Astronomii au descoperit cea mai masivă stea pitică de până acum. Are un câmp magnetic de 1 miliard de ori mai puternic decât al Soarelui

O stea moartă, de mărimea Lunii, este cea mai mică din clasa sa descoperită până acum de omenire. De asemenea, aceasta este cea mai masivă stea pitică albă văzută până acum, atingând o masă de 1,35 ori față de cea a Soarelui.

Steaua pitică, numită ZTF J1901+1458 și situată la aproximativ 130 de ani-lumină distanță de Pământ, este cu adevărat incredibilă. Densitatea și masa o plasează la marginea limitei Chandrasekhar, masa maximă pe care o pitică albă o poate avea înainte să devină atât de instabilă încât explodează într-o supernova spectaculoasă.

„Am observat acest obiect foarte interesant care nu era îndeajuns de masiv încât să explodeze”, a spus Ilaria Caiazzo, astrofizician la Institutul de Tehnologie din California (Caltech).

Cea mai mică clasă de stele moarte

Piticile albe sunt cea mai mică clasă de stele moarte. Acestea se formează din miezul prăbușit al stelelor cu o masă de până la opt ori față de cea a Soarelui. Atunci când aceste stele ajung la sfârșitul vieții, acestea își elimină materialul exterior, iar miezul rămas se prăbușește într-un obiect ultradens.

Potrivit analizei echipei, pitica albă este produsul unei fuziuni între două pitice albe mai mici. Împreună, cele două nu erau îndeajuns de masive încât să atingă limita Chandrasekhar și să producă o supernova de Tip Ia, scrie Science Alert.

Un câmp magnetic de aproximativ 1 miliard de ori mai puternic decât cel al Soarelui

Pitica albă are doar 100 milioane de ani vechime și un câmp magnetic absolut incredibil, de aproximativ 1 miliard de ori mai puternic decât cel al Soarelui. De asemenea, steaua are o rotație extremă, rotindu-se o dată la fiecare șapte minute. Aceasta nu este cea mai rapidă rotație, însă cu siguranță este în fruntea listei. Toate aceste trăsături sugerează o fuziune în trecutul său.

„Este doar o speculație, însă este posibil ca pitica albă să fie îndeajuns de masivă încât să se prăbușească mai departe într-o stea neutronică”, a explicat Caiazzo.

„Este atât de masivă și densă încât, în miezul său, electronii sunt capturați de protoni în nuclee pentru a forma neutroni. Din cauza faptului că presiunea de la electroni acționează împotriva forței gravitației, astfel menținând steaua intactă, miezul se prăbușește atunci când un număr îndeajuns de mare de electroni este eliminat”, a adăugat Caiazzo.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O trăsătura planetară neașteptată a fost descoperită pe planeta Venus

Imagini absolut uimitoare cu planeta Pământ, surprinse de nava spațială Juno

Imagine panoramică absolut uimitoare cu planeta Marte, trimisă de roverul Perseverance

Roverul Curiosity al NASA a observat nori ciudați și colorați pe planeta Marte

Articolul Astronomii au descoperit cea mai masivă stea pitică de până acum. Are un câmp magnetic de 1 miliard de ori mai puternic decât al Soarelui apare prima dată în Descopera.

Articol original

Nava spațială Juno a surprins primele imagini apropiate cu Ganymede din ultimele două decenii

Nava spațială Juno de la NASA a obținut primele imagini detaliate cu cel mai mare satelit al planetei Jupiter din ultimele două decenii.

Juno a trecut pe lângă satelitul înghețat Ganymede, ajungând la o distanță de 1.038 kilometri. Ultima oară o navă spațială a ajuns atât de aproape de Luna lui Jupiter a fost în 2000 atunci când nava spațială Galileo trimisă de NASA a trecut pe lângă cea mai mare Lună din Sistemul Solar.

NASA a dat publicității doi imagini făcute de Juno care evidențiază craterele și trăsăturile lungi și înguste ale lui Ganymede, acestea având legătură cel mai probabil cu faliile tectonice. O imagine arată și partea îndepărtată a Lunii, în opoziție față de Soare.

„Singua Lună din Sistemul Solar care e mai mare decât planeta Mercur”

„Aceasta este cea mai apropiată distanță la care a ajuns o navă spațială față de Luna gigantică în ultima generație. Nu ne vom grăbi să formulăm concluzii științifice, însă până atunci putem doar să admirăm minunea celestă. Aceasta este singura Lună din Sistemul Solar care e mai mare decât planeta Mercur”, a explicat Scott Bolton, om de știință coordonator al misiunii Juno, de la Institutul de Cercetare Southwest din San Antonio.

Ganymede este una dintre cele 79 de Luni cunoscute din jurul planetei Jupiter, un gigant gazos. Astronomul italian Galileo Galilei a descoperit satelitul natural în 1610, alături de următoarele cele mai mari Luni ale planetei, Io, Europa și Callisto.

Ganymede ar putea găzdui un ocean de apă sărată

Lansată în urmă cu un deceniu, nava spațială Juno orbitează planeta Jupiter de cinci ani, scrie Science Alert.

Oamenii de știință cred că Ganymede ar putea găzdui un ocean de apă sărată la 800 kilometri adâncime sub învelișul său înghețat, fiind vorba de mai multă apă decât există pe Terra. De asemenea, Ganymede este singurul satelit natural din Sistemul Solar care are propriul câmp magnetic, ceea ce creează aurora la polii săi. Cercetătorii speră ca zborul lui Juno să îi ajute să afle mai multe despre învelișul înghețat și câmpul magnetic al lui Ganymede.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cea mai mare structură formată de către un impact descoperită pe luna Ganymede 

Un semnal radio bizar a fost descoperit venind din direcția uneia dintre lunile planetei Jupiter

Condițiile extreme de pe Uranus și Neptun fac ca apa să existe într-o stare ”ciudată”

Descoperirea de vapori de apă pe Europa, satelitul îngheţat al lui Jupiter, poate indica existenţa vieţii extraterestre

Articolul Nava spațială Juno a surprins primele imagini apropiate cu Ganymede din ultimele două decenii apare prima dată în Descopera.

Articol original

O imagine uimitoare cu centrul galaxiei Calea Lactee oferă indicii despre un nou fenomen cosmic

Centrul galaxiei Calea Lactee este un loc extrem de ciudat. Aici poate fi găsit nucleul nostru galactic, o gaură neagră supermasivă cu o masă de 4 milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, o bestie numită Sgr A*. Acesta este probabil cel mai extrem mediu din galaxia noastră, fiind dominat de câmpul gravitațional și magnetic al găurii negre.

De asemenea, centrul galactic este deosebit de dificil de observat, chiar dacă este situat la doar 25.800 de ani-lumină depărtare de noi. Regiunea este acoperită cu nori groși de praf și gaze care ascund unele lungimi de undă ale luminii. Însă, dacă folosim tehnologia pentru a ne perfecționa observațiile asupra lungimilor de undă invizibile, dincolo de capacitățile limitate ale ochilor noștri, putem vedea unele dintre procesele ciudate care au loc aici.

Folosind puternicul telescop spațial de la Chandra X-ray Observatory și radiotelescopul MeerKAT, astronomii au fost tocmai acest lucru. Cercetătorii au combinat imaginile pentru a obține un mozaic panoramic care arată regiuni supraîncălzite cu gaz și câmpuri magnetice. Imaginile sunt „fără precedent” și extrem de detaliate.

„Această regiune dezvăluie un nou fenomen”

În cadrul unui nou studiu, Daniel Wang, astronom la Universitatea din Massachusetts Amherst, a descris în detaliu caracteristicile imaginilor, inclusiv o regiune deosebit de interesantă care strălucește atât în ​​lungimi de undă de raze X, cât și în unde radio.

„Această regiune dezvăluie un nou fenomen. Aceasta este dovada a unui eveniment continuu de reconectare a câmpului magnetic”, a explicat Wang.

Întreaga imagine este de-a dreptul fascinantă. Razele X sunt prezentate în nuanțe de portocaliu, verde, albastru și mov, reprezentând diferite energii, iar undele radio în gri și violet. Deasupra și sub planul galactic, două coloane uriașe de gaz se extind până la 700 de ani-lumină.

„Centrul galactic este un sistem extrem de complex”

Coloana sudică pare să fie asociată cu bula radio gigantică descoperită în 2019, aceasta fiind considerată rezultatul activității recente a găurii negre Sgr A*. Regiunea fascinantă a fost denumită G0.17-0.41., scrie Science Alert.

Având în vedere că evenimentele de reconectare a câmpului magnetic pot juca un rol în încălzirea plasmei interstelare, accelerarea razelor cosmice, turbulența interstelară și formarea structurilor interstelare, Wang crede că regiunile precum G0.17-0.41 pot fi un laborator excelent pentru înțelegerea fizicii din spatele reconectării magnetice interstelare.

„Centrul galactic este un sistem extrem de complex, care nu implică doar interacțiunea între diferite componente stelare și interstelare, ci și surse multiple de energie, cum ar fi mecanisme de încălzire și răcire”, a precizat astronomul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O aglomerare uriașă de materie întunecată, detectată de astrofiziceni în afara galaxiei Calea Lactee

O fotografie uimitoare făcută de Hubble dezvăluie o galaxie aflată pe moarte

O nouă analiză încearcă să explice strălucirea misterioasă din centrul galaxiei Calea Lactee

Noi imagini dezvăluie câmpul magnetic extrem de puternic al găurii negre din inima galaxiei Messier 87

Articolul O imagine uimitoare cu centrul galaxiei Calea Lactee oferă indicii despre un nou fenomen cosmic apare prima dată în Descopera.

Articol original

Soarele nostru a intrat într-un nou ciclu și ar putea fi unul dintre cele mai puternice înregistrate vreodată

Este posibil ca Soarele să fie într-o perioadă foarte activă. Conform noilor previziuni, următorul maxim dintre cele înregistrate în fiecare ciclu de activitate ar putea fi unul dintre cele mai puternice de până acum.

Noua previziune este în contradicție directă cu prognoza vremii solare realizată de NASA și NOAA, însă, dacă se împlinește, ar putea confirma o teorie despre ciclurile de activitate solară la care oamenii de știință lucrează de ani de zile.

„Oamenii de știință s-au străduit să prezică atât durata, cât și puterea ciclurilor solare, deoarece ne lipsește o înțelegere fundamentală a mecanismului care determină ciclul”, a declarat fizicianul Scott McIntosh, de la Centrul Național pentru Cercetări Atmosferice din SUA.

Nivelurile de activitate ale Soarelui sunt în realitate destul de variabile, iar ciclurile sale de activitate sunt legate de câmpul magnetic.

La fiecare 11 ani, polii Soarelui își schimbă locurile, sudul devine nord și nordul devine sud. Nu este clar ce determină aceste cicluri, dar se știe că polii se inversează atunci când se înregistrează cel mai slab câmp magnetic.

Ce este un minimum solar?

Deoarece câmpul magnetic al Soarelui îi controlează activitatea, petele solare (regiuni temporare ale câmpurilor magnetice puternice), erupțiile solare și ejecțiile de masă coronală (produse de liniile câmpului magnetic care se prind și se reconectează), această etapă a ciclului se manifestă ca o perioadă de activitate extrem de redusă, care se numește minimul solar.

După ce polii s-au inversat, câmpul magnetic se întărește, iar activitatea solară crește la un nivel solar maxim înainte de a scădea pentru următoarea schimbare a polilor.

Cel mai recent minimum solar a avut loc în decembrie 2019. În prezent suntem în cel de-al 25-lea ciclu solar, de când s-a început înregistrarea lor, și ne îndreptăm către un maxim solar.

NASA și NOAA se așteaptă ca acesta să fie un maxim liniștit, cu un vârf de aproximativ 115 pete solare în iulie 2025. Ar puta fi similar cu cele din ciclul solar 24, când în perioada maximă s-au înregistrat 114 pete solare.

Maximul ciclului solar 25 ar putea fi foarte puternic

Dar fizicianul Scott McIntosh și colegii lui cred altceva. Într-o lucrare din 2014 au descris observațiile lor asupra Soarelui pe un ciclu de 22 de ani.

Pentru mult timp, acest interval a fost considerat ciclul solar complet, când polii revin la pozițiile lor de plecare. McIntosh a observat însă ceva interesant.

Timp de aproximativ 20 de ani, sclipirile de lumină ultravioletă extremă, numite puncte luminoase coronale, par să se deplaseze de la poli către ecuator, întâlnindu-se la mijloc. Mișcarea acestor puncte luminoase pe latitudinile medii pare să coincidă cu activitatea petelor solare.

Într-o lucrarea publicată recent, McIntosh s-a declarat convins că aceste puncte luminoase sunt legate de benzile de câmpuri magnetice care se înfășoară în jurul Soarelui, propagându-se de la poli la ecuator la fiecare 11 ani sau cam așa ceva, notează Science Alert.

Deoarece au polaritate opusă, atunci când se întâlnesc în mijloc, se anulează reciproc, fenomen pe care cercetătorii îl numesc „terminator”.

Cele mai multe pete solare se înregistrează în ciclurile scurte

Aceste evenimente terminatoare marchează sfârșitul unui ciclu magnetic solar și începutul următorului.

Dar nu întotdeauna au aceeași perioadă de timp. Cel mai lung ciclu înregistrat pe baza timpului dintre terminatori a fost în ciclul solar 4, care a durat peste 15 ani. A fost urmat de celebrul minim Dalton, când s-a înregistrat un maxim de 82 de pete solare în ciclul solar 5, care a durat aproape 14 ani, și respectiv 81 de pete solare în ciclul solar 6.

Ciclurile solare mai scurte, care au mai puțin de 11 ani, sunt însă urmate de perioade maxime de peste 200 de pete solare.

Conform graficului echipei fizicianului Scott McIntosh, ciclul solar 23 a fost destul de lung. A durat aproape 13 ani. A fost urmat de ciclul solar 24, unul mult mai silențios decât cele care l-au precedat. A fost însă foarte scurt, de numai 10 ani. Dacă analizele echipei sunt corecte, ar trebui să înregistrăm cele mai multe pete solare până la mijlocul actualului deceniu.

Cercetarea care detaliază teoria lor a fost publicată în Solar Physics.

Vă recomandăm să citiți și:

Soarele a intrat într-un nou ciclu solar. Ce înseamnă acest eveniment pentru viața pe Pământ

Un fenomen surprinzător a fost descoperit în ceea ce priveşte Soarele. Poate spune ceva despre ciclul de activitate magnetică al astrului

Cum se schimbă Soarele în timpul unui ciclu de 22 de ani – FOTO

Neutrinii demonstrează că un al doilea tip de fuziune este produs în miezul Soarelui nostru

Articolul Soarele nostru a intrat într-un nou ciclu și ar putea fi unul dintre cele mai puternice înregistrate vreodată apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original