Genomul unui om dintr-o populație necunoscută până acum, recuperat dintr-o peșteră

Oamenii de știință au descoperit genomul unui om antic într-o peșteră. Analizele au dezvăluit urmele unei femei care a trăit în urmă cu 25.000 de ani, în timpul ultimei glaciațiuni. Deși nu știm prea multe despre ea, femeia reprezintă o reușită științifică: fezabilitatea identificării populațiilor umane antice chiar și atunci când nu sunt recuperate oase.

Mostrele colectate mai conțineau ADN de la specii de lup și bizon, pe care o echipă internațională de cercetători a reușit să le plaseze în contextul istoriei populațiilor lor.

„Rezultatele noastre oferă noi detalii despre istoria genetică din Pleistocenul târziu a acestor trei specii și demonstrează că secvențierea directă a sedimentelor de ADN poate oferi date despre descendență și relații filogenetice”, au scris oamenii de știință în studiul lor.

Recuperarea de ADN antic se bazează în general pe multe oase și un pic de noroc. Mai întâi, avem nevoie ca oasele să fi rezistat și să fi rămas îndeajuns de intacte pentru ca ADN-ul să poată fi extras după mii de ani.

Femeia făcea parte dintr-un grup de oameni moderni, necunoscut până acum

Așadar, o echipă de oameni de știință coordonată de biologul Pere Gelabert și arheologul Ron Pinhasi de la Universitatea din Viena au căutat ADN în peștera Satsurblia. Aceștia au obținut șase mostre de sol și le-au analizat cu atenție, căutând urme de material genetic.

Cercetătorii le-au găsit sub forma de ADN mitocondrial. Fragmentat și incomplet, însă, odată ce a fost refăcut, ADN-ul a fost îndeajuns de util încât să ofere noi informații despre populațiile care au trăit cândva în această regiune.

În primul rând, femeia. Doar o mică fracțiune din genomul său a fost recuperat, însă cercetătorii au reușit să deducă faptul că femeia făcea parte dintr-un grup de oameni moderni, necunoscut până acum Grupul acela este acum dispărut, însă a contribuit la populații din ziua de astăzi din Europa și Asia, după cum au descoperit oamenii de știință atunci când genomul antic a fost comparat cu genomuri umane actuale.

ADN-ul descoperit în genomul de bizon poate fi găsit în bizonii din zilele noastre

Genomul de lup reprezintă, de asemenea, o descendență dispărută între timp. Asta sugerează că populațiile de lupi s-au schimbat și s-au transformat semnificativ la sfârșitul ultimei ere glaciare, în urmă cu 11.000 de ani, unele chiar dispărând complet, potrivit Science Alert.

Totodată, ADN-ul mitocondrial descoperit în genomul de bizon poate fi găsit în bizonii din zilele noastre. Cercetătorii au descoperit că genomul său era mult mai înrudit cu bizonii europeni și eurasiatici decât cu cei din America de Nord. Descoperirea este importantă pentru că sugerează că două descendențe s-au despărțit înainte de vremurile bizonului din peștera Satsurblia. Potrivit analizelor echipei, bizonul american a apărut primul, iar apoi s-a ramificat în alte populații. Nu se știe dacă cele trei specii au trăit împreună în peșteră.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O specie necunoscută de oameni a fost descoperită în Israel

Noi dezvăluiri făcute de genomul celacantului, „fosila vie” care ne-ar putea ajuta să descifrăm misterele propriei evoluții

Genomul masiv al acestor „fosile vii” ar putea explica trecerea de la mediul acvatic la cel terestru

Cercetătorii avertizează că editarea genomului uman ar putea avea efecte nefaste

Articolul Genomul unui om dintr-o populație necunoscută până acum, recuperat dintr-o peșteră apare prima dată în Descopera.

Articol original

Arheologii au descoperit locuința din secolul IX a unui rege anglo-saxon exilat. „Este cu adevărat remarcabil”

O locuință într-o peșteră considerată anterior o structură fără scop din secolul al XVIII-lea a fost identificată drept cea mai veche locuință domestică descoperită vreodată și Regatul Unit. Structura a fost cândva casa unui rege anglo-saxon exilat, cred arheologii.

În secolul XVIII, peștera Anchor Church din sudul Derbyshire era folosită de nobilimea locală pentru petreceri, iar până acum nu a fost considerată nimic mai mult.

Însă, arheologii cred acum că locuința din peșteră datează din urmă cu 1.200 de ani, cel mai probabil locuită de Eardwulf, care a fost înlăturat de la tronul regatului medieval Northumbria în 806 e.n. și a murit în 830 e.n.

Edmund Simons, investigatorul principal al proiectului, a copilărit într-o zonă înconjurată de locuințe în peșteri. „Sunt foarte dificil de înțeles și datat. M-au fascinat toată viață. Țin minte că am și căzut de pe una la vârsta de trei ani”, a spus Simons.

Simons este convins că regele Eardwulf a trăit aici ca un pustnic

Până acum, autoritățile au considerat că locuința în peșteră a fost lărgită în secolul XVIII. Însă, nu poate fi vorba de așa ceva, a precizat Simons. Totul despre peșteră, spre exemplu, îngustimea geamurilor, indică arhitectura saxonă.

„Nu este o peșteră naturală, nu pot să mă gândesc la un proces natural care poate face pereți, uși, geamuri și piloni”, a explicat Simons.

O legendă locală leagă situl de Sfântul Hardulph, anterior cunoscut drept regele Eardwulf, iar Simons crede că acesta este adevărul. Simons este convins că Eardwulf a trăit aici ca un pustnic, într-un loc în care inamicii săi îl puteau supraveghea, în peșteri care au fost construite sau lărgite pentru a-l găzdui.

„Probabil cel mai vechi interior domestic intact din Regatul Unit”

Termenul de „pustnic” ar putea evoca imaginea unui bătrân cu barbă care se hrănește cu nuci și fructe în singurătate completă. În realitate, a precizat Simons, „acesta este un om care ar fi avut discipoli și ar fi fost considerat sfânt în timpul vieții sale”, a explicat arheologul, potrivit The Guardian.

Descoperirea reprezintă „probabil cel mai vechi interior domestic intact din Regatul Unit”. „Avem biserici din această perioadă însă nu am descoperit unde dormeau, mâncau și se rugau oamenii. Aici, avem exact asta. Este cu adevărat remarcabil”, a adăugat Simons.

Echipa de cercetători mai crede că peșterile au fost modificate în secolul XVIII, atunci când a fost menționat că Sir Robert Burdett „a modificat structura astfel încât el și prietenii săi să poată lua cina în încăperile sale răcoroase și romantice”. Modificările au inclus și lărgirea intrărilor pentru ca domnișoarele bine îmbrăcate să poată avea acces.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un cimitir anglo-saxon, care conținea o comoară uriașă, a fost descoperit de arheologi

Rămășițele unui lider anglo-saxon ar putea răsturna tot ce știm despre acea perioadă

Arheologii au descoperit un cimitir anglo-saxon  care surprinde trecerea la creștinism

Biserică veche de 1.000 de ani, construită de Otto cel Mare, descoperită în Saxonia

Articolul Arheologii au descoperit locuința din secolul IX a unui rege anglo-saxon exilat. „Este cu adevărat remarcabil” apare prima dată în Descopera.

Articol original

Viața antică din peșteri. Cum foloseau strămoșii noștri diferite surse de lumină în peșteri

Cu zeci de mii de ani în urmă, oamenii trăiau în peșteri și le explorau în moduri diferite față de cum o facem noi în ziua de astăzi. Poate că strămoșii noștri nu aveau lanterne moderne, însă asta nu înseamnă că locuiau în beznă totală.

Pentru a încerca să afle mai multe despre viața antică din peșteri, de la picturi rupestre la socializare, o echipă de cercetători a reprodus trei tipuri comune de tehnici antice de iluminat: torțe, lămpi cu grăsime animală și căminuri pentru foc (sau șemineuri).

Toate aceste trei tehnici erau folosite în Paleoliticul superior, începând cu 50.000 de ani în urmă. Oamenii de știință au explorat efectele surselor de iluminare în peștera Isuntza 1 din Spania.

Lumina determină percepția împrejurimilor și activitățile umane

„Oamenii au nevoie de lumină pentru a ajunge în părțile întunecate ale peșterilor, iar vizitele lor în acele locuri depind de caracteristicile fizice ale sistemelor de iluminare. Intensitatea luminozității, raza de acțiune, tipul de radiație și culoarea temperaturii luminii determină percepția împrejurimilor și activitățile umane de la interior (explorare sau activități artistice)”, au scris cercetătorii.

Cercetătorii s-au echipat cu opt tipuri de lumină bazate pe artefacte arheologice: cinci torțe făcute din iederă, ienupăr, stejar, mesteacăn și rășină de pin, două lămpi din piatră care ardeau grăsime animală, și un mic șemineu static confecționat din lemn de ienupăr și stejar.

Torțele au părut să funcționeze cel mai bine pentru explorarea și deplasarea prin peșteră. Torțele produceau lumină timp de 41 de minute, ceea ce este rezonabil, împrăștiau lumina în toate direcțiile și puteau fi reaprinse cu ușurință. Cu toate acestea, torțele au produs cel mai mult fum.

Ce tehnică de iluminare a funcționat cel mai bine?

Lămpile cu grăsime au funcționat cel mai bine pentru iluminarea spațiilor mici pentru perioade îndelungate de timp, arzând timp de peste o oră fără prea mult fum. Totuși, lumina lor nu ajunge prea departe, scrie Science Alert.

Cât despre șemineu, focul a trebuit să fie stins după 30 de minute din cauza fumului produs. Însă, căminul pentru foc a iluminat pe o distanță de 6,6 metri. Focul ar trebui să fie situat într-un loc cu ventilație bună, au spus cercetătorii.

Așadar, aceste experimente ne oferă detalii inedite despre constrângerile cu care se confruntau oamenii din Paleoliticul superior atunci când trebuiau să exploreze tuneluri, să trăiască în peșteri întunecate și să creeze artă rupestră.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un reputat astronom avertizează că un experiment științific eșuat ar putea distruge întreaga galaxie

Geologul care a electrocutat un cadavru într-un experiment de „readucere la viață”

Experimentul sinistru cu prizonieri din timpul gripei spaniole

Experimentul Pitești, încercarea de dezumanizare și distrugere a personalității umane

Articolul Viața antică din peșteri. Cum foloseau strămoșii noștri diferite surse de lumină în peșteri apare prima dată în Descopera.

Articol original

O nouă descoperire sugerează că oamenii ar fi ajuns în Americi cu 20.000 de ani mai devreme decât s-a crezut

Peștera Coxcatlan din Valea Tehuacan a Mexicului este o capsulă a timpului de-a dreptul remarcabilă. Podeaua sa prăfuită este o carte de istorie, iar paginile sale dezvăluie detalii despre hrana și tehnologia folosită timp de mii de ani de locuitorii săi.

Arheologii din SUA și Mexic au început să desfășoară, în sfârșit, săpături în peșteră, folosind tehnici avansate de datare pentru a determina vârsta oaselor de animale îngropate printre cele mai vechi straturi ale adăpostului din rocă.

Rezultatele au fost uimitoare, indicând o prezență umană în zonă cu 33.000 de ani în urmă. Asta înseamnă cu aproximativ 20.000 de ani mai devreme decât sugerează dovezile acceptate în acest moment de comunitatea științifică.

Va fi nevoie de numeroase măsurători cu radiocarbon pentru a putea fi solicitată o regândire completă a prezenței umane în Americi. Însă, rezultatele studiului coordonat de Andrew Somerville, arheolog la Universitatea de Stat din Iowa, SUA, vor contribui în mod semnificativ la dezbaterea actuală privind cronologia migrației umane în inima Americilor.

Un loc cu o biodiversitate semnificativă care a păstrat urme ale prezenței umane timp de mii de ani

„Am fost surprinși să găsim aceste date extrem de vechi în partea de jos a peșterii, iar asta înseamnă că trebuie să aruncăm o privire mai atentă asupra artefactelor recuperate de la aceste niveluri”, a spus Somerville.

Din motive bine întemeiate, Valea Tehuacan-Cuicatlan din sudul Mexicului face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Nu este doar un loc cu o biodiversitate semnificativă, dar climatul său arid a păstrat urme ale prezenței umane timp de mii de ani, astfel că este o destinație prețioasă pentru cercetătorii interesați de răspândirea speciei noastre în Lumea Nouă.

Adăpostul în stâncă al peșterii Coxcatlan este o bijuterie în această comoară arheologică, având straturi adânci de sedimente și condiții aride care oferă o cronologie a activității care se extinde până la cel puțin 11.000 de ani în urmă.

Mai multe oase și femurul unui iepure găsite aici datează din urmă cu 33.000 de ani, o perioadă care nu numai că a precedat toate dovezile actuale ale continentului, dar care avea să fie în curând ruptă de restul lumii din cauza schimbărilor climatice, scrie Science Alert.

Nu este prima descoperire care pune la îndoială cronologia sosirii oamenilor în Americi

„Modificarea cronologiei sosirii oamenilor în America de Nord în urmă cu peste 30.000 de ani în urmă ar însemna că oamenii se aflau deja în America de Nord înainte de Ultimul Maxim Glaciar, atunci când era glaciară trecea prin cea mai gravă perioadă”, a precizat Somerville.

Aceasta nu este prima descoperire care pune la îndoială modelele existente de migrație înainte de era glaciară pe continentul american. Un studiu din 2020 a găsit urme vechi de 130.000 de ani de os de mastodont pe roci din California, astfel sugerând o prezență umană.

Însă, la fel ca în cazul oaselor de mastodont, rămășițele de iepure lasă loc de interpretare. În primul rând, marea întrebare este dacă oamenii au fost cei care au lăsat oasele de iepure în peșteră.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință avertizează că omenirea este mai mult ca sigur sortită pieirii

Inteligența artificială va câștiga în lupta cu oamenii. Laureat al premiului Nobel: „Nici nu încape îndoială”

Porcii și rozătoarele pot respira prin recturile lor. Este posibil ca și oamenii să aibă această capacitate

Arheologii au descoperit când ar fi avut loc cea mai veche ocupare a Americii de Nord

Articolul O nouă descoperire sugerează că oamenii ar fi ajuns în Americi cu 20.000 de ani mai devreme decât s-a crezut apare prima dată în Descopera.

Articol original

O nouă descoperire în peștera Movile, ecosistemul unic în lume aflat pe teritoriul României. Cine este „Regele Peșterii”

Adânc într-o peșteră din România, unde concentrațiile de oxigen sunt aproape la jumătatea nivelului cu care suntem noi obișnuiți și sulful este pretutindeni, cercetătorii sunt în căutare de semne de viață.

Aici, un ecosistem unic în lume s-a format în ciuda condițiilor nefavorabile cauzate de bacteriile chemosintezei care consumă dioxid de carbon (CO2) și metan. Organismul uman nu ar rezista într-un astfel de mediu, însă noi cercetări publicate în jurnalul ZooKeys dezvăluie că acest peisaj extrem de neplăcut are un conducător, anume un miriapod troglobiont (organism care trăiește exclusiv în peșteri). „Bestia” măsoară doar 52 de centimetri în lungime, însă este cel mai mare locuitor al peșterii descoperit până acum.

Cryptops speleorex, după cum a fost denumit, înseamnă „Regele Peșterii”.

5 milioane de ani într-un întuneric fără sfârșit

Peștera Movile a fost izolată pentru prima oară de lumea exterioară în neogen, cu aproximativ 5,5 milioane de ani în urmă, și a rămas așa până la descoperirea sa în 1986, atunci când o echipă de muncitori români căuta un loc pentru construirea unei centrale electrice. Ar fi ușor de crezut că un astfel de loc, izolat de lumea exterioară și care conține condiții ostile, ar putea fi lipsit de viață, însă la scurt timp oamenii au descoperit că peștera găzduia propriul său tip de viață.

Până acum, cercetătorii au descoperit în peșteră 35 de specii, printre care un scorpion de apă troglobiont, păianjeni araneomorfi și lipitori, iar oamenii de știință se așteaptă să găsească și altele.

Animalul descoperit este un prădător veninos

Echipa care a identificat miriapodul și a descoperit „Regele Peșterii” a început investigarea creaturii având dubii privind teoriile care sugerează că peștera Movile este locuită de specii de suprafață răspândite în Europa. Specimenul a fost colectat de speologii Șerban Sârbu și Alexandra Maria Hillebrand, iar apoi trimis la oamenii de știință dr. Varpu Vahtera (Universitatea Turku din Finlanda), prof. Pavel Stoev (Muzeul Național de Istorie Naturală din Bulgaria) și dr. Nesrine Akkari (Muzeul de Istorie Naturală din Austria), potrivit IFL Science.

„Rezultatele noastre au dezvăluit că miriapodul din Movile este diferit din punct de vedere morfologic și genetic, astfel sugerând că a evoluat de-a lungul a milioane de ani într-un taxon cu totul nou care este mai bine adaptat la viața din întunericul fără sfârșit. Miriapodul descris de noi este un prădător veninos, de departe cel mai mare dintre animalele din peșteră descrise anterior”, au scris cercetătorii în studiul lor.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Singurul loc de pe planetă unde viaţa ar continua şi după un atac nuclear se află în România. De ce este accesul interzis

Aspretele, o fosilă vie și cea mai rară specie de pește din Europa, a fost redescoperit într-un râu din România

Vânătoarea pentru două specii de gâscă, suspendată de judecători în România

Cum au apărut „șmecherul” și „carnetul de șmecher” în România?

Articolul O nouă descoperire în peștera Movile, ecosistemul unic în lume aflat pe teritoriul României. Cine este „Regele Peșterii” apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original