandri, căruia îi va trimite și celebrele scrisori devenite apoi o mare capodoperă literară și o critică plină de umor a moravurile sociale dintre 1800-1860. Tot la Paris își definitivează principiile naționale și liberale cu privire la eliberarea Principatelor de sub ocupația rusească.

Întors în țară în 1841 a vrut să se ocupe de exploatarea salinelor și să predea la Colegiul „Sfântul Sava”, însă i se nesocotesc studiile şi capacitățile (domnitor al Țării Românești era unchiul său Alexandru Dimitrie Ghica, supus intereselor Rusiei). Primește în schimb posturi administrative, specifice rangului său de boier. Pleacă la Iași, unde va preda geometria, mineralogia, antropologia şi economia politică la celebra Academie Mihăileană (viitoarea Universitate din Iaşi) fondată de domnitorul Mihail Sturdza.

Împreună cu Nicolae Bălcescu şi Christian Tell, în toamna anului 1843, a înfiinţat la Bucureşti societatea revoluționară secretă „Frăţia“, organizată după modelul lojilor masonice. Peste doi ani, organizația va avea o filială pariziană, Societatea Studenților Români, în care se vor implica activ C.A. Rosetti şi frații Brătianu. Cele două vor avea un rol important în mișcarea revoluționară de la 1848, la care Ion Ghica va participa activ, mai întâi în Moldova şi ulterior în Ţara Românească, unde va face parte dintre liderii evenimentelor.

Titlul de bei îi va lua dreptul de a fi ales

Apreciat pentru diplomația de care dădea dovadă, este trimis de guvernul provizoriu (neproclamat) de la București să negocieze cu Poarta Otomană pentru a obține sprijinul sultanului.

Înăbușirea revoluției și exilarea prietenilor săi politici îl determină să rămână la Constantinopol. Fiind considerat loial Porții, Ion Ghica va fi numit în 1854 guvernator al insulei Samos (principat autonom grec în cadrul Imperiului), având ca misiune principală să oprească acțiunile piraților care stânjeneau negoțul şi transportul maritim otoman în Marea Egee. Pentru că a îndeplinit cu succes misiunea, sultanul Abdul-Medjid îi acordă titlul de principe (bei) de Samos. Acest lucru îi va aduce critici printre foștii colegi revoluționari, interzicându-i-se la întoarcerea în țară dreptul de a alege și de a fi ales în adunarea legislativă.

Susținător la început al lui Alexandru Ioan Cuza, este desemnat după Unirea Principatelor să conducă pentru câteva luni guvernele din Țara Românească și Moldova. Ulterior, contribuind la formarea „monstruoasei coaliţii” dintre liberali şi conservatori care se opunea reformei agrare şi electorale, Ion Ghica formează un Guvern provizoriu după abdicarea lui Cuza din 11 februarie 1866. În același an devine și deputat, iar peste trei ani senator.

Autorul celebrei legi a Poliției Rurale și susținător al apariției industriei și comerțului național

După aducerea Principelui Străin, în care Ghica a avut un rol principal, Carol I îl însărcinează să conducă Guvernul între 15 iulie 1866 – 21 februarie 1867. În același timp va deține și portofoliul Ministerului de Interne, adoptând celebra Lege a Poliției Rurale, un adevărat cod care va fi aplicat timp de 40 de ani și care stabilea păzitori de noapte şi zi înarmați.

„Poliţia câmpenească trebuia să fie pusă sub jurisdicţia specială a judecătorilor de plăşi şi toţi cetăţenii din mediul rural, între 18 şi 70 de ani, împărţiţi pe căprării de 10 oameni, să păzească proprietatea şi recoltele şi să asigure ordinea în comune şi sate”, mai prevedea actul normativ.

Deși era unul dintre marii latifundiari ai țării, Ion Ghica era fruntaș al liberalilor moderați și a fost primul care a susţinut apariţia unei industrii şi a unui comerţ naţional, pe exemplul ţărilor occidentale.

Și-a exprimat concepția economică liberală încă din 1847 când a scris romanul „Istoria lui Alecu Şoricescu”, o critică la adresa societății revoluționare bucureștene, care îşi urmărea propriile interese de înavuțire.

Înţeleagă rumânii că un negustor care măreşte prin creditul său relaţiile ţării noastre cu celelalte neamuri, un arendaş care exploatează bine pământul, care face bucate multe, care îmbunătăţează felul seminţei şi aduce capitalurile streine în ţară este mult mai folositor decât un boier mare nevrednic, cum avem o mulţime”, scria el.

Încercarea de răsturnare a lui Carol și înfierarea lui Catargiu

Este numit din nou în fruntea guvernului liberal în 1870, însă încercarea de răsturnare a principelui Carol (în speranța că va putea instaura republica) se soldează cu un eșec care va însemna și sfârșitul carierei sale guvernamentale, la 11 martie 1871.

Ion Ghica va fi unul dintre fondatorii Partidului Național Liberal, în 1875, de notorietate fiind articolele sale din gazeta „Alegătorul liber” îndreptate împotriva guvernului condus de Lascăr Catargiu, care îi luase locul în 1871.

Într-un astfel de articol, de dinaintea alegerilor parlamentare din aprilie 1875, Ion Ghica scria:

Un om, ajutat şi susţinut de câţiva amici şi partizani, printr-o manoperă dibace şi cu meşteşug condusă, într-o noapte pune mâna pe guvernul ţării (este vorba de înlocuirea bruscă în 1971 a guvernului lui Ion Ghica cu cel al lui Lascăr Catargiu n.r.); prin persecuţiuni, prin intimidări, prin promisiuni şi prin interese satisfăcute, îşi formează o trupa de oameni activi, ageri, îndrăzneţi şi devotaţi; ajutat şi susţinut astfel, îşi formează o Cameră după chipul şi asemănarea sa, reduce administraţiunea, justiţia şi constituţiunea la bunul plac al său şi al amicilor săi, guvernă de patru ani fără control, fără piedici, bucurându-se de toată încrederea şi de toată bunăvoinţa şefului statului şi a camerelor ce şi-a format… Tânguiri şi gemete, blesteme şi un huet surd cari se ridică din toate piepturile, sărăcia, mizeria şi epidemiile pretutindeni… boalele, aliate cu concesiuni oneroase, cu tot felul de impozite şi de stoarceri de bani, distrugând câmpiile, secerând oamenii şi vitele şi semănând pustiirea şi dezolaţiunea”.

Separat de scrierile sale politice, Ion Ghica se va manifesta în câmpul ştiinţifico-publicistic, ca membru de seamă al Academiei Române, al cărui președinte va fi de patru ori, şi ca diplomat, (între 1881-1890 a fost ambasador extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Londra).

Ultimii ani din viață, Ion Ghica îi va petrece la moşia sa din Ghergani, unde se va și muri în 1897, la vârsta de 80 de ani. Era ultimul reprezentant al generației pașoptiste şi a fost înmormântat cu onoruri de stat în capela conacului.