Showing posts with label inventator. Show all posts
Showing posts with label inventator. Show all posts

Arhimede, cel mai faimos matematician și inventator al Greciei Antice

Arhimede, cel mai faimos matematician și inventator al Greciei Antice, este cel mai bine cunoscut pentru descoperirea relației dintre suprafața și volumul unei sfere și cilindrul său circumscris.

Matematicianul mai este cunoscut și pentru formularea principiului din hidrostatică, numit și principiul lui Arhimede, și a unui dispozitiv pentru ridicarea apei, cunoscut drept șurubul lui Arhimede.

Arhimede a locuit în Siracuza, pe insula Sicilia. Tatăl său, Fidius, era astronom, astfel că Arhimede a continuat tradiția familiei.

Arhimede a descoperit că volumul unei sfere este două treimi din volumul unui cilindru care o înconjoară. Totodată, matematicianul a mai descoperit și legea flotabilității (principiul lui Arhimede), care spune că un corp într-un lichid este acționat de o forță egală cu greutatea lichidului dislocuit de către corp. De asemenea, șurubul lui Arhimede, un dispozitiv cu o lamă în formă de șurub rotativ în interiorul unui cilindru, putea fi folosit pentru a ridica apa din puțuri în canalele de irigație.

Ce se știe despre familia lui Arhimede?

Arhimede a scris nouă tratate care mai există È™i în ziua de azi. ÃŽn „Despre Sferă È™i Cilindru”, matematicianul a arătat că suprafaÈ›a unei sfere cu raza R este 4Ï€r2 È™i că volumul unei sfere dintr-un cilindru este două treimi din acel cilindru. Arhimede a fost atât de mândru de rezultatul din urmă încât pe mormântul său a fost gravată o diagramă. ÃŽn „Măsurarea Cercului”, Arhimede a arătat că Ï€ (pi) este situat între 3 + 10/71 È™i 3 + 1/7. ÃŽn „Despre Corpurile Plutitoare”, matematicianul a elaborat prima descriere a modului în care se comportă obiectele atunci când plutesc în apă.

Moartea lui Arhimede. Sursa foto: Profimedia

Nu este știut aproape nimic despre familia lui Arhimede în afară faptului că tatăl său era astronom. Istoricul grec Plutarh a scris că Arhimede a fost înrudit cu Hieron al II-lea, regele Siracuzei. În tinerețe, Arhimede ar fi studiat la Alexandria cu matematicienii care au venit după Euclid, iar acolo s-ar fi împrietenit cu Conon din Samos și Eratostene din Cyrene, scrie Britannica.

Moartea lui Arhimede, profund regretată de generalul roman Marcus Claudius Marcellus

Arhimede s-a născut în jurul anului 287 î.Hr. în Siracuza. Matematicianul a murit în același oraș, atunci când romanii l-au capturat în urma unui asediu care s-a încheiat în 212 sau în 211 î.Hr.

O poveste despre moartea lui Arhimede spune că acesta a fost ucis de un soldat roman după ce a refuzat să-și părăsească lucrările matematice. Indiferent de modul în care a murit Arhimede, generalul roman Marcus Claudius Marcellus a regretat moartea sa, pentru că îl admira pentru numeroasele mașinării inteligente pe care le construise pentru a apăra Siracuza.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință au elucidat misterul Mecanismului de la Antikythera, considerat primul calculator din lume

Top 10 invenții care au eșuat în misiunea lor de a schimba lumea

Top 10 invenții și descoperiri din Grecia Antică pe care le folosim și în prezent

4 descoperiri astronomice făcute în Grecia Antică

Articolul Arhimede, cel mai faimos matematician și inventator al Greciei Antice apare prima dată în Descopera.

Articol original

Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina

Willem Einthoven a fost medic şi fiziolog olandez. Pentru cercetările sale în domeniul electrocardiografiei şi pentru realizarea primei electrocardiograme i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1924.

 

În 1894, Einthoven începe studiile asupra electrometrului inventat de fizicianul Gabriel Lippmann în 1872. El a fost interesat în special de aplicaţiile acestui dispozitiv în ceea ce priveşte măsurarea curenţilor produşi în urma activităţii cardiace.

După diverse măsurători efectuate pe oameni sănătoşi şi cu tulburări cardiace, dar şi după ce a adus o serie de îmbunătăţiri pentru a mări sensibilitatea aparatului, Einthoven a reuşit să obţină, în 1903, prima înregistrare electrografică. Aceasta stă la baza electrocardiogramei de astăzi.

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 21 mai:

1471 – S-a născut Albrecht Durer, pictor ÅŸi gravor german (d. 6 aprilie 1528).

1712 – Å¢arul Petru I a mutat capitala Rusiei de la Moscova la Sankt Petersburg.

1821 – Tudor Vladimirescu, conducătorul RevoluÅ£iei de la 1821 din Muntenia, a fost arestat în tabăra de la GoleÅŸti ÅŸi predat lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei.

1826 – S-a născut Karl Storck, sculptor român de origine germană (d. 18 mai 1887).

1855 – S-a născut criticul literar Constantin Dobrogeanu Gherea, numele lui real fiind Solomon Katz (d. 7 mai 1920).

1880 – S-a născut poetul Tudor Arghezi (d. 14 iulie 1967): „Cuvinte potrivite”, „Ochii Maicii Domnului”, „Cântare omului”.

1892 – A murit Grigore I. Cobălcescu, fondatorul ÅŸcolii româneÅŸti de geologie, membru al Academiei Române (n. 22 septembrie 1831).

1897 – S–a născut Smaranda Brăescu, prima femeie pilot ÅŸi paraÅŸutist cu brevet din România, campioană europeană la paraÅŸutism ÅŸi campioană mondială (d. 2 februarie 1948).

1904 – A fost înfiinÅ£ată FederaÅ£ia InternaÅ£ională de Fotbal (FIFA) în Paris.

1906 – S–a născut scriitoarea Profira Sadoveanu, prozatoare ÅŸi poetă, fiica lui Mihail Sadoveanu (d. 3 octombrie 2003).

1973 – A murit Grigore Moisil, matematician, membru al Academiei Române (n. 10 ianuarie 1906).

1991 – A fost asasinat la Chicago Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor, scriitor ÅŸi eseist (n. 5 ianuarie 1950).

1991 – S-a adoptat, în Senat, Legea SiguranÅ£ei NaÅ£ionale.

1994 – A murit actorul Åžtefan Tapalagă. (n. 4 aprilie 1933).

1995 – A murit generalul – locotenent ÅŸi medic Gheorghe Niculescu, membru de onoare al Academiei Române (n. 28 aprilie 1923).

2000 – Cele cinci mari puteri nucleare ale lumii – Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, FranÅ£a ÅŸi China – au ajuns la un acord, la New York, în favoarea renunţării în totalitate la armele nucleare de care dispun.

2002 – Statele Unite ale Americii au recunoscut noul stat al Timorului Oriental.

2004 – A avut loc, la Moscova, prima reuniune la nivel înalt între FederaÅ£ia Rusă ÅŸi reprezentanÅ£ii celor 25 de state membre ale Uniunii Europene. Cu această ocazie a fost semnat un protocol prin care se afirma susÅ£inerea Rusiei de către UE pentru aderarea la OrganizaÅ£ia Mondială a ComerÅ£ului.

2004 – Comitetul ONU împotriva torturii a cerut explicaÅ£ii Statelor Unite ale Americii ÅŸi Marii Britanii în legătură cu tratamentele inumane aplicate deÅ£inuÅ£ilor irakieni din închisoarea Abu Ghraib.

2006 – PopulaÅ£ia Muntenegrului votează prin referendum separarea de uniunea statală cu Serbia.

Articolul Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina apare prima dată în Descopera.

Articol original

„Primul hoverboard adevărat”, inventat de un român. DeÈ›ine recordul mondial pentru cel mai lung zbor cu un hoverboard

ÃŽn sfârÈ™it, hoverboard-ul din filmul „Back to the Future II” este aici. ÃŽnsă, vehiculul este mult mai puÈ›in discret decât skateboard-ul din anii 1980 care sfida gravitaÈ›ia.

De fapt, hoverboard-ul arată mai degrabă ca cel al personajului Green Goblin din franciza „Omul păianjen”.

Un nou videoclip care a ajuns viral arată o persoană care se deplasează cu viteză pe un drum public, la bordul unui obiect ce arată ca o dronă de mare viteză cu opt elice. ÃŽn descrierea videoclipului a fost scris „acest om trăieÈ™te în 2030”.

Cât costă invenția zburătoarea uimitoare?

Cel mai probabil, cascadoria a încălcat mai multe legi, însă măcar persoana care a călătorit la bordul dronei a avut bunul simț să poarte o cască de protecție.

După cum se pare, filmarea nu a fost făcută cu vreun efect special. Invenția zburătoarea uimitoare este vândută de o companie numită Omni Hoverboards, iar prețul poate ajunge chiar și la 20.000 de dolari. Totuși, nu vom putea să achiziționăm un astfel de hoverboard prea curând.

Inventatorul „primului hoverboard adevărat” este un român

Numeroase filmări publicate online arată capabilitățile dronei „hoverboard”. Un video arată un bărbat care se deplasează de-a lungul unor copaci È™i peste un lac dintr-o zonă rurală, scrie Futurism.

Potrivit paginii oficiale a companiei, acesta este „primul hoverboard adevărat”. Inventatorul său, Cătălin Alexandru Duru, este canadian de origine română. Acesta a doborât recordul mondial pentru cel mai lung zbor cu un hoverboard, ajungând la aproximativ 275 de metri, în anul 2015, conform Guinness Book of World Records.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un grup de inventatori a creat un hoverboard funcțional

12 ani de închisoare pentru un dentist care a efectuat o operație în timp ce stătea pe un hoverboard

Un hoverboard, primit cadou de Paşte, de un copil de 10 ani din Bucureşti, a explodat în camera lui

A fost inventat, în sfârşit, adevăratul hoverboard? O companie susţine că da

Articolul „Primul hoverboard adevărat”, inventat de un român. DeÈ›ine recordul mondial pentru cel mai lung zbor cu un hoverboard apare prima dată în Descopera.

Articol original

231 de ani de la moartea lui Benjamin Franklin, marele inventator care a ajuns părintele unei naÅ£iuni – VIDEO

El a inventat inclusiv ochelarii bifocali, fără de care vederea noastră nu ar fi fost poate la fel de bună astăzi. Tot Benjamin Franklin a inventat şi paratrăsnetul şi i-a uimit pe savanţii din întreaga lume cu experimentele sale în domeniul electricităţii.

 

 

Franklin a ajuns la aceste performanţe ştiinţifice în mare parte pe cont propriu, având în vedere că s-a născut într-o familie modestă. Tatăl său era fabricant de săpun şi de lumânări şi se afla la a doua căsătorie atunci când el a venit pe lume. Benjamin Franklin a fost al 15-lea copil al familiei care a avut, în cele din urmă, 17 copii.

Sursă: YouTube

Marele inventator a mers în copilărie la şcoală doar doi ani, dar a citit mult şi a învăţat aritmetica, navigaţia şi gramatica.

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 17 aprilie.

1647 a murit cronicarul Grigore Ureche, sfetnic apropiat al domnitorului Vasile Lupu, mare spătar, iar din anul 1642 mare vornic. Este autorul lucrării „LetopiseÅ£ul Ţării Moldovei” (n. 1590).

1880 – A fost înfiinÅ£ată Banca NaÅ£ională Română, cu drept exclusiv de a emite monedă.

1888 – A fost ridicat clopotul Patriarhiei, cel mai mare din Å£ară, la acea dată.

1894 – S-a născut Nikita S HruÅŸcov, lider sovietic, succesorul lui I.V.Stalin.

1924 – S-au înfiinÅ£at studiourile cinematografice Metro-Goldwin-Mayer.

1945 – A murit poetul Ion Pillat. (n.1891)

1990 – A fost înregistrată oficial prima candidatură pentru funcÅ£ia de preÅŸedinte al României: Ion Iliescu, propus de Frontul Salvării NaÅ£ionale (FSN).

1996  – Centrala de la Cernavodă a fost inaugurată oficial de preÅŸedintele Ion Iliescu ÅŸi de primul ministru al Canadei, Jean Chrétien.

2003  – PreÅŸedintele Ion Iliescu ÅŸi premierul Adrian Năstase au asistat, la Atena, la ceremonia semnării tratatelor de aderare la Uniunea Europeană a celor zece state invitate să devină membre UE începând cu 1 ianuarie 2004

2008 – ActriÅ£a britanică Hazel Court, supranumită „regina filmelor horror”, care a apărut în filme de groază populare în anii ’50 – ’60, alături de staruri precum Boris Karloff ÅŸi Vincent Price, a murit. (n. 10 februarie 1926)

Sursă: Mediafax

Articolul 231 de ani de la moartea lui Benjamin Franklin, marele inventator care a ajuns părintele unei naÅ£iuni – VIDEO apare prima dată în Descopera.

Articol original

SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte. ÃŽn urmă cu 149 de ani a murit inventatorul codului Morse

Samuel Finley Breese Morse s-a născut pe 27 aprilie 1791 şi a fost pictor şi inventator american. La 46 de ani, el a realizat un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840 şi a inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit şi în prezent.

 

 

Samuel Morse a creat alfabetul Morse – în care literele sunt reprezentate prin combinaÅ£ii de semnale scurte ÅŸi lungi – în jurul anului 1838.

Acest alfabet a simplificat trimiterea de mesaje telegrafice. ÃŽn 1912 a fost introdus, spre exemplu, apelul internaÅ£ional de pericol, SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte.

Descoperă îţi prezintă semnificaţiile istorice ale zilei de 2 aprilie:

742 – S-a născut Carol cel Mare, rege al francilor din 771 ÅŸi împărat roman, primul restaurator al Imperiului roman de Apus (d. 814).

1725 – S-a născut Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt, scriitor ÅŸi aventurier italian (m. 1798).

1805 – S-a născut Hans Christian Andersen, scriitor danez (d. 1875).

1834 – S-a născut Frederic Bertholdi, sculptor, autor al Statuii Libertăţii (d. 1904).

1840 – S-a născut Emile Zola, romanier francez, teoretician ÅŸi promotor al naturalismului (ciclul “Rougon Macquart”); este autorul manifestului “J’accuse”, important în celebra afacere Dreyfus (m. 29 septembrie 1902).

1875 – S-a născut Walter Chrysler, fondatorul companiei de automobile americane “Chrysler” (d.1940).

1877 – S-a născut compozitorul Tiberiu Brediceanu, unul dintre fondatorii Operei Române, Teatrului NaÅ£ional ÅŸi Conservatorului din Cluj-Napoca. A fost director al Operei din BucureÅŸti între anii 1941-1944 (m. 19 dec 1968).

1891 – S-a născut pictorul ÅŸi sculptorul Max Ernst, unul din promotorii suprarealismului (d. 1 aprilie 1976).

1914 – S-a născut sir Alec Guinness, actor englez (d. 5 aug. 2000).

1915 – S-a născut Gică Petrescu, interpret de romanÅ£e ÅŸi cântece de petrecere (d. 18 iunie 2006).

1974 – A decedat Georges Pompidou, preÅŸedinte în funcÅ£ie al FranÅ£ei din 1969 (n. 5 iulie 1911).

1982 – Armata argentiniană invadează insulele britanice Falkland din sudul Oceanului Atlantic, cunoscute sub numele de Malvine în Argentina.

1996 – Uniunea Europeană a aprobat, în cadrul programului PHARE pentru România, desfăşurarea unui nou proiect privind acordarea de asistenţă tehnică în domeniul asigurărilor sociale pentru sănătate ÅŸi accesul la asistenţă medicală.

1998 – Banca Franco-Română a deschis la ConstanÅ£a cel de-al doilea birou de reprezentanţă din România.

1999 – A fost semnat contractul de privatizare al băncii româneÅŸti Banc Post, prin care 45% din acÅ£iunile băncii, deÅ£inute de Fondul Proprietăţii de Stat, au fost vândute către General Electric Capital Corporation ÅŸi Banco Portugues de Investimento.

2002 – Amata israeliană începe asediul Bisericii Nativităţii din Betheleem, în care se refugiaseră 200 de palestinieni înarmaÅ£i.

2005 – Papa Ioan Paul al II-lea a murit, la Vatican (n. 1920).

2006 – Marcos Pontes, primul brazilian care călătoreÅŸte în spaÅ£iu, ajunge pe StaÅ£ia SpaÅ£ială InternaÅ£ională (ISS), la două zile după ce a decolat de pe cosmodromul Baikonur cu o rachetă rusească Soyuz.

2008 – Summit-ul NATO de la BucureÅŸti (desfăşurat în perioada 2-4 aprilie).

2009 – A murit matematicianul DragoÅŸ Lazăr, membru titular al Academiei Române. (n. 1930).

2009 – Deschiderea lucrărilor întâlnirii la vârf a Grupului celor 20 de la Londra. Summitul a provocat manifestaÅ£ii în mai multe zone din centrul Londrei.

2010 – A murit actriÅ£a britanică Lynn Redgrave

Articolul SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte. ÃŽn urmă cu 149 de ani a murit inventatorul codului Morse apare prima dată în Descopera.

Articol original

Carl Zeiss, fostul ucenic care a făcut istorie

Carl Zeiss a fost al cincilea născut dintr-o familie cu 12 copii, din care doar şase au rămas în viaţă. Printre strămoşii lui se numără o serie de jurişti şi teologi sau personalităţi precum Christiane Vulpius, soţia lui Goethe, sau poetul Jean Paul.

 

Interesul lui pentru tehnică, matematică şi mecanică a crescut, motiv pentru care s-a înscris la Universitatea de Matematică din Jena, pe care a absolvit-o în 1834. A lucrat apoi ca ucenic timp de patru ani la Dr. Friedrich Korner, care producea în atelierul lui ustensile pentru Goethe. Între 1838 şi 1845 a făcut mai multe călătorii de afaceri, a participat la cursuri de politehnică şi a lucrat în mai multe ateliere şi fabrici din Stuttgart, Darmstadt, Viena şi Berlin şi a devenit interesat de optică.

În Viena, a participat la un curs de mecanică pe care l-a absolvit cu brio, iar în 1846 Zeiss a deschis un atelier de optică în Jena. La început, făcea designul, construia şi repara toate instrumentele de unul singur, dar vindea şi telescoape, microscoape, termometre şi alte instrumente. În 1847, s-a concentrat pe producţia de microscoape.

Afacerea mergea bine, iar el a reuşit să angajeze primul asistent, pe ucenicul August Löber, care a primit ulterior o parte din profitul firmei. Până în 1861, Zeiss a devenit producătorul celor mai bune instrumente ştiinţifice din Germania cu circa 20 de angajaţi. În atelierul lui, acorda atenţie calităţii şi preciziei, iar microscoapele făcute de angajaţii lui care nu îndeplineau standardele de calitate ale lui Zeiss erau distruse.

CiteÅŸte aici continuarea!

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 3 decembrie:

1596 – S-a născut Niccolo Amati, cel mai cunoscut membru al celebrei familii de lutieri Amati din Cremona; a fost maestrul lui Antonio Stradivari ÅŸi al lui Giuseppe Guarneri. A construit mai mult de 1 000 de instrumente din care au rămas circa 650 (m. 12 aprilie 1684).

1838 – S-a născut Cleveland Abbe, fondatorul serviciului meteorologic al SUA (m. 28 octombrie 1916).

1854 – A încetat din viaţă Johann Eckermann, poet ÅŸi memorialist, bun prieten cu Goethe, secretarul personal al acestuia („Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieÅ£ii lui”) (n. 21 septembrie 1792).

1861 – Alexandru Ioan Cuza anunţă, cu prilejul deschiderii Camerelor, că „ÃŽnalta Poartă, precum ÅŸi toate Puterile Garante” recunosc Unirea Principatelor.

1880 – PrinÅ£ul Ferdinand de Hohenzollern, nepot de frate al lui Carol I, este desemnat moÅŸtenitor prezumtiv al tronului României.

1894 – A încetat din viaţă scriitorul Robert Louis Stevenson („Comoara din insulă”), (n. 13 noiembrie 1850).

1898 – S-a născut Karl Gunnar Myrdal, economist ÅŸi politician, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 1974 (m. 17 mai 1987).

1901 – S-a înfiinÅ£at societatea „Tinerimea artistică” de către pictorii Åžtefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Gheorghe PetraÅŸcu ÅŸ.a.; gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viaÅ£a ţăranilor, a oamenilor de rând.

1905 – S-a născut Attila Jozsef, unul dintre cei mai mari poeÅ£i ai Ungariei („CerÅŸetorul frumuseÅ£ii”, „Rău mă doare”), (m. 1937).

1919 – A murit pictorul impresionoist francez Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841).

1920 – Geneva: Este semnat Protocolul privind constituirea CurÅ£ii Permanente de JustiÅ£ie InternaÅ£ională cu sediul la Haga.

1934 – A fost înfiinÅ£at Spitalul de Urgenţă, actualul Spital de Urgenţă Floreasca.

1954 – A încetat din viaţă Maria Ventura, actriţă de teatru, societară a Comediei Franceze; a fost protagonista unor filme mute franceze realizate de Victorin Jasset -„Herodiada”, Alberto Capellani – „Mizerabilii” (n. 13 iulie 1886).

1967 – A avut loc prima operaÅ£ie de transplant de inimă, efectuată de Dr. Cristian Barnard, în Africa de Sud.

1991 – A încetat din viaţă Petre Å¢uÅ£ea, filosof înzestrat cu talentul oralităţii; a fost deÅ£inut politic între anii 1948–1953 ÅŸi 1956–1964 (scrieri: „Omul – Tratat de antropologie creÅŸtină”, “ÃŽntre Dumnezeu ÅŸi neamul meu”, “BătrâneÅ£ea ÅŸi alte scrieri filosofice”) (n. 1901).

1995 – A încetat din viaţă actorul ÅŸi regizorul Aleksandr Kaidanovski (n. 23 iulie 1946).

2008 – Bombele cu fragmentare au fost declarate oficial ilegale. Circa 100 de ţări s-au reunit pentru a semna un tratat ce interzice bombele cu fragmentare, devastatoare pentru civili.

Articolul Carl Zeiss, fostul ucenic care a făcut istorie apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo