Kim Ir-sen, fondatorul și „președintele etern” al Coreei de Nord

Kim Ir-sen, născut la data de 15 aprilie 1919, a fost liderul comunist al Coreei de Nord de la fondarea statului, în 1948, și până la moartea sa la data de 8 iulie 1994.

Kim Ir-sen a fost prim-ministrul țării din 1948 și până în 1972, secretar general al Partidului Muncitorilor din Coreea începând cu 1949, precum și șef de stat începând cu 1972.

Atunci când Japonia a anexat Coreea în 1910, Kim Ir-sen era doar un copil, iar părinții săi au fost printre numeroșii coreeni care au fugit în Manciuria pentru a scăpa de ocupația japoneză. Kim Ir-sen a urmat cursurile unei școli în Manciuria și s-a alăturat unui grup de tineri comuniști în timpul studenției.

Kim Ir-sen a fost trimis în Uniunea Sovietică pentru instruire militară și politică

Kim Ir-sen a fost arestat și închis pentru activitățile sale alături de membrii grupului între 1929 și 1930. După eliberarea din închisoare, Kim Ir-sen s-a alăturat unui grup de gherilă coreean împotriva ocupației japoneze cândva în anii 1930, adoptând atunci și numele unui legendar luptător de gherilă coreean. Kim Ir-sen a fost observat de autoritățile militare sovietice, care l-au trimis în Uniunea Sovietică pentru instruire militară și politică. Acolo, Kim Ir-sen s-a alăturat Partidului Comunist.

Statuile liderilor nord-coreeeni Kim Ir-sen și Kim Jong-il, tată și fiu, în Phenian. Credit foto: Hepta

După ce a luptat împotriva japonezilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Kim Ir-sen s-a întors în Coreea de Nord, sub ocupația sovieticilor, ca un erou. Cu susținerea sovieticilor, Kim Ir-sen a acumulat rapid putere politică, iar la începutul anului 1950 s-a simțit îndeajuns de puternic încât să unifice Coreea cu forța. La data de 25 iunie 1950, Kim Ir-sen a invadat Coreea de Sud și așa a început Războiul coreean.

Kim Ir-sen, declarat „președintele etern” al Coreei de Nord

„Juche”, doctrina politică dezvoltată de Kim Ir-sen ale cărei principii sunt suveranitatea politică, independența economică și autonomia militară, a devenit principiul de bază pentru societatea austeră și deosebit de militarizată din Coreea de Nord și pentru fondarea cultului personalității din jurul familiei Kim.

Declarat „președintele etern” al Coreei de Nord la scurt timp după moartea sa, lui Kim Ir-sen îi este atribuit un statut demn de zeu în rândul cetățenilor nord-coreeni, scrie Britannica.

După moartea lui Kim Ir-sen în 1994, o perioadă de doliu național a fost anunțată. Peste 1 milion de oameni au împânzit străzile capitalei Phenian pentru a vedea procesiunile funerare ale liderului comunist. Trupul îmbălsămat al lui Kim Ir-sen a fost depus la Palatul Soarelui Kumsusan din Phenian.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De unde provin resursele financiare ale Coreei de Nord? Secretele Biroului 39, mina de aur a lui Kim Jong Un

Un deputat sud-coreean acuză Coreea de Nord că ar fi construit submarine cu sisteme balistice

Kim Jong Un sfidează sancțiunile internaționale. Coreea de Nord are un profit de milioane de dolari anual

Sora lui Kim Jong Un ar fi ordonat executarea a încă unui înalt oficial de la Phenian

Articolul Kim Ir-sen, fondatorul și „președintele etern” al Coreei de Nord apare prima dată în Descopera.

Articol original

O masă într-un avion parcat se dovedește a fi un succes în Japonia. Cât costă experiența culinară

All Nippon Airways (ANA), cea mai mare companie aeriană din Japonia, oferă mese de primă clasă într-un avion parcat, pentru 540 de dolari. Compania a sporit numărul locurilor pentru luna aprilie, după ce primele oferte s-au epuizat rapid, relatează BBC.

O serie de companii aeriene s-au gândit, în mod creativ, cum să folosească avioanele menținute la sol în timpul pandemiei. Industria globală a companiilor aeriene se confruntă cu cea mai grea provocare de până acum, pe fondul restricțiilor impuse de pandemie..

„Zborurile către nicăieri” s-au dovedit populare, alături de mesele luate la bordul avioanelor.

Experiența culinară ANA are loc într-un Boeing 777

În octombrie, Singapore Airlines le-a oferit clienților posibilitatea de a lua prânzul într-un Airbus A380 parcat pe aeroportul principal al orașului. În ciuda prețului de peste 500 de dolari primele locuri s-au epuizat într-o jumătate de oră.

Experiența culinară ANA are loc într-un Boeing 777 parcat pe aeroportul Haneda din Tokyo.

În timp ce un loc de primă clasă costă 59.800 de yeni (540 de dolari), cei interesați pot opta pentru o experiență mai ieftină pentru 29.800 de yeni (270 dolari). Ideea unui „restaurant cu aripi” aparține angajaților care doreau să utilizeze mai bine aeronavele aflate la sol.

British Airways și-a pus la dispoziție meniul pentru clasa întâi pentru livrarea la domiciliu

Săptămâna trecută, British Airways și-a pus la dispoziție meniul pentru clasa întâi, prin intermediul companiei de catering DO & Co, pentru livrarea la domiciliu, potrivit Mediafax.

Joi, guvernul australian a lansat un pachet de 1,2 miliarde de dolari, destinat să-i determine pe oameni să cheltuiască pentru călătorii interne. Schema va reduce la jumătate prețul a aproape 800.000 de bilete de avion și se va desfășura până la sfârșitul lunii iulie.

Articolul O masă într-un avion parcat se dovedește a fi un succes în Japonia. Cât costă experiența culinară apare prima dată în Descopera.

Articol original

Topul celor mai puternice pașapoarte din lume. Pe ce loc se situează România

Oferind acces fără viză în 172 de țări din lume, pașaportul românesc se situează pe locul 17 în clasamentul Henley Passport Index, care clasifică documentele în funcție de numărul de state care sunt accesibile fără o viză prealabilă.

Cel mai puternic pașaport din lume este cel japonez, care permite accesul fără o viză prealabilă în 191 de destinații din întreaga lume, urmat de cel din Singapore (190 de state) și Coreea de Sud și Germania, cu 189 de state.

Topul celor mai puternice pașapoarte

În top 10 se mai află Finlanda, Spania, Italia și Lxembourg, pe locul 4, Austria și Danemarca pe locul 5, precum și Franța, Irlanda, Olanda, Portugaliza și Suedia, pe 6. Statele Unite și Marea Britanie sunt pe locul 7, alături de Belgia, Noua Zeelandă, Norvegia și Elveția, după ce în 2015 se situau pe primul loc.

Pe locul 8 se află Malta, Republica Cehă, Australia și Grecia (184 de destinații), pe locul 9 Canada – 183 de destinații, iar pe 10 Ungaria, cu 182 de destinații, potrivit Mediafax.

Țările de pe ultimele locuri

Pe ultimele locuri se mai află pașapoartele din Afghanistan (26 de destinații), Irak (28), Siria (29) și Pakistan (32 de destinații fără viză).

Indicele ia în calcul 199 de pașapoarte și 227 de destinații.

Articolul Topul celor mai puternice pașapoarte din lume. Pe ce loc se situează România apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american Douglas MacArthur

Hirohito s-a născut în Palatul Aoyama în Tokyo. A fost primul băiat al Prinţului Moştenitor Yoshihito (viitorul Împărat Taishō) şi al Prinţesei Sadako (viitoarea Împărăteasă Teimei).

Citeşte şi O nouă ipoteză privind scufundarea Titanicului prinde contur, după mai bine de 100 de ani

 

Citeşte şi Unul dintre cele mai mari mistere din al Doilea Război Mondial, rezolvat după 75 de ani. De ce nu a fost găsit niciodată trupul lui Amy Johnson

 

Potrivit tradiţiei, Hirohito a fost separat de părinţii săi şi, împreună cu fratele său mai mic, Yasuhito (viitorul Prinţ Chichibu), a fost dat în grija unui amiral pensionat, contele Kawamura Sumiyoshi, şi a soţiei acestuia. Prinţul Hirohito a mers la şcoala de băieţi Gakushuin din 1908 până în 1914, apoi la institutul special al prinţilor moştenitori (Tōgū-gogakumonsho), din 1914 până în 1921. El a primit o pregătire militară de la amiralul Heihachirō Tōgō (care a fost comandant al marinei militare imperiale în timpul războiului ruso-japonez). De la Shigetake Sugiura a primit învăţături despre morală, filosofie şi religie, iar cu Kurakichi Shiratori a făcut pregătire istorică. Toţi aceşti trei profesori ai lui erau naţionalişti fervenţi, dar şi apărători ai unei monarhii divine, dar constituţională şi parlamentară, după modelul domniei împăratului Meiji.

La moartea bunicului, Împăratul Meiji, la 30 iulie 1912, tatăl lui Hirohito, Yoshihito, i-a succedat la tron, iar el a devenit moştenitor al coroanei. A fost investit oficial cu titlul de prinţ moştenitor la 2 noiembrie 1916. În 1921 a făcut un tur de şase luni prin Regatul Unit, Franţa, Italia, Olanda (Ţările de Jos) şi Belgia, fiind astfel primul prinţ ce a călătorit în străinătate. La întoarcerea sa în Japonia a devenit conducător al Japoniei, pe 29 noiembrie 1921, în spatele tatălui său, ce suferea de o boală mintală.

S-a familiarizat cu noua sa poziţie prin efectuarea obligaţiilor cotidiene ale tatălui său: deschiderea sesiunii anuale a Dietei Imperiale, semnarea actelor, decretelor şi legilor, realizarea ritualurilor Shintō.

În 1923, a fost promovat la rangul de colonel-locotenent în armată şi marină, iar doi ani mai târziu la cel de colonel.

Acuzat că a încurajat derapajele totalitare

Pe 25 decembrie 1926 Hirohito a urcat pe tron în urma decesului tatălui său, Yoshihito. În acest fel era Taishō o fost urmată de o nouă eră, era Shōwa (Pacea Iluminată).

În noiembrie 1928, succesiunea împăratului a fost confirmată prin ceremonie (Sokui no rei) care simboliza atât „înscăunarea” cât şi „încoronarea” (Shōwa no tairei-shiki).

Prima parte a domniei lui Hirohito a fost o luptă împotriva crizei economice şi o cursă pentru înarmare, prin mijloace legale, cât şi ilegale. Armata Imperială Japoneză şi Marina Imperială Japoneză a avut mereu parte de veto în formarea cabinetelor începând din 1900 şi între 1921 şi 1944 fiind nu mai puţin de 64 de incidente ale violenţei politice.

Hirohito a fost foarte aproape de a fi asasinat de o grenadă aruncată de activistul pentru independenţa coreeană Lee Bong-Chang în Tokyo, pe 9 ianuarie 1932.

Un alt caz de asasinare a fost cel al Prim-ministrului interimar Tsuyoshi Inukai în 1932, ce s-a marcat prin sfârşitul controlului militar asupra civililor.

Pe parcursul domniei sale în perioada celui de-al doilea război mondial, adevărata putere a fost deţinută de generalul Hideki Tojo şi de junta sa militară.

Unii istorici consideră că Hirohito a încurajat derapajele totalitare şi că a participat activ la luarea marilor decizii, susţinând politica expansionistă. Alţii susţin că, de fapt, Împăratul era doar o marionetă în mâinile liderilor militari.

După capitularea Japoniei, în august 1945, Hirohito şi-a păstrat tronul, în timp ce mulţi dintre liderii militari niponi au fost judecaţi pentru crime de război.

La 15 august 1945 el s-a adresat pentru prima dată naţiunii, prin intermediul radioului, cerând supuşilor săi să „suporte insuportabilul” şi să accepte depunerea armelor.

Împăratul a promis cooperare totală cu ocupantul american şi s-a ţinut de cuvânt. Timp de şase ani, adevăratul conducător al Japoniei a fost generalul Douglas MacArthur, comandantul Forţelor Aliate. El a demarat un ambiţios proces de reconstrucţie, impunând, în paralel, ample reforme democratice.

Totodată, rolul Împăratului a fost încadrat în limitele strâmte ale monarhiei constituţionale. O premieră absolută în istoria Japoniei a fost că Hirohito a renunţat la statutul său tradiţional de „divinitate întrupată”, proclamându-şi natura omenească.

Hirohito a avut cea mai lungă domnie din istoria Japoniei, de 62 de ani, care s-a încheiat odată cu moartea sa pe data de 7 ianuarie 1989.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 7 ianuarie:

1917 – S-a înfiinţat Comitetul naţional al românilor emigranţi din Austro-Ungaria, care a semnat declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare.

1926 – S-a născut scriitorul Mircea Sîntimbreanu, director al editurii Albatros (d. 19 aug. 1999)

1943 – A încetat din viaţă fizicianul croat Nikola Tesla, inventatorul motorului electric asincron care îi poartă numele (n. 10 iulie 1856)

1958 – A încetat din viaţă Petru Groza, preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, preşedinte al Consiliului de Miniştri (1945-1952) (n. 7 dec 1884)

1990 – CFSN a adoptat Decretul – Lege nr.6 privind abolirea pedepsei cu moartea.

1997 – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a luat hotărârea de înfiinţare a Consiliului Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate (CNAICCO), coordonat de preşedintele României şi funcţionînd pe lângă CSAT

1999 – A încetat din viaţă poetul şi graficianul Constantin Dracsin (n. 20 iulie 1940)

2006 – A încetat din viaţă alpinistul şi scriitorul austriac Heinrich Harrer, primul care a escaladat versantul nordic al masivului Eiger din Alpii elveţieni. Harrer, a cărui carte autobiografică „Şapte ani în Tibet” a fost transpusă pe marile ecrane de regizorul Jean-Jacques Annaud, într-un film în care rolul său a fost jucat de Brad Pitt, era cunoscut şi pentru relaţia sa cu Dalai Lama, căruia i-a fost profesor în anii 1940. La sfârşitul anilor 1990, Harrer a confirmat că în tinereţe a făcut parte din partidul nazist şi din SS (n. 1912)

2009 – Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat că a luat decizia de a instaura situaţia de urgenţă în sistemul energetic, în urma sistării livrărilor de gaze ruseşti către România.

2011 – A încetat din viaţă Ion Vova, cunoscut actor şi regizor al Teatrului Naţional Radiofonic; supranumit „Domnul Radio” – şi-a legat indisolubil numele de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment precum „Ora veselă” (n. 30 septembrie 1917)

Articolul Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american Douglas MacArthur apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Războiul uitat de istorici: confruntarea dintre italieni și japonezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

După cum știm, Germania nazistă, Italia fascistă și Japonia imperialistă au format ”Axa” Berlin-Roma-Tokyo, aceste puteri fiind cunoscute drept puterile Axei, ce au fost învinse de puterile Aliate în 1945, punându-se astfel capăt celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai puțin cunoscut este însă faptul că o parte din forțele italiene staționate în Orientul Îndepărtat au intrat în conflict cu Japonia, în urma retragerii Italiei din războiul purtat împotriva Aliaților, ce tocmai înclinaseră în favoarea lor balanța.

Stagnarea Germaniei pe frontul de Est și intervenția americană din Peninsula Italică au constituit factorii principali care au condus la arestarea dictatorului Benito Mussolini.

În consecință, în septembrie 1943, japonezii au reacționat cu fermitate și au chestionat toți cetățenii italieni aflați în acea perioadă în Japonia sau Manchuko, dorind să se asigure că rămân loiali Ducelui și continuă să susțină cauza germană, nelăsându-se ”corupți de lașitatea” regelui de Savoia, Victor Emmanuel al III-lea.

Cei care și-au recunoscut loialitatea față de rege, au fost arestați pe loc și trimiși în lagăre de concentrare, iar cei care au jurat că nu au de gând să încalce legământul Tratatului Tripartit, și-au putut relua activitățile, rămânând însă sub supravegherea Kempeitai-ului (poliției militare japoneze).

Arestarea submarinelor italiene

Vestea predării Italiei în fața trupelor aliate nu a ajuns la majoritatea ambarcațiunilor italiene aflate în Marea Chinei sau în apele teritoriale ale Japoniei. Astfel, trei submarine italienești însărcinate inițial cu misiunea de a transporta o cantitate mare de cauciuc din Singapore spre Europa, suplimentând astfel efortul de război italo-german, aveau să fie arestate de armata japoneză.

Singapore se afla la acea dată sub ocupație japoneză și reprezenta un important punct comercial, iar marinarii italieni aflați la bordurile submarinelor Giuliani, Cappellini și Torelli au fost extrem de surprinși să vadă ostilitatea autorităților japoneze, scandalizate de știrea ieșirii Italiei din al Doilea Război Mondial.

Deși soldații italieni au încercat să comunice forțelor nipone faptul că nu doresc să încheie ostilitățile cu Aliații și că le-ar putea fi de folos, aceștia au fost luați drept prizonieri.

După câteva săptămâni, majorității marinarilor și ofițerilor italieni le-a fost permisă eliberarea și angrenarea în cadrul operațiunilor navale, după ce autoritățile nipone au hotărât că aceștia sunt de încredere și ar putea fi de ajutor împotriva forțelor anglo-americane din regiune.

Submarinele italiene, preluate de marina germană

Submarinele au fost preluate de marina germană, iar comandamentul Kriegsmarine-i a hotărât redenumirea ambarcațiunilor (devenite U.IT.23, U.IT.24 și U.IT.25) și numirea unor noi ofițeri.

Activitatea acestora a continuat până când U.IT.23 (fostul Giuliani) a fost scufundat în februarie 1944 de un submarin al Royal Navy, iar celelalte două submarine au fost cedate de germani, marinei japoneze, odată cu capitularea celui de-al III-lea Reich.

Istoria submarinului Torelli avea să continue sub autoritate japoneză până pe 30 august 1945, de pe bordul acestuia consemnându-se chiar ultima reușită notabilă a marinei japoneze, care cu ajutorul artileriei antiaeriene aflate la bordul ambarcațiunii, a doborât un avion bombardier american de tipul B-25 Mitchell.

Italienii aveau să opună însă rezistență japonezilor în apropiere de Beijing, unde Italia deținea un micuț teritoriu numit Concesiunea italiană de la Tianjin. Guvernul chinez cedase o suprafață de 458 km² în 1901, Regatului Italiei, iar din 1902 teritoriul a fost administrat de către un consul italian.

Micuța colonie italiană a prosperat pe parcursul deceniilor, iar la momentul retragerii țării mamă din războiul în care fusese aliată cu cea mai mare putere asiatică a momentului, situația comunității italiene din Tianjin devenise dramatică.

Aceasta se temea de faptul că japonezii nu vor da dovadă de omenie în momentul în care ar fi ajuns în controlul teritoriului, rezidenții italieni urmând a fi cel mai probabil arestați, trimiși în lagăre de concentrare sau poate chiar executați. Astfel, cei aproximativ 600 de soldați italieni aflați în Tianjin au îndrăznit în mod surprinzător să se opună forțelor japoneze, net superioare din toate punctele de vedere.

Această opoziție s-a manifestat cu puțin timp în urma unei alte confruntări italo-japoneze, chiar mai dramatice, când aproximativ 100 de soldați italieni s-au baricadat în clădirea unei stații radio aflate în Beijing, garnizoanele rezistând eroic în jur de 24 de ore forțelor japoneze, ce înconjuraseră clădirea inclusiv cu blindate.

Confruntarea dintre italieni și japonezi, pe teritoriu chinez

Forțele italiene din Tianjin, conduse de comandantul Carlo Dell’Acqua, dispuneau de mai multe resurse decât micuța garnizoană din Beijing, însă trupele conduse de colonelul Tanaka împotriva principalei garnizoane italiene din China, depășeau 6000 de soldați la momentul atacului.

Tanaka a solicitat în primă fază predarea forțelor italiene, acestea au refuzat, dar amplitudinea focului deschis ulterior de către artileria japoneză a făcut rapid de înțeles faptul că o rezistență de durată ar pricinui moartea inutilă a prea multor civili.

Astfel, mulți ofițeri italieni au refuzat să dea curs unei confruntări lipsite de perspective, iar inclusiv cei care au dorit să opună rezistență, recunoscuseră caracterul mai degrabă simbolic al acesteia.

Dell’Acqua a hotărât în scurt timp predarea forțelor italiene, ce au ajuns în marea lor parte în captivitate japoneză, cu excepția notabilă a unui număr de aproximativ 170 de soldați, ce se declaraseră loiali Republicii Sociale Italia (marionetă a Germaniei) reprezentată de Benito Mussolini, ce tocmai fusese eliberat pe 12 septembrie 1943 din captivitate de către o unitate germană de parașutiști, condusă de celebrul Otto Skorzeny.

Concesiunea italiană din Tianjin a fost ulterior cedată oficial statului marionetă a Japoniei, Republica Chineză condusă de Wang Jingwei.

În urma morții lui Mussolini și înfrângerii definitive a Germaniei naziste, Italia hotărăște să declare oficial război Japoniei pe 14 iulie 1945, pentru a putea sta ulterior la masa învingătorilor cu ocazia Conferinței de Pace de la San Francisco. Prim-ministrul britanic Winston Churchill și secretarul de stat american John Foster Dulles au sesizat intenția politică a guvernului italian și s-au opus includerii Italiei în cadrul Conferinței.

Relațiile diplomatice italo-japoneze urmau să fie reluate în 1951, cele două țări potente din punct de vedere economic semnând ulterior diverse acorduri și tratate bilaterale, făcând astfel total uitate tensiunile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care în general inclusiv cărțile de istorie omit să le amintească.

Articolul Războiul uitat de istorici: confruntarea dintre italieni și japonezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Incepe razboiul robotilor

Americanii ii provoaca pe japonezii de la Suidobashi la un duel intre roboti. Acestia au construit un robot asemanator Suidobashi, robotul japonez. Robotul americanilor cantareste aproape 5 tone si are o inaltime de aproximativ 4,5 metri. Cel japonez este un pic mai scund si cantareste 4 tone.
Robotul japonez are avantajul de a fi operat de o singura persoana, pe cand cel al americanilor necesita 2 piloti, facand un pic mai dificila ghidarea acestuia. In plus, Suidobashi are deja o vechime de cativa ani.
Japonezii au acceptat imediat provocarea spunand ca robotii giganti sunt o traditie a Japoniei si nu ii vor lasa pe americani sa castige lupta. Insa inaintea luptei ambii roboti vor avea nevoie de imbunatatiri, astfel incat duelul robotilor a fost planificat sa aiba loc peste aproximativ un an.
Inca nu se cunosc detalii referitoare la locatia unde va avea loc. Mai jos aveti raspunsul (video) japonezilor.