Un asteroid uriaș, de mărimea unui stadion, va trece sâmbătă pe lângă Pământ

Un asteroid de mari dimensiuni se îndreaptă spre Pământ cu o viteză foarte mare și va trece pe lângă planetă noastră sâmbătă, 24 iulie.

Astronomii care îl monitorizează estimează că asteroidul, denumit „2008 Go20”, are dimensiunea unui stadion.

NASA a precizat că asteroidul circulă cu o viteză de aproape 29.000 de kilometri pe oră, ceea ce înseamnă o medie de opt kilometri pe secundă. Având în vedere această viteză mare, orice obiect care se intersectează cu asteroidul va fi distrus din cauza impactului.

Potrivit bazei de date a NASA în care sunt monitorizate obiectele aflate în apropierea Pământului (NEO), asteroidul 2008 Go20 are un diametru de 220 de metri și va zbura la o distanță de 5.984.000 de kilometri față de Terra. Spre comparație, distanța dintre Pământ și Lună este de 384.400 de kilometri.

Potrivit calculelor NASA, citate de NDT, roca uriașă nu se va apropia de Terra la o distanță mai mare de 4.193.160 de kilometri.

Asteroidul care se va apropia de Pământ în 24 iulie, clasificat în categoria Apollo

NASA a spus că asteroidul se va deplasa în siguranță pe lângă Pământ. Cu toate acestea, orbita lui 2008 Go20 a fost clasificată ca „Apollo”. În această categorie sunt înscriși cei mai periculoși asteroizi. Un asteroid din categoria Apollo este un obiect NEO. Categoria a fost denumită după asteroidul 1862 Apollo care a fost descoperit de astronomul german Karl Reinmuth.

Credit foto: NASA

Chiar dacă probabilitatea ca asteroidul să lovească Pământul este extrem de mică, iar astronomii NASA sunt siguri că nu va exista niciun pericol, agenția spațială monitorizează continuu obiectul.

Un asteroid este alcătuit, în esență, din fragmente și resturi rămase în urma formării Sistemului Solar. O astfel de rocă este considerată un obiect potențial periculos din apropierea Pământului (NEO) atunci când se apropie de planeta noastră la o distanță mai mică de 1,3 ori decât cea dintre Pământ și Soare (150.000.000 km).

Asteroidul 2008 Go20 va trece pe lângă Pământ sâmbătă, 24 iulie, la 22:35, ora României.

Vă recomandăm să citiți și:

Un cercetător român a ajutat la descifrarea misterului celebrului asteroid Pallas, unul dintre cei mai mari din Sistemul Solar

Asteroidul Hygiea ar putea fi cea mai mică planetă din sistemul nostru solar

Acesta să fie ”vărul” lui Oumuamua? Un alt asteroid misterios poate proveni din afara Sistemului Solar. A atras atenţia prin comportamentul său ”rebel”

Materie organică esențială vieții pe Pământ, descoperită pentru prima oară pe suprafața unui asteroid

Articolul Un asteroid uriaș, de mărimea unui stadion, va trece sâmbătă pe lângă Pământ apare prima dată în Descopera.

Articol original

Astronomii au descoperit cea mai masivă stea pitică de până acum. Are un câmp magnetic de 1 miliard de ori mai puternic decât al Soarelui

O stea moartă, de mărimea Lunii, este cea mai mică din clasa sa descoperită până acum de omenire. De asemenea, aceasta este cea mai masivă stea pitică albă văzută până acum, atingând o masă de 1,35 ori față de cea a Soarelui.

Steaua pitică, numită ZTF J1901+1458 și situată la aproximativ 130 de ani-lumină distanță de Pământ, este cu adevărat incredibilă. Densitatea și masa o plasează la marginea limitei Chandrasekhar, masa maximă pe care o pitică albă o poate avea înainte să devină atât de instabilă încât explodează într-o supernova spectaculoasă.

„Am observat acest obiect foarte interesant care nu era îndeajuns de masiv încât să explodeze”, a spus Ilaria Caiazzo, astrofizician la Institutul de Tehnologie din California (Caltech).

Cea mai mică clasă de stele moarte

Piticile albe sunt cea mai mică clasă de stele moarte. Acestea se formează din miezul prăbușit al stelelor cu o masă de până la opt ori față de cea a Soarelui. Atunci când aceste stele ajung la sfârșitul vieții, acestea își elimină materialul exterior, iar miezul rămas se prăbușește într-un obiect ultradens.

Potrivit analizei echipei, pitica albă este produsul unei fuziuni între două pitice albe mai mici. Împreună, cele două nu erau îndeajuns de masive încât să atingă limita Chandrasekhar și să producă o supernova de Tip Ia, scrie Science Alert.

Un câmp magnetic de aproximativ 1 miliard de ori mai puternic decât cel al Soarelui

Pitica albă are doar 100 milioane de ani vechime și un câmp magnetic absolut incredibil, de aproximativ 1 miliard de ori mai puternic decât cel al Soarelui. De asemenea, steaua are o rotație extremă, rotindu-se o dată la fiecare șapte minute. Aceasta nu este cea mai rapidă rotație, însă cu siguranță este în fruntea listei. Toate aceste trăsături sugerează o fuziune în trecutul său.

„Este doar o speculație, însă este posibil ca pitica albă să fie îndeajuns de masivă încât să se prăbușească mai departe într-o stea neutronică”, a explicat Caiazzo.

„Este atât de masivă și densă încât, în miezul său, electronii sunt capturați de protoni în nuclee pentru a forma neutroni. Din cauza faptului că presiunea de la electroni acționează împotriva forței gravitației, astfel menținând steaua intactă, miezul se prăbușește atunci când un număr îndeajuns de mare de electroni este eliminat”, a adăugat Caiazzo.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O trăsătura planetară neașteptată a fost descoperită pe planeta Venus

Imagini absolut uimitoare cu planeta Pământ, surprinse de nava spațială Juno

Imagine panoramică absolut uimitoare cu planeta Marte, trimisă de roverul Perseverance

Roverul Curiosity al NASA a observat nori ciudați și colorați pe planeta Marte

Articolul Astronomii au descoperit cea mai masivă stea pitică de până acum. Are un câmp magnetic de 1 miliard de ori mai puternic decât al Soarelui apare prima dată în Descopera.

Articol original

Soarele tocmai a produs cea mai puternică erupție din 2017. Ce înseamnă asta pentru Pământ?

Soarele pare să se trezească după o perioadă liniștită din ciclul său de 11 ani. La data de 3 iulie 2021, steaua noastră a avut prima erupție din clasa X din Ciclul Solar 25. Aceasta a fost cea mai puternică erupție solară din septembrie 2017.

Erupțiile solare din clasa X sunt printre cele mai puternice erupții solare produse de steaua noastră gazdă, cea mai semnificativă înregistrată vreodată fiind erupția X28 din noiembrie 2003.

Această nouă erupție nu a fost la fel de intensă, dar chiar și așa a produs un puls de raze X care a lovit atmosfera superioară și a cauzat o pană de unde scurte deasupra Oceanului Atlantic.

Cea mai recentă erupție din clasa X, înainte de aceasta, a avut loc în septembrie 2017, atunci când Soarele a produs erupție de nivelul X8.2. Cu siguranță, acesta este un semn că ciclul solar devine mai activ.

Soarele are, de fapt, o activitate dinamică

Deși activitatea Soarelui pare destul de constantă din perspectiva noastră de pe Pământ, o analiză pe termen lung dezvăluie că activitatea sa este dinamică. O parte din aceasta o reprezintă ciclul solar.

Asta se bazează pe câmpul magnetic al Soarelui, care se inversează o dată la fiecare 11 ani, polii magnetici de sud și de nord schimbându-și pozițiile. Nu se știe ce anume declanșează aceste cicluri (cercetările recente sugerează că o aliniere planetară joacă un rol), însă polii se inversează atunci când câmpul magnetic este cel mai slăbit, eveniment cunoscut și ca minimul solar.

Odată ce polii se inversează, câmpul magnetic își recapătă din putere, iar activitatea solară crește până la un maxim solar înainte să scadă din nou pentru următorul eveniment de inversare a polilor. Cel mai recent minimum solar a avut loc în decembrie 2019, astfel că în următorii ani ar trebui să ne așteptăm să vedem cum Soarele devine mai „turbulent”. Vârful maximului solar va fi atins în iulie 2025.

Ce se poate întâmpla pe Pământ din cauza erupțiilor solare?

Așadar, ce înseamnă toate acestea pentru Pământ? Ei bine, dacă o erupție solară este direcționată spre Pământ, am putea observa câteva efecte. Nu există niciun pericol de radiații pentru noi, cei de pe suprafața Terrei, pentru că atmosfera ne protejează.

Însă, în cazul unor erupții solare mai puternice, precum cea din 3 iulie, am putea avea parte de perturbări ale straturilor atmosferice, acolo unde se află semnalele de comunicare. Asta înseamnă că sistemele de navigație și comunicațiile radio ar putea fi afectate. În cazul celor mai extreme evenimente, rețelele electrice ar putea fi oprite, deși asta se întâmplă foarte rar.

Materialele de la Soare pot cauza aurore pe Pământ, pe măsură ce particulele interacționează cu gazele din atmosfera planetei noastre și produc acest fenomen spectaculos, scrie Science Alert.

Pata solară care a produs cea mai recentă erupție, numită 2838, a apărut de nicăieri, fiind responsabilă și pentru o erupție de tipul M2. Între timp, pata solară s-a deplasat pe partea îndepărtată a Soarelui, acolo unde ar putea rămâne activă. Va trebui să așteptăm câteva zile pentru a vedea dacă apare din nou.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce culoare are, de fapt, Soarele?

„Soarele artificial” al Chinei, reactorul de fuziune nucleară, a stabilit un nou record mondial

De ce conține Solar Orbiter, satelitul trimis să observe Soarele, praf de oase carbonizate

Soarele nostru a intrat într-un nou ciclu și ar putea fi unul dintre cele mai puternice înregistrate vreodată

Articolul Soarele tocmai a produs cea mai puternică erupție din 2017. Ce înseamnă asta pentru Pământ? apare prima dată în Descopera.

Articol original

Un nou studiu susține că dinozaurii erau predispuși extincției cu mult înainte de impactul asteroidului

După ce au dominat planeta timp de peste 170 de milioane de ani, dinozaurii non-aviari au fost brusc șterși de pe fața Pământului în urma impactului unui asteroid uriaș care a lovit peninsula Yucatán (în America Centrală) în urmă cu 66 milioane de ani.

Coliziunea a declanșat o cascadă de devastare ecologică, reziduurile din atmosferă blocând lumina solară. Temperaturile de la suprafața Terrei au scăzut drastic, iar animalele au pierit. Cel puțin, asta este ceea ce paleontologii cred că s-a întâmplat.

Deși dovezile pentru acest impact de la sfârșitul Cretacicului sunt incontestabile, dezbaterea din comunitatea paleontologică a continuat, savanții întrebându-se dacă extincția dinozaurilor a fost abruptă sau graduală.

Extincțiile coincid într-adevăr cu o perioadă de schimbare ecologică de termen lung, în mare parte rezultatul descompuneri continue a supercontinentelor Laurasia și Gondwana. Nivelul crescut al mărilor, clima mai rece, răspândirea noilor habitate, precum și activitatea vulcanică, toate acestea ar fi putut juca un rol semnificativ în evenimentul de extincție în masă.

Diversitatea dinozaurilor a început un declin cu 10 milioane de ani înainte de impactul asteroidului

Până acum, analizele fosilelor nu au oferit dovezi convingătoare a unui declin în speciile de dinozaur înainte de extincție. Un studiu din 2016 a provocat ideea unei extincții bruște, însă concluzia s-a dovedit a fi discutabilă.

Acum, un nou studiu a oferit dovezi adiționale pentru ipoteza că dinozaurii non-aviari erau deja în pragul extincției înainte de evenimentele cataclismice ce au urmat impactului asteroidului.

Cercetătorii au analizat 1.600 de fosile de dinozauri pentru a evalua speciația și rata extincției a șase familii majore de dinozauri: Ankylosauridae, Ceratopsidae, Hadrosauridae, Dromaeosauridae, Troodontidae și Tyrannosauridae.

Oamenii de știință au descoperit că diversitatea dinozaurilor non-aviari a început un declin cu aproximativ 76 milioane de ani în urmă, adică 10 milioane de ani înainte de impactul asteroidului. Aceștia sugerează că declinul este legat de ratele crescute de extincție a speciilor mai vechi, care ar fi dus lipsă de noutate evolutivă și nu puteau să se adapteze la condițiile schimbătoare ale mediului.

„Perioadele mai reci duceau la extincții accentuate”

„Aceste rezultate sugerează că perioadele mai calde favorizau diversificarea dinozaurilor în timp ce perioadele mai reci duceau la extincții accentuate”, au mai scris autorii studiului, potrivit Science Alert.

„O explicație fiziologică pentru extincția declanșată de perioada de răcire ar putea fi ipoteza că, dacă determinarea sexului la dinozauri este dependentă de temperaturi, la fel ca în cazul crocodililor și țestoaselor, schimbarea sexului de către embrioni ar fi contribuit la pierderea diversității cu o climă globală rece la sfârșitul Cretacicului”, au adăugat cercetătorii.

În concluzie, datele incluse în noul studiu sugerează că extincția finală a dinozaurilor nu ar fi putut să fie atribuită exclusiv unui impact masiv de asteroid.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Urme de pași ale ultimilor dinozauri care au pășit pe teritoriul Marii Britanii, descoperite de cercetători

Mozazaurii, prădătorii feroce de pe vremea dinozaurilor care dominau oceanele

O descoperire fără precedent. Acestea sunt primele dovezi clare că dinozaurii își cloceau ouăle

Bebelușii de la T. Rex și alți dinozauri carnivori se nășteau pregătiți să vâneze

Articolul Un nou studiu susține că dinozaurii erau predispuși extincției cu mult înainte de impactul asteroidului apare prima dată în Descopera.

Articol original

Un studiu explică de ce nucleul interior al Pământului ar putea fi asimetric

Atunci când undele seismice se deplasează cu repeziciune prin planeta noastră, acestea par să călătorească cu 3% mai repede atunci când se deplasează vertical de la pol la pol, față de atunci când se deplasează orizontal de la est la vest.

Noile modele sugerează că acest lucru se datorează faptului că nucleul solid al Pământului crește mai repede pe o parte, la mare adâncime sub Marea Banda din Indonezia, și mai lent pe cealaltă parte, pe sub Brazilia.

În istoria Pământului a existat un moment în care planeta nu avea un nucleu solid. Cel mai adânc interior al planetei noastre a conținut probabil o masă de material topit timp de miliarde de ani înainte ca fierul lichid din centru să înceapă să se răcească și să se solidifice.

Asta înseamnă că centrul Pământului ar putea fi un roi gigant de fier cristalizat, iar atunci când aceste cristale se aliniază într-un anumit mod cel mai probabil permit undelor seismice să se deplaseze mai repede în unele direcții.

„Cel mai simplu model arăta că nucleul interior este asimetric”

Desfășurând modele privind modul în care s-ar fi putut produce această aliniere, cercetătorii au ajuns la o explicație neașteptată. Nucleul interior al Pământului crește într-un mod asimetric.

„Cel mai simplu model părea destul de neobișnuit și arăta că nucleul interior este asimetric. Partea de vest arată diferit față de partea de est până în centru, nu doar în partea de sus a nucleului interior, așa cum au sugerat unii. Singurul mod prin care putem explica acest lucru este că o parte se dezvoltă mai repede decât cealaltă”, a explicat Daniel Frost, seismolog la Universitatea din California Berkeley, SUA.

Bineînțeles, este imposibil să forăm în nucleul interior al Pământului pentru a afla ce se întâmplă acolo, astfel că acesta este un domeniu de cercetare în care dezbaterile vor fi mereu aprinse. Propagarea undelor seismice și simulările computerizate sunt doar câteva dintre modalitățile prin care putem testa posibile explicații pentru motivul pentru care Terra s-a format în acest fel.

O rată de creștere cu 40% mai mică la poli și cu 130% mai mare la Ecuator

Folosind diferite modele computerizate care explică geodinamica Pământului și fizica mineralelor de fier aflate sub presiune și temperatură ridicată, oamenii de știință au încercat să afle de ce nucleul interior al planetei noastre este aliniat într-un mod atât de neobișnuit.

Cea mai simplă explicație pe care au găsit-o a fost că nucleul de cristal al lumii noastre crește cel mai rapid la Ecuator, în special pe partea de est, potrivit Science Alert.

„Asta corespunde unei rate de creștere care este cu 40% mai mică la poli și cu 130% mai mare la Ecuator față de media globală”, au concluzionat autorii noului studiu.

Așa a fost de la bun început

Această rată de creștere asimetrică sugerează că unele părți ale nucleului interior al Pământului sunt mai calde, în timp ce altele sunt mai reci, astfel contribuind la formarea cristalelor de fier într-un ritm mai accelerat. Gravitația răspândește apoi acest exces de creștere în mod uniform în nucleul planetei, păstrând în general o formă sferică și deplasând cristalele către poli.

În cele din urmă, cercetătorii cred că această deplasare prin gravitație este cea care aliniază rețeaua de cristale a nucleului interior al Pământului de-a lungul axei sale de rotație.

Totodată, se pare că așa a fost de la bun început. Modelul oamenilor de știință sugerează că acest tip de creștere asimetrică a avut loc imediat ce interiorul planetei a început să se răcească și să se solidifice.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Viteza de rotație a Pământului se modifică. Ne afectează?

Pământul sau Marte: Ce arată, de fapt, aceste imagini incredibile?

Numărătoare în premieră. Câte păsări sălbatice au mai rămas pe Pământ?

De cât timp am avea nevoie pentru a opri un asteroid care se îndreaptă spre Pământ?

Articolul Un studiu explică de ce nucleul interior al Pământului ar putea fi asimetric apare prima dată în Descopera.

Articol original

Eclipsa de Soare 2021. Spectacolul ceresc va fi vizibil și din România

O eclipsă de Soare (inelară) va fi vizibilă pe cer joi, 10 iunie, la ora 13:53 (ora României), pe măsură ce Luna trece între Pământ și Soare.

În timpul unei eclipse solare totale, Luna blochează în totalitate Soarele. Însă, spectacolul din 10 iunie este o eclipsă inelară de Soare. Fenomenul are loc atunci când Luna este prea departe de Terra, și astfel prea mică pe cer, pentru a acoperi în întregime Soarele. Astfel, un inel spectaculos de lumină se formează, deseori fiind numit un „inel de foc”, care înconjoară Luna.

Fenomenul va fi vizibil din anumite regiuni. Canada, Groenlanda și Rusia se vor bucura de cea mai bună priveliște. Oamenii din nord-estul SUA, nordul Europei și nordul Asiei vor putea și ei să admire o eclipsă solară parțială. Din aceste regiuni, eclipsa inelară solară va arată de parcă cineva a „mușcat” din Soare.

Eclipsa de soare va fi vizibilă și din România

Eclipsa de soare va fi vizibilă și din România, însă doar din anumite regiuni, după cum se poate vedea în imaginea realizată de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Credit foto: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”

Aceasta va fi singura eclipsă de inelară Soare de anul acesta. Totuși, aceasta este prima dintre cele două eclipse solare din 2021. A doua eclipsă de Soare din anul acesta va fi totală și va avea loc la data de 4 decembrie.

„Inelul de foc” format în timpul eclipsei inelare este vizibil doar pentru scurt timp, de la o fracțiune de secundă până la peste 12 minute. Eclipsa inelară de Soare de anul trecut a durat doar 90 de secunde.

De ce au loc eclipsele inelare de Soare atât de rar?

Eclipsele solare totale au loc de obicei o dată la cinci sau șase luni, însă eclipsele inelare de Soare apar doar o dată la unul sau doi ani. Asta pentru că acest eveniment necesită anumite condiții, precum alinierea Soarelui, Lunii și a Pământului. De asemenea, Luna trebuie să fie aproape de apogeul său, adică cel mai îndepărtat punct de Terra. În acest timp, Luna ajunge la aproximativ 406.681 kilometri depărtare de noi.

În timpul oricărei eclipse solare, umbra Lunii trasează o cărare de-a lungul Pământului. În timpul unei eclipse solare totale, cea mai întunecată parte din umbra Lunii acoperă planeta noastră. Însă, în timpul unei eclipse inelare de Soare, atunci când Luna este la cea mai mare distanță de Terra, planeta noastră trece printr-o parte a umbrei Lunii care nu atât de întunecată.

Eclipsa inelară de Soare din 10 iunie 2021 va fi transmisă și online

Este foarte periculos să ne uităm direct la orice fel de eclipsă solară pentru că lumina puternică poate deteriora celulele din retină. Astfel, viziunea ar putea fi distorsionată, ochii pot deveni dureroși și pot lăcrima în mod excesiv. Uneori, aceste efecte adverse vor apărea abia după câteva ore sau zile de la observarea directă a eclipsei solare.

Așadar, dacă doriți să vă bucurați de eclipsa inelară de Soare din 10 iunie, NASA recomandă purtarea ochelarilor speciali cu filtru pentru eclipse solare. Ochelarii de soare obișnuiți nu sunt adecvați.

Eclipsa de Soare va fi transmisă în direct și online, în cazul în care nu o veți putea vedea direct pe cer.

După acest eveniment, următoarea eclipsă inelară de Soare va avea loc abia în octombrie 2023. Între timp, ne vom putea delecta privirea cu eclipsa totală de Soare din decembrie și două eclipse parțiale de Soare în 2022.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum arată o eclipsă lunară văzută de pe Lună. Imaginile au fost surprinse în 2019 de o „pereche de ochi” din spațiu

O navă spațială trimisă de NASA tocmai „a atins” învelișul exterior al Soarelui

Big Ben, fascinantul orologiu care poate servi şi drept închisoare

Soarele artificial din Coreea de Sud a strălucit mai puternic decât o stea, pentru un interval mai lung decât până acum

Articolul Eclipsa de Soare 2021. Spectacolul ceresc va fi vizibil și din România apare prima dată în Descopera.

Articol original

Vulcanii ascunși adânc în Europa, satelitul înghețat al lui Jupiter, ar putea însemna prezența vieții extraterestre

Europa, luna acoperită cu gheață a lui Jupiter, pare să fie cel mai bun loc din Sistemul Solar pentru căutarea vieții extraterestre.

Noi modele științifice sugerează că mantaua stâncoasă, situată adânc sub gheața groasă și oceanul sărat, ar putea fi de fapt suficient de fierbinte pentru o activitate vulcanică. Mai mult, mantaua ar fi putut să fie extrem de fierbinte pentru o perioadă foarte îndelungată din cei 4,5 miliarde de ani ai existenței sale.

Descoperirea are implicații directe pentru posibilitatea existenței vieții pe fundul marin al satelitului.

„Descoperirile noastre oferă dovezi suplimentare care arată că oceanul subteran de pe Europa poate fi un mediu adecvat pentru apariția vieții”, a declarat Marie Běhounková, geofizician la Universitatea Charles din Cehia.

„Europa este unul dintre corpurile planetare rare care ar fi putut avea activitate vulcanică timp de miliarde de ani. Totodată, Europa ar fi singurul corp planetar, în afară de Pământ, care ar putea conține rezervoare mari de apă și o sursă de energie de lungă durată”, a adăugat Běhounková.

Viața găsește întotdeauna o cale

Am putea crede că o lume înghețată, situată departe de căldura Soarelui, în care temperaturile de la suprafață pot atinge până la minus 140 grade Celsius, ar fi ultimul loc în care am putea găsi organisme vii. Totuși, există un precedent, chiar aici pe Pământ.

Este adevărat faptul că majoritatea vieții de pe Terra depinde de un lanț trofic bazat pe fotosinteză. Însă, în unele medii extreme, în care Soarele nu strălucește niciodată, viața găsește întotdeauna o cale.

În adâncurile întunecate ale oceanului, acolo unde lumina soarelui nu pătrunde, fisurile vulcanice infiltrează căldură în apele din jur. Acolo, viața este construită pe bază de chemosinteză, adică bacterii care folosesc energia din geochimie, nu energia solară, pentru a produce hrană.

Odată cu bacteriile apar și alte organisme care le pot mânca, astfel luând naștere un întreg ecosistem chiar acolo în întuneric, scrie Science Alert.

Europa adăpostește un ocean global

Știm deja că Europa, sub învelișul său gros de gheață, adăpostește un ocean global. Oamenii de știință au observat în trecut apă lichidă care trece prin crăpăturile din gheață sub formă de gheizere. Ceea ce nu știm este dacă Europa adăpostește și o activitate vulcanică sub fundul marin, cum este cazul pe Pământ.

Běhounková și colegii săi au folosit modele detaliate pentru a simula evoluția și încălzirea interiorului satelitului încă din momentul formării sale. Cercetătorii au descoperit mai multe mecanisme care ar putea juca un rol în împiedicarea înghețării complete a planetei.

În primul rând, căldura eliberată prin descompunerea radioactivă a elementelor din manta ar fi contribuit într-o proporție destul de semnificativă la căldura internă a satelitului, mai ales la începuturile sale.

O posibilă activitate subterană pe Europa

Totuși, în timp, tensiunile generate de forțele mareice produse de orbita eliptică a satelitului în jurul lui Jupiter ar fi trebuit să producă o încordare constantă în interiorul Europei.

La rândul său, această încordare produce căldură, iar asta ar trebui să fie suficientă pentru a topi și transforma roca în magmă, astfel rezultând o activitate vulcanică care s-ar mai putea desfășura chiar și astăzi, în special la latitudinile mai mari, în apropiere de regiunile polare.

Anomaliile gravitaționale ar putea sugera prezența unei activități magmatice la mari adâncimi, iar prezența anormală a hidrogenului și metanului în atmosfera subțire a Europei ar putea fi rezultatul reacțiilor chimice care apar la fisurile hidrotermale. De asemenea, depozitele de materiale oceanice pe suprafața Europei ar putea indica și o activitate subterană.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Europa, satelitul planetei Jupiter, ”aruncă” vapori de apă în spaţiu

Descoperirea de vapori de apă pe Europa, satelitul îngheţat al lui Jupiter, poate indica existenţa vieţii extraterestre

Satelitul Europa al planetei Jupiter are apa sărată care ar putea permite apariţia vieţii

Un dispozitiv revoluţionar va căuta viaţă pe Europa, satelitul natural al lui Jupiter

Articolul Vulcanii ascunși adânc în Europa, satelitul înghețat al lui Jupiter, ar putea însemna prezența vieții extraterestre apare prima dată în Descopera.

Articol original

Oficialii de la Pentagon anunță timpul estimat de sosire a rachetei chineze pe Pământ. Unde s-ar putea prăbuși

Oficialii de la Pentagon au anunțat că monitorizează racheta chineză care este așteptată să reintre în mod necontrolat în atmosfera Pământului în zilele următoare.

Până acum, nu se știe locul exact în care vor ateriza bucățile din racheta lansată de China.

Locul exact în care racheta va intra în atmosferă va fi știut în decurs de „doar câteva ore” de la reintrarea sa în atmosferă, a anunțat Centrul Spațial de Comandă, o ramură a Armatei SUA. Corpul central al rachetei, pe care China a lansat-o în 29 aprilie, ar urma să ajungă pe Pământ în jurul datei de „8 mai”. Traiectoria sa exactă încă nu este clară.

Racheta este încă pe orbită și se va prăbuși în mod necontrolat pe Terra.

Unde s-ar putea prăbuși bucățile din racheta chineză?

Jonathan McDowell, astrofizician la Harvard, a spus că racheta se deplasează cu o viteză de 29.000 km/h. Asta înseamnă că o mică schimbare a orbitei sale ar putea schimba în mod semnificativ traiectoria.

Având în vedere orbita actuală a rachetei, bucățile s-ar putea prăbuși în regiuni nordice precum New York, Madrid, sau Beijing ori zone sudice precum Chile sau Wellington, Noua Zeelandă.

Mare parte din rachetă este așteptată să ardă atunci când va reintra în atmosferă. Însă, experții sunt îngrijorați că unele bucăți ar putea ajunge pe Pământ.

Riscul ca bucățile de rachetă să provoace pagube este „foarte mic”

Deși ar putea să lovească o zonă populate, este mult mai probabil ca racheta să ajungă în ocean, având în vedere faptul că mare parte din suprafața planetei noastre este acoperită de apă.

McDowell a mai precizat că riscul ca bucățile de rachetă să provoace pagube este „foarte mic”.

Însă, riscul nu este inexistent. Ultima oară când o rachetă chineză Long March 5B, similară cu cea lansată de această dată, a reintrat în atmosferă, bucăți din aceasta au ajuns pe clădiri din două sate din Coasta de Fildeș.

Permiterea bucăților de rachetă să reintre necontrolat în atmosferă, inacceptabilă

McDowell a adăugat că este „inacceptabilă” permiterea bucăților de rachetă să reintre necontrolat în atmosferă. „Din 1990, nimic de peste 10 tone nu a mai fost lăsat intenționat să intre necontrolat în atmosferă”, a spus astrofizicianul.

Corpul central al rachetei ar cântări în jur de 21 tone, scrie Science Alert.

Racheta Long March 5B transporta prima componentă a stației spațiale Chineze, pe care țara dorește să o finalizeze până în 2022. Lansarea a fost prima dintre cele 11 misiuni programate pentru construirea stației.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Bucăți uriașe dintr-o rachetă chineză ar putea să cadă pe Pământ în următoarele zile

Pentagonul vrea să trimită o rachetă propulsată de un reactor nuclear pe orbita Pământului

Forțele Aeriene ale SUA au testat o rachetă hipersonică cu un avion B-52H Stratofortress

NASA a testat din nou racheta SLS care va readuce oamenii pe Lună. Cum s-a sfârșit totul

Articolul Oficialii de la Pentagon anunță timpul estimat de sosire a rachetei chineze pe Pământ. Unde s-ar putea prăbuși apare prima dată în Descopera.

Articol original

Eta Aquaridele ating punctul maxim. Cum și când pot fi văzuți meteorii faimoasei comete Halley

La primele ore ale dimineții de 6 mai, chiar înainte de răsărit, vom putea vedea cum rămășițele celei mai faimoase comete luminează cerul dimineții.

Cometa Halley a trecut pentru ultima oară prin Sistemul Solar interior în 1986 și nu se va întoarce până în vara anului 2061. Cu toate acestea, de fiecare dată când Halley trece prin apropierea Soarelui, aceasta lasă în urma sa „deșeuri cosmice” și praf care formează o dâră în urma cometei.

Se pare că Halley se apropie de orbita Pământului în două momente. Primul are loc spre sfârșitul lunii octombrie, timp în care produce un spectacol cunoscut drept Orionidele. Al doilea moment are loc în luna mai, astfel producând Eta Aquaridele.

Condițiile ideale pentru a vedea curentul de meteori Eta Aquaride

În condiții ideale, pe un cer întunecat și fără Lună, în jur de 30 până la 60 de meteori pot fi văzuți pe oră la maximul curentului de meteori în data de 6 mai. Anula cesta, curentul de meteori va putea fi observat mai ușor pentru că satelitul nostru se va afla în faza de semilună, cu o luminozitate de doar 28%. Așadar, Luna nu va obstrucționa foarte mult curentul de meteori Eta Aquaridele.

În lumea întreagă, Eta Aquaridele reprezintă un spectacol pe cinste. Australienii consideră că este cel mai bun curent de meteori din an. Însă, pentru cei care speră să observe meteorii de la nord de ecuator, situația este ceva mai diferită.

Constelația în care este situat radiantul Eta Aquaridelor

Radiantul curentului de meteori Eta Aquaride este situat în constelația Vărsătorului, care începe să se ridice deasupra orizontului în jurul orei 3 dimineața, însă, din păcate, nu ajunge niciodată prea sus pe cerul văzut din latitudinile temperate nordice. De asemenea, la scurt timp după ora 4 dimineața, zorii zilei vor începe să lumineze cerul.

Meteor din curentul Eta Aquaride în 2020. Sursa foto: Profimedia

Așadar, nu veți putea vedea până la 60 de meteori pe oră. Având radiantul atât de jos deasupra orizontului, majoritatea acestor meteori vor brăzda cerul sub linia orizontului. De fapt, din America de Nord, Eta Aquaridele produc în jur de 10 sau 5 meteori pe oră în anumite zone, scrie Space.

Cometa Halley, vizitatorul din adâncurile spațiului și începuturile creației

Însă, dacă reușiți să vedeți câțiva meteori în următoarele dimineți, țineți minte că ceea ce vedeți este dâra incandescentă produsă de material care provine din nucleul Cometei Halley. Atunci când aceste bucăți mici din cometă intră în coliziune cu Pământului, fricțiunea cu atmosfera produce efectul cunoscut drept „stele căzătoare”.

Așadar, aceste „stele căzătoare” sunt ceea ce noi numim Eta Aquaride. Curentul de meteori reprezintă, de fapt, întâlnirea cu rămășițele unui vizitator faimos din adâncurile spațiului și începuturile creației.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cele mai așteptate misiuni spațiale din anul 2021: Luna, Marte și cel mai puternic telescop spațial din lume

Calendar astronomic pentru 2021. Fenomenele spectaculoase și importante care vor avea loc anul acesta

Curentul de meteori Lyride atinge punctul maxim. Cum poate fi observat fenomenul inedit

Două fenomene cerești extrem de rare, surprinse în aceeași imagine la Observatorul Gemini din Hawaii

Articolul Eta Aquaridele ating punctul maxim. Cum și când pot fi văzuți meteorii faimoasei comete Halley apare prima dată în Descopera.

Articol original

Cum au ajuns tarantulele atât de răspândite pe Pământ. Cercetătorii au găsit în sfârșit explicația

Puțini păianjeni stârnesc stârnesc reacțiile puternice pe care le pot stârni temutele tarantule. Aceste arahnide uriașe și păroase sunt bine cunoscute pentru dimensiunile, culorile și trăsăturile fizice.

Însă, nu doar tarantula în sine este impresionantă. La fel este și răspândirea creaturii pe Pământ, ceea ce este surprinzător având în vedere că tarantulele sunt păianjeni destul de sedentari. Spre exemplu, femelele și juvenilii rareori își părăsesc ascunzișurile.

Însă, tarantulele (familia Theraphosidae de păianjeni) pot fi găsite aproape oriunde, trăind pe toate continentele Pământului cu excepția Antarcticii.

„Comportamentul lor nu ar sugera că le place să hoinărească, însă tarantulele au ajuns pe tot globul”, a spus Saoirse Foley, coordonatul unei echipe de cercetători de la Universitatea Carnegie Mellon din SUA.

Cheia răspândirii tarantulelor pe Pământ

În noul lor studiu, Foley și colegii săi au analizat tiparele biogeografice ale tarantulelor de-a lungul istoriei, analizând ARN-ul mesager al creaturilor și observând modul în care arborele genealogic al tarantulelor s-ar fi dezvoltat în decurs de 120 de milioane de ani.

Această evoluție pare să fie cheia răspândirii tarantulelor, strămoșii creaturilor ajungând în diferite regiuni din lume prin intermediul deplasării continentelor, pe măsură ce acestea s-au unit și s-au desprins de-a lungul a milioane de ani după descompunerea supercontinentului Gondwana.

„Studiile anterioare au estimat că apariția tarantulelor a fost compatibilă cu originea supercontinentului Gondwana. Într-adevăr, unele tarantula (Selenocosmiinae) ar fi face parte din taxonii din nordul Gondwana”, au explicat oamenii de știință, potrivit Science Alert.

Dovezi de la două răspândiri separate ale tarantulelor

În propria lor analiză, cercetătorii au descoperit dovezi de la două răspândiri separate „în afara Indiei” ale tarantulelor antice spre Asia, atunci când subcontinentul indian s-a lovit de Asia în urmă cu 55 – 35 de milioane de ani.

„În ciuda faptului că analizele noastre au sugerat origine de pe Gondwana pentru Theraphosidae, acest tipar indică faptul că tarantulele nu au fost mereu prezente în Oceania. În schimb, noi am descoperit tipare conforme cu răspândirea Selenocosmiinae pe Asia, în cele din urmă traversând linia Wallace cândva după coluziunea India/Asia, în timp Thrigmopoeinae terestre au rămas în India”, au spus cercetătorii.

Speciile au profitat de ocazie și de circumstanțe

„Rezultatele noastre indică faptul că ambele descendențe asiatice s-au ramificat în timp ce placa tectonică indiană încă se deplasa spre Asia. Interesant este că ambele descendențe par să fie divergente din punct de vedere ecologic”, au adăugat aceștia.

Rezultatele sugerează în cele din urmă că deși deplasarea continentelor a jucat un rol crucial în răspândirea păianjenilor antici, propria lor adaptare evoluționară a fost importantă pentru a coloniza noi continente. Speciile au profitat de ocazie și de circumstanțe.

Vă mai recomandăm să citiți și:

”Unicornii” există, dar nu aşa cum s-ar aştepta lumea. Savanţii sud-africani au descoperit o specie bizară de tarantulă

O tarantulă a omorât un şarpe, folosindu-şi doar colţii neveninoşi

Marea migrație a tarantulelor. Masculii vor străbate chiar și zeci de kilometri pentru a-și găsi perechea

Misterul culorilor nemaipomenite ale tarantulelor ar fi fost, în sfârșit, rezolvat

Articolul Cum au ajuns tarantulele atât de răspândite pe Pământ. Cercetătorii au găsit în sfârșit explicația apare prima dată în Descopera.

Articol original

Gunoiul spațial face cerul nopții mult mai luminos și creează probleme reale pentru astronauți

Cantitatea tot mai mare de gunoaie spațiale care orbitează Pământului devine o problemă cât se poate de serioasă pentru astronomi.

Pe măsură ce este bucăți vechi de sateliți, rachete și alte obiecte spațiale intră în lumina solară, acestea pot reflecta razele solare pe Terra și în alte locuri, astfel creând o creștere vizibilă a luminozității pe cerul nopții. În urma acestui fapt, studierea cosmosului devine tot mai dificilă, potrivit unor cercetări publicate în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society: Letters.

Dacă estimările sunt corecte, gunoiul spațial reflectorizant este atât de luminos încât depășește limita oficială de luminozitate a ceea ce oamenii de știință consideră o priveliște „neîngrădită” a cerului.

Mega-constelațiile de sateliți operaționali agravează situația

Gunoiul spațial este deja o problemă în sine, însă experții mai spun că mega-constelațiile de sateliți operaționali precum sateliții de internet Starlink de la SpaceX agravează situația. SpaceX a implementat măsuri pentru a-și întuneca sateliții, cu efecte limitate, după ce astronomii s-au plâns. Totuși, alte companii nu s-au deranjat să facă același lucru.

„Având în vedere că există obiecte care orbitează Terra din toate înclinațiile orbitale, chiar nu mai există niciun loc sigur”, a explicat John Barentine, autor al studiului și director de politici publice la International Dark-Sky Association.

Descoperirile studiului au fost „foarte șocante”

Din fericire, există și motive de speranță, după cum explică Christopher Kyba, expert german în poluarea luminoasă, scrie Futurism.

Descoperirile studiului au fost „foarte șocante”, a spus Kyba. Acestea fiind spuse, expertul este optimist că inginerii care lucrează la crearea unor modalități de a înlătura deșeurile spațiale din orbită vor face o descoperire în anii următori. În cel mai rău caz, asta ar putea însemna că ne vom putea lua adio de la sateliții scoși din uz și bucățile de gunoi care plutesc în jurul planetei noastre.

Cu toate acestea, gunoiul spațial nu pune în pericol doar vizibilitatea cerului nopții, ci și alți sateliți funcționali sau chiar nave spațiale lansate de pe Terra.

Avertisment de impact cu gunoi spațial pentru echipajul SpaceX

O anchetă a fost declanșată după ce astronauții de la bordul capsulei SpaceX au primit un avertisment cu privire la o posibilă coliziune cu deșeuri spațiale. Avertismentul s-a dovedit o alarmă falsă. Cei patru astronauți de la bordul capsulei au primit ordine să-și pună costumele spațiale din cauza unui posibil impact, tocmai după ce ajunseseră în orbită la data de 23 aprilie.

Locotenent-colonel Erin Dick, purtătoare de cuvânt pentru Centrul Spațial de Comandă din SUA, a spus la acea vreme că un obiect ar fi urmat să treacă prin apropierea capsulei în timp ce nava se deplasa spre Stația Spațială Internațională.

„Însă, am realizat rapid că era vorba doar despre o eroare. Nu a existat în niciun moment pericol de coliziune pentru că nu exista niciun obiect care risca să se lovească de capsulă”, a spus Dick.

Doar 30 de minute la dispoziție să se pregătească pentru un posibil impact

De obicei, astronauții primesc astfel de avertizări din timp. Însă, pe 23 aprilie, situația s-a desfășurat foarte rapid, iar astronauții au avut doar 30 de minute la dispoziție să se pregătească pentru un posibil impact. Centrul de Comandă a alertat NASA cu doar 45 de minute înainte de posibila coliziune. SpaceX și NASA au notificat astronauții 15 minute mai târziu, cerându-le să-și pună costumele cât mai repede. Până atunci, deja nu mai era timp pentru schimbarea direcției capsulei.

Din fericire, capsula Dragon și echipajul au ajuns în siguranță la bordul ISS la data de 24 aprilie, fără alte surprize. Astronauții vor petrece șase luni la bordul ISS. Un alt incident a avut loc în septembrie 2020, atunci când astronauții de la bordul ISS au fost nevoiți să desfășoare „manevre de evitare” pentru a nu fi loviți de gunoi spațial.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Problema deșeurilor spațiale se agravează

Canada vrea să se implice în curăţarea deşeurilor spaţiale

Deșeurile lansării unui satelit au creat o „minge de foc” pe cerul Australiei

Gunoiul spaţial care ameninţă Terra. O bucată masivă dintr-o rachetă chineză s-a prăbuşit necontrolat pe Terra

Articolul Gunoiul spațial face cerul nopții mult mai luminos și creează probleme reale pentru astronauți apare prima dată în Descopera.

Articol original

Cel mai mare crater al Lunii dezvăluie secrete despre formarea satelitului nostru natural

Un crater care acoperă aproape un sfert din suprafața Lunii a dezvăluit noi informații despre modul în care s-a format satelitul natural al Pământului, iar descoperirile au implicații uriașe, au spus cercetătorii.  

O nouă analiză a materialului înlăturat din bazinul de impact Aitken de la Polul Sud al Lunii a permis oamenilor de știință să îmbunătățească cunoștințele despre perioada în care s-au dezvoltat scoarța și mantaua Lunii. Cercetătorii au folosit thoriu pentru a desluși ordinea evenimentelor.

„Aceste rezultate au implicații importante pentru înțelegerea formării și evoluției Lunii”, a scris echipa de cercetători coordonată de geologul planetar Daniel Moriarty de la Centrul Goddard pentru Zbor Spațial al NASA.

Cel mai mare crater de impact din Sistemul Solar

Pe o Lună care este acoperită de cratere de impact, bazinul Aitken de la Polul Sud iese în evidență. Având o lungime de 2.500 de kilometri și o adâncime de 8,2 kilometri, Aitken este cel mai mare crater de impact din Sistemul Solar.

Craterul a fost produs în urma unui impact uriaș în urmă cu 4,3 miliarde de ani, atunci când Sistemul Solar era încă un „bebeluș”. În acel moment, Luna era încă destul de caldă și maleabilă, iar impactul ar fi desprins o cantitate semnificativă de material de sub suprafață.

Unul dintre aspectele ciudate ale Lunii este că partea vizibilă este foarte diferită de cea întunecată. Fața vizibilă a Lunii este acoperită cu pete întunecate. Acestea sunt mările lunare, câmpii bazaltice întinse și întunecate formate în urma activității vulcanice antice de pe Lună.

Diferențe semnificative între cele două fețe ale Lunii

Prin comparație, partea întunecată a Lunii conține mai puține câmpii bazaltice și mai multe cratere. Scoarța de pe partea întunecată este mai groasă și are o compoziție diferită.

Mare parte din thoriul descoperit până acum apare pe fața vizibilă a Lunii, așa că prezența este interpretată de obicei ca fiind legată de diferențele dintre cele două fețe ale Lunii. Însă, o legătură cu materialul înlăturat din craterul de impact Aitken spune o poveste diferită.

Thoriul de pe Lună a fost depozitat în timpul unei perioade cunoscute drept Oceanul de Magmă Lunar. În această perioadă, în urmă cu 4,5 – 4,5 miliarde de ani în urmă, Luna ar fi fost acoperită de rocă topită care s-a răcit și solidificat treptat.

Ce sugerează noile cercetări

Noua analiză a dezvăluit că atunci când a avut loc impactul Aitken, evenimentul a excavat o cantitate imensă de thoriu din acest strat, aruncându-l pe suprafața lunară de pe fața vizibilă a satelitului.

Asta înseamnă că impactul ar fi avut loc înainte ca stratul de thoriu să se scufunde. Cercetările mai sugerează că stratul de thoriu ar fi fost distribuit global la acea vreme, și nu concentrate pe partea vizibilă, potrivit Science Alert.

Cele mai antice și importante evenimente din istoria lunară

De asemenea, impactul Aitken a topit rocă din adâncimi mai mari decât particulele ejecta, particulele aruncate la momentul impactului. Din punct de vedere compozițional, acestea sunt foarte diferite de materialul aruncat pe suprafață, conținând mai puțin thoriu. Astfel, asta sugerează că mantaua superioară avea două straturi compozițional diferite la momentul impactului care au fost expuse în moduri diferite.

„Formarea bazinului Aitken de la Polul Sud este printre cele mai antice și importante evenimente din istoria lunară. Nu a afectat doar evoluția termică și chimică, dar a și prezervat materiale eterogene din mantaua Lunii pe suprafață sub formă particule ejecta și impactite”, au scris cercetătorii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Chinezii au adus pe Terra mai puține roci de pe Lună decât au planificat

Cele mai așteptate misiuni spațiale din anul 2021: Luna, Marte și cel mai puternic telescop spațial din lume

Motivul pentru care China și-a prăbușit intenționat o parte din nava spațială Chang’e-5 pe Lună

NASA vrea să pună centrale nucleare pe Lună până în 2026

Articolul Cel mai mare crater al Lunii dezvăluie secrete despre formarea satelitului nostru natural apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original