Showing posts with label histria. Show all posts
Showing posts with label histria. Show all posts

Histria, primul oraș construit pe meleagurile României

Histria a fost unul dintre cele mai importante oraşe-colonii-cetăţi ridicate de grecii antici pe teritoriul de astăzi al României. Alături de cetăți similare precum Callatis, Tomis şi Aegyssus, Histria a jucat un rol important în istoria României.

Numele Histria provine de la Istros, aceasta fiind denumirea dată de grecii antici fluviului Dunărea.

Histria a fost primul oraș în adevăratul sens al cuvântului ridicat pe meleagurile noastre. Coloniștii greci s-au stabilit la gurile Dunării și au ridicat Histria în jurul anului 657 î.Hr. (conform istoricului Eusebiu din Cezareea) sau anul 630 î.Hr. (potrivit Skymnos).

Orașul Histria a trecut printr-o dezvoltare continuă timp de 1.300 de ani. Histria a fost implicată în revolta orașelor pontice împotriva regelui macedonean Lisimah, conflictul împotriva Bizanțului și în războiul dintre romani și regele Mithridates VI Eupator. Grecii antici din Histria s-au aliat cu Zalmodegikos şi Rhemaxos, căpeteniile locale ale geților, iar la un moment dat orașul a fost stăpânit de Burebista. După moartea regelui, Histria ajunge sub stăpânirea romanilor. În ciuda faptului că Histria și-a pierdut astfel autonomia, stăpânirea romană a adus o perioadă de prosperitate economică și culturală.

De ce a fost Histria abandonată definitiv?

De-a lungul istoriei sale tulbure, Histria a fost cucerită, distrusă și reconstruită de mai multe ori. Histria a fost distrusă pentru ultima oară în secolul al VII-lea d.Hr., în urma atacurilor și invaziilor repetate ale triburilor slave și avare. Printre altele, Histria ar fi fost abandonată definitiv din cauza astupării vechiului golf de la Marea Neagră, acolo unde era situat portul orașului. În urma depunerii de material adus continuu de apa Dunării, golful a devenit acum complexul lagunar Razim-Sinoie.

În timp, arheologii au descoperit că aici au fost bătute primele monede de pe teritoriul actual al României, evenimentul având loc între anii 480 și 475 î.Hr.

Primele cercetări detaliate la Histria, desfășurate în 1914

Ruinele cetății Histria au fost identificate în 1868 de către arheologul Ernest Desjardin. Totuși, primele cercetări detaliate au fost desfășurate în 1914, fiind coordonate de Vasile Pârvan. Rămășițele cetății Histria sunt situate pe malul lacului Sinoie. Atunci când cetatea a fost construită, lacul Sinoe era, de fapt, un golf deschis la Marea Neagră.

În afară de ruinele templelor grecești, străzile pavate și băile termale, turiștii mai pot vizita centrul orașului și ruinele uneia dintre cele mai mari și mai vechi biserici creștine din zonă. Aceasta datează din secolul VI d.Hr. și a fost o bazilică episcopală, ceea ce sugerează că la acea vreme Histria avea rangul de episcopie.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Care sunt cele mai importante cetăți din Dobrogea

Care este cel mai vechi oraş din România?

Descoperire arheologică în Constanţa: o necropolă de acum 1.500 de ani, de la apariţia creştinismului pe acest teritoriu

Scandalul blocului ridicat la Constanţa deasupra unor vestigii. Arheolog: E ca şi cum ai da Turnul Eiffel la fier vechi

Articolul Histria, primul oraș construit pe meleagurile României apare prima dată în Descopera.

Articol original

Care sunt cele mai importante cetăți din Dobrogea

Dintre toate regiunile României, Dobrogea, situată în partea de sud-est a țării, este cea mai misterioasă. Numeroase comunități antice și-au construit așezări aici de-a lungul anilor.

Grecii, romanii, persanii și multe alte popoare migratoare au locuit și și-au lăsat amprenta aici. Astfel, multe cetăți și fortărețe încă mai pot fi găsit aici în zilele noastre. Iată cele mai importante cetăți din Dobrogea:

Cetatea Histria

Începând cu secolul VII î.Hr., coloniștii greci au inițiat parteneriate economice cu populațiile geto-dace locale pe malul vestic al Mării Negre. Histria, situată pe malul lacului Sinoe în județul Constanța, a fost prima dintre cele trei colonii. Cetatea a trecut prin nenumărate perioade prospere de-a lungul istoriei. Astăzi, turiștii pot vizita situl și un muzeul care conține coloane, amfore, statui și monede care datează din urmă cu 2.000 de ani.

Argamum, cea mai veche așezare din România menționată într-un izvor antic

Argamum este cea mai veche aÈ™ezare din Romania menÈ›ionată într-un izvor antic. Situată în judeÈ›ul Tulcea, de-a lungul țărmului, Argamum a fost construită de coloniÈ™tii greci în secolul VII î.Hr., însă a trecut printr-o perioadă lungă de prosperitate după ce a intrat sub stăpânire romană. Astfel, cetatea a devenit un port pentru negustorii care călătoreau pe ruta BizanÈ› – Tyras.

Cetatea Argamum. Sursa foto: Shutterstock

Mare parte din așezare a rămas intactă în subteran. Situl acoperă aproape 100 de hectare, include ziduri de apărare, fundații, numeroase străzi și basilici paleocreștine.

Enisala, una dintre cele mai pitorești cetăți din Dobrogea

Enisala este una dintre cele mai pitorești cetăți din Dobrogea. De fapt, Enisala este singura fortăreață medieval care a rămas intactă în această regiune. A fost construită de conducătorii bizantini și genovezi la sfârșitul secolului XIII și a fost inclusă mai târziu în sistemul de apărare din Valahia.

În timpul perioadei de glorie, fortăreața Enisala a jucat un rol important în monitorizarea traficului de pe Marea Neagră de către negustorii genovezi. Mai târziu, fortăreața a fost transformată într-o bază a garnizoanei Imperiului Otoman. Datorită frumuseții naturale deosebite a peisajului din jurul său, Enisala atrage mulți turiști, scrie The Culture Trip.

Cetatea Capidava

Capidava, un important centru urban și militar pentru comunitatea geto-dacă, a trecut prin multe perioade de dezvoltare sub stăpânirea romană și bizantină. În timpul primei perioade de glorie sub stăpânire romană, cetatea Capidava a fost reședința puternicului rege Daphix.

Cetatea Capidava. Sursa foto: Shutterstock

Cetatea din Dobrogea a jucat un important rol militar pentru că făcea parte dintr-o linie defensive de-a lungul Mării Negre.

Tropaeum Traiani

Tropaeum Traiani a fost o așezare stabilită de împăratul roman Traian și a fost menționată pentru prima oară ca oraș în anul 170 e.n. Complexul include o fortăreață, o bazilică și monumentul triumfal spectaculos Tropaeum Traiani, ridicat în cinstea împăratului Traian. Cetatea acoperă 10 hectare și atinge diferite înălțimi.

Dinogeţia

Așezarea antică geto-dacă Dinogeția, care a fost mai târziu transformată în fortăreață de romani, a fost atât de importantă încât a fost menționată de Ptolemeu. Fiind un centru prosper al civilizației sub conducerea lui Constantin cel Mare, Dinogeția a continuat să prospere sub domniile successive ale mai multor împărați.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Proiect pentru protejarea Cetăţilor dacice şi a siturilor istorice din Munţii Orăştie, adoptat

Construirea unui bloc peste vestigiile cetăţii antice Tomis, sistată

Sunete de-a dreptul înfricoșătoare la Tulcea, cauzate de mai mulți șacali, înregistrate de camerele de monitorizare a faunei

Balaurul dobrogean: cel mai mare şarpe din România şi monştrii din basmele noastre

Articolul Care sunt cele mai importante cetăți din Dobrogea apare prima dată în Descopera.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo